Despre tine, mamă, azi încerc să scriu,
Căutând prin rime numele tău drag.
Și-mi apare-n minte zâmbetu-ți zglobiu,
Cald, frumos și dulce după cum îl știu —
Neschimbat de anii ce-au trecut șirag.
Și privirea-ți, mamă, tot așa frumoasă
Mi-a rămas în minte și o retrăiesc
Tot așa senină și prietenoasă,
Plină de mistere, blândă, luminoasă…
Ochii nu se schimbă, chiar de-mbătrânesc.
Scriu și pentr-o clipă mă simt iar acasă,
Discutând cu tine sute de-ntrebări.
Parc-aud și astăzi vocea ta prin casă,
Când mai întristată, când mai bucuroasă,
Împărțind cu mine îndrumări sau stări…
De la tine, mamă am deprins la greu,
Să n-alerg plângându-mi lacrima la alții,
Dar să le spun toate doar lui Dumnezeu
Și-așteptând răspunsuri de la tronul Său,
Să iubesc, să dărui și să iert toți frații.
De la tine, mamă, încă de demult,
Am deprins pe tata cum să-l prețuiesc,
Să-i citesc durerea, să-l iubesc, s-ascult,
Să mă joc în păru-i, știu — deja cărunt
Și iubirea-n fapte să i-o deslușesc.
Orice strop din tine pot să îl descriu:
Bucuria, dorul, grija de pe față,
Lacrima, privirea, părul castaniu
Devenit pe-alocuri parcă argintiu,
Mâinile și vocea plină de povață…
Despre tine, mamă-n graiu-mi românesc,
Foaie după foaie pot s-aștern șirag.
Căci oricând la tine, mamă, mă gândesc,
Eu copil în suflet iar mă regăsesc…
Ce n-aș da și astăzi să te văd la prag! …
Cum e “a fi mamă” eu încă nu știu,
Dar când deveni-voi într-o zi specială,
Cred c-atunci mai bine, mamă, o să-ți scriu,
Poate mai cu lacrimi, poate mai hazliu,
Căci atunci trăi-voi alt nivel de “școală”…
Ce-am scris, jumătate-i din a mea scrisoare,
Știi de ce mămică? Pentru că-n cealaltă,
Care-o voi trimite data viitoare,
Pe-ale primăverii àripi dulci de soare,
La-nceput de versuri e cuvântul “tată”…
Irina M.
Dumnezeu e în control 