Iertat!

dininimapentrutine

Ferice de cel cu fărădelegea iertată și de cel cu păcatul acoperit! (Ps. 32:1)

Iertat!

Pe piatra de mormânt străveche dintr-un cimitir mic al unui sat din Franța nu este gravat niciun nume. Este doar un cuvânt: Iertat!

Cine se află acolo? Nimeni nu mai știe. Vârsta, proveniența, profesia sunt necunoscute. Dar ceva este sigur: iertat! Dumnezeu l-a iertat. – Oamenii l-au uitat de mult, dar Dumnezeu îl cunoaște.

Iertat! – aceasta înseamnă mai întâi că el a fost vinovat. El a dus o viață fără Dumnezeu, nu a întrebat de voia Lui și de aceea a meritat pedeapsa veșnică.

Iertat! – aceasta înseamnă mai departe: acest om a recunoscut că a fost un păcătos. El a venit la Dumnezeu și a recunoscut vina lui în fața lui Dumnezeu. Și Dumnezeu i-a iertat toate păcatele pe baza jertfei lui Hristos și l-a salvat de la pierzarea veșnică.

Iertat! – aceasta…

Vezi articolul original 84 de cuvinte mai mult

S-A MERITAT

dininimapentrutine

Pentru Ioan Botezătorul pocăința a fost tare valoroasă. Toată viața a plătit pentru asta.

– Primul preț a fost prețul formării în pustie. Nu la filme la mall, nici la ștrand, nici în cluburi de noapte. Nu, el a fost format în singurătate, unde poți striga la Dumnezeu până te aude. Unde poți în liniște să asculți vocea lui Dumnezeu. Pustia te formează. Lacrimile și încercările te cresc, chiar daca pe moment te simți dărâmat. Acolo firea se zbate să supraviețuiască dar Duhul tresaltă de bucurie.

– Apoi, Ioan a plătit prețul slujirii fără interes. Nu boteza pe bandă rulantă pe oricine doar ca să aibă mega-church. NU. Te trimitea acasă cu foaia de cateheză până făceai fapte bune. Nu te boteza pentru o mână ridicată sau pentru o căsătorie în biserică. NU. El dorea calitate nu cantitate. Noi tare mult slujim cu interes. Punem leul la colectă să nu…

Vezi articolul original 456 de cuvinte mai mult

De ce te zbați atât de mult?

De ce te zbați atât de mult
În lumea-aceasta, fire?
Doar ştii că în al ei tumult
Nu afli fericire.

De ce te lupți si te trudeşti
Din zori şi până seară?
Căci tot neîmplinită eşti,
Purtând o grea povară.

De ce alergi la oameni, dar,
Cerşind a lor iubire?
Când vezi că te trădează iar;
Din nou dezamăgire…

De ce tot vrei să demonstrezi
Ce poți, ce ai? Nu-i bine.
Oricât te străduieşti, nu vezi?
Nu le pasă de tine.

Opreşte-te din goana ta,
Ridică-ți sus privirea,
Isus ți-întinde mâna Sa
Şi îți dă fericirea.

La Domnul linişte găseşti
Şi-o pace minunată,
Nimic din tot ce îți doreşti
Nu-ți va lipsi vreodată.

Putere, sănătate, har,
Curaj şi mângâiere,
O dragoste fără hotar,
Sens şi apreciere.

Lipeşte-ți inima de cer
Şi viața ta pustie
Va căpăta un alt aer:
Parfum de veşnicie.

Paula D 

A-ţi găsi personalitatea in focul întristării

“Şi ce voi zice?… Tată, izbăveşte-Mă de ceasul acesta?…Dar tocmai pentru aceasta am venit până la ceasul acesta! Tată, proslăveşte Numele Tău!” Ioan 12:27-28

Ca sfânt, atitudinea mea faţă de întristare şi dificultăţi nu trebuie să fie aceea de a cere ca ele să fie îndepărtate, ci a cere ca, în mijlocul fiecărui foc al întristării, să-mi pot păstra personalitatea cu care m-a creat Dumnezeu. Domnul nostru S-a găsit pe Sine în focul întristării. El n-a fost scutit de acel ceas, ci ajutat să poată ieşi din acel ceas.

Noi spunem că n-ar trebui să existe întristare, dar există întristare şi trebuie să ne găsim pe noi înşine in flăcările ei. Dacă încercăm să scăpăm de întristare, dacă refuzăm să ţinem cont de ea, suntem nechibzuiţi, întristarea este una dintre cele mai mari realităţi ale vieţii; nu are nici un rost să spui că n-ar trebui să existe întristare. Păcatul, întristarea şi suferinţa există şi nu trebuie să spunem că Dumnezeu face o greşeală permiţându-le.Întristarea îndepărtează o mare parte din superficialitate, dar nu-l face întotdeauna pe om mai bun. Suferinţa ori îmi formează personalitatea, ori mi-o distruge. Nu îţi poţi găsi personalitatea când ai parte de succes, atunci îţi pierzi capul; nu îţi poţi găsi personalitaiea în monotonia vieţii cotidiene, atunci eşti plin de cârtire.

Singurul mod de a-ţi găsi personalitatea este în focul întristării. De ce trebuie să fie aşa, n-are importanţă, dar faptul că este aşa e adeverit atât de Scriptură, cât şi de experienţa umană. Întotdeauna poţi recunoaşte omul care a trecut prin focul întristării şi s-a găsit pe sine; eşti sigur că, la necaz, te poţi duce la el şi descoperi că are timp pentru tine. Dacă un om n-a trecut prin focul întristării, el poate fi dispreţuitor, n-are timp de tine. Dacă te găseşti pe tine în focul întristării, Dumnezeu te va face “hrană” pentru alţi oameni.

Oswald CHAMBERS