V O R B E

Ciprian I. Bârsan

Nu cu mult timp în urmă, pe vremea referendumului pentru familie, #stămacasă reprezenta altceva; un protest, o altă opinie asupra familiei, ca și când despre familie poți să îți dai cu părerea…Astăzi, #stămacasă este un imperativ pentru cei care își doresc sănătate pentru ei și familia lor. Cum se pot schimba lucrurile, dar mai ales oamenii. Nu vreau să fie forțată această observație, însă nu pot să nu o văd, totuși.

Mă gândesc în contextul acesta la Dumnezeu. Mai exact, la credincioșia și statornicia Lui în contrast cu vulnerabilitatea, confuzia și faptul că oscilăm atunci când pierdem controlul.

De aceea aleg să Îl cred, să mă bazez și să ascult de ceea ce îmi spune El, Dumnezeu.

Raul Damean

Vezi articolul original

Mă uit în jur

Mă uit în jur și „mă crucesc”
Și-aproape nu știu ce să cred
Când văd minciuni care zidesc
Pe cei ce-n ele se încred
Și adevăruri ce stropșesc
Chiar sufletul în care șed,

Mă întristează bucuria
Și zâmbetul nepăsător
Al celor ce-și țintesc privirea
În bunul și-n puterea lor
Și mare mi-e nedumerirea
Că-i văd suind triumfător,

Cu nedreptăți ce îndreaptă sorții
Atâtor minți și vieți credule
Îndreptățind în mari proporții
Diabolism în molecule,
Să treacă peste pragul porții
Iubirii tari și incredule…

Mă lupt în rugi să fiu lumină,
Un soare-n ziua tuturor
Și-adesea inima-mi suspină
Văzând pe mulți ce-n noaptea lor
Se înalță drept ca o tulpină
Într-un decor strălucitor…

Dar sunt și mai nedumerit
Când văd că toți ajung puternici
(Deși, nu-i unul nimerit
Pentru-a fi pus între cei vrednici)
Și totuși pot nestingherit
Să-și facă nume printre „sfetnici”…

Dar mă uimește un lucru care,
(Nu se prea spune pe pământ);
La cea mai mică încercare
Sunt toți ca pulberea în vânt,
Că-n ei, nu au nici o valoare
De-a sta-n picioare pe pământ…

Mă uit la oameni străluciți
Și plini de glorii în viață
Și-i văd de-a dreptul năuciți,
Cu disperarea înfiptă-n față,
Cu pumnii goi și sărăciți
De Adevăr și de speranță…

N-au simțământ ce dă valoare
Și nici valori de crezământ
Să vadă zori, să-apuce soare,
Să iasă afară din mormânt,
Mormânt de patimi orbitoare,
Că-atâta sunt, atâta sunt!

Mă uit în jur dar mă zidesc
Într-un Cuvânt ce dă viață
Și-s fericit să mă trudesc
Chemând pe cei ce stau în „piață”
La „carul” Tatălui ceresc,
În drum spre Patria semeață!

Ioan Hapca

Foto: Laurentiu Iordache

Scopul principal al slujitorului

Dumnezeu e în control

De aceea ne și silim să-I fim plăcuţi…

2 Corinteni 5:9

„De aceea ne și silim…” Se cere o muncă susţinută pentru a avea mereu în faţă scopul nostru primordial. Înseamnă să urmărim an de an idealul acesta înalt, nefacând din câştigarea de suflete, plantarea de biserici sau trezirile spirituale prioritatea noastră principală, ci căutând şi silindu-ne să-I fim ..plăcuţi Lui”. Nu lipsa experienţei spirituale duce la faliment, ci lipsa strădaniei de a menţine idealul cel drept. Cel puţin o dată pe săptămână cercetează-te înaintea lui Dumnezeu şi vezi dacă viaţa ta se ridică la standardul pe care El îl doreşte. Pavel a fost ca un muzician care nu dă atenţie părerii auditoriului dacă vede că este aprobat de Maestrul său.

Vezi articolul original 140 de cuvinte mai mult