Doar creştini de suprafață…

Şi ne numim creştini. Chiar suntem? …
Sau doar creştini de suprafață
Iar în acuns, nutrind în cuget
Firea, purtăm mască pe față? …
Fățarnicii spălau paharul
Pe dinafară doar, să-i vadă
Admiratorii şi de-ndată
Jos la picioare să le cadă.
Piesa de teatru se  repetă
Şi-n timpurile noastre. Cum?
Dar nimenea nu mai regretă
Fapte ce pot duce spre scrum? . .
Tot mai puțini, căci el, duşmanul,
Le-a pus căpăstru de la sine
Ca să le fure Canaanul,
Splendorile sale divine!
Şi-n reguli mult exagerate
Actorii joacă piesa  lui,
Uitând cuvintele sărate
Prin Sfântul Duh al Domnului:
„Să nu vă credeți niciodată

Prea sfinți voi înşivă, n-aveți
Părere despre  voi prea ‘naltă
Cum că voi cineva sunteți!
Căci doar prin harul jertfei sfinte
Sunteți în cer moştenitori
Cu Dumnezeu, sfântul Părinte
Şi cu-al Său Fiu, sus în splendori!”
Însă mândria când apare
(Mândria  celui pocăit)
Naşte chiar gânduri: cine oare
Mai e ca mine-aşa smerit?
Eu nu port nici măcar cravată
Că-i o săgeată înspre iad!
Cu untdelemn? nu, niciodatã
Nu mă pot unge, cum să cad?
Eh, dincolo de-aşa smerenie
Se-ascunde multă răutate,
Nici vorbă de gram de sfințenie:
Mai bine treizeci de cravate,
Dar cu blândețe, cu iubire
Şi cu răbdarea lui Isus!
Credeți că lista-i spre sfârşite? …
Câte exemple-ar fi de spus:
Sau: cu batic legat în față
Şi-n spate îndeajuns de lung,
Că-i noapte-amiaz sau dimineață
Mult prea smerit mereu mi-l strâng.
Ei, frații mei, baticul mare
Poate sub el ascunde multe:
Mândrie, ură, clevetire,
Şi lucruri care par mărunte.
Însă chiar vulpile micuțe
Pot păgubi viile mari,
În pofta lor cum să le cruțe?
Rup tot ce prind pe-ntreg hotar!
Nu totu-i aur ce luceşte… .
Nici un veşmânt până-n pământ,
Nu-nseamnă că adăposteşte
Un suflet cald, nobil şi sfânt.
Ci dimpotrivă poate-ascunde
O viclenie din cel rău
O fire care să-şi  răzbune
Ce nu-i place în jurul său.
E bine doar ca-n toate cele
Să fii umil şi cumpătat
Ştiind că ai dincol’ de stele
Pe Cel ce merită ‘nălțat.
O mască nu-i pentru vecie
Căci întro zi jos va cădea
Iar sus acasă-n veşnicie
Doar cei din Domnul vor intra!
*
Ne-am construit poveri prea grele,
Ni le-am legat peste picioare
Să nu putem zbura cu ele
Spre țara ce apus nu are.
La ce folos de-acestea toate?
Mă-ntreb ades: la ce folos?
Să fii-nțesat de răutate
Pe sub o mască de frumos?
Cu-adevărat, spune Cuvântul
Că cine nu va fi umil
Nu-l va vedea-n cer pe Preasfântul
De nu va fi ca un copil.

Emanuel Hasan 

Reclame

Bucuria disperării

„Când L-am văzut, am căzut la picioarele Lui ca mort.”

Apocalipsa 1:17

Ca şi apostolul Ioan, s-ar putea să-L cunoşti bine pe Isus Cristos, când, deodată, EI ţi se arată sub o înfăţişare deloc familiară şi singurul lucru pe care-l poţi face este să cazi „la picioarele Lui ca mort”. Sunt momente când Dumnezeu nu Se poate arăta altfel decât în măreţia Sa; atunci, caracterul înfricoşător al viziunii te duce la bucuria disperării; dacă te vei mai ridica vreodată, aceasta trebuie sa fie prin mâna lui Dumnezeu.

„El Şi-a pus mâna dreaptă peste mine.” In mijlocul groazei vine o atingere şi ştii că este mâna dreaptă a lui Isus Cristos. Nu e mâna constrângerii sau a disciplinării sau a pedepsei, ci mâna dreaptă a Taiâlui cel Veşnic. Când mâna Lui este peste line, ea îţi aduce pace ţi mângâiere de nedescris. sentimentul că „dedesubt suni mâinile veşnice”, pline de sprijin, de mângâiere şi de putere. Atunci când te atinge El, nimic nu te mai poate infricoşa. Din mijlocul gloriei Sale cereşti. Domnul Isus vine să-i vorbească unui ucenic neînsemnat şi să-i spună: ..Nu te teme”. Blândeţea Lui esle nespus de dulce. Îl cunosc eu în felul acesta?

Priveşte la câteva dintre lucrurile care provoacă disperare. Există o disperare în care nu este nici o bucurie, nici un orizont, nici o speranţă de ceva mai strălucit. Dar bucuria disperării vine atunci când ştiu că „nimic bun nu locuieşte în mine (adică în carnea mea)”. Mă bucur să ştiu că există în mine acel ceva care trebuie să se prosterne înaintea lui Dumnezeu atunci când El mi Se revelează şi că, dacă mă voi ridica vreodată, aceasta va trebui să fie prin mâna lui Dumnezeu. Dumnezeu nu poate să facă nimic pentru mine până eu nu ajung la capătul posibilităţilor mele.

Oswald Chambers

Isus a fost in slava

Isus a fost în slavă
Cel mai înalt Străjer;
Dar când căzu sub cruce,
Mai ‘nalt a fost în Cer.

Isus a fost la Tatăl
Sublimul vieții rost,
Dar când S-a stins pe bârne,
Și mai sublim a fost.

Isus a fost în Ceruri
Divinul slavei crin,
Dar când iertă vrăjmașii,
A fost divin, divin.

Căci nici un om din lume,
Nici Iuda, nici Pilat,
N-au înțeles că Domnul
De voia Lui s-a dat.

N-au înțeles că Mielul
S-a dat El însuși prins,
Dar și-a ascuns ofranda
Sub haină de învins.

Și-astfel ne-a dat o pildă
Din gându-I nepătruns
Că fapta cea mai-naltă
E jertfa în ascuns.

Costache Ioanid 

Necredinţa îngrijorării

Nu vă ingrjorați de viaţa voastră, gândindu-vă ce veţi mânca sau ce veţi bea; nici de trupul vostru. gândindu-vă cu ce vă veţi îmbrăca.”Matei 6:25

Isus caracterizează îngrijorarea din viaţa unui ucenic drept necredinţă. Dacă am primii Duhul lui Dumnezeu, El va „pune degetul pe rană” întrebând: „Unde este locul lui Dumnezeu în relaţia aceasta, în planurile acestei vacanţe, în aceste cărţi pe care vrei să le citeşti?” El insistă întotdeauna în această direcţie până când învăţăm să-L punem pe El pe primul loc.

Ori de câte ori punem pe primul loc alte lucruri, apare confuzia.„Nu vă îngrijoraţi…” Nu lua asupra ta presiunea gândurilor cu privire la viilor. A te îngrijora nu numai că este ceva rău, ci este şi necredinţă, deoarece, dacă te îngrijorezi, înseamnă că nu crezi că Dumnezeu poate avea grijă de detaliile practice ale vieţii tale, tocmai aceste detalii ne îngrijorează.

Ai remarcat vreodată, din spusele lui Isus. ce anume va înăbuşi cuvântul pe care El îl pune in noi? Diavolul? Nu, ci grijile lumii acesteia. Este vorba întotdeauna de micile griji. Nu voi crede acolo unde nu pot să văd. Singurul tratament împotriva necredinţei este ascultarea de Duhul. Marele cuvânt spus de Isus ucenicilor Lui este predarea deplină.

Oswald Chambers

Atâtea vaiete-s în lume

Atâtea vaiete-s în lume,
Atâția oameni o duc greu,
Căci egoismul e la culme
Și bunătatea în mulți apune…
Dar cine vrea zile mai bune,
Să vină azi la Dumnezeu!

E atâta jale, plâns și chin,
În veacul lumii nemilos,
E plin pământul de venin,
Multă durere, mult suspin…
Dar cine vrea leac și alin,
Să se întoarcă la Hristos!

S-au ridicat mulți anticriști,
Plini de batjocuri, răzvrătiți,
Nemulțumiți și anarhiști,
Se cred corecți și progresiști,
Dar sunt fățarnici extremiști,
De necredință stăpâniți!

E mult prea multă răutate,
Se-ndreaptă lumea spre apus,
Trăiesc prea mulți în nedreptate,
Se dușmănesc până la moarte…
Dar cine vrea în Ceruri parte,
Să se închine lui Isus!

Sunt oameni reci și dezbinați,
Lipsiți de dragoste firească,
Confuzi și dezorientați,
Cu lanțuri de păcat legați…
Dar câți se vor eliberați,
În grabă să se pocăiască!

Teodor Groza

Aceasta explică totul

„Ca toți să fie una, cum Tu, Tată, eşti în Mine şi Eu în Tine; ca ei să fie una în Noi.”

loan 17:21

Dacă treci printr-o perioadă de singurătate, citeşte Ioan 17. care-ţi va explica exact de ce te afli în acea situaţie – Isus S-a rugat ca tu să fii una cu Tatăl, aşa cum este El. Îl ajuţi tu pe Dumnezeu să răspundă la această rugăciune sau ai un alt scop cu privire la viaţa ta? Din momentul când ai devenit ucenic, nu mai poţi fi tot atât de indepen­dent pe cât erai înainte.

În Ioan 17 ni se arată că scopul lui Dumnezeu nu este să răspundă rugăciunilor noastre, dar, prin rugăciune, noi ajungem să cunoaştem gândul lui Dumnezeu. Există o rugăciune căreia Dumnezeu trebuie să-i răspundă, şi anume rugăciunea lui Isus – „Ca ei să fie una cum şi Noi suntem una”. Suntem noi atât de aproape de Isus Cnstos?

Dumnezeu nu-Şi face griji cu privire la planurile noasire; EI nu ne întreabă: „Vrei să treci prin această pierdere, prin această încurcătură?’, ci îngăduie asemenea lucruri, pentru că are propriul Lui scop. Lucrurile prin care trecem ori ne fac oameni mai plăcuţi, mai buni, mai nobili, ori ne fac mai dificili şi vânători de greşeli, mai insistenţi în urmarea propriei noastre căi. Lucrurile care se îmâmplă în viaţa noastră ori ne fac diavoli, ori ne fac sfinţi; totul depinde de relaţia noastră cu Dumnezeu.

Dacă spunem: „Facă-se voia Ta”, avem parte de mângâierea din Ioan 17, mângâierea de a şti că Tatăl nostru lucrează comform înţelepciunii Sale. Când înţelegem care este scopul lui Dumnezeu, nu vom deveni înguşti la minte şi cinici. Isus S-a rugat pentru nimic mai puţin decât unitatea noastră absolută cu El, aşa cum este una cu Tatăl. Unii dintre noi suntem departe de aceasta, dar Dumnezeu nu ne va lăsa în pace până când nu vom fi una cu El. Isus S-a rugat ca noi să fim astfel.

Oswald Chambers

Așteptarea Mirelui

Atunci când va veni Mirele, Să-și ia mireasa lui, iubită
S-o răpească la Cerul Sfânt, ea, Îl așteaptă pregătită
Profeția se va împlini, așa cum scrie în Cuvântul Sfânt,
Va zbura pe nori de slavă, de pe acest blestemat pământ.

Va sta la dreapta Tatălui Ceresc, în Sfânta Sa, adunare
Pregătită în haine sfinte, pentru marea sărbătoare
Să serbeze nunta curată și Sfântă, la mare ei splendoare
Cerul nemărginit, va străluci atunci, în Sfântă desfătare.

Vom naviga pe marea de smarald, n-am văzuto niciodată
Vom privi în zarea nesfârșită, Tărâmul nou, pentru prima dată
Ne vom scălda ochii în Lumină și slavă, de marea strălucire
Plutind în desfătări Sfinte, cuprinși de Sfânta și marea fericire.

Acolo, nu vor mai fi lacrimi și suferințe, nici chin și nici durere
Acolo, va fi numai slavă și Lumină, veșnicia va dăinui în plăcere
Vom păși pe străzi de aur, printre flori frumoase, nemaivăzute
Cerul tot ne aparține, vom moșteni lucruri Sfinte, nemaiîntâlnite.

Ce frumuseți negrăite, vom vedea acolo, în Cerurile de sus
Atunci când vom fi cu Mirele nostru, Regele regilor, Isus,
Mireasa aleasă, pură, fără pata,și Sfântă, fără urmă de zbârcitură
S-o ducă în palate Sfinte, într-o pace eternă, acolo, nu este ură.

Și Duhul și mireasa zic: Maranata, vino Mirele nostru, Isus,
Răpește-Ți mireasa pe nori de slavă, în Împărăția Ta, de sus
Cui îi este sete, să vină și să bea, apa Sfântă din izvorul vieții
În Cerul nemărginit și Sfânt, în noii zori de lumină a dimineții.

Stelian Ciobanu 

Raţionamentele divine ale credinţei

„Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra.”

Maici 6:33

Când privim la aceste cuvinte ale lui Isus, le găsim a fi cele mai revoluţionare cuvinte pe care le-a auzit vreodată urechea umană. „Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu…” Noi susţinem exact contrariul, chiar şi cei mai spirituali dintre noi: ..Dar trebuie să trăiesc; trebuie să am atâţia bani; trebuie să mă îmbrac; trebuie să mănânc”. Marea grijă a noastră nu este împărăţia lui Dumnezeu, ci viaţa noastră pământească. Isus inversează ordinea, spunându-ne: „Caută să ai mai întâi o relaţie bună cu Dumnezeu, fă din aceasta cea mai mare preocupare a vieţii tale şi nu te îngrijora niciodată de celelalte lucruri”

„Nu vă îngrijorați de viața voastră…” Domnul nostru a subliniat că, din punctul Lui de vedere, este cu totul iraţional să ne îngrijorăm in privinţa mijloacelor de existenţă. Isus nu a spus că omul care nu se gândeşte la nimic în viaţă este binecuvântat – un asemenea om este nechibzuit. Dar Isus ne-a învăţat că un ucenic trebuie să facă din relaţia lui cu Dumnezeu preocuparea dominantă a vieţii lui şi să fie fără grijă cu privire la orice altceva în comparaţie cu aceasta. El spune: „Nu faceţi din ce veţi mânca sau ce veţi bea factorul conducător al vieţii noastre, ci concentraţi-vă în mod absolut asupra lui Dumnezeu”.

Unii oameni sunt neglijenţi cu privire la ceea ce mănâncă sau beau şi suferă din această cauză; nu le pasă cum se îmbracă şi parcă nu-i interesează cum arată. Ei sunt neglijenţi în treburile lor pământeşti şi Dumnezeu îi trage la răspundere pentru aceasta. Isus spune că marea grijă a vieţii trebuie să fie aceea dc a pune relaţia noastră cu Dumnezeu pe primul loc, şi orice altceva, pe locul al doilea.

Una dintre cele mai severe discipline ale vieţii creştine este aceea de a-I permite Duhului Sfânt să ne aducă în armonie cu învăţătura lui Isus din aceste versete.

Oswald Chambers

Rostul vieții

Te-ai întrebat vreodată: ce e viața?
Care-i începutul și care ți-e speranța?
Tu te-ai trezit în lume și-acum treci prin ea,
Dar la sfârșit de cale, care-i partea ta?

Crezi tu că țărâna va ascunde totul?
Sau știi că odată, îl vei întâlni pe Domnul.
Care-ți este ținta, pentru ce trăiești?
Pentru viața de acum sau pentru cer te pregătești?

Crezi tu că și omul ca și dobitocul,
Moare și-n țărână îi rămâne locul?
Te compari tu oare, om cu-nțelepciune,
Cu un vierme ce nu vede și nimic nu poate spune?

Crezi tu că-ntâmplarea a dat sensul vieții
Și universul cu a lui legi a apărut prin voia sorții?
O, nu! Nu se poate! Nu, din întâmplare
N-apar legi să fie veșnic în picioare!

Viața omului pe terra e un drum de încercare,
E un examen, câmp de probe ce le trecem fiecare,
Fericire-adevărată nu există aicea jos,
Nici în bogății, plăceri, nici chiar într-un trai luxos.

Viața pe pământ e doar umbra vieții adevărate
Care este-n veșnicie, dincolo de moarte.
Viaț-aceasta-i scurtă, e doar un vis,
Dincolo e veșnic: iad și paradis.

Începutul este Dumnezeu singur fără de-nceput.
El e temelia vieții, Ziditorul care toate le-a făcut.
Păsări, fluturi, miei și pești, tot ce-i sus și tot ce-i jos,
Pomi, verdeață, flori, parfum, Domnul le-a creat frumos.

Omul după chipu-I sfânt l-a creat cu mâna Sa,
L-a făcut un suflet viu pe Adam și apoi pe Eva.
L-a creat nu pentru moarte, nu pentru trudă, nu să chinuiască,
L-a așezat într-o grădină, veșnic și în fericire să trăiască.

Rostul lor era-n grădină s-o lucreze, s-o păzească
Și-n răcoarea zilei cu Dumnezeu să vorbească.
Cât de fericit soroc Domnul omului i-a dat,
Însă n-a rămas în rai c-a intrat neîncercat.

Și-a fost încercat acolo, în Eden, de Domnul,
Putea să mănânce cu plăcere din toți pomii, afar’ de unul.
Avea toate din belșug, se cerea doar ascultare.
Dar izgonit a fost din rai, căci căzut-a la-ncercare.

De aceea Dumnezeu nu mai bagă-n rai pe oameni
Până nu-i încearcă-ntâi, dacă-s vrednici de-a Lui daruri.
Rostul vieții pe pământ deci e să ne pregătim,
Prin credință s-avem dreptul, pentru veșnicie cu Isus în rai să fim.

Pentru cei ce-ajung acolo în Scripturi găsim dovadă
Că din rai în veci de veci nimeni n-a fi scos afară,
Fiindcă pomul de-ncercare astăzi crește pe pământ,
De vrei să cunoști secretul caută-n Cuvântul Sfânt.

Fiii lui Adam aveau în cuget sădit pomul de-ncercare,
Dar s-au depărtat de Domnul tot mai tare fiecare,
Domnu-i judecă la Babel împrăștiindu-i pe tot globul
Și fiindcă stricăciunea ajungea la culme, Domnu-ngăduie potopul.

Iar pentru sămânța lui Avraam era sădit în Lege,
Dar n-au putut să poarte jugul și-au căzut în fărdelege
Și-ncălcarea Legii pentru ei pecetea morții,
Nu-i mai izbăveau de-aceasta nici prin jertfe chiar preoții.

Pentru noi e astăzi harul. O ce minunat favor!
Jug mai bun ca cel din Lege și cu sarcina-i ușor.
Că păcatul și puterea morții nu mai are biruință,
Peste cei ce-s în Hristos, peste cei ce au credință.

Dumnezeu, văzând că omul nu-i capabil să reziste la-ncercare,
Fiindcă-i drept și sfânt, dar bun, El totuși hotărăște o lucrare,
Ca păcatul lumii-ntregi să fie pus în cumpăna dreptății,
Iar deoparte, pe cântar prețul ce-l cerea osânda morții.

Preț de neechivalat pe pământ și-n Cer
Decât doar prin jertfa sfântă a lui Emanuel.
Fiul preaiubit al Tatălui Ceresc și păretaș la slavă
A fost trimis și-a acceptat pentru noi să moară.

Rostul vieții noastre-acum este doar să-L acceptăm
Ca Răscumpărător și-astfel, prin credința-n El avem:
Eliberare de păcate și putere ai sluji,
Și speranță-n veșnicie, căci cu El ne-om veseli.

C-ai venit în lume într-o vreme ca aceasta, n-a fost voia ta,
Dar acum se cere să-ți alegi cu cine-ți vei petrece veșnicia,
Că nici plecarea ta de-aici n-o vei hotărâo tu.
Deci grăbește de alege astăzi, până nu-i târziu.

Că țărâna nu-L împiedecă pe Domnul a te chema la judecată
Și de nu intri-n grațiere vei răspune de-orice faptă.
Grațiat poți fi deplin, de trăiești pentru Isus
Și-ai ca țintă-ntotdeauna a-L sluji supus.

Ce fericire poți avea de trăiești doar pentru fire?
Unde-i numai zbucium trist, nesiguranță și durere.
Când în splendoarea glorioasă a Cerului slăvit
Sunt bucurii de nedescris și viața-i fără de sfârșit.

Că omul nu e doar țărână, ți-o spun atâtea-n viață ție.
Duhul, Dumnezeu l-a dat și el va merge-n veșnicie.
Chiar de nu vrei să crezi acum, te vei convinge-odată,
Dar va fi târziu, atunci când vei fi la judecată.

Universul, viața, splendoarea și culoarea ce-o vedem în fire,
Tot ce este-n jur frumos nu e o grădină fără îngrijire.
Toate spun că au un creator mai presus de-orce știință,
Care totul guvernează după sfânta Lui voință.

Prin legea Lui se ține pe orbită pământul, soarele și galaxia.
El pe cei smeriți înalță-n slavă, dar coboară-n jos trufia.
El azi îți dă ca dar viața veșnică în fericire,
De n-o primești, vei regreta, în veci vei fi sub osândire.

Fii înțelept și înțelege rostul vieții acum!
Privește-n urmă și cercetează-ți sincer al tău drum,
De nu te duce înspre Paradis, oprește-te pe cale,
Te-ntoarce cu căință spre cel crucificat și vei avea iertare!

Tecar Augustin