Nu vă temeți

Nu vă temeți de acei
Care pot ucide trupul,
Ei răcnesc ca niște lei,
Vor să înspăimânte lutul.

Dar nu au nici o putere
Peste suflet, peste trup,
Se învârt ca niște hiene,
Că-s conduși de belzebut.

Dacă asculți urletul lor
Ți se clatină piciorul,
Te-ngrozești de viitor,
Uiți că Isus ți-e Păstorul.

„Nu te teme, nu te teme!”
Așa scrie în Cuvânt!
Ești păzit în orice vreme
De puterea Acelui Sfânt.

Nu te-atinge niciun rău
Cât ești cu Hristos de mână,
Ei sunt praf, El, Dumnezeu,
Ceru-ntreg I se închină.

Scaldă-ți, frate drag, privirea,
Zi și noapte în Cuvânt.
Doar la Domnu-i izbăvirea
Să ai pace orișicând.

Omul astăzi amenință,
Mâine-i coborât sub glie.
Așa-s toți, un nor de ceață,
Sortiți la chin pentru vecie.

Domnul nostru sfânt rămâne,
Credincios pân’ la sfârșit.
Nu-i ca omul care spune
Da, apoi… s-a răzgândit.

Nu vă temeți niciodată
De acei cari’ pot ucide
Trupu-acesta, ce odată
Țărâna îl va înghite.

Teme-te numai de Domnul
Și de tot ce e păcat,
Singurul ce-are putere
Peste viață, rai și iad.

Dumnezeu în veci rămâne!
Domnitorii vin și pleacă
Pentru sufletul din tine
Se dă lupta-nverșunată.

Nu lăsa ca duhul fricii
Să te scoată din cadență,
Stai în părtășii cu sfinții
Să ai pace în permanență.

Căci afară sunt fricoșii
Ce-au dat dosul bătăliei,
Ei rămân cu păcătoșii
Ca să bea cupa mâniei.

Nu vă temeți de acei
Care pot ucide trupul,
Sus drapelul frații mei,
Curând vom sfredeli văzduhul!

Iany Laurenciuc 

Lectia vulturului de apa

Text: Iov 39:19-30

„Oare prin priceperea ta îşi ia uliul zborul, şi îşi întinde aripile spre miazăzi? ” Iov 39:26

Într-o seară minunată de sfarşit de vară, eram cu prietenul meu Steve la pescuit, într-o mică barcă, pe Lacul Piatt, sperand ca vreo ştiucă săritoare sau un biban smucitor să tragă la momelile noastre. Un vultur de apă se rotea în tăcere deasupra capetelor noastre. L-am urmărit cu viu interes, dandu-ne seama vag că şi el făcea exact ceea ce făceam noi – pescuia. Plana deasupra apei şi deodată plonja cu putere în apă, spărgand oglinda apei cu ghiarele sale. Apoi se înălţa maiestuos, ţinand în ghiarele-i ascuţite un peşte mare.
Mai tarziu, cercetand puţin, am descoperit că aceşti vulturi de apă, aşa cum obişnuit sunt numiţi, sunt între 50 şi 60 de centimetri lungime şi au aripile pană la 2 metri. Trăiesc în apropierea apei, se reantorc la acelaşi cuib în an după an, îi alungă pe toţi intruşii, rezervandu-şi lacul sau aria oceanică numai pentru ei înşişi. Aripile lor lungi şi ascuţite le dau puterea să plonjeze în apă şi să-şi controleze plutirea prin aer. Ochii pătrunzători le dă posibilitatea să vadă la caţiva metri sub apă. Apoi ghearele sunt special proiectate să-i ajute să ţină ferm peştele pe care l-au apucat. Ce creatură minunată! Dumnezeu a făcut vulturul de apă perfect pentru mediul în care trăieşte.

Întrebarea lui Dumnezeu pe care a adresat-o lui Iov în textul de azi, a avut drept scop să-l facă pe acesta să vadă minunatul plan şi puterea pe care Dumnezeu le-a investit în creaturile Sale, şi să-i trezească uimirea şi veneraţia. Avem şi noi oare aceleaşi sentimente observand creaţiunea lui Dumnezeu?  – D.C.E.

„Cat de măreţ e Dumnezeu!
Văd marea cu talazuri grele,
Mă-nalţ pe munţii de bazalt
Şi-mi zboară gandul printre stele,
Tot mai înalt.” – C. Ioanid

Painea zilnica