Omniștiența

Eu nu mă cunosc cât Hristos mă cunoaște,
Sunt taine profunde în inima mea.
Nu pot să prevăd ce primejdie mă paște,
Dar știu că doar El mă salvează din ea.

Când apă și neguri pluteau peste glie,
Atunci se notase cu lux de-amănunt,
Tot șirul de oameni ce-a fost și-o să vie,
De Geniul ce zice: – Eu Sunt Cel ce Sunt!

E planul de veacuri trasat cu migală
De cel mai faimos și mai bun arhitect,
Dar nu cu grădini sau cazane cu smoală,
În care să intri de-avalma, direct.

În El zac ascunse noiane de taine.
De ochii Săi însă, nimic nu-i ascuns.
Pătrunde dincolo de frunți și de haine,
Dar firii rămâne pe veci nepătruns.

Cunoaște rodirea înainte de grapă,
Cuvântul ni-l știe când nici nu-i rostit…
Prevede în pustiuri izvoare de apă
Și în dese șuvoaie, uscatul cumplit!

Cu tâlc se înnoadă cârmâzul pe gheme,
Lumina se țese din negru fuior.
Cad stele, steluțe, din vreme în vreme,
Și-o dată cu ele, sclipirile mor…

Mă închin cu sfială, nemernic de mine,
Un strop din oceanul ce în valuri s-a dus.
Condu-mă prin toate cum știi că-i mai bine,
Ca până la moarte să-ți fiu rob supus!

Tudor Maier 

31 Ianuarie

 „Abimaaţ a alergat pe drumul care duce în câmpie, şi a luat-o înaintea lui Cuși.” 2 Samuel 18:23

Alergatul nu este totul. Drumul pe care îl alegem este şi el important. Un alergător rapid care aleargă pe un drum în pantă va fi întrecut de unul mai lent, dar care aleargă pe drum drept Cum este călătoria mea spirituală? Alerg pe dealurile propriilor mele fapte şi în văile hotărârilor mele, sau alerg pe drumul drept „crede şi trăieşte” (vezi Ioan 20:31)? Ce binecuvântare este să-L aştepţi pe Domnul în credinţă! Sufletul aleargă fără să obosească şi umblă fără să ostenească atunci când alege drumul credinţei. Isus Christos este calea vieţii, şi El este o cale: dreaptă, uşoară şi lină pentru paşii împiedicaţi şi tremurători ai păcătosului slăbit.

Sunt pe cărarea Lui, sau alerg după alt drum, înşelat de filosofii false şi religii mincinoase? Am citit despre „calea cea sfântă” pe care „cei care vor merge, chiar şi cei fără minte, nu vor putea să se rătăcească” (Isaia 35:8). Am fost scăpat de mândrie şi adus ca un copil la sângele lui Christos? Dacă da, prin harul lui Dumnezeu voi întrece orice alt alergător, fie el cât de puternic, care a ales alt drum. Adevărul acesta mă va ajuta zi de zi în nevoie şi griji.

Cel mai înţelept pas pe care îl pot face este să mă îndrept spre Dumnezeu de îndată, fără să mai hoinăresc încoace şi încolo. El îmi cunoaşte nevoile şi mă poate ajuta. Spre cine altcineva să mă îndrept în rugăciune? „Cel mai bun alergător este cel care merge drept la ţintă”. Nu trebuie să mă încurc cu servitorii ci să merg ţintă la Stăpân. Citind pasajul acesta, m-am gândit că, dacă oamenii aleargă unul spre altul mânaţi de interese vremelnice, eu trebuie să alerg spre premiul cel mare. Doamne, ajută-mă să-mi „încing coapsele minţii” (1 Petru 1:13) şi să „alerg spre ţintă, pentru premiul chemării cereşti a lui Dumnezeu, în Christos Isus” (Filipeni 3:14).

C.H. Spurgeon

Crin şi corb

Surâde crinul pe fânețe,
În strai domnesc înveșmântat,
Cum nici în lung și nici în lat
Un demnitar cît de bogat
Nu a purtat în tinerețe.

Cu foi pătrunse de noblețe,
Nici nu a tors, nici n-a țesut,
Ba chiar la modul absolut
Pe Solomon l-a întrecut,
Prin negrăita-i frumusețe.

Un corb sătul ce ni se-arată,
Din răsărit, până-n apus,
Direct spre hrană e condus
De simțul fin, în carne pus,
Pe căi de taină minunată.

În albe văi, ca neagră pată,
Lipsit de holde și pomăt,
Nu piere iarna în omăt,
Chiar dacă nu se duce, hăt,
Spre țări cu țarină bogată.

Când cerul pare de aramă
Sau treci îngustul defileu,
Ferit de-a grijilor fileu,
Încrede-te în Dumnezeu
Și viețuiește fără teamă!

Nu poți scăpa de-o mare dramă
În valul mării adâncit,
Căci din înaltul infinit,
Isus revine negreșit
Dar nu cum e pictat în ramă.

Întrega lume crunt va plânge
Când printre scamele de nor
Ca Soare Sfânt, biruitor,
Va arde pleava în cuptor,
Iar grâul în grânar va strânge.

Tudor Maier 

30 Ianuarie

 „In El am fost făcuţi şi moştenitori.” Efeseni 1:11

Când şi-a dat viaţa pentru noi, Isus a renunţat la toate drepturile şi privilegiile Sale. Deşi, ca Dumnezeu etern, are drepturi esenţiale pe care nici un muritor nu le poate reclama, ca Isus, Mijlocitor, Căpetenia legământului harului, El nu are nici o moştenire în afară de noi. Urmarea faptului că a fost ascultător până la moarte este că toţi cei pentru care a împlinit voinţa divină sunt ai Săi. El intră în slavă, dar nu pentru el, fiindcă este scris „Isus a intrat pentru noi ca înainte mergător” (Evrei 6:20, sublinierea autorului). Stă în prezenţa lui Dumnezeu? El apare „în prezenţa lui Dumnezeu pentru noi” (Evrei 9:24, sublinierea autorului).

Gândeşte-te la aceasta, credinciosule: nu ai nici un drept asupra cerului prin tine însuţi; drepturile tale se află în Christos. Dacă eşti iertat, este prin sângele Său. Dacă eşti îndreptăţit, este prin dreptatea Sa. Dacă eşti sfinţit, este fiindcă eşti în Isus „pe care Dumnezeu l-a făcut sfinţire pentru voi” (1 Corinteni 1:30). Dacă nu cazi, este fiindcă eşti păzit în Christos Isus; şi dacă eşti făcut desăvârşit în cele din urmă, este fiindcă „ai totul deplin în El” (Coloseni 2:10). De aceea este slăvit Isus, fiindcă totul este în El şi prin El.

Moştenirea noastră este sigură, fiindcă este obţinută în El, şi fiecare binecuvântare este mai dulce — chiar şi cerul este mai strălucitor — fiindcă am obţinut totul prin Isus Domnul nostru. Cine poate cântări moştenirea noastră divină? Numără bogăţiile lui Christos şi tezaurul Său, apoi încearcă să numeri bogăţiile care aparţin sfinţilor. Atinge fundul mării de bucurie a lui Christos, apoi încearcă să înţelegi fericirea „pe care Dumnezeu a pregătit-o pentru cei ce-L iubesc” (1 Corinteni 2:9). Îngrădeşte hotarele bunurilor lui Christos, apoi încearcă să zăgăzuieşti moştenirea celor aleşi. „Toate lucrurile sunt ale voastre… şi voi sunteţi ai lui Christos iar Christos al lui Dumnezeu” (1 Corinteni 3:21, 23).

C.H. Spurgeon

De vrea ca sa cunoasca…

De vrea ca sa cunoasca cineva
Ce ‘nalt si minunat e-un singur gand
Ce-l poarta Dumnezeu in mintea Sa
Cu fiecare om de pe pamant,
Ce frumuseti aduna-n taina fruntii
Un Tata bun si-a toate iubitor,
Sa stea o clipa, sa priveasca muntii,
Sa-l copleseasca maretia lor…

De vrea ca sa cunoasca cineva
Ce simte Domnul pentru-ai Sai copii,
Cat de intinsa e iubirea Sa
Ce n-o poti pe deplin asemui,
Si ce adanca-i poate fi ardoarea
Si harul Lui in inima ascuns,
Sa stea o clipa, sa priveasca marea,
Oceanul nesfarsit si nepatruns…

Si daca vrea, sa urce chiar in sine,
Pe muntii cugetarii omenesti,
Sa soarba frumusetile divine
Sadite-n mintea lui din slavi ceresti,
Sau sa coboare-adancul de iubiri
Ce naste cant si zamisleste vers,
Caci omul plin de ganduri si trairi
E-un mic, si totusi mare univers…

Si Cel ce a creat si munti si ape
Continua lucrarea-i maiestuoasa
Cand cheama doua lumi asa de-aproape,
Ca sa le-adune-n una, mai frumoasa…
Rasar curate florile pe stanci
Cand gandurile lor se intalnesc
Si valurile de iubiri adanci
Intr-o aceeasi mare se unesc…

Te-ntrebi atunci: cum este vesnicia
Cand cele pieritoare te uimesc,
Si cum va fi acolo bucuria
Cand mari minuni aici te coplesesc?…
Marire, Doamne, inchinare Tie
Pentru intelepciunea-Ti minunata
Care-a zidit in ei spre vesnicie
Un univers de dragoste curata!

Benoni Catana

29 Ianuarie

 „Porumbelul s-a întors la el spre seară.” Genesa 8:11

Binecuvântat să fie Domnul pentru o altă zi de har, chiar dacă la sfârşitul ei sunt cuprins de oboseală. Îmi înalţ cântarea spre Salvatorul omenirii. Porumbelul nu a găsit odihnă afară şi s-a întors la arcă, iar sufletul meu a învăţat astăzi, mai mult ca niciodată, că nu există bucurie în lucrurile pământeşti — numai Dumnezeu poate oferi odihnă sufletului meu. Afacerile mele, bunurile, familia şi realizările mele sunt bune în felul lor, dar nu pot împlini dorinţa sufletului meu. „Intoarce-te la odihna ta, suflete, căci Domnul ţi-a făcut mult bine” (Psalmi 116:7).

La sfârşitul zilei, când soarele sta să apună, porumbelul s-a întors la stăpânul său cu aripi obosite. O Doamne, ajută-mă să mă întorc în seara aceasta la Isus. Porumbelul nu a putut îndura o noapte deasupra apelor tulburi; eu nu mai pot îndura nici măcar o oră departe de Isus, Odihna inimii mele, Căminul sufletului meu. Pasărea nu s-a aşezat pe acoperiş; a intrat în arcă. Sufletul meu doreşte să cerceteze tainele Domnului, să pătrundă în interiorul adevărului, să intre „dincolo de perdeaua dinăuntrul Templului” (Evrei 6:19) şi să ajungă la Cel Prea Iubit.

Trebuie să ajung la Isus. Fără preţioasa părtăşie cu El, sufletul meu şovăielnic nu poate sta în picioare. Binecuvântate Domn Isus, fii cu mine, descoperă-Te şi rămâi alături de mine toată noaptea în aşa fel încât, după ce mă voi trezi, să pot fi tot cu Tine. Porumbelul a adus în cioc o ramură de măslin, memorial al zilei trecute şi profeţie a celei viitoare. Eu nu am nici amintire de adus acasă, nici un semn al bucuriilor viitoare? Ba da, Doamne, îţi aduc mulţumirile mele pentru îndurările care s-au „înnoit în fiecare dimineaţă” (Plâng. 3:23) şi s-au împrospătat în fiecare seară. Acum, te rog, întinde-Ţi mâna şi ia porumbelul Tău la Tine.

C.H. Spurgeon

Lumina

Cuvântul ieşise din Pronia divină,
Vestind peste ape: ”Să fie lumină!”
Din raze ţesute, o zi se încheagă,
Deplin despărţită de noaptea pribeagă.

Din Iacov răsare o stea minunată,
Ce nu mai apune pe cer niciodată.
De veacuri la oameni lumină aduce
Prin jertfa supremă depusă pe cruce.

Cu ea, primăvara surâde în muguri,
Iar toamna aduce rubinul pe struguri.
Ce forţă măreaţă, ce caldă minune,
Chiar umbrele morţii pe fugă le pune.

Toţi sfinţii din lumea pătrunsă de rele,
Apar ca o boltă umplută de stele
Sau ca o căţuie aprinsă în sfeşnic,
De raza sublimă a Soarelui veşnic.

Prin ochiul curat strălucirea inundă
Întreaga fiinţă, în orice secundă,
Dar mult prea adesea sălbatica fire
Aduce în lume declin şi orbire.

În veacul umplut cu mormane de tină,
Credinţa prin fapte aduce lumină
Lividelor feţe din zone rupestre,
Ce n-au înspre ceruri deschise ferestre.

Deşi nu e soare, nici mari felinare,
Lipsită-i de noapte cereasca splendoare.
S-o ştie temeinic întreg Israelul,
Făclia aprinsă atunci, fi-va MIELUL!

Tudor Maier

28 Ianuarie

„Şi păstorii s-au întors, slăvind si lăudând pe Dumnezeu pentru toate cele ce văzuseră şi auziseră, si care erau întocmai cum li se spusese.” Luca 2:20

Care era subiectul laudei păstorilor? II lăudau pe Dumnezeu pentru ceea ce „auziseră”, pentru „marea bucurie” (Luca 2:10) că li se născuse un Mântuitor. Să le urmăm exemplul. Să înălţăm şi noi o cântare de mulţumire pentru ceea ce am auzit despre Isus şi mântuirea Sa. Mai mult, îl lăudau pe Dumnezeu pentru ceea ce „văzuseră”. Aceasta este cea mai dulce muzică — ce am experimentat, ce am simţit, ce am făcut noi înşine: „lucrarea mea de laudă este pentru împăratul” (Psalmi 45:1). Nu este destul să auzi despre Christos; auzirea poate să acordeze harpa, dar degetele credinţei creează muzica.

Dacă L-ai văzut pe Isus prin credinţă, nu mai lenevi lângă harpă. Trezeşte-te şi laudă-I harul prin cântare. Un motiv pentru care II lăudau pe Dumnezeu era acordul între ceea ce auziseră şi ceea ce văzuseră. Observă ultima parte a frazei „şi care era întocmai cum li se spusese”. Nu ai simţit în viaţa ta că Evanghelia este dreaptă şi adevărată? Isus a spus că îţi va da odihnă — nu ai aflat cea mai dulce pace în El? El a spus că vei avea bucurie, mângâiere şi viaţă prin credinţa în El — nu ai primit toate acestea? Nu sunt căile Sale „căi plăcute” (Proverbe 3:17) şi nu sunt cărările Sale „cărări ale păcii”?

Cu siguranţă, poţi să zici alături de regina din Seba „nici pe jumătate nu mi s-a spus” (1 împăraţi 10:7). Am descoperit că Christos este mai bun decât mi se spusese. Am privit portretul pe care mi l-au zugrăvit slujitorii Săi, dar nu era nimic în comparaţie cu El; fiindcă Regele, în toată frumuseţea Lui, depăşeşte orice imaginaţie. Cu siguranţă, ceea ce am auzit nu numai că egalează, ci depăşeşte tot ce am auzit. Să-L slăvim atunci şi să-L lăudăm pe Dumnezeu pentru un Mântuitor atât de minunat.

C.H. Spurgeon