11 Octombrie

Să ne înălţăm şi inimile cu mâinile spre Dumnezeu din cer.” Plângeri 3:41

Actul rugăciunii ne arată nevrednicia noastră, şi aceasta este o lecţie foarte benefică pentru nişte fiinţe atât de mândre ca noi. Dacă Dumnezeu ne-ar da favoruri fără să ne constrângă să ne rugăm pentru ele, nu am şti niciodată cât de săraci suntem. O adevărată rugăciune este un inventar al nevoilor, un catalog al necesităţilor, o descoperire a sărăciei ascunse. Deşi o aplicaţie la bogăţia divină, este o mărturisire a deşertăciunii omeneşti. Cea mai sănătoasă stare a unui creştin este să fie întotdeauna gol şi sărac prin el însuşi, să depindă mereu de Domnul pentru ajutor, să fie bogat în Isus, slab ca apa personal, dar puternic prin Dumnezeu şi gata de lucruri mari.

Aici stă utilitatea rugăciunii, fiindcă, în timp ce îl adoră pe Dumnezeu, aşează creatura pe locul ei, în praf şi noroi. Rugăciunea este prin ea însăşi, în afară de răspunsul pe care îl aduce, un mare beneficiu pentru creştin. După cum alergătorul câştigă putere pentru cursă prin exerciţiu zilnic, şi noi câştigăm energie pentru marea cursă a vieţii prin lucrarea sfântă a rugăciunii. Rugăciunea întăreşte aripile tinerilor vulturi ai lui Dumnezeu, ca să poată învăţa să ajungă până la nori. Rugăciunea îi încinge pe războinicii lui Dumnezeu şi îi trimite la luptă cu muşchii tari şi încheieturile legate. O rugăciune sinceră izbucneşte la timpul rugăciunii aşa cum soarele răsare din est, bucuros ca un atlet care aleargă în cursă.

Rugăciunea este cea care ridică mâna lui Moise şi nimiceşte pe amaleciţi mai tare decât sabia lui Iosua. Este săgeata aruncată din camera proorocului, care dărâmă apărarea sirienilor. Rugăciunea încinge slăbiciunea omenească cu putere divină, transformă nebunia omenească în înţelepciune cerească, şi oferă pacea lui Dumnezeu muritorilor tulburaţi. Nu ne putem gândi la ceva ce rugăciunea nu poate face! Îţi mulţumim, Dumnezeule mare, pentru scaunul milei, o dovadă sigură a minunatei Tale bunătăţi. Ajută-ne să folosim acest drept în dimineaţa aceasta!

Meditaţii C. H. Spurgeon

24 August

Cel ce va face spărtura se va sui înaintea lor.” Mica 2:13

Fiindcă Isus a mers înaintea noastră, lucrurile nu sunt aşa cum ar fi fost dacă El nu ar fi trecut niciodată pe acolo. El a cucerit fiecare duşman care bloca drumul. Inviorează-te, războinic slăbit. Nu doar că Christos a mers înainte pe drum, El ţi-a şi ucis duşmanii. Te temi de păcat? El l-a ţintuit pe cruce. Te temi de moarte? El a omorât moartea. Te temi de iad? El l-a închis înaintea oricărui copil al Său; ei nu vor vedea niciodată prăpastia pierzării. Oricâţi duşmani ar avea creştinul, sunt toţi învinşi. Sunt lei, dar dinţii le sunt rupţi; sunt şerpi, dar veninul le este scos; sunt râuri, dar sunt zăgăzuite şi au poduri; sunt flăcări, dar noi purtăm veşminte impermeabile, care ne fac invulnerabili în faţa focului.

Sabia care a fost forjată împotriva noastră este deja tocită. Instrumentele de război pregătite de duşman şi-au pierdut deja puterea. Dumnezeu a învins în persoana lui Christos toate puterile care ne-ar putea răni. Armata poate să înainteze în siguranţă, şi tu îţi poţi continua bucuros călătoria, fiindcă toţi duşmanii tăi au fost învinşi dinainte. Ce poţi să faci, decât să mărşăluieşti şi să iei prada? Sunt bătuţi; sunt învinşi. Tot ce trebuie să faci este să împărţi prada.

Vei fi adesea angajat în luptă, este adevărat; dar lupta se va da cu un duşman învins. Capul lui este zdrobit. Poate să încerce să te rănească, dar puterea nu îi este îndestulătoare pentru a-şi împlini planul. Victoria îţi va fi uşoară, şi comoara ta va creşte peste aşteptări. Proclamă numele Mântuitorului Care-a făcut spărtura înaintea ta; O, dulce nume-al Răscumpărătorului Care-a învins pământ, păcat, iadul şi nedreptatea.

Meditaţii C. H. Spurgeon

25 Iulie

El i-a lăsat haina în mână, şi a fugit afară din casă.” Genesa 39:12

În lupta cu anumite păcate nu există alt mod de a câştiga în afară de fugă. Biologii din vechime au scris mult despre basilic, al cărui ochi fascinau victimele şi le făceau să-i cadă pradă; în acelaşi fel, cea mai mică urmă de răutate ne pune într-un mare pericol. Cel care vrea să fie în siguranţă faţă de acţiunile răului trebuie să fugă de ocazia de a-l înfăptui. Trebuie să facem legământ cu ochii noştri, ca să nu privim cauza ispitei, fiindcă păcatele acestea au nevoie de o scânteie ca să înceapă, şi apoi ard cu flacără mare. Cine ar intra de bunăvoie într-o leprozerie ca să doarmă printre nenorociţii de acolo? Doar cel care vrea să fie lepros se supune contaminării.

Dacă marinarul ştie cum să evite o furtună, va face orice ca să nu dea piept cu ea. Piloţii atenţi nu vor să ştie cât de aproape de pământ pot zbura, sau cum pot să atingă o stâncă fără să piardă combustibil. Scopul lor este să se ţină cât mai departe de ţărm şi să navigheze în siguranţă. Astăzi, s-ar putea să fiu expus unui mare pericol; lăsaţi-mă să am înţelepciunea şarpelui şi să îl evit. Aripile porumbelului îmi vor fi mai folositoare decât fălcile leului. Este adevarat că pot să pierd în aparenţă evitând tovărăşiile rele, dar este mai bine să îmi pierd haina decât caracterul.

Nu este necesar să fiu bogat, dar este imperativ să fiu curat. Nici o legătură de prietenie, nici o acumulare de frumuseţe, nici o demonstraţie de talent, nici o teamă de ridicol nu trebuie să mă abată de la hotărârea de a fugi de păcat. Mă voi împotrivi diavolului „şi el va fugi” (Iacov 4:7) de la mine, dar de poftele cărnii trebuie să fug eu, ca să nu mă biruiască. O, Doamne al sfinţeniei, păstrează-l pe Iosif, ca să nu fie amăgit de sfaturile rele. Ajută-ne să nu fim învinşi niciodată de oribila trinitate: lumea, carnea şi diavolul!

Meditaţii C. H. Spurgeon

8 Iunie

Căci au fost mulţi morţi, pentru că lupta venea de la Dumnezeu.

Luptător sub steagul Domnului Isus, citeşte versetul acesta cu bucurie sfântă. Dacă lupta venea de la Dumnezeu, victoria era sigură. Fiii lui Ruben, Gadiţii, şi jumătate din tribul lui Manase, număra de abia patruzeci şi cinci de mii de oameni buni de luptă, totuşi, în războiul cu hagareniţii, au ucis o sută de mii de oameni „căci, în timpul luptei, strigaseră către Dumnezeu, care i-a ascultat, pentru că se încrezuseră în El” (1 Cronici 5:20). Domnul nu ne salvează printr-un număr mai mare sau mai mic; noi trebuie să mergem înainte în numele lui Iehova, chiar dacă suntem doar o mână de oameni, fiindcă Domnul Oştirilor este Căpetenia noastră.

Ei nu şi-au neglijat armamentul, dar nici nu şi-au pus Increderea în ei. Noi trebuie să folosim toate mijloacele care ne stau la îndemână, dar încrederea noastră trebuie să se sprijine numai pe Dumnezeu. El este sabia şi scutul poporului Său. Marele motiv al extraordinarului lor succes a fost „lupta venea de la Dumnezeu”. Luptând cu Păcatul dinafară şi dinăuntru, cu erorile doctrinale sau practice, cu slăbiciunile spirituale din locurile de sus sau de jos, cu diavolul şi aliaţii lui, porţi luptele lui Iehova. Dacă El nu vrea să fie învins, nu trebuie să te temi de învingere. Nu te teme de numărul duşmanilor, nu tremura în faţa dificultăţilor sau imposibilităţilor, nu plânge din cauza rănilor sau a morţii. Luptă cu sabia Duhului, sabia cu două tăişuri, şi vei învinge duşmanul. Biruinţa este a Domnului” (1 Samuel 17:47), şi El va da duşmanii în mâinile noastre. Cu picioare repezi, mână tare, inimă neînfricată şi zel arzător, aleargă spre câmpul de bătălie, şi ostile iadului Vor fugi ca paiele în faţa vântului.

Ridică-te! Ridică-te pentru Isus!
Căci bătălia nu va ţine-n veşnicii;
Azi se aude scrâşnetul de săbii
Iar mâine totul va fi plin de bucurii:
Biruitorul va primi cununa slavei
Care-l aşteaptă de la început
Şi va domni cu Regele măririi
In veac de veac, uitând ce l-a durut.

Meditaţii C. H. Spurgeon

Nevăzuta bătălie

Sunt două lumi și-o mare luptă,
Dată-n văzduh nu pe pământ,
De veacuri lungi e ne-ntreruptă,
Deși dușmanu-a fost înfrânt.

Sunt duhurile răutății,
Ai slavei îngeri decăzuți
Și, până-n ziua judecății,
Ne sunt dușmanii nevăzți.

De răzvrătire pângărite,
Căpetenii mai sus de nori,
Cu ranguri ‘nalte, felurite,
De pace sunt uzurpatori.

Și-n bezna lumii tot mai mare,
„Stăpâni” cu sufletul vândut,
Ar reclădi, la vechi hotare,
„Edenul” care-a fost pierdut.

Sunt minți bolnave, -ntunecate
Ce-n nebunia lor lovesc
Necontenit, ne-nduplecate
Și ideal și vieți strivesc.

În cel rău lumea-ntreagă zace
Și e-n război cu-aleșii sfinți,
Nu, nu va fi-ntre oameni pace
Cât Iude încă vor arginți.

E-o nevăzută bătălie,
Dată-n văzduh nu pe pământ,
Dar cei ce au credința vie
Vedea-vor pe vrăjmaș înfrânt.

„Căci noi n-avem de luptat împotriva cărnii și sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii care sunt în locurile cerești.” Efeseni 6:12

Olivia Pocol

Te-am văzut

Te-am văzut ducând povara
Și slujind printre ruine,
Coborând ades pe scara
Suferinței pentru Mine,

Te-am văzut luptând în taină
Cu uriașii fricii tale,
Îmbrăcat cu-a milei haină
Și urmând o dreaptă Cale,

Te-am văzut cântând cântare
De curaj și de speranță,
Înfruntând și valul care
Aducea nesiguranță,

Te-am văzut țintind minciuna
Și lovind-o fără milă,
Te-am văzut vorbind într-una
De vrăjmașii Mei, cu silă,

Te-am văzut cu hărnicie
Că lucrezi, cu dăruire,
Răbdător chiar în pustie
Și lovind în propria-ți fire,

Te-am văzut mereu și totuși…
E ceva ce n-am văzut:
O iubire ce întrece
Tot ce faci sau ce-ai făcut!…

Când erai mai plin de Mine
Și mai gol de tot ce ești,
Îți doreai atât, ca-n tine
Să Mă văd prin cum iubești.

Căci făcând fără iubire
Fapte multe ca să zbori,
Poți rămâne amintire,
Dar nu urci, ci te cobori.

De aceea, te ridică
Și te-ntoarce, să rămâi
Doar în fapte ce implică
Acea dragoste dintâi.

Când trăiai murind, iar viața
Nu-ți era decât un gând,
Se topea din juru-ți gheața
De păcate, rând pe rând.

Cu a dragostei pasiune,
Focul primului veșmânt,
Azi, iubind, poți fi minune
Și în cer și pe pământ!


„Știu faptele tale […] Dar ce am împotriva ta este că ți-ai părăsit dragostea dintâi. Adu-ți, dar, aminte de unde ai căzut; pocăiește-te și întoarce-te la faptele tale dintâi….” (Apocalipsa 2:2,4,5) „DRAGOSTEA NU VA PIERI NICIODATĂ.” (1 Corinteni 13:8)

Lucian Cazacu 

Ce mai ai?

Îți văd chipul trist și în piept simt o apăsare
Suflete drag cât vei mai sta în astă stare?
Când în Cuvânt de cauți găsești vindecare,
Pentru ce atâta luptă? Mai suspini mult oare?

Poate rana ta fi atât de adâncă?
Crezi că Domnul la ea nu are cum să ajungă?
Când el este medic dintre cei mai buni,
De ce stai cu rana? De ce nu îl chemi?

Te lași frământat de gânduri și poveri
Un pic de bucurie nu ai de nicăieri
Te încrezi în tine și în cei din jurul tău
Dar totul vine și pleacă și iar rămâi
Tu cu focul tău…

De ce nu lași că focul acel să ardă
Să ardă pentru Domnul, să ardă pentru cer?
De ce privești la oameni la lucruri care pier
De ce lași mântuirea mereu într-un stingher?

Gândește-te tu astăzi încă ești în picioare
După atâtea și atâtea fierbinți cuptoare
Focul ce arde încă nu te-a mistuit
Pentru că cel de sus mult te-a prețuit.

Te-a prețuit și te va prețui
Tu până când îl vei ocoli?
Îl vei ocoli mereu când vezi oportunități
Sau vei plânge și îi vei cade la piept?

De cazi la pieptul lui te poți numi învingător
Dar de amâni clipa poți pierde darul, poți pierde cununa
Căci oamenii se nasc și mor.
Nu uita că tu ești doar un CĂLĂTOR.

UNDE DUCE CĂLĂTORIA TA?
SUFLETUL TĂU OARE PACE VA AVEA?
PACE PENTRU SUFLET ȘTII UNDE O GĂSEȘTI.
CAUȚI TU ACEA PACE SAU TRUPUL ȚI-L HRĂNEȘTI?

Nu mai sta pe gânduri, nu te mai chinui
Mâna e întinsă nu vezi semnele lui?
Acele semne acolo au rămas
Semnele iubirii, semnele jertfirii.

Cine mai are răni ca ale lui?
Cine pentru tine și-a dat trupul lui?
Cine pentru tine sânge a plâns și a vărsat?
Cine e acela ce s-a sacrificat?

Cine pentru tine s-a dus către moarte?
Cine pentru tine a fost bătut de alții?
Cine pentru tine și-a dat oare suflarea
Există cineva? Există cineva?

Nu, nu există nimeni să facă așa
El și numai el poate să îți dea
Pentru totdeauna pacea și iubirea.
Prietenul cel mai bun pe drum
Nu îl mai respinge caută-l chiar acum.

Alev Caienar 

Gata de plecare

Text: 2 Timotei 4:1-8

…clipa plecării mele este aproape. M-am luptat lupta cea bună, mi-am isprăvit alergarea…” 2 Timotei 4:6, 7

Apostolul Pavel putea să stea faţă în faţă cu clipa plecării din această viaţă cu încredere, deoarece era gata să se întalnească cu Domnul.
Un alt om, cu numele Pavel, un prieten de-al meu de mulţi ani de zile, care este acum acasă la Domnul, a avut aceeaşi încredere, Într-o scrisoare pe care mi-a scris-o soţia lui, Ethel, ea spunea: „Cand Pavel şi cu mine ne-am mutat în această localitate, ni s-a recomandat un doctor foarte bun. Prima dată cand am mers la el, Pavel i-a spus: Domnule doctor, ne-aţi pus multe întrebări azi. Eu aş vrea să vă pun numai una singură. Sunteţi sigur că sunteţi mantuit? După ce a încercat să ocolească răspunsul, doctorul a admis că nu era. Astfel că Pavel l-a întrebat: „Ce ar fi să-mi daţi voie să vă arăt din Biblie cum puteţi avea această siguranţă? Doctorul i-a răspuns voi gandi la aceasta’. Am părăsit cabinetul doctorului, dar de fiecare dată cand mergeam la el, Pavel vorbea cu el despre mantuire. După doi ani, doctorul i-a spus, în sfarşit: ‘Bine, arată-mi cum pot să ştiu că voi merge în cer*. Era acum serios. Ultima data cand l-am văzut pe doctor, mi-a spus: Pavel este singurul om interesat de sufletul meu”.


Nu este de mirare că atunci cand iubitul soţ al lui Ethel a murit, acelaşi doctor a scris pe certificatul său de deces cuvintele: „Gata de plecare”. Prietenul meu, Pavel, şi-a pus întreaga încredere în Domnul nostru Isus Cristos. A fost un slujitor credincios lui Dumnezeu – lucru care i-a dat siguranţa intrării în gloria cerească. Da, el a fost gata de plecare. Dar tu?  – R.W.D.

Nu ştim cat ne-a mai rămas
Din firul scurt, al vieţii ghem.
Să trăim precum ăst ceas
Este singurul ce-l mai avem.”   – D.J.D.

Nu aştepta pană la ceasul al 12-lea pentru a-ti pune casa-n rânduială – poţi muri la 10:30

Painea zilnica

Prietenia cu Hristos

Să n-ai vreodată așteptări de la cei din jurul tău,
Cel mai bine-i să te-ncrezi în mărețul Dumnezeu.
Oamenii dezamăgesc, însă Domnul e cu tine
El te ține-n palma Lui, nu te lasă de rușine.

Ține capul ridicat, mergi cântând pe Sfânta cale,
Domnul e de partea ta și pe munte și în vale.
El e singurul prieten care nu dezamăgește
Și cu brațul Lui puternic, în iubirea-I te păzește.

Dacă-L ai pe El ca prieten, ai ieșit câștigător
Căci în orice lupt-ai fi, El îți vine-n ajutor.
Prietenia cu Hristos, n-are cum să fie ruptă,
Chiar de ești în plin război sau de porți o mică luptă.

Tot ce trebuie să faci, e s-asculți, să te supui,
Să-I oferi inima ta pe de-a-ntregul Domnului.
Astfel, El, va fi cu tine și în tine, dragul meu,
Vino, leagă prietenia cu Fiul Sfânt de Dumnezeu.

Nichifor Nicu

Nu am fost eu

Nu am fost eu acela care
A dat în luptă biruintă,
Eu am fost rob, legat în fiare,
Scăpat de-a Lui bunăvoință.

Nu am fost eu viteaz în toate
Ca să rămân azi în picioare,
Din ceruri, marea-I bunătate
M-a întărit în încercare.

Nu am fost eu cel mai statornic
Nici omul cel mai credincios,
Eu am fost robul cel nevrednic,
Salvat de Mâna lui Hristos!

Nu am fost eu lumina-n lume,
Eu am fost stins, ca un tăciun,
Dar Mielul m-a chemat pe nume
Să pot să văd cât e de bun!

Nu am fost mare, nici cu vază,
Nu am nici ranguri, nici averi
Însă, El m-a condus spre oază
De dulci și sfinte mângâieri.

Nu am fost eu cel ce alină
Orice durere și amar,
El m-a condus către lumină
Și am gustat și eu din har!

Nu am fost stâncă de-ancorare
Să nu mă clatin niciodat…
Eu am stat sus, pe Stânca care
De veacuri nu s-a clătinat.

N-am liniștit nicio furtună,
Nu am oprit talazuri mari,
Dar El, când m-a ținut de mână,
Am trecut peste ziduri tari!

Nu eu am dat splendoare vieții,
Nici vreun alt lucru pe pământ,
Ci Mana dulce-a dimineții,
S-a coborât prin Duhul Sfânt!

Nu eu mă țin să merg pe cale,
Eu doar mă lupt din răsputeri,
Și câte piedici sunt prin vale
Și lacrimi și grele dureri,

Ce-ar vrea să mă doboare parcă,
Să mă cufunde în neant…
Dar El mă ia în a Lui barcă
S-ajung pe țărmul celălalt!

Nu am fost eu, ci El în toate
Mă sprijinește bucuros,
Să pot să-L laud pân’ la moarte
Pe Domnul meu, Isus Hristos!

Valentin Ilisoi