Psalmul 113

Lăudați pe Domnul nostru! Lăudați-L!
Voi, robii Lui, lăudați-L neîncetat!
Lăudați Numele Domnului! ‘nălțați-L!
Fie-a Lui Nume binecuvântat!

Din zori de zi, când soarele răsare,
Pân’ la apusul lui spre înserat
De-acum și până-n veac, fără-ncetare
Fie-a Domnului Nume lăudat!

Mult mai presus de neamurile toate
Al nostru Domn e înălțat de-a pururi
Iar Slava Lui, ce peste tot străbate
Își are locul mai presus de ceruri.

Cine-i ca Dumnezeul nostru mare?
Ca Domnul, ce așa sus locuiește?
El vede orice face fiecare. .
Și-n cer și pe pământ, El tot privește.

El pe sărac ridică din țărână
Pe cel lipsit înalță din gunoi
Cu cei mai mari ai țării împreună
Îi face ca să șadă mai apoi.

De cea care-a fost stearpă se-ngrijește
Îi dă o casă și-mprejur copii
O face mamă și o-nveselește
Lăudați pe Domnul nostru pe vecii!

Daniel Hozan

3 Decembrie

Nu ai nici un cusur.” Cântarea Cântărilor 4:7

După ce şi-a declarat biserica plină de frumuseţe, Domnul nostru îşi confirmă lauda printr-o preţioasă negaţie: „nu ai nici un cusur”. Este ca şi cum Mirele s-ar fi gândit că criticii lumii vor insinua că El a menţionat numai părţile frumoase ale miresei, trecând cu vederea pe cele deformate sau pătate. El le însumează pe toate declarând-o universal şi complet frumoasă, şi lipsită de cusururi. Pata poate fi curând îndepărtată; este cel mai mic lucru care poate desfigura frumuseţea. Dar credinciosul este eliberat chiar şi de aceste pete neînsemnate. Dacă ar fi spus că nu are nici o rană hidoasă, nici o diformitate oribilă, nici o ulceraţie mortală, ne-am fi mirat; dar, când El mărturiseşte că nu , are nici un cusur, toate aceste diformităţi sunt incluse, şi uimirea este şi mai mare.

Dacă ar fi promis să îndepărteze cusururile unul câte unul, am fi avut un motiv de bucurie veşnică; dar, când vorbeşte El, lucrul acesta este deja făcut, şi cine îşi poate retine cea mai intensă emoţie de satisfacţie şi plăcere? Suflete, iată „nişte bucate grase şi mieroase” (Psalmi 63:5) pentru tine; mănâncă cât poţi, şi satură-te cu delicatese regale. Isus Christos nu se ceartă cu mireasa Sa. Ea se rătăceşte de El adesea, şi îndurerează Duhul Său Sfânt, dar El nu îngăduie greşelilor să-I afecteze dragostea. El o mustră uneori, dar întotdeauna cu blândeţe, şi cu cele mai bune intenţii; ea este „iubito” (Cânt. 4:1) chiar şi atunci. Nu există nici o amintire a relelor noastre.

El nu nutreşte gânduri rele în privinţa noastră, ci ne iartă şi ne iubeşte înainte şi după ce greşim. Iertarea Lui este benefică, fiindcă, dacă Isus ar fi la fel de plin de resentimente ca noi, cum am putea comunica cu El? Credinciosul se supără de multe ori pe Domnul pentru o mică întoarcere a providenţei, dar Mirele nostru ne cunoaşte prea bine nebunia inimilor ca să se supere pe manierele noastre necioplite.

Meditaţii C. H. Spurgeon