Ce-i omul?

Ce este viaţa, te întrebi, ce-i omul?
Infim atom în universul vast?
Drum între leagăn şi-ultim ceas nefast?
Firul subţire ce-l deşiră ghemul?

E doar un abur ce se-arat-o vreme
Plutind, mânat de vise, apoi piere,
Urmează, mai târziu, sau mai devreme,
Temuta cale fără-napoiere.

Suntem captivi trăirilor prezente,
Trecutul şi-a-ncuiat tăcut zăvorul,
Sperăm în şansa clipei complezente,
Însă nu ştim ce-aduce viitorul.

De mici dorim să facem paşi mai mari
Ne-ascundem vârsta să părem “mai copţi”,
De-ar fi-n putinţă, peste ani să sari …
Sunt zile-n care ne-am lipsi de nopţi.

Adulți fiind, cu sârg clădim, clădim,
Nimic nu poate-a ne tăia elanul,
Ades uităm că într-o zi murim,
Nu ştim dac-o mai fi un alt “la anul”.

Iar de-mbrăcăm şi “haina bătrâneții”,
Clipele zboară, parcă-s mai grăbite,
E-un dar să vezi iar zorii dimineţii,
Nopţile-s albe, zilele-s cernite.

În urmă suflă vântul rece-al morții,
Inima-şi poate-opri oricând bătaia,
Uşor lăsăm atâtea-n voia sorții
Fără să ştim când ni se-ntoarce “foaia”.

Ţărâna se întoarce în ţărână,
Iar lacrimile râuri curg în urmă,
Doar amintiri de-acum o să rămână
Şi năzuinţi ce moartea nu le curmă.

Te-ntrebi: ce-i omul pe făgaşul vieţii?
Un abur, o firavă adiere …
Dar cel născut din Dumnezeu nu piere,
E-ngemănat cu raza Dimineţii!

Olivia Pocol

Puterea imparţială a lui Dumnezeu

„Căci printr-o singură jertfa El a făcut desăvârşiţi pentru totdeauna pe cei ce sunt sfinţi.” Evrei 10:14

Noi călcăm în picioare sângele Fiului lui Dumnezeu dacă ne închipuim că suntem iertaţi deoarece ne pare rău că am păcătuit. Singura explicaţie a faptului ca Dumnezeu ne-a iertat păcatele şi a promisiunii Sale hotărâte de a nu-Şi mai aduce aminte de păcatele noastre este moartea lui Isus Cristos. Pocăinţa noastră este doar rezultatul faptului că am înţeles Ispăşirea pe care a făcut-o El pentru noi. „Cristos Isus a fost făcut pentru noi înţelepciune, dreptate, sfinţire şi răscumpărare” Când înţelegem că El a fost făcut toate acestea pentru noi, suntem cuprinşi de bucuria nemărginită a lui Dumnezeu; oriunde nu este prezentă bucuria lui Dumnezeu, sentinţa morţii este la lucru.Indiferent cine sau ce suntem, Dumnezeu ne aduce într-o relaţie bună cu El numai prin moartea lui Isus Cristos, şi nu prin altceva; nu pentru că Isus Se roagă pentru noi, ci pentru că El a murit. Nu este un lucru pe care-l câştigăm, ci pe care-l acceptăm.

Orice rugăciune pentru mântuire care refuză în mod deliberat să recunoască Crucea este inutilă, este ca şi cum am bate la o altă uşă decât la cea pe care a deschis-o deja Isus. „Nu vreau să vin pe calea aceasta, este prea umililor să fiu primit ca păcătos „”Nu este nici un alt Nume.” (Fapte 4:12). Ceea ce pare să fie lipsa de inimă din partea lui Dumnezeu este, de fapt, expresia reală a inimii Sale. Avem intrare din plin pe calea deschisă de El: „Prin sângele Lui avem iertarea păcatelor” (Efesem 1:7).

Identificarea cu moartea lui Isus Cristos înseamnă identificarea cu El până la moartea a tot ceea ce e străin de El în noi.Faptul că Dumnezeu mântuieşte oameni răi îşi găseşte justificarea numai în aceea că El îi face buni. Domnul nu pretinde că suntem buni, când de fapt suntem răi. Ispăşirea este un act prin care Dumnezeu, prin moartea lui Isus, face un sfânt din omul nesfânt.

Oswald CHAMBERS