Se coboară Duhul Sfânt

S-au strâns cu toţi la rugăciune,
La Domnul lor, ei se gândeau…
Atâtea, I-ar fi putut spune;
Acuma, mai mult Îl iubeau!

El S-a-nălţat şi a plecat…
Ei au rămas pe acest pământ…
Inima lor s-a întristat
Căci, Îl purtau mereu în gând…

Ei ai făcut cum El le-a spus
Şi laolaltă au rămas,
Stăteau în camera de sus
Cu toţi, se rugau într-un glas…

Un suntet clar s-a auzit
Ca şi un vânt care vuia…
Parcă era un vâjâit,
Odaia, toată răsuna…

Şi limbi de foc au fost văzute,
Pe ucenici, s-au aşezat,
Erau lucruri necunoscute
Şi fiecare s-a mirat…

Cu Duhul Sfânt, toţi s-au umplut
Şi-au început ca să vorbească,
Rosteau de parcă ar fi ştiut
O altă limbă, să vorbească.

Aici, mulţi oameni se aflau:
Frigiţi, parţi, mezi şi egipteni;
Toţi, auzind, se minunau
Nu-ntelegeau, ce e cu ei?

Vorbeau cu toţi nedumeriţi
Căci plini de must, ei i-au crezut
Priveau, nu erau lămuriţi,
Aşa ceva, n-au mai văzut,

Să înţeleagă-n graiul lor,
Li se părea că-i o minune,
Căci, fiecare om de acol’,
Înţelegea, ce i se spune.

Cretani, arabi şi elamiţi,
Erau uimiţi peste măsură,
În Duhul Sfânt erau uniţi
Şi toţi, primeau învăţătură.

Acei, care au judecat,
De Petru, toţi au fost mustraţi;
El, peste toţi s-a ridicat
Şi a privit înspre bărbaţi.

Cu glasul tare, răspicat,
Petru, la oameni le-a vorbit
Şi apostolii s-au ridicat
Pe cei prezenti i-au lămurit,

Căci ei nimic nu au băut
Şi gura nu şi-au pângărit,
Cu toţi acolo au văzut
Cum Duhul Sfânt a coborât…

Apoi, de Isus le-a vorbit,
De sângele ce s-a vărsat,
De Domnul, Care a murit
Şi apoi, din morţi a înviat!

De Cel ce şade la cer, sus,
În glorie şi fericire,
De Fiul Tatălui, Isus,
Ce-a dat prin moarte, mântuire.

Mulţimea era fascinată
De tot ce acolo s-a vorbit,
Şi mulţi s-au hotărât, de’ndată,
Pe drumul cel bun, au pornit.

Florenta Sarmasan

Domnul este însoţitorul nostru

“Chiar dacă ar fi să umblu prin valea umbrei morţii, nu mă tem de nici un rău, căci Tu eşti cu mine.” (Psalmul 23.4)

Ce dulci sunt aceste cuvinte care ne arată siguranţa pe patul de moarte. Câţi le-au repetat cu plăcere în ultimele lor clipe.

Dar acest verset se potriveşte şi în agoniile sufletului în timpul acestei vieţi. Unii ca Pavel, în fiecare zi sunt în primejdie de moarte, fiind cuprinşi de tristeţe. Bunyan în “Călătoria creştinului”, scrie despre “Valea umbrei morţii”, cu mult înainte de a ajunge la râul care curge la poalele colinelor veşnice. Mulţi dintre noi au trecut de mai multe ori prin întunecosul şi îngrozitorul tunel al umbrei morţii, şi putem mărturisi că numai Domnul a putut să ne ajute să trecem prin gândurile înspăimântătoare, umbrele misterioase şi descurajările teribile de care acest tunel e înconjurat. Dar Domnul ne-a sprijinit, ne-a apărat împotriva tuturor temerilor destul de mari, atunci când chiar sufletul nostru era aproape să leşine. Am fost apăsaţi şi asupriţi din toate părţile, şi cu toate acestea am supravieţuit, căci am simţit prezenţa Păstorului celui Mare, şi am fost plini de încredere că toiagul Său ne va apăra de toate loviturile mortale ale duşmanului.

Dacă acest timp ne este umbrit prin aripile negre ale vreunui necaz mare, să slăvim pe Dumnezeu printr-o încredere liniştită în El.

Charles Spurgeon