Să ajungi acolo unde încetează păcatul şi tristeţea şi începe cântarea celui sfânt

“Veniţi la Mine.” Matei 11:28

Vreau cu adevărat să ajung acolo? Pot chiar acum. Întrebările care contează în viaţă sunt foarte puţine şi toate îşi găsesc răspunsul în cuvintele: “Veniţi la Mine”. Nu: “Fă cutare lucru”, ci: “Veniţi la Mine”. Dacă voi veni la Isus, viaţa mea reală va fi adusă în concordanţă cu dorinţele mele reale; voi înceta cu adevărat să mai păcătuiesc şi voi vedea cum începe cântarea Domnului în viaţa mea. Ai venit vreodată la Isus? Uită-te la încăpăţânarea inimii tale; ai face orice în afară de acest lucru simplu, copilăresc – “Veniţi la Mine”. Dacă vrei să ai experienţa reală a încetării de a mai păcătui, trebuie să vii la Isus. Isus Cristos Se face pe Sine însuşi piatra de încercare.

Priveşte cum a folosit El cuvântul veniţi, în cele mai neaşteptate momente vine şoapta Domnului: “Veniţi la Mine”. Şi eşti atras imediat. Contactul personal cu Isus schimbă totul. Fii suficient de simplu, încât să vii şi să crezi în cuvintele Lui. Venirea la El înseamnă că voinţa renunţă cu hotărâre la tot şi, în mod deliberat, îi predă Lui totul. “…şi vă voi da odihnă” – adică te voi sprijini. Nu: “Te voi pune la culcare, te voi ţine de mână şi iţi voi cânta ca să adormi”, ci: “Te voi scoate din pat, din letargie şi epuizare, din starea de om pe jumătate mort, deşi eşti în viaţă, te voi umple cu duhul de viaţă şi vei rămâne în picioare prin perfecţiunea activităţii vitale”. Noi devenim patetici şi vorbim despre a “îndura voia Domnului”! Unde este în aceasta vitalitatea maiestuoasă şi puterea Fiului lui Dumnezeu?

Oswald CHAMBERS

Reclame

Este voia lui Dumnezeu voia mea?

„Voia lui Dumnezeu este sfintirea voastră. „1 Tesaloniceni 4:3

Întrebarea nu este dacă Dumnezeu vrea să mă sfinţească, ci daca este aceasta şi voia mea? Vreau să-L las pe Dumnezeu să facă în mine tot ce a devenit posibil prin Ispăşire? Vreau sâ-L las pe Isus să fie făcut sfinţire pentru mine şi să las ca viaţa Lui să se manifeste în trupul meu muritor? Fereşte-te să spui: “O, doresc să fiu sfinţit!” Nu doreşti; încetează să tânjeşti doar după aceasta şi fă din ea o problemă de acţiune. “Vin cu mâinile goale”. Acceptă ca Isus Cristos să fie facut sfinţire pentru tine prin credinţă implicită şi atunci, marea minune a Ispăşirii va deveni reală în tine.

Tot ce a devenit posibil prin Isus devine al meu prin darul din dragoste al lui Dumnezeu, pe baza a ceea ce a făcut EI pe cruce. Atitudinea mea ca suflet mântuit şi sfinţit este aceea a unei sfinţenii profunde şi umile (nu există sfinţenie mândră); această sfinţenie se bazează pe pocăinţa plină de durere şi pe sentimentul de ruşine şi degradare de nedescris şi de asemenea pe înţelegerea uimitoare a faptului că dragostea lui Dumnezeu mi s-a arătat prin aceea că, pe când mie nu-mi păsa de El, El a împlinit totul pentru mântuirea şi sfinţirea mea. Nu e de mirare că Pavel spune că nimic nu poate să ne “despartă de dragostea lui Dumnezeu care este în Cristos Isus, Domnul nostru”.

Sfinţirea mă face una cu Isus Cristos şi, în El, una cu Dumnezeu, ea este realizată numai prin minunata Ispăşire al lui Cristos. Nu lua niciodată efectul drept cauză. Efectul în mine este ascultarea, slujirea şi rugăciunea; şi ţoate acestea sunt rezultatul mulţumirii şi adorării de nespus pentru minunata sfinţire lucrată în mine datorită Ispăşirii.

Oswald CHAMBERS

Suferinţele după voia lui Dumnezeu

“Cei suferă după voia lui Dumnezeu, să-şi încredinţeze sufletele credinciosului Ziditor si să facă ce este bine.”

1 Petru 4:19

Când alegi să suferi, înseamnă că ceva nu e în ordine cu tine; când alegi voia Iui Dumnezeu, chiar dacă ea înseamnă suferinţă, aceasta este cu totul altceva. Nici un om al lui Dumnezeu sănătos şi normal nu alege niciodată suferinţa; el alege voia lui Dumnezeu, aşa cum a făcut Isus. Indiferent dacă ea înseamnă suferinţă sau nu. Nici un sfânt nu îndrăzneşte să se amestece în disciplina suferinţei din viaţa altui sfânt.

Sfântul care mulţumeşte inima lui Isus îi va ajuta pe alţi sfinţi să devină mai puternici şi mai maturi în Domnul. Oamenii care ne fac bine nu sunt niciodată aceia care ne compătimesc, aceştia de fapt ne sunt o piedică, deoarece compătimirea doar ne slăbeşte. Nimeni nu-l înţelege pe un sfânt mai bine decât sfântul care este cât mai aproape de Mântuitorul. Dacă acceptăm compătimirea unui sfânt, sentimentul nostru spontan va fi: “Oh, Dumnezeu Se poartă dur cu mine”. De aceea, Isus a spus că autocompătimirea este de la diavol (vezi Matei 16:21-23). Trebuie să avem grijă să nu Îl defăimăm pe Dumnezeu. Este uşor să înnegrim caracterul lui Dumnezeu, pentru că El nu ripostează niciodată, nu Se apără niciodată. Fereşte-te de gândul că Isus a avut nevoie de compătimire cât timp a fost pe pământ; El a refuzat compătimirea oamenilor, pentru că, în marea Sa înţelepciune, a ştiut prea bine că nimeni de pe pământ nu cunoştea scopul Său. El a acceptat numai compătimirea Tatălui Său şi a îngerilor din ceruri (vezi Luca 15:10).

Observaţi ce risipă de sfinţi face Dumnezeu. După felul de a gândi al lumii, Dumnezeu îi pune pe sfinţii Lui în cele mai nefolositoare locuri. Şi noi spunem: “Dumnezeu vrea să fiu aici, pentru că sunt folositor”. Dar Dumnezeu îşi pune sfinţii acolo unde ei ÎI glorifică pe El, iar noi nu suntem nicidecum chemaţi să stabilim unde poate fi acel loc.

Oswald CHAMBERS

Voia Lui Dumnezeu

Uneori, mi se pare că voia Ta,
urcă prea sus pentru puterea
pe care eu o am;
sau că e prea departe de mine,
Nici nu imi pot imagina că o pot atinge vreodata…

De aceea caut voia mea,
E simplă şi nu mă poartă prea departe.
Are în ea tot ce am nevoie să mă mulţumească
Chiar dacă nu mă împlineşte.

Priveşte Doamne voia mea,
ai facut-o de atâtea ori zdrobind-o;
Şi daca am ales-o din comoditate şi confort…
Frânge-o şi aşeaz-o pe a Ta.

Pentru ca am vazut:
Voia Ta este mai bună decât credeam.

Anca Bordea

NU TRĂI CU REGRETE!

„Întristarea este după voia lui Dumnezeu, aduce o pocăinţă care duce la mântuire” (2 Corinteni 7:10)

Există un regret care duce la disperare, acela când tu nu crezi că harul lui Dumnezeu este îndeajuns pentru a-ţi acoperi păcatele. Apoi există „întristarea … după voia lui Dumnezeu, (care) aduce o pocăinţă care duce la mântuire”. Genul acesta de întristare te aduce mai aproape şi te face mai dependent de El.

„întristarea aceasta a voastră după voia lui Dumnezeu, ce frământare a trezit în voi! Şi ce cuvinte de dezvinovăţire! Ce mânie! Ce frică! Ce dorinţă aprinsă! Ce râvnă! Ce pedeapsă! în toate voi aţi arătat că sunteţi curaţi în privinţa aceasta” (2 Corinteni 7:11).

Jon Walker scrie: „în timp ce economia a căzut, am început să regret că nu mi-am cumpărat o casă mai ieftină. Ce bine ar fi fost dacă ne-am fi cumpărat o casă mai ieftină. Ce bine ar fi fost dacă am fi stat în chirie. Ce bine ar fi fost dacă am fi stat în prima noastră casă. Pot ajunge la depresie cu acest „ce bine ar fi fost dacă” şi la stagnare când sunt blocat între regret şi mişcarea înainte. Când concentrarea mea nu este asupra Celui ce poartă de grijă, las ca regretul meu să devină mai mare decât Dumnezeu şi urmând această logică, cred că alegerile din trecut, un eveniment, o tragedie, un compromis, o greşeală – sunt mai puternice decât Dumnezeul care a adus lumea în existenţă prin cuvânt.

Noi trăim în clipele „ce bine ar fi dacă/dar dacă” mai mult decât ne dăm seama. Ele ne învăluie într-un simţ al unei paralizii lipsite de speranţă: ne temem de alegerile proaste pe care le-am făcut şi de alegerile care ne stau înainte. Dumnezeu toarnă harul său în prezent.

Umblarea noastră este una în care facem o alegere şi ne ţinem de ea, crezând că şi dacă facem greşeli, Dumnezeu este suficient de mare să le întoarcă. Când regretul devine întristare după voia lui Dumnezeu versus întristare care nu este după voia lui Dumnezeu, te trezeşti cufundat în mila faţă de sine în loc să apelezi la El pentru a-L lăsa să facă ca lucrurile să lucreze „spre binele celor ce sunt chemaţi după planul Său” (Romani 8:28).

Resurse crestine