Se coboară Duhul Sfânt

S-au strâns cu toţi la rugăciune,
La Domnul lor, ei se gândeau…
Atâtea, I-ar fi putut spune;
Acuma, mai mult Îl iubeau!

El S-a-nălţat şi a plecat…
Ei au rămas pe acest pământ…
Inima lor s-a întristat
Căci, Îl purtau mereu în gând…

Ei ai făcut cum El le-a spus
Şi laolaltă au rămas,
Stăteau în camera de sus
Cu toţi, se rugau într-un glas…

Un suntet clar s-a auzit
Ca şi un vânt care vuia…
Parcă era un vâjâit,
Odaia, toată răsuna…

Şi limbi de foc au fost văzute,
Pe ucenici, s-au aşezat,
Erau lucruri necunoscute
Şi fiecare s-a mirat…

Cu Duhul Sfânt, toţi s-au umplut
Şi-au început ca să vorbească,
Rosteau de parcă ar fi ştiut
O altă limbă, să vorbească.

Aici, mulţi oameni se aflau:
Frigiţi, parţi, mezi şi egipteni;
Toţi, auzind, se minunau
Nu-ntelegeau, ce e cu ei?

Vorbeau cu toţi nedumeriţi
Căci plini de must, ei i-au crezut
Priveau, nu erau lămuriţi,
Aşa ceva, n-au mai văzut,

Să înţeleagă-n graiul lor,
Li se părea că-i o minune,
Căci, fiecare om de acol’,
Înţelegea, ce i se spune.

Cretani, arabi şi elamiţi,
Erau uimiţi peste măsură,
În Duhul Sfânt erau uniţi
Şi toţi, primeau învăţătură.

Acei, care au judecat,
De Petru, toţi au fost mustraţi;
El, peste toţi s-a ridicat
Şi a privit înspre bărbaţi.

Cu glasul tare, răspicat,
Petru, la oameni le-a vorbit
Şi apostolii s-au ridicat
Pe cei prezenti i-au lămurit,

Căci ei nimic nu au băut
Şi gura nu şi-au pângărit,
Cu toţi acolo au văzut
Cum Duhul Sfânt a coborât…

Apoi, de Isus le-a vorbit,
De sângele ce s-a vărsat,
De Domnul, Care a murit
Şi apoi, din morţi a înviat!

De Cel ce şade la cer, sus,
În glorie şi fericire,
De Fiul Tatălui, Isus,
Ce-a dat prin moarte, mântuire.

Mulţimea era fascinată
De tot ce acolo s-a vorbit,
Şi mulţi s-au hotărât, de’ndată,
Pe drumul cel bun, au pornit.

Florenta Sarmasan