Te chem în gând…

Te chem în gând căci nu mai am cuvinte
Să strig spre ceruri dorul ce mă doare…
Te chem în gând: Coboară-Te Isuse
Şi lasă peste mine alinare!

Mi-e inima bolnavă de iubire
Şi sufletul îmi plânge şi mi-e dor
Să îmi vorbeşti din nou…să-Ţi simt iubirea
Cu pacea Ta Isus să mă-nfăşor…

Atâta timp pierdut…atâtea clipe
În care nu Ţi-am spus că Te iubesc
Îmi par acum povară şi risipă
Căci numai lângă Tine eu trăiesc!

M-aplec din nou cu-adâncă reverenţă
Şi mă hrănesc din Slovele prea sfinte…
Mi-e inima o strună de vioară…
Te cheamă ea căci nu mai am cuvinte!

Maria Luca

Ca palmierul şi cedrul

“Cel fără prihană înverzeşte ca finicul, şi creşte ca cedrul din Liban.” (Psalmul 92.12)

Aceşti pomi nu sunt plantaţi şi nici curăţaţi de oameni. Palmierul şi cedrul sunt pomii Domnului, şi prin purtarea Sa de grijă ei cresc. Tot aşa se întâmplă şi cu sfinţii Domnului. El îi cultivă cu mâna Sa. Aceşti pomi sunt totdeauna verzi şi în toate anotimpurile ceva măreţ de privit. La fel şi credincioşii, nu sunt când sfinţi, când lumeşti: ei sunt hotărâţi şi în ei se vede frumuseţea Domnului în orice timp. Peste tot, aceşti arbori sunt deosebiţi. Nimeni nu poate să privească un loc unde cresc palmieri şi cedri, fără ca privirea să-i fie atrasă de înfăţişarea lor măreaţă. Ucenicii lui Cristos, sunt de asemenea observaţi şi priviţi de toţi. Ca şi o cetate pe un munte, ei nu pot să rămână ascunşi.

Copiii lui Dumnezeu înfloresc ca un palmier care creşte drept în sus, numai într-o direcţie, formând o coloană în linie dreaptă, cu o coroană maiestuoasă. Ei nu cresc nici spre dreapta, nici spre stânga, ci se avântă numai spre cer şi aduc roadele lor cât mai aproape de cer.

Fă-mă Doamne să înfăptuiesc ceea ce simbolizează acest pom. Cedrul înfruntă furtuna, şi creşte chiar în apropierea zăpezilor veşnice, căci Dumnezeu însuşi îl umple cu seva care-i încălzeşte adâncul şi întăreşte ramurile sale. Fă şi cu mine la fel, Te rog fierbinte, Doamne!

Charles Spurgeon

Când disperarea risipeşte ceaţa – Cristian Bărbosu

agnus dei - english + romanian blog

barbosu-cristian-4

Suferinta pe acest pamant nu tine de „daca”, ci tine de „cand”. „Cand traiesti in stramtorare, nu-i usor. Mai ales cand stramtorarea nu-i doar pe continent, nu-i doar in tara ta, ci e si in casa si poate chiar si in viata ta. 

Lama buldozerului trece probabil si peste unii dintre voi in aceste zile si intrebarea care se ridica evident: bun. Ce-i de facut? 

„Cand traiesti in stramtorare, nu-i usor. Mai ales cand stramtorarea nu-i doar pe continent, nu-i doar in tara ta, ci e si in casa si poate chiar si in viata ta. [In biserica nostra] am vorbit cu cei de la rugaciune si cei de la consiliere si i-am rugat sa ne spuna cateva din problemele, poverile, durerile  care au cerut cel mai mult rugaciune, ajutor, consiliere in anul care a trecut si va listez cateva din ele:

Oameni care au suferit dediferite boli, cancer, (foarte mult…

Vezi articolul original 435 de cuvinte mai mult

O amintire care sa ne invete – Lazar Gog

agnus dei - english + romanian blog

Sodom and Gomorrah captura YT

Nu este suficient sa fii separat de Sodoma. Tu trebuie sa fii alipit de Isus. 

Aduceţi-vă aminte de nevasta lui Lot. – Luca 17:32

Istoria lui Lot  se gaseste in cartea Genezei, cap. 19:12-26. Pentru cei care ne asculta pe internet si nu sunt obisnuiti cu textul Sfintelor Scripturi: Lot, cu familia lui, au locuit in Sodoma. Avand in vedere si documentele istorice  care sunt astazi, plus terminologia tehnica pe care o avem, Sodoma, Gomora si inca trei cetati din jur erau in jurul Marii Moarte, dar intr-un tinut foarte fertil. Oamenii beneficiau de orase bine dezvoltate si o viata luxurianta. Si asa cum se intampla asa de multe ori,  cand oamenii au de toate si le merge bine, cauta sa gaseasca alte distractii, alte placeri. Asa ca, din aceste cinci orase din sudul Marii Moarte, au inceput sa practice deschis homosexualismul, sodomia.

Lot si familia lui locuiau in…

Vezi articolul original 3.408 cuvinte mai mult