Vremurile ce traim

Traim vremea din urma,
Cand lumea e o turma,
Ce umbla risipita
De pofte chinuita.

Traim vremea lui Noe,
Pacatul umbla-n voie,
Si-i consfintit prin lege
Rodind faradelege.

Traim vremea Sodomei,
Renaste vraja Romei,
Globala-i sodomia
Ce atrage urgia.

Traim vremi apostate,
Crestini-s dati la moarte,
Sfintenia-i un risc
Caci vine anticrist.

Traim vremea Rapirii,
Lumi-mpotriva firii,
Cand cei ce-au mantuire
Gata sunt pentru Mire.

Nelu Rosu

Privire înapoi, apoi înainte

“Dar îmi voi aduce aminte de legământul Meu făcut cu tine în vremea tinereţii tale şi voi face cu tine un legământ veşnic.” (Ezechiel 16.60)

Oricare ar fi păcatul nostru, Domnul rămâne credincios în dragostea Sa pentru noi.

El priveşte în urmă. Vezi cum îşi aminteşte de zilele de altă dată, când ne-a chemat ca să facem legământ cu El, şi când noi ne-am predat Lui. Ce zile fericite au fost acelea! Domnul nu ne mustră pentru nimic şi nu ne învinuieşte de lipsă de sinceritate. Nu, El priveşte la legământul Său cu noi, mai mult decât la al nostru cu El. S-ar fi putut ca El să aibă vreun gând ascuns în legătură cu acest legământ sfânt? Nu! Dimpotrivă; ce bunătate ne-a arătat El, ca să-şi aducă aminte de noi în dragostea Sa!

El priveşte înainte. El a hotărât să nu se dea înapoi de la legământul Lui. Dacă noi nu suntem credincioşi legământului, totuşi El rămâne credincios. El spune cu tărie: “Voi încheia cu tine un legământ veşnic” şi nu Se gândeşte să dea înapoi. Binecuvântat fie Numele Lui, că El priveşte la pecetea sfântă, “sângele legământului celui veşnic” şi se gândeşte la Cel care S-a pus chezaş pentru noi şi care a întărit acest legământ, la Fiul Său prea iubit; iată de ce El îşi va ţine făgăduinţele Sale sfinte. “El rămâne credincios”, căci nu se poate tăgădui singur.

Doamne, Te rog pune în inima mea această făgăduinţă de preţ şi fă să mă hrănesc cu ea în fiecare zi.

Charles Spurgeon

O filă din viaţa lui Mihaela Camelia Smicală

agnus dei - english + romanian blog

Camelia Smicala

Chiar si sarbatorile frumoase ale vietii, desi in sine aduc cu ele o bucurie deosebita, in clipele grele ale vietii produc chiar o oarecare tristete, mai ales cand copiii iti sunt departe si te necajesti pentru ca sti ce mult sufera lipsa ta de mama.

Recent, dr. Camelia Smicala a participat la o nunta a vecinilor ei. Si nu erau vecini obisnuiti cu care doar te saluti, ci o vecina care ingrijea de multe ori copiii ei cand mergea la servici, fara sa-i ceara bani. Mihai si Maria, copiii dr. Smicala nu au avut posibilitatea sa fie prezenti la ocazia fericita a acestei nunti si mirii au facut un gest frumos, le-a pus la doua locuri la masa nuntasilor, niste inimioare simbolice cu numele lor scrise pe ele. Daca simtiti un pic de tristete citind aceste randuri, ganditi-va ce poate fi in sufletul dnei Camelia….

Doamne, Dumnezeul nostru, ai mila de aceasta…

Vezi articolul original 114 cuvinte mai mult

La Multi Ani NAOMI ! Happy 13th Birthday NAOMI !

agnus dei - english + romanian blog

Andreea cu Naomi

Andreea Sutton: <3 Firmitura rupta din cealalta. Crumb broken from the other - Andreea Sutton: Firmitura rupta din cealalta. Crumb broken from the other

Happy Birthday Victoria Sutton

In Ianuarie a fost ziua lui VICTORIA, sora lui Naomi. Ii dorim si Victoriei un calduros „LA MULTI ANI”.

La Multi Ani Printesa Victoria! Happy Birthday Victoria Sutton, my beautiful princess. I love you to infinite and always will. Remember whose you are and where you belong. Remember who loves you more than anyone could. Remember, there is one Mama only for you. Nothing in the whole world can ever replace her, as much as other people try to do……Well then, as for anyone who doesn’t like me posting this video, I have one word for you: TOUGH ! Because you don’t care about any of us. „And I am ever so sorry for loving my children so much as to not let go” It seems that loving and wanting to…

Vezi articolul original 173 de cuvinte mai mult

Viata Noastra de iad in Anglia

agnus dei - english + romanian blog

Andreea Sutton Bradeanu

Viata Noastra de iad in Anglia

Ma numesc Andreia Bradeanu, (deasemenea stiuta ca Andreia Sutton) am 31 de ani si am 3 copii. Va scriu aceasta scrisoare cu speranta si increderea ca ne puteti ajuta. Acesta este cosmarul vietii noastre: In Decembrie 1999, cand aveam 14 ani, am intalnit un barbat Englez in varsta de 49 de ani. Acest om se numeste Robert Sutton, care venea in Romania, impreuna cu mai multi Englezi din 1990 cu ajutoare pentru saraci. Cand ne-am intalnit, am inceput sa merg cu acest om peste tot si sa traduc pentru el. Putine stiam ca acest om avea in gand alte motive de a se imprieteni cu mine. In acel moment il vedeam ca un om care imi putea fi tata si nimic mai mult. Imi ajuta familia si parea un om bun, pasator, compasionat si spunea ca era Crestin. Ma informat ca era insurat cu…

Vezi articolul original 4.300 de cuvinte mai mult