Orbirea spirituală

Ciprian I. Bârsan

Trăim vremuri de orbire, orbire spirituală.
Aceasta se manifesta azi prin: ÎNCĂPĂȚÂNARE, ÎNDĂRĂDNICIE,ÎNGUSTIME, ÎNGÂMFARE

Domnul s-a ocupat în mod special de această boală cumplită a orbirii spirituale, în Biblie Dumnezeu ne vorbește despre dimensiunea orbirii spirituale:

•Moise vede copacul ce arde fără să se mistuie
•Balaam nu vede ce vede măgărița
•Samuel nu-l vede pe David ca rege al Israelului
•Slujitorul lui Elisei nu vede oștirea lui Dumnezeu în jurul cetății.

Orbirea a pătruns încet și sigur viețile noastre și ne ducem în jos spre somnul spiritual, cei fără vedere spirituală devin NEPUTINCIOȘI, NESTATORNICI,NERVOȘI, NEMULȚUMIȚI

Orbirea se manifesta prin:
1. IPOCRIZIE
-ajungem să credem că Dumnezeu nu știe ce gândim sau facem

2. Valori INVERSATE
-minciuna ia locul adevărului
-compromisul murdar ia locul curățeniei sufletești

3. ILUZII
-o lume fără culori, o lume a păcatelor ambalate frumos…

Ce-i de făcut? Există vreun…

Vezi articolul original 30 de cuvinte mai mult

Arată-Ți Doamne, slava Ta

Arată-Ți Doamne, slava Ta
În mijloc de-adunare
Să fie har de-a pururea
Ca-n zi de sărbătoare!

Înalță-Ți Numele mai sus
Peste orice făptură,
Să vadă toți că Tu, Isus
Domnești peste natură,

Peste ostroave, peste mări,
Ești Domn peste popoare,
Tu umpli zarea de cântări,
Căci slava Ta e mare!

Să fii Tu, Doamne preamărit
În mijloc de-adunare,
Iar eu, ca rob, supus, smerit
Să stau în ascultare.

Căci trebuie ca Tu să crești,
Tu Să-Ți conduci lucrarea,
Să lași bucate dulci, cerești,
Să saturi adunarea.

Căci doar la Tine-i untdelemn
Pentru jertfa divină…
Mai lasă Doamne și-azi un semn,
Pentru a Ta grădină!

De nu ești Tu prezent la noi,
Zadarnice sunt toate,
Suntem săraci, lipsiți și goi
Și nu-i cin’ să ne scape.

De-aceea vrem ca Duhul Tău
Părinte-al veșniciei,
Să fie proslăvit mereu
Prin roada bucuriei!

Azi vrem ca cercetarea Ta
Să intre în lucrare,
Să scuturi din noi pleava rea
Spre a Ta înălțare!

Dorim Isuse al Tău nor
Cu ploaia cea cerească
Ca să umbreasc-al Tău popor
Să-l facă să rodească.

Sub călăuza Ta din cer
Să-și schimbe astăzi starea,
Să-i scoli din morți pe cei ce pier,
S-aduci înviorarea!

Să mai reverși din harul Tău
Doar o fărămitură,
Să ne ridici, Sfânt Dumnezeu
Din moarte și din zgură.

Și să ne faci al Tău popor,
A Ta turmă aleasă,
Să ne adăpi din sfânt Izvor
În veșnica ta Casă!

Să lași ca Grâul Tău curat
Din nou să încolțească
Prin Duhul Sfânt ce n-i l-ai dat,
Iar firea pământească

Să nu mai aibă rod în noi,
Nimic să nu ne țină
Legați de lumea de nevoi,
Ci să stăm în lumină!

Sub raza Slavei din vecii,
În sfântă unitate
Zidind mai sus, cu pietre vii
A Ta sfântă Cetate!

Acesta este dorul nost’
Și-aceasta ni-e dorința,
Să fim găsiți veghind în post
Când suna-va trâmbița!

Să fim găsiți că ne silim
În tot ce este bine,
Căci vrem cu Tine să trăim
În zările senine!

Valentin Ilisoi

Îţi cunoşti chemarea?

Dumnezeu e în control

Pus deoparte pentru Evanghelia lui Dumnezeu. Romani 1:1, București 2001

Chemarea noastră nu este în primul rând de a fi oameni sfinţi, ci de a fi vestitori ai Evangheliei lui Dumnezeu. Singurul lucru care este cu totul important este ca Evanghelia lui Dumnezeu să fie trăită ca realitate permanentă. Realitatea nu este bunătatea umană sau sfinţenia sau cerul sau iadul, ci Răscumpărarea. Nevoia de a înţelege aceasta este nevoia vitală a lucrătorului creştin din zilele noastre. Ca lucrători, trebuie să ne obişnuim cu revelaţia că Răscumpărarea este singura Realitate.

Sfinţenia personală este doar un efect, nu o cauză. Dacă ne bazăm credinţa pe bunătatea umană, pe efectul Răscumpărării, vom cădea atunci când va veni încercarea.Pavel n-a spus că el s-a pus deoparte ci: „Când Dumnezeu… care m-a pus deoparte… a găsit cu cale…”. El n-a manifestat un interes hipersensibil cu privire la propriul său caracter. Cât timp ochii noştri sunt…

Vezi articolul original 145 de cuvinte mai mult

Sunt doar un om…

Sunt doar un om
cu bune și rele
cu zâmbet și lacrimi
dar chiar și-n durere
mi-e gândul la stele…
mi-e gândul la EL…

Sunt doar un om…
un strop de lumină sub soare…
lovit de ‘ntuneric, dar nu doborât.
Eu am apărare, și atunci când sunt slab
mă simt tare. In El…

Sunt doar un om…
un pumn de țărână…
ce caută pacea chiar și-n furtună,
„Taci fără gură”.
Pacea e EL.

Sunt doar un om…
un „pom” în pustiu…
care tânjește după izvor;
izvorul cel viu, ce nu seacă…
Izvorul e El…

Sunt doar un om…
un aburel ce se arată puțin și apoi piere.
Dar nu-i nimic, eu cred în înviere,
și uitând de durere voi zbura spre stele…
voi zbura spre EL.

Timotei Lucus

Dilema ascultării

„Samuel s-a temut să istorisească lui Eli vedenia aceea.” 1 Samuel 3:15

Rareori ne vorbeşte Dumnezeu într-un mod care ne uimeşte; de obicei, El ne vorbeşte în aşa fel, încât putem cu uşurinţă să înţelegem greşit, şi atunci spunem: „Mă întreb dacă este acesta glasul lui Dumnezeu?” Isaia a spus că Dumnezeu i-a vorbii „cu mână tare”. adică prin presiunea împrejurărilor. Dumnezeu vorbeşte prin tot ceea ce atinge vieţile noastre. Vedem noi mâna Lui sau punem totul pe scama întâmplării?

Obişnuieşte-te să spui: „Vorbeşte. Doamne!” şi viaţa ta va deveni o adevărată aventură. De fiecare dată când împrejurările te presează, spune: „Vorbeşte, Doamne!” şi fă-ţi timp să asculţi. Pedeapsa este mai mult decât un mijloc de disciplinare, ea este menită să te ducă în situaţia de-a spune: „Vorbeşte, Doamne!” Aminteşte-ţi când ţi-a vorbit Dumnezeu. Ai uitat ce ţi-a spus? Era din Luca 11:13 sau era I Tesaloniceni 5:23? Pe măsură ce ascultăm, urechile noastre devin sensibile şi, întocmai ca Isus, Îl vom auzi pe Dumnezeu tot timpul.

Trebuie să-i spun acelui „Eli” al meu ce mi-a arătat Dumnezeu? Aici apare dilema ascultării. Suntem neascultători faţă de Dumnezeu dacă devenim „o providenţă amatoare” – „trebuie să-l apăr pe «Eli»”, pe cei mai buni oameni pe care-i cunoaştem. Dumnezeu nu i-a spus lui Samuel să-i spună lui Eli; el trebuia să decidă singur lucrul acesta. Chemarea pe care ţi-a adresat-o Dumnezeu îl poate răni pe „Eli” al tău; dar, dacă încerci să previi suferinţa din viaţa celuilalt, aceasta se va dovedi un obstacol între sufletul tău şi Dumnezeu. Dacă previi ..tăierea mâinii drepte” sau „scoaterea ochiului”, o faci pe riscul tău.

Nu cere niciodată sfatul altuia cu privire la un lucru pe care trebuie să-l hotărăşti tu singur înaintea lui Dumnezeu. Dacă ceri sfaturi, aproape întotdeauna vei lua partea lui Satan. „îndată n-am stat de vorbă cu carnea şi sângele” (Galateni 1:17. KJV).

OSWALD CHAMBERS

Aș vrea să nu mai fie dor

Dumnezeu e în control

Aș vrea să nu mai fie dor
Nici timp de așteptare.
Să cânt cu îngerii in cor
Doar Ție “Osanale!”.

Aș vrea să scap de-acest pământ
Plin de ocări și trudă,
Să trec dincolo de mormânt,
Din lumea asta cruda.

Aș vrea s-ajung, Isuse drag,
Pe străzile de aur,
Să mă primești chiar Tu în prag
Și să îmi fii tezaur.

Aș vrea sa-ti cânt, să te slăvesc
Cu cerul împreună,
C-aici, pe plaiul pământesc
Ai fost a mea arvună!

Dar pana atunci, oricât va sta
Necazul, suferința, …
Ca să ajung în slava Ta
Eu îmi voi da silința!

Carmen-Anastasia Ciurbe

Vezi articolul original

Odihna Sufletului

Dumnezeu e în control

Nici Legea nu ne dă odihna şi nici păcatul odios.
Odihna este prin credinţa în Domnul sfânt, Isus Hristos.
Doar El plăti odihna noastră ca Miel pe Golgota jertfit
Ca Duhul să arate lumii cum Tatăl nostru ne-a iubit.

Dar nu-i odihna cea trupească găsită-n Vechiul Legământ.
Este-o odihnă pentru suflet ce s-a-noit prin Duhul Sfânt.
Odihna-ncepe luând jugul şi sarcina de mari nevoi
Trăind frumos prin noua fire ştiind că Domnul e cu noi.

Odihna mântuirii noastre doar prin credinţă o primim.
Dar cea legată de slujire noi pas cu pas o dobândim.
Ogoarele sunt azi întinse, e-atât de mult de semănat.
Ah, unde sunt semănătorii pe care Domnul i-a chemat? !

„Eu Însumi voi merge cu tine odihnă să-ţi dau din belşug.”
Aşa îi vorbeşte Stăpânul lui Moise din flăcări de rug.
De-aceea şi Duhul din slavă veni să rămână cu noi
În vremi de restrişte şi luptă când pomii-n grădină sunt goi.

Stăpânul ne dă îndrumare şi ea e-al odihnei izvor
Prin care avem la păşune un liber acces sfinţitor.
Nu vrem ca merinde o pâine adusă de fraţi mincinoşi
Precum erau gabaoniţii din calea-afară de fricoşi.

Odihna-i rodul izbăvirii venită pentru noi din cer
Cât timp vrem Domnul să ne facă ispravnici buni, de caracter.
Odihna e lucrarea sfântă a bunătăţilor de sus
Ce ne îndeamnă să ne-ntoarcem la Tatăl Domnului Isus.

Odihna cea adevărată e-n glasul blândului Păstor
Ce ne conduce la păşune, la ape limpezi de izvor.
E mângâierea vocii Sale, a Celui care a-nviat,
Şi care prin credinţa sfântă El viaţa veşnică ne-a dat.

Odihnă în credincioşie, în sfintele promisiuni
Avem când credem tot Cuvântul şi stăm mereu în rugăciuni.
În linişte şi în odihnă stă mântuirea cea deplină
Cât timp încrederea trăită ne umple viaţa de lumină.

Ţintim odihna-n veşnicie dar pân’ atunci să fim cu Domnul
Şi s-alungăm din viaţa noastră tot ce favorizează somnul.
Odihna-i jug purtat spre slavă cu Dumnezeu şi cu Isus
Având în piept speranţa vie a dragostei fără apus.

Azi prin a Domnului blândeţe şi prin smerirea Lui la fel
Să dăm semnalul prin slujire ca fii plăcuţi blândului Miel.
Dând curs la multe fapte bune Isus ne va primi-n curând
În marea Lui Împărăţie ce-ncepe azi cu-al nostru gând.

Corneliu Livanu 

Vezi articolul original