Umbra divină

La moara lui Felix

Se coboară psalmii pe cărări celeste
Ca-ntr-o împletire tainică de punţi,
Când privirea-ntreabă vinetele creste:
Oare, ajutorul vine de la munţi?

Dar pe mâna dreaptă se aşaz-o umbră
Şi din încordare- iată!- mă destind,
Când cu fâlfâire sură starea sumbră
Pleacă de la mine, eu înmugurind.

Şi mi-e ferm piciorul pe poteci abrupte,
Căci Acel ce este din vecie Domn
Fi-va lângă mine, ne-ncetând să lupte,
Pavăză fiindu-mi veşnicu-I nesomn.

Temerile toate, ca nişte hăţişuri,
Cad când stau la umbra Celui Preaînalt
Şi se duc la vale peste grohotişuri,
Eu primind tăria stâncii de bazalt.

Tu eşti din vecie dragoste, Părinte,
Şi-am văzut ce-nseamnă lângă Tine-a sta,
De aceea, Doamne, te rugăm fierbinte:
Peste toţi şi toate lasă umbra Ta!

Simion Felix Marţian

Vezi articolul original

Spre destinația dorită…

S-ajungem la destinația dorită
Privirea trebuie spre Rai ațintită
Și-orice s-ar întâmpla pe-ngustul traseu
Să nu ne-mpiedice nici scai, nici deșeu.

Mulțimi de obstacole fi-vor pe cale
Deci, pe unde sunt să nu mergem agale
Ci înfrutându-le cu putere divină
Să le doborâm, s-avem tihnă deplină.

Greutățile slujbei vor fi ușurate
Dumnezeieștile legi vor fi aplicate
Și vom urca spre țintă treaptă cu treaptă
Împlinind voia sfântă prin vorbă și faptă.

Mergând spre Liman nu există confuzii
(Sunt, de scurtă durată, și deziluzii)
Dar puternicul dor care ne animă
Un nou avânt în lăuntru imprimă.

S-ajungem la destinația finală
E obiectiv de bază în a vieții Școală
Asimilând concepte născute-n Lumină
Călătorim cu drumeți ce zilnic se-nchină.

Popasuri făcute nu-s de lungă durată
C-așa procedează cei din sfânta Ceată
Și iar pornim spre pitorescul Etern
Unde doar fericiri sublime se-aștern.

Urcând serpentine ce sfârșesc în Slavă
Ne desprindem de tot ce-i lut și pleavă
Și-nsoțiți de cântări nemuritoare
Învingem opoziții și stări precare.

Vedem obiectivul dar nu ca prin ceață
E clar că ajungem la starea măreață
Pe care-o gustăm încă de-aici din vale
Trăind zilnic principii fundamentale.

S-ajungem la destinația dorită
Privirea trebuie spre Rai ațintită
Și-orice s-ar întâmpla pe-ngustul traseu
Stăm lângă sfântul și unicul Dumnezeu.

George Cornici

Mandrie rasturnata

Text: Proverbele 16:5, 16-19            

„O inimă trufaşă este o scarbă înaintea Domnului…” Proverbele 26:5

Un om trufaş îşi semnalează mandria ca o lumină intermitentă într-o intersecţie. El afişează cat de „măreţ” este el prin umblet, vorbire, şi maniere. Preotul englez Caleb C. Colton, a spus: „Mandria, ca un magnet, arată întodeauna spre un singur obiect, eul. Spre deosebire de magnet, ea nu are polul de atragere, ci oriunde o îndrepţi ea respinge numai.
Există o formă mai subtilă a mandriei care nu este prea uşor de detectat. Ea se ascunde sub un furnir subţire de pretinsă umilinţă. Creştinii cu o părere modestă despre ei înşişi par deosebit de înclinaţi spre această formă de vanitate. Simptomele ies la suprafaţă prin comentarii ca: „Nu sunt destul de bun”. „Prefer să stau în umbră”. „Nu cred că am să pot face prea multe pentru Domnul”.
Aţi auzit vreodată afirmaţii ca acestea? La suprafaţă par să exprime umilinţă. Dar analizati-le numai un moment. Subiectul dominant este totuşi „eu”. Umilinţa autentică nu are nevoie să-l enunţe pe eu. În multe cazuri, dezaprecierea de sine este semnul unei mandrii inversate. În loc să ne ridicăm pe noi înşine, ne coboram – dar reflectorul este totuşi cu toată lumina pe „eu”.

Dumnezeu urăşte orice formă a mandriei – cea ascunsă, cat şi cea afişată. Dacă credem că suntem „cineva”, trebuie să recunoaştem totală dependenţă de Dumnezeu. Dacă credem că suntem un „nimeni”, trebuie să acceptăm cu recunoştinţă darurile pe care El ni le-a dat. Apoi trebuie să-I slujim lui Dumnezeu în umilinţa inimii noastre şi să-I dăm Lui toată slava – D.J.D.

„Avem o putere egoistă în noi:
Eul nostru mandru şi ambiţios
Vechea fire mandră trebuie s~o omori,
Dacă-L vrei ca Domn în viaţă pe Cristos.” – Anonim

„Umilinţa falsă este mandrie curată„

Painea zilnica