V O R B E

Ciprian I. Bârsan

8 cm. Atât măsoară un lat de mână. Am luat o ruletă și mi-am măsurat mâna într-o zi ca să văd ce voia să spună David când cânta că „viața omului e cât un lat de mână”.
2 secunde. Cam atât ține o expirație. Mi-am măsurat timpul răsuflării ca să văd ce zicea David când cânta că „viața omului e ca un abur care se-arată puțintel și-apoi piere”. E Decembrie și aburul se vede bine.
Mă întorceam acasă. După o curbă destul de periculoasă am văzut pictându-se înaintea mea un tablou al disperării. O femeie de 63 de ani întinsă la pământ, soțul ei sprinjnindu-i capul cu piciorul drept, un alt bărbat la vreo 35-40 de ani „înghețat” la volanul uneia dintre mașini, având probabil coloana afectată, fiul celui „înghețat” – un copil de vreo 13-14 ani rănit și în stare de șoc, un șofer care umbla dintr-o parte în…

Vezi articolul original 330 de cuvinte mai mult

Pe marea vietii

Pe marea vieții azi vâslesc
Spre zarea-ndepărtată,
Dorind curând ca să sosesc,
S-ating Limanul cel ceresc
În Țara mult visată!

Căci știu și simt din depărtări
Parfumul veșniciei,
Cum umple zarea de cântări
Și-i poartă înspre desfătări
De har și bucurie,

Pe-acei ce-n viață au căutat
Comori nepieritoare
Și toate-n urmă au lăsat
Pentru Alesul Împărat
Ce șade în splendoare!

Vâslesc prin valuri, mă grăbesc
S-ajung curând acasă,
Talazuri multe năpădesc,
Zadarnic pare că trudesc…
Și nimănui nu-i pasă!

Îmi arde sufletul de dor
Și strig cu disperare,
Aștept o Mână de-ajutor
Să mă ridice, să nu mor
Răpus de întristare.

Se-nalță valul tot mai sus,
Furtuna se-ntețește,
Și simt c-aproape sunt răpus
De ce-o veni, de ce s-a dus,
De ce mă năpădește.

Se-ntunecă ziua-n amiaz
De negura ce vine…
Am vrut să am puțin răgaz
Să scap o clipă de necaz,
Să Te zăresc pe Tine!

Să Te mai văd printre-ncercări,
Să Îți mai simt iubirea
Să știu că-n mijloc de dureri
Tu porți a noastre mari poveri
Și ne dai izbăvirea.

Căci știu că nu pot să răzbat
Prin astfel de-ncercare
De unul singur, niciodat’
Când sunt de vânturi clătinat
Și văd că n-am scăpare.

Însă Te chem cu dor, Isus,
Pe Tine-n a mea barcă,
Să mustri valul de nespus
Ce se ridică tot mai sus,
Să mă scufunde parcă.

Arată-mi că mă poți salva,
Că nu-i zadarnic ruga
Că poți și vântul a-l mustra,
Că poți și marea a certa
Și-Ți ascultă porunca!

Arată-Te ca un Viteaz,
Fă-Ți Numele de slavă
Ia-mi jugul greu de pe grumaz
Să vadă toți că Tu și azi
Răspunzi fără zăbavă!

În Tine mă încred mereu
Și-n Tine-mi pun speranța!
Căci Tu ești Dumnezeul meu
Ce m-a salvat în ceasul greu
Și mi-a ocrotit viața!

M-ai izbăvit de-atâtea ori
Și mi-ai dat biruință,
Dar nu ca să mă lași să mor
Acum, când vin furtuni și nori
Și sunt în neputință.

Iubirea Ta de Salvator
Întrece-orice gândire!
De-acum și-n vecii vecilor
Te-oi lăuda Sfânt Creator
Pentru-a Ta izbăvire!

Valentin Ilisoi 

Templul Duhului Sfânt

„Numai scaunul meu de domnie mă va ridica mai presus de tine.” Genesa 41:40

Trebuie să răspund în faţa lui Dumnezeu pentru felul în care îmi ţin trupul sub stăpânirea Lui. Pavel a spus că el n-a făcut „zadarnic harul lui Dumnezeu”, adică nu l-a făcut ineficient. Harul lui Dumnezeu este absolut, mântuirea adusă de Isus Cristos este perfectă şi realizată o dată pentru totdeauna. Eu nu sunt în curs de a fi mântut, ci sunt mântuit: mântuirea este la fel de eternă ca şi tronul lui Dumnezeu; ceea ce am eu de făcut este să arăt în exterior ceea ce Dumnezeu a realizat în interiorul meu. „Puneţi in practică mântuirea voastră” (Filipeni 2:12. KJV). Iată responsabilitatea mea. Aceasta înseamnă că trebuie să arăt în trupul meu viaţa Domnului Isus. Nu într-un mod mistic, ci într-un mod real şi categoric. „Mă port aspru cu trupul meu şi-l ţin în stăpânire.”

Orice sfânt îşi poate ţine trupul în stăpânire absolută, pentru Dumnezeu. Dumnezeu ne-a făcut să deţinem stăpânirea asupra întregului templu al Duhului Sfânt, inclusiv asupra gândurilor şi dorinţelor noastre; noi suntem răspunzători pentru ele şi nu trebuie să cedăm în faţa dorinţelor nepotrivite. Cei mai mulţi dintre noi suntem mai severi cu alţii decât cu noi înşine; găsim scuze pentru lucrurile din noi în timp ce condamnam în alţii lucrurile spre care nu suntem înclinaţi în mod natural.

„Vă îndemn, spune Pavel să aduceţi trupurile voastre ca o jertfă vie.”

Trebuie să mă hotărăsc dacă sunt sau nu de acord cu Domnul şi Stăpânul meu ca trupul meu să fie templul Său. Dacă răspunsul este da, atunci, pentru mine, întreaga lege privitoare la trup este cuprinsă în acest adevăr revelat, şi anume că trupul meu este templul Duhului Sfânt.

Oswald CHAMBERS