Scrisoare deschisă personalului din spitale

dininimapentrutine

Deşi nu ne exprimăm destul de frecvent, iar când o facem nu suntem suficient de direcţi, vă spunem că vă apreciem şi ne rugăm zilnic pentru voi. Bunul Dumnezeu să îngrijească de sănătatea voastră trupească şi sufletească. El să vă dăruie înţelepciune, putere, creativitate, bucurie şi speranţă.

Aceleaşi lucruri le cerem şi pentru cei dragi vouă. Mulţi sunteţi separaţi de ei ca să rămână alţii împreună. Mulţumim frumos!

Sunteţi mâna lui Dumnezeu şi folosiţi pentru binele multora. Apreciaţi-L şi mulţumiţi-I.

Aşa facem şi noi cu voi.

Viorel Iuga

Vezi articolul original

Psalmul 91

Acel ce ocrotirea și-o găsește
Sub mâna Celui Preaînalt și Veșnic,
Și orice-ar fi, deplin se odihnește,
La umbra Celui Sfânt și-Atotputernic

El zice despre Domnul cu tărie:
“E locul de scăpare-n vreme rea
Și cetățuia cea mai dragă mie;
În Dumnezeu îmi pun credința mea!”

Acel care cunoaște viitorul,
Cu siguranță, El te va scăpa
De lațul ce-ți întinde vânătorul,
De ciumi și pustiiri ce-or apărea.

Te va acoperi cu pene sfinte,
Sub ale Lui aripi te va ține-ascuns;
Credincioșia Lui este fierbinte,
Un scut și-o pavăză de nepătruns.

Să nu te temi de groază-n timpul nopții,
Nici de săgeți ce zboară zi de zi,
De ciuma ce-nmulțește noaptea morții
Sau molimi care la amiaz vor fi.

O mie lângă tine pot să cadă,
Și chiar și zece mii la dreapta ta,
Căci nu contează, câți vor fi-n grămadă,
De tine, nu se vor apropia.

Când Domnu-ți dăruiește biruință,
Doar vei privi mirat cu ochii tăi,
Și plin de mulțumire și credință,
Vedea-vei răsplătirea celor răi.

Pentru că zici cu o credință mare:
“Doar Domnu-I locul meu de adăpost,
Și Cel Preaînalt mi-e turnul de scăpare,
Iar fără El, viața n-are rost”,

De-aceea, să te-ajungă, El nu lasă,
Nici o nenorocire care vine,
Nici vreo urgie lângă a ta casă,
Ci El la depărtare o va ține.

El porunci-va și-îngeri de lumină
Lua-te-vor pe mâini să te păzească,
Pe-ale tale căi în ajutor să-ți vină,
Piciorul de vreo piatră să-ți ferească;

Păși-vei prin credință peste fiare,
Chiar peste leii cei mai fioroși,
Peste-ai lor pui, peste năpârci bizare,
Și peste șerpii cei mai veninoși.

“Fiindcă Mă iubește”, zice Domnul,
De-aceea-l izbăvesc mereu prin lume,
Îl ocrotesc și îi veghez și somnul,
Că-ntr-adevăr, cunoaște al Meu Nume.

În ce privește viața pământească,
Cu viață lungă îl voi sătura,
Și-apoi, în veci, în gloria cerească,
Și Mântuirea Mea-i voi arăta.

Daniel Hozan 

Vizitele surpriză ale Domnului nostru

Dumnezeu e în control

„De aceea şi voi  fiţi gata.” Luca 12:40

Vizitele surpriză ale Domnului nostru Marea nevoie a lucrătorului creştin este de a fi gata să se întâlnească cu Isus Hristos la fiecare colţ. Aceasta nu este uşor, indiferent de care este experienţa noastră. Lupta nu este împotriva păcatului sau a dificultăţilor sau circumstanţelor, ci este împotriva cufundării în muncă atât de mult încât să nu fim pregătiţi să îl întâlnim pe Iisus la orice pas. Aceasta este marea nevoie, nu cea de a ne confrunta cu credinţa sau crezul nostru, nu întrebarea dacă suntem de vreun folos, ci de a ne întâlni cu El.

Isus rareori vine atunci când îl aşteptăm, şi adesea prin cele mai ilogice conexiuni. Singurul mod prin care poate un lucrător poate să rămână credincios şi adevărat faţă de Dumnezeu este prin a fi gata pentru vizitele surpriză ale Domnului. Nu slujirea contează, ci realitatea spirituală intensă…

Vezi articolul original 139 de cuvinte mai mult

..APEL NOU la rugaciune pentru familia lui DANIEL GRIGORICIUC….

Petrica Moisuc

Azi- Sambata 28 martie 2020 – ora 15:45

Tabita & Daniel Grigoriciuc

TABITA GRIGORICIUC – sotia lui DANIEL GRIGORICIUC, face acest apel.... 

„-Starea lui DANIEL este foarte grava… Este internat in spital la Iasi, la reanimare, intr-o stare foarte critica. Eu ma simt rau, sunt sub tratament in spitalul din Suceava, ma doare spatele, respir mai greu,  TIMOTEI (baiatul cel mare)  este cu febra acasa, IUSTIN e atins putin. RUGATI-VA PENTRU DANIEL, RUGATI-VA PENTRU FAMILIE NOASTRA… Te rog sa pui pe blogul tau apelul acesta…. MULTUMESC!”

FRATILOR, CU SMERENIE SI UMILINTA SA RUGAM PE DOMNUL SA SE INDURE DE FAMILIA GRIGORICIUC….

SA NE RUGAM….

Vezi articolul original