Motto: Romani 6/11 „”Tot așa și voi înșivă socotiți-vă morți față
de păcat și vii pentru Dumnezeu, în sus Hristos, Domnul nostru,””Amin.
A fost odinioară întunecime mare
În lumea care are alte rânduieli
Și toți trăiam în pofte înșelătoare,
Dar eram morți în păcat și greșeli.
Ca niște păgâni cu mintea întunecată,
Robiți de plăceri, păcătuiam mereu…
Eram copiii mâniei lipsiți de judecată –
Fără nădejde și fără Dumnezeu.
Și eu eram odată, ca orice păcătos:
Un muribund în acea groap-adîncă…
Acolo m-a găsit Isus care m-a scos
La viață, așezându-mă pe stâncă.
Nici nu puteam fi altfel, căci trăiam
Ca un rob supus al pământeștii firi
Și toate poftele ce-i le împlineam
Stârneau dureri, iscau nenorociri.
Nu aș putea spune că îmi era trăirea
Față de alții, mai dreaptă și mai bună…
Ci, aveam nădejdea falsă și amăgirea
Că unde ni-i dat vom merge împreună.
În mintea mea, voiam să mă ascund
În spatele unei religii neadevărate,
Dar nu făceam decât să mă scufund
În străfundul mocirlei de păcate.
Că era bazată pe lumeștile temeiuri
Acea religie pe care-am moștenit-o
Cu fel de fel de rânduieli și obiceiuri…
Dar fericirea mult visată n-am găsit-o.
Rătăceam în lume de rele împovărat,
Pierdut în beznă mă simțeam distrus…
Dar, dintr-odată, totul s-a schimbat
Din clipa întâlnirii mele cu Isus.
Eu, cel mort în păcat și fărădelege,
De către Domnul vieții am fost găsit…
Mintea mi-a deschis-o să pot înțelege
Că numai lângă Isus pot fi fericit.
El a purtat o cruce grea în spate…
Hulit cu vorbe de ocară și rușine…
Scuipat, bătut, și chinurile toate
Isus le-a îndurat și pentru mine.
El Însuși S-a lăsat să fie omorât –
Mielul ce Sfânt a lui Dumnezeu,
Cel a cărui vină nu a fost decât
Că purta asupra Lui păcatul meu.
El Însuși a murit și moartea mea –
Și în acest fel, și eu am murit,
Omul pământesc acolo se sfârșea
În lutul din care fusese întocmit.
Hristos Isus din morți S-a ridicat
Ca El să nu mai moară niciodată…
Și împreună cu El, și eu am înviat –
El m-a adus la viață adevărată.
El m-a făcut părtaș la binecuvântări –
Și prin harul Său ceresc m-a întărit…
A luat asupra Lui a mele frământări
Și prin credința -n El m-a mântuit.
M-a făcut o zidire nouă plămădită
Și curățită prin sângele stropirii,
Iar inima mea e pe deplin fericită –
Plină de pace și bucuria mântuirii.
El m-a înfiat și m-a numit copilul Lui
Făcându-mi parte de o moștenire a mea,
Neîngăduindu-se vreodată nimănui
Să se poată atinge în vreun fel de ea.
Acum știu unde merg, Isus mi-a spus
Căci sus în ceruri am locul pregătit,
Acolo unde voi fi pentru vecie cu Isus
În cereasca Împărăție fără de sfârșit.
Și Dumnezeu mi-a dat tot ce-i necesar
Să ajung la ținta care-mi stă în față –
Păcatul nu mai e stăpân, eu sunt sub har
Și Duhul lui Hristos mă îndrumă-n viață.
Sunt binecuvântat cu atâția frați –
Părtașii mei în rugăciune și închinare
Și sprijinit de închinători adevărați
Gata să-mi stea alăturea în alergare.
Așa Mântuitorul meu m-a ridicat
Pe când mă afundasem în noroi…
Și pe fiecare în parte ne-a salvat
Că morți am fost oricare dintre noi.
El ne-a înviat în chip duhovnicesc
Ca să ne socotim noi înșine mereu
Morți față de păcat și față de lumesc
Dar vii și plini de râvnă pentru Dumnezeu.
Dumnezeu e în control 