Sonetul viței

La moara lui Felix

E vremea când, cu străluciri de lavă,
Topit se-ascunde soarele-n ciorchini;
Zvâcnește via de la rădăcini
Și pune-n coarde încă o octavă.

În cântul viei se-mpletesc lumini
Din rodul sărutând palma concavă,
Cu-aroma izvorând din bob, suavă,
Și-adânci uimiri din ochii clandestini.

Sunt, Doamne, mlada Ta de cer avidă
Și-nfrigurat caut în mine rod,
Mușcat de temere ca de omidă,

Căci, pentru-a face către ceruri pod,
Nu pot să port în mine aguridă,
Nici să fiu șters din sfântul Tău izvod.

Simion Felix Marțian
Siegen, 27 august 2021

Vezi articolul original

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s