Cu Tatăl…

Cu Tatăl, astăzi vreau să stau
La locul meu de strajă
Să simt puterea Lui mereu,
Să pot rămâne trează.

E-atât de bine lângă El…
Nimic nu mă atinge
Doar, harul Lui, mereu, mereu,
Ființa-mi îmi învie.

O, Doamne Tatăl meu ceresc
În zori de dimineață,
Vin să m-adăp din apa Ta,
Ca să primesc viață!

Prezența Ta mă înfioară,
Dar e atât de bine… .
Sub adăpostul Tău sa fiu
Ca să primesc… lumină!

Aici, la locul meu de strajă
Putere Tu imi dai,
Ca să răzbesc în toate, azi,
Să pot ajunge-n rai.

Nimic, nimeni si niciodată,
Prezenta Ta n-o va-nlocui,
Căci sursa puterii mele,
Tu Esti! Și Tu Ești al meu rai!

Îți mulțumesc, o, Doamne,
Că milă ai avut
De firava-mi ființă,
Un chip ciudat, de lut.

Azi, imi esti al meu Tată,
Răscumpărată sunt,
Iertată si sfințită…
Prin jertfa Lui Isus!

Mariana Blaga

 

Dependenţi de prezenţa lui Dumnezeu

„Cei ce se încred în Domnul… umblă şi nu ostenesc.” Isaia 40:31

Nu există nimic palpitant în umblare şi totuşi, ea este testul tuturor calităţilor stabile. “Să umbli şi să nu oboseşti” este nivelul cel mai înalt posibil al puterii. Verbul a umbla este folosit în Biblie pentru a exprima caracterul – “Ioan… pe când privea pe Isus umblând, a zis: «Iată Mielul lui Dumnezeu!»”. Nu este nimic abstract în Biblie, totul este plin de viaţă şi real. Dumnezeu nu spune “Fii spiritual”, ci “Umblă înaintea Mea”.

Când nu suntem sănătoşi din punct de vedere fizic sau emoţional, dorim întotdeauna senzaţii puternice. In domeniul fizic aceasta duce la falsificarea lucrării Duhului Sfânt; în viata emoţională aceasta duce la afecţiuni necontrolate şi la distrugerea moralităţii; iar în domeniul spiritual, dacă insistam să avem experienţe palpitante, să ne înălţăm în zbor “pe aripi de vultur”, aceasta va sfârşi în distrugerea spiritualităţii.

Realitatea prezenţei lui Dumnezeu nu este dependentă de un loc anume, ci doar de hotărârea de a-L pune întotdeauna pe El înaintea ochilor noştri. Problemele apar atunci când refuzăm să ne punem încrederea în realitatea prezenţei Sale. Experienţa psalmistului, care spune: “De aceea nu ne temem, chiar dacă…” (Psalmul 46:2), va fi şi a noastră atunci când ne vom baza pe realitate – nu pe conştienta prezenţei lui Dumnezeu, ci pe realitatea acestei prezenţe. Atunci vom exclama: “O, El a fost aici tot timpul!”.

In momentele critice ale vieţii noastre este necesar să-I cerem călăuzire, dar ar trebui să nu fie necesar să spunem întotdeauna: “O. Doamne, călăuzeşte-mă în cutare sau cutare problemă”. Bineînţeles că El ne va călăuzi! Dacă deciziile pe care ni le dictează judecata noastră nu sunt după voia lui Dumnezeu, El Ie va controla şi ne va atenţiona. Atunci trebuie să stăm liniştiţi şî să aşteptăm călăuzirea pe care ne-o dă prezenţa Lui.

Oswald CHAMBERS