Cand lumea

Cand lumea se inseala, prin spiritul de turma,
Tu fa cale intoarsa urmand pe Dumnezeu
Caci doar pestele viu contra curgerii-noata
Urmand setos chemarea ,
Oricat ar fi de greu.

Cand lumea se-amageste prin aroganta vietii
Tu supune-ti vointa smerit lui Dumnezeu
Caci doar bobul din brazda sfidand fiorul mortii
Ofera spicul rodnic ,
Oricat ar fi de greu.

Cand lumea e condusa de poftele carnale,
Tu rastigneste firea, iubind pe Dumnezeu,
Caci doar un campion va culege urale
Facand cantonamente ,
Oricat ar fi de greu.

Nelu Roşu

Pricina cântării Lui

“Domnul Dumnezeul tău este în mijlocul tău, ca un viteaz care poate ajuta; Se va bucura de tine cu mare bucurie, va tăcea în dragostea Lui şi nu va mai putea de veselie pentru tine.” (Ţefania 3.17)

Ce cuvânt! Dumnezeu în mijlocul poporului Său, în toată măreţia şi puterea Sa. Numai această stare de faţă a Sa ne este de ajuns să ne umple de pace şi nădejde. Comori nenumărate sunt toate strânse în Domnul nostru şi El locuieşte în biserica Sa, deci toţi ai Lui să strige de bucurie.

Noi nu avem numai prezenţa Sa de faţă, ci şi legământul Său cu privire la noi prin lucrarea Sa de mântuire. “El va mântui”; El mântuieşte totdeauna: căci aceasta înseamnă numele ISUS. Să nu ne temem de nici o primejdie, căci El este puternic ca să mântuiască.

Dar aceasta nu este totul; El rămâne totdeauna acelaşi. El iubeşte, rămâne statornic în iubirea Sa şi nu va înceta să iubească. Această dragoste este bucuria Sa şi pricina cântărilor Sale. Nu-i aşa că este minunat? După ce a sfârşit facerea lumii, El n-a cântat, ci a spus numai “că toate erau foarte bune”. După lucrarea de răscumpărare, Sfânta Treime a pregătit o aşa de mare bucurie care n-ar fi putut fi arătată decât printr-o cântare de biruinţă. Gândeşte-te la aceasta cu uimire. Este o cântare de nuntă pe care Isus o cântă pentru mireasa Sa. El face din ea (din mireasă) dragostea Sa, bucuria Sa, odihna Sa şi cântarea Sa. O, Doamne Isuse, fă ca dragostea Ta nespus de mare să ne înveţe să Te iubim şi să ne bucurăm în Tine, iar viaţa noastră să fie o cântare spre lauda Ta!

Charles Spurgeon

La poarta numită „frumoasă”

Ciprian I. Bârsan

La poarta numită „fumoasă”

Venit-am ades cu inima stoarsă,

Cu mintea și sufletul gol,

Cu viața mea, mirosind a formol…
Olog și orb, cu mâna întinsă,

Băteam mereu la o ușă închisă.

Mulțumit să primesc un corn și-un bănuț,

Plecam mai gol și desculț!
La poarta „frumoasă” astăzi privesc

Plin de recunoștință, îți mulțumesc!

Pe când eram doar un cerșetor,

M-ai mântuit ca să nu mor!
Mi-ai dat sănătate și un duș de păcate,

Acum intru-n templu, sunt liber de moarte!
Maria Ardelian

Vezi articolul original

Un pianist rus, de talie internațională, trăiește un calvar de când Protecția Copilului din Marea Britanie i-a luat fiul: Din cauza lor, băiatul mi-a spus că nu mai crede în Dumnezeu

agnus dei - english + romanian blog

Foto by Liliana Lili‎

Marea Britanie este una dintre țările europene unde se practică adopția forțată. Cel mai cunoscut caz în România este cel al lui Florin Barbu, căruia i-a fost luat copilul și dat spre adopție unui cuplu de homosexuali.
Social Service – Protecția Copilului din Marea Britanie are permisiunea să ia copiii de lângă părinții pe care-i acuză că nu le oferă o educație adecvată.

 Eugene Lukjanenko Eugene Lukjanenko

RT a difuzat, nu cu mult timp în urmă, un documentar pe această temă, aducând în prim-plan cazul disperat al unui pianist rus de talie internațională, Eugene Lukjanenko. După difuzarea filmului, Eugene a pierdut dreptul de a-și vedea fiul și este în pericol de a fi arestat pentru că a făcut public cazul său, atât la televiziune, cât și printr-o campanie pe Facebook.

„Ne-au luat interviu mie și fiului meu, care ducea o viață frumoasă. Cânta la pian, mergea la o școală rusă, totul…

Vezi articolul original 229 de cuvinte mai mult