Amprenta divină

onisimbotezatu

Amprenta divină

Nu sunt super erou
Nici vreo legendă,
Nu-s tare în egou.
Nu sunt prea priceput
În tainele vieții,
Nu sunt nici prinț,
Nici duce sau vreun rege,
Nu sunt nici semizeu.
Tot ce e strălucire
Pe mine și în sine-mi
E amprenta divină,
E degetul lui Dumnezeu.

Adesea am sclipiri
Și pulbere de geniu,
Pe-alocurea am perle
Rubine și mistere.
Să știți, nu-s ale mele
Chiar de sunt autorul
Izvorul nu sunt eu,
Nu vă mirați de mine,
Nu mă umflați în pene!
Vorbiți cu Creatorul.

Primesc mesaje-n noapte,
Mi-e greu să-mi spun proorocul,
Alesul, luminatul
Poetul, elevatul,
Oh! Nu…
Mai sus de mine,
De minte și mistere,
De lume și natură
Tronează Prea Înaltul.

Eu uneori am frici,
Am slăbiciuni în mine
Lumina mă omite,
Iar uneori cad pradă
În pofte felurite,
Mă lupt ca fie cine
Cu patimi și ispite.
Dar simt mereu în pieptu-mi
Pe…

Vezi articolul original 121 de cuvinte mai mult

Sonet cavaleresc

La moara lui Felix

Sunt gata de o nouă cavalcadă,
Ținând în frâu cuvântul înșeuat,
Și-având ținută de la Împărat,
Port coif și scut, port suliță și spadă.

Mi-e cântul de potcoave cadențat,
Urcând prin constelații în cascadă,
Și pe sub a netimpului arcadă
Îmi torn ofranda într-un imn curat.

Știu, Doamne, doar cu foc un cânt e viu,
Și are-n sevă irizări divine
Când flăcării din vers mă circumscriu.

De-aceea vreau, fiind încins de Tine,
Să ard pe-altarul Tău atunci când scriu,
Poet și vers, arzând, să Ți se-nchine.

Simion Felix Marțian
Siegen, 15 octombrie 2021

Vezi articolul original

În viață totul se plătește

Ciprian I. Bârsan

În viață totul se plătește
Fie că-i bine,sau că-i rău
Căci Cel ce totul socotește
E însuși Domnul Dumnezeu

Tot ce-ai clădit pe temelie
De-un foc sfânt,va fi lămurit
Iar tot ce spui,în cer se scrie
Căci sus,e totul cântărit

Și orice pas ce-l faci în viață
E chiar de Domnul numărat
Și totul va fi dat pe față
Atunci când fi-vei judecat

Tot ce-ai șoptit cuiva in taină
Odată se va auzi
Și-a silniciei rece haină
De-o porți azi,nu te va-ncălzi

Există-o vorbă înțeleaptă
Din spusele mai bătrânești
Răsplata este după faptă…
Când bine faci…bine găsești

Azi ești în floarea tinereții
Și crezi că lumea e a ta
Dar vine vremea bătrâneții
Și ce-ai făcut te va urma

Că vrei,nu vrei,sfârșitul vine
Și viața trece,vrând ,nevrând
De-aceea fă-ți bilanțul bine
Să nu rămâi aici plângând

– Amin –

Puiu Chibici

Vezi articolul original

Parfum de-nchinare

La moara lui Felix

Azi, în toamna lumii, aplecați spre iarnă,
Și „prognoza” Cărții ignorând total,
Oamenii adună fără să discearnă
Naturalul vieții de-artificial.

Cu decoruri ample, grele de culoare,
Vor să-mpodobească viața cu frumos,
Dându-i curcubeie, floare lângă floare,
Fără să se-ntrebe: de ce n-au miros?

Imităm natura cu... naturalețe,
Încât viața însăși pare surogat,
Și, oricum, ce facem n-are „bătrânețe”,
N-are rădăcină, nici timp de udat.

Dureros e, însă, că din închinare
Scoatem naturalul în același mod,
Și uităm că floarea e și fi-va floare
Cu miros puternic, cu polen și... rod!

Udă-ne, Părinte, din înalt cu Duhul,
Fluturi să atragă și albine-n roi
Floarea închinării și, tăind văzduhul,
Să ne ducă-n slavă, Doamne, și pe noi!

Simion Felix Marțian

Vezi articolul original

Sonet psaltic

La moara lui Felix

Mă toarnă exaltarea peste munți,
Să pun în steiuri scânteieri de viață
Și peste hăuri prăbușite-n ceață
Să împletesc din sentimente punți.

Vibrând trăiesc a lumii dimineață,
Când strâng din rouă aurul grăunți
Pe umerii cuvintelor, cărunți,
Făcându-mi închinarea îndrăzneață.

Spre rugul din pustiu cu foc etern
Cu inima desculță calc cu teamă,
Dorind să nu îmi fie psalmul tern.

Nu am în vers ecouri de alamă,
Dar, Doamne, înainte-Ți mă prostern
Și cântul meu necontenit te cheamă!

Simion Felix Marțian
Siegen, 1 octombrie 2021

Vezi articolul original

De ce să-mi fie teamă?

Ciprian I. Bârsan

Se clatină pământul,
Dar totuși nu mă tem
Se zguduie adâncul
Talazuri fierb și gem!
Cuvântul se-mplinește
Cum fost-a profețit,
Necazul greu lovește
Pământul obosit!

Și totuși nu mi-e teamă,
Ci dimpotrivă, cânt!
Când totul se destramă
Tot mai puternic sunt!
Când șuieră a moarte
Vântul în jurul meu,
Eu știu că-l am aproape
Pe Domnul Dumnezeu!

De ce să-mi fie teamă,
Ce am eu de pierdut?
E poate mai de seamă
Chinul meu din trecut?
Ce importanță are
Viața pe pământ
Când veșnica splendoare
M-așteaptă-n cerul sfânt?

Sfârșitul e aproape
Mai mult ca orișicând
Suntem deja în noapte,
Se-aud sfinții cântând!
Mie nu-mi este teamă,
N-am de pierdut defel,
Mă lasă sau mă cheamă
Când Domnul mă vrea la El!

25.02.2020
Emanuel Hasan

Vezi articolul original

AH, CÂT DORESC MOMENTU-ACELA!

Ciprian I. Bârsan

De multe ori îmi vine-n minte
Un vis pe care l-am avut
Cum, când în Cer eu voi ajunge
Voi fi primit, cum n-am crezut

Mă v-a întâmpina sunt sigur
În brațe-I am să mă arunc
Mă v-a cuprinde cu iubire
Și am să-ncep, ceva să-I spun:

„E-adevărat? Chiar sunt acasă?
Și am să fiu pe veci al Tău?
Voi sta cu Tine-n veci la masă?
Și am să-L văd pe Dumnezeu ?

O să îi văd pe Sfinții care
Și-au dat viața pentru Cer?
Apostoli, Serafimi, bătrânii
Ce strigă: Sfânt, Sfânt este El?

Mă pot uita la mâna-Ți spartă
De cuiele ce Le-au străpuns?
Mă vei lăsa să-Ți sărut mâna
Să-Ți spun cât te iubesc Isus ?”

Ah, cât doresc momentu-acela
Când numele Îmi vei rosti
Și-mi vei da cheia de la locul
Ce Mi-ai promis ca-L vei zidii

Ce fericită fi-va clipa
Când îmi vei spune: ,,Ști ceva?

Vezi articolul original 259 de cuvinte mai mult

Sonet cu mesteceni

La moara lui Felix

Mă fulgeră mestecenii cu-argint
Din trunchiul alb îndrăgostit de soare,
Cu toamna-n ramuri ca o sărbătoare,
Căci fiecare frunză-i un florint.

Tresar uimiți la cea mai mică boare
Din frunzele bătute-n hiacint,
Și-n tremurul ce pare doar alint
Se simte o plăcută-nfiorare.

Când sufletul mi-e uneori inert
Și nu simt Duhul slavei cum adie,
Mă smulge, Doamne, din acel deșert.

Și-nfiorat de sfânta-I melodie,Eu să răspund cu un întreg concert,
Vibrând profund în bronz de veșnicie.

Simion Felix Marțian
Siegen, 24 septembrie 2021

Vezi articolul original

Doar tu și El

tu… imperfect, 
slab, fără vlagă, 
copleșit de grijă și lupte, 
clătinat de îndoieli, 
frământat de întrebări fără răspuns,
rănit, descurajat, plin de teamă
pierdut deseori printre cuvinte,
lacrimi și strigăte mute,
rătăcitor între pământ și cer,
dar mereu regăsit,  
stai acolo, așa cum ești, 
tu față-n față cu El.

El… perfect, 
atotputernic, sfânt, 
atotștiutor, stâncă tare, 
drept, bun, iubitor
Dumnezeu care te vede,
te ascultă, te înțelege,
te alină, te ajută,
te ridică, te iartă,
te învață, te îndrumă, 
îți vorbește… ție.

Faci liniște,
să auzi vocea Lui 
să-L cunoști, 
să te miri,
să-I descoperi harul,
să-L lași să te atingă,
să te transforme,
să ia chip în tine
ca tu… da, chiar tu,
după timpul cu El,
să fii din ce în ce mai puțin ca tine 
și tot mai mult ca El!

Vezi articolul original

Ferice de acel ce dăruiește

Ciprian I. Bârsan

Ferice de acel ce dăruiește
Și dă o Doamne în Numele Tău
Căci binecuvântarea Ta îmbogățește
Iar când e în nevoie,îl scapă de la greu

Ferice de acel milos și darnic
Ce simte cu acel nenorocit
Ce dă cu bucurie, nu fățarnic
Și-atunci când face-un bine,e cel mai fericit

Toți cei ce dăruiesc , ca pentru Tine
Au masa plină-n fiecare zi
Și nu duc lipsă-aici de nici un bine
Căci Tu le porți de grijă,ca la ai Tăi copii

Ferice de acel ce se jertfește
Și strânge pentru ceruri bogății
Ce partea Ta o Doamne, n-o oprește
Și-adună o comoară, în cer, pentru vecii

El are-n el,nădejdea mântuirii
Și inima lipită de-al Tău Har
Iar ochii ațintiți spre răsplătire
Spre ziua când din slavă, Te vei întoarce iar

Ferice de acel ce se încrede
În Tine și-n Cuvântul Tău curat
Ce-n tot și-n toate, mâna Ta o vede
Și…

Vezi articolul original 10 cuvinte mai mult