Cine-a crezut?

Cine-a crezut în ce ni se vestise?
Răsună o-ntrebare din trecut. .
Căci Domnul mai devreme prevestise
Și-atâția ani în Carte fost-au scrise
Dar omenirea nu le-a cunoscut.

Iar vremurile bine rânduite
Precum prezis-a El s-au derulat
Și toate câte-au fost făgăduite
La timp și-ntocmai fost-au împlinite
Dar oamenii de seamă n-au băgat.

La împlinrea vremii, prin Maria
Printr-o fecioară cum era vestit,
Ca să ne-aducă-n dar Împărăția
În grajd la Betleem veni Mesia
Dar câți pe Sfântul Rege L-au primit?

Sfinții părinți și magii și păstorii. .
Puțini la număr fost-au înștiințați
Iar împrejur nu toți locuitorii
Au înțeles valoarea sărbătorii
Deși cu toți au fost de ea marcați.

Au mai știut Irod și cărturarii
Ce-au cercetat și au descoperit
Da-n loc să Îl primească demnitarii
Prefigurând posibile avarii
Irod, faimosul rege sa-mpietrit.

Și-atunci dădu poruncă-mpărătească
Ca pretutindeni în al său regat
Orice copil de parte bărbătească
Să nu fie lăsat ca să trăiască
Dar Îngerul pe Iosif la-nștințat.

Irod s-a împietrit în necredință
Căci Planul tainic nu l-a cunoscut. .
Că altă-mpărăție-a luat ființă
Ce-aduce mântuire prin credință
Că fost-a profețit tot ce-a făcut. .

Însă Hristos Isus venit din glorii
Creștea în Duh și-n Har nemăsurat
Uimind cu-nvățătura privitorii
Preoții, cărturarii, trecătorii
Făcând minuni și semne neîncetat.

Dar n-au dorit pe Domnul să-L primească
Robiți de aroganță și de fler
Căci lor nu le-a fost dat ca să cunoască
Nici vremuri, nici solia Îngerească
Și nici pe Fiul coborât din Cer.

Iar mai apoi târât la judecată
Și dus de la Caiafa la Pilat
Ne miră ce-a ales întreaga gloată
Având o minte-atât de-ntunecată?
Căci ei n-au cunoscut ce s-a-ntâmplat.

L-au condamnat în strânsă unitate
Să fie pe o cruce răstignit
Dar El murea plătind pentru păcate
De veacuri încontinuu adunate
Ce-o lume-ntreagă le-a înfăptuit.

Nici Iuda n-a știut de ce-L vânduse
Nici preoții când le-a făcut pe plac
Doar mama și Ioan Îl cunoscuse. .
Și-n chinul Său Mântuitorul spuse:
”O Tată, iartă-i. . căci nu știu ce fac. .”

De la-nceput râvnind la cunoștință
Mâncase omul fructul interzis
Dar fără Jertfa Sfântă și credință
Fără regret și fără pocăință
Rămâne în necunoștință-închis.

Câți au știut că Domnul înviase?
Că moartea pentru veci a biruit. .
Iar mai apoi că Domnul se-nălțase?
Numai acei la care Se-arătase
Pe care I-a ales și I-a iubit.

Cînd Duhul Sfânt veni din Înălțime
Și limbi ca și de foc a presărat
Numai aceia oameni din mulțime
Care-au simțit puterile Divine
Au înțeles deplin ce s-a-ntâmplat.

Ceilalți și-au dat degeaba cu părerea
Din unghiul lor micuț. . cât au știut. .
Dar Petru-atunci a rupt toată tăcerea
Fiincă avea în inimă puterea
Ce numai cei aleși au mai avut.

Doar Duhul Sfânt aduce-n noi lumină
Să înțelegem și să știm precis
Prin lumea de-ntuneric tot mai plină
Prin orice vremuri vor mai fi să vină. .
Căci El va fi cu noi cum ne-a promis.

Sunt șapte îngeri care stau să vină
Apocalipsa spune lămurit
Desfășurând mânia Lui deplină
Pământul pedepsind pentru-a lui vină. .
Pe oamenii ce nu s-au pocăit.

Prin multe chinuri oamenii vor plânge. .
Printre-amăgiri și fiare pe pământ
Dar Mielul Sfânt oștirea și-o va strânge
Pe-acei spălați în prețiosu-I Sânge
Ce-au biruit și moartea prin Cuvânt.

Cine-a crezut? răsună o-ntrebare. .
Că-n Harul la Golgota dăruit
Oricine-ai fi în lumea trecătoare
În ochii Lui să știi că ai valoare
Și că întreg păcatul ți-a plătit.

Iar într-o zi, ce nu-i așa departe,
Precum în Sfânta Carte-i prevestit
Vom fi cu El pentru eternitate
Și ne vom spune fiecare-n parte:
”Eu Doamne, Te-am crezut. . și-s fericit!”

Daniel Hozan

Murind cu demnitate

Text: Faptele 7:54-60

„Şi aruncau cu pietre in Ştefan, care se ruga si zicea: „Doamne Isuse, primeşte duhul meul” Fapte 7:59

Unii dintre cei ce sprijinesc ideea sinuciderii sau a „morţii din milă”, spun că în felul acesta „putem muri cu demnitate”. Doctorul John P. Brantner, profesor de psihologie la Universitatea din Minnesota, a susţinut acest punct de vedere, şi cu caţiva ani în urmă şi-a luat singur viaţa. Unul dintre colegii lui a spus că Dr. Brantner a ales să moară cu demnitate. N-a vrut să moara pe patul unui spital „cu o mulţime de tuburi şi lucruri intrand şi ieşind din trupul său”. Cu alte cuvinte, a vrut să-şi aleagă singur felul cum să moară.
Am fost chemat la căpătîiul atator creştini sinceri care erau pe moarte, cu tot felul de sisteme de reanimare ataşate trupurilor lor. Ei nu ar fi ales să moară în felul acela, şi totuşi nu s-au revoltat împotriva lui Dumnezeu pentru că a permis acele situaţii. Şi-au acceptat partea lor şi aşteptau cu nerăbdare să fie cu Domnul. Un bărbat mi-a spus: „Trecerea raului este grea. Dar este aşa de frumos pe malul celălalt”. A murit cu demnitate. La fel a murit şi Ştefan, care a fost omorat cu pietre. Nu, nu era nimic demn în a muri sfartecat de pietrele aruncate de mainile celor plini de ură. Dar priviţi la seninătatea morţii sale. I-a cerut lui Isus să-i primească duhul, şi s-a rugat pentru iertarea ucigaşilor săi. Ce demnitate!

Avocaţii sinuciderii şi ai „morţii din milă” nu ţin seama de Dumnezeu. El este singurul care dă viaţa şi care are dreptul s-o ia. El poate împărţi har special copiilor Săi care se dăruiesc cu totul în mainile Sale. El îi face în stare să „moară cu demnitate”, chiar în cele mai grele circumstanţe.  – H.V.L.

„Dumnezeu va fi cu mine-n asfinţit
Cand pămantului luminile-or păli
Şi imaginile lumii vor pieri
În pace, în El, atunci m-oi odihni. ” – Anonim

„Cei ce trăiesc pentru eternitate pot muri cu demnitate„

Painea zilnica