O chemare, o izbăvire

Dumnezeu e în control

“Cheamă-Mă în ziua necazului, şi Eu te voi izbăvi, iar tu Mă vei proslăvi!” (Psalmul 50.15)

Iată într-adevăr o făgăduinţă. Ea este pentru cazurile urgente: “în ziua necazului”. Într-o astfel de zi se face întuneric în mijlocul zilei şi fiecare oră care vine este mai întunecoasă decât aceea care a trecut. Să ne amintim atunci de aceste cuvinte care ni s-au spus anume ca să ne sprijinească în zilele noastre înnorate.

Ce îndemn plăcut şi plin de înţelegere: “Cheamă-Mă”. N-ar trebui să avem nevoie de această înştiinţare; a ne ruga ar trebui să fie o obişnuinţă permanentă şi de fiecare zi. Ce îndurare că avem libertate să-L chemăm pe Dumnezeu! Ce înţelepciune să folosim bine această îndurare! Este o nebunie să alergăm la oameni când Domnul ne cheamă să-I aducem Lui însuşi necazurile noastre. Să nu şovăim deci ca să facem acest lucru. Avem aici o făgăduinţă care ne dă…

Vezi articol original 85 de cuvinte mai mult

Îmi doresc…

                      Îmi doresc…
(Gal.2,20; Fil.1,21)

Îmi doresc să mor odată însă pentru totdeauna
Din firea mea cea spurcată care învie întotdeauna
Și-mi doresc cu orice preț să evit cumplita moarte
Ce survine acolo unde nu-i spălare de păcate.

Îmi doresc să-mi leapăd tronul, pentru punere pe cruce,
Ia să-mi fie tron și țelul care zilnic mă conduce
Și-n micuțul meu regat să domnească pacea care
Vine de la Domnu Isus ca răspuns la ascultare.

Îmi doresc o înălțare în țărâna mea de jos
Care cert să dovedească că trăiesc nu eu, Hristos!
Că-am murit cu El odată și cu El am înviat
La o viață ce reflectă Legământul încheiat.

Îmi doresc să vadă oricine că-n perimetralul meu
Nu există o altă fire decât cea din Dumnezeu
Și-un mare câștig mi-e moartea țărânei mele de jos
Fiindcă traiul meu și viața este Veșnicul Hristos!

Îmi doresc să știe oricine și să înțeleagă bine
Că viață nu există unde nu-i moarte de sine!
Dumnezeu Îi Sfânt și bun, nu-ți știrbește demnitatea,
Tu alegi cui te supui, tu alegi viața ori moartea!

Îmi doresc ca toți să-și țină inima în empireu
Da într-acela unde-I Domn, Hristosul lui Dumnezeu!
Fiindcă mulți păzesc religia și-au un domn imaginar
Căruia-i pretind de toate după gustu lor amar…

Îmi doresc ca toți să poarte dragostea nepieritoare
Într-al inimii cuprins, ca pe-o apă curgătoare
Căci e dezgustată lumea de izvoare înșelătoare
Și prea sătulă-i să audă chimvale zângănitoare.

Îmi doresc discursuri clare, sumând lucruri importante
Nu zumzetul predicării pline de povești picante
Nici zângăneala cântării ce-are scopu înveselirii…
Scop ce pierde din esență melodia nemuririi!

Îmi doresc să văd cum calcă-n urma lui Hristos popor
Care până-acum urmase urma imaginației lor,
Precizată de religii, după-o „gâdilare a firii”,
Ce nu are-n evidență Calea, nici Ținta sfințirii!

Dar nevoie-i pentru aceasta de-o trezire printre sfinți
Și-o sinceră pocăință-n cei ce-și zic că-s pocăiți
Și-i nevoie de-o umplere a vaselor de pământ
Cu lumină din Lumină, cu al Domnului Duh Sfânt!

O, întărește-ne credința Dumnezeule iubit
Și puterea de ne-aduce pe-Altar darul neștirbit…
O, întărește-ne în omul care chipul Tău îl poartă
Și umple-ne de Puterea Care schimbă-a lumii soartă!

O, îndură-Te și-aprinde Doamne-n noi dorința vie
De a fi lumini ce-arată Calea către veșnicie,
Nu prin vorbe interesante, filozofic plăsmuite
Ci cu trupul pe Altar, prin trăiri deplin sfințite!

Ioan Hapca

Până când eşti cu totul al Lui

„Fie ca răbdarea voastră să fie un produs finit, pentru ca să fiţi desăvârşiţi, întregi, fără nici un defect.” lacov 1:4

În cazul multora dintre noi, lucrurile sunt în ordine în ansamblu, dar există unele domenii în care suntem neglijenţi. Nu este vorba de păcat, ci de rămăşiţe ale vieţii noastre carnale care ne pot face neglijenţi. Neglijenţa este o insultă la adresa Duhului Sfânt. Nu trebuie să fim neglijenţi în nici o privinţă: nici în modul în care mâncăm sau bem, nici în modul cum ne închinăm lui Dumnezeu. Nu numai relaţia noastră cu Dumnezeu, ci şi expresia exterioară a acestei relaţii trebuie să fie corectă. In final Dumnezeu nu va scăpa nimic din vedere; fiecare detaliu este sub privirea Lui.

În nenumărate moduri Dumnezeu ne va întoarce la acelaşi punct mereu şi mereu. El nu oboseşte să ne întoarcă în acelaşi loc până când învăţăm lecţia, deoarece El lucrează la realizarea produsului finit. Poate fi vorba de impulsivitate – in repetate rânduri, cu cea mai tenace răbdare, Dumnezeu ne întoarce la acest punct. Sau poate fi vorba de o atitudine distrată a minţii noastre sau de un spirit de independenţă din natura noastră. Dumnezeu încearcă să ne arate acel lucru din viaţa noastră care nu este în întregime corect.

În studiile noastre am discutat despre adevărul revelat al Răscumpărării lui Dumnezeu şi inimile noastre sunt complet îndreptate spre El; minunata Lui lucrare din noi ne face cunoscut că, în ansamblu, suntem într-o stare bună înaintea Lui. Acum, ne spune Duhul prin apostolul lacov: “Lăsaţi ca răbdarea voastră să devină un produs finit”. Ai grijă să nu fii neglijent în lucrurile mărunte ale vieţii spunând: “O, pentru moment e de ajuns!” Oricare ar fi problema. Dumnezeu ne-o va arăta cu perseverenţă până când vom fi cu totul ai Lui.

Oswald CHAMBERS

Eram copil în zorii vieții

Eram copil în zorii vieții
cu ochi de vis cînd am gustat
cu buze arse de dorință
otrava primului păcat.

Din dulcea lui otravă care
eu am băut-o însetat,
mi s-a lăsat adînc pe suflet
povara primului păcat.

Sub apăsarea uriașă
de-atunci simțit-am ne-ncetat
cum arde inima și-o neacă
durerea primului păcat.

Cînd mi-am privit trecutu-n tina
păcatului adînc pătat,
mi-a năvălit amară-n suflet
mustrarea primului păcat.

Așa s-a zămislit în mine
din jalea primului oftat
cu prima lacrimă-a mustrării
căința primului păcat.

Eram copil, copil Isuse
atît de fraged și curat
cînd m-a făcut să gust ispita
minciuna primului păcat.

Iar azi de-atunci, de-atîta vreme,
plătesc cu plîns nemîngîiat
cu remușcări și suferință
căderea primului păcat.

Isuse, Jertfa Crucii Tale
și Prețul Sîngelui vărsat,
ah, cred că pot să-mi dea deplină
iertarea primului păcat.

Traian Dorz 

Disciplina deziluziei

„Isus nu Se încredea în ei pentru…. că ştia ce este în om. „loan 2:24-25

Deziluzia înseamnă a nu mai avea în viaţă judecăţi false. Faptul de a fi aduşi la realitate prin deziluzii ne poate face cinici şi foarte critici în felul cum îi judecăm pe alţii, dar deziluzia care vine de la Dumnezeu ne aduce în punctul în care îi vedem pe oameni aşa cum sunt în realitate şi totuşi nu ajungem cinici, nu avem de spus nimic jignitor şi nici o critică răutăcioasă. Multe dintre lucrurile crude din viaţa noastră izvorăsc din faptul că suferim deziluzii. Nu ne comportăm unii faţă de alţii pe baza a ceea ce suntem în realitate, ci pe baza ideilor pe care le avem unii despre alţii. Totul este fie plăcut şi bun, fie rău şi netrebnic. În funcţie de ideile noastre.

Refuzul de a fi deziluzionat este cauza multor suferinţe în viaţa oamenilor. Iată cum apare suferinţa: dacă iubim o fiinţă umană şi nu-L iubim pe Dumnezeu, pretindem ca acea persoană să fie absolut perfectă şi dreaptă şi, când nu găsim aşa ceva în ea, devenim cruzi şi răzbunători; cerem de la o fiinţă umană ceea ce ea sau el nu poate da. Există o singură Fiinţă care poate satisface orice abis dureros al inimii umane, şi această Fiinţă este Domnul Isus Cristos.

Domnul nostru este atât de categoric în privinţa oricărei relaţii umane, deoarece ştie că orice relaţie umană care nu se bazează pe credincioşia faţă de El va sfârşi în dezastru. Domnul nostru nu S-a încrezut în niciun om, totuşi El n-a fost niciodată suspicios sau dur. Încrederea Domnului nostru în Dumnezeu şi în ceea ce poate face harul Său pentru orice om a fost atât de deplină, încât El nu şi-a pierdut speranţa cu privire la nici un om. Dacă ne punem încrederea în oameni, vom sfârşi prin a fi decepţionaţi de toţi.

Oswald CHAMBERS

La ceas de veghe

Ma mustr’un gand ca nu fac indeajuns,
pentru a Ta imparatie;
Ma mustr’un gand ca nu lucrez cu spor,
s-adun mai multe spice in ogor.

E soapta Duhului cel Sfant ce-mi da povata,
sa imi consum viata cu folos;
E Sfanta’nvatatura a Lui ce ma invata,
sa nu traiesc doar pentru’aicea jos.

Si’ncerc sa lupt cu fiecare zi ce trece;
sa adun bob cu bob in spic.
Si de-i furtuna, iar ispite vor sa ma incerce,
ma rog, si-i cer putere ca sa ma ridic.

Si fiecare zi, ce o traiesc, e’o lupta,
Dar zilnic, de ma bizui Doar pe El;
Teama, deznadejdea…nu ma mai framanta,
si’ntreaga mea viata nu imi mai e la fel…

Lory Robu 

Ce vezi în mijlocul norilor tăi?

„Iată, El vine pe nori!” Apocalipsa 1:7

În Biblie norii au întotdeauna legătură cu Dumnezeu. Norii sunt acele stări sau suferinţe sau situaţii providenţiale dinăuntrul sau din afara vieţii noastre personale care par să contrazică suveranitatea lui Dumnezeu. Dar tocmai prin acei nori Duhul lui Dumnezeu ne învaţă cum să umblăm prin credinţă. Dacă n-ar exista niciodată nori în viaţa noastră, n-am avea credinţă. “Norii sunt praful picioarelor Lui” (Naum 1:3). Norii sunt un semn că El e prezent. Ce revelaţie este să ştii că întristarea, lipsa şi suferinţa sunt norii care vin împreună cu Dumnezeu! Dumnezeu nu Se poate apropia de noi fără nori. El nu vine când cerul e senin şi strălucitor. Nu este corect să spunem că Dumnezeu vrea să ne înveţe ceva prin încercările pe care le avem; prin fiecare nor pe care îl aduce. El vrea să ne dezveţe de ceva. Scopul pentru care Dumnezeu foloseşte norii este să ne simplifice credinţa, până când relaţia noastră cu El este exact aceea a unui copil – o relaţie doar între Dumnezeu şi suflelul nostru, în care ceilalţi oameni sunt doar nişte umbre pentru noi. Până când ceilalţi oameni nu devin doar nişte umbre pentru mine, norii şi întunericul vor continua să vină în viaţa mea. Devine relaţia mea cu Dumnezeu mai simplă decât a fost vreodată?

Există o legătură între situaţiile providenţiale ciudate pe care Dumnezeu le îngăduie şi ceea ce ştim despre El; trebuie să învăţăm să interpretăm tainele vieţii în lumina cunoaşterii lui Dumnezeu. Nu-L cunoaştem încă pe Dumnezeu până când nu putem privi drept în faţă cel mai întunecos şi negru fapt al vieţii fără a distruge prin aceasta concepţia noastră despre caracterul lui Dumnezeu.

“Ucenicii s-au înspăimântat, când L-au văzut intrând în nor..(Luca 9:34). Mai este cineva în norul tău, în afară de Isus? Dacă da, se va face şi mai întuneric; trebuie să ajungi în punctul în care nu mai există nimeni decât Isus singur”.

Oswald CHAMBERS

I S P I T A

Pastor Ciprian Barsan


Cârligul aruncat în apă nu poate face rău peștelui atâta timp cât peștele nu-l înghite ! Nu ispita reprezintă păcatul ci atitudinea noastră de a nu ieși din ea și a-i răspunde pozitiv.

Când vine ispita caută cu toată puterea drumul acela pe care Dumnezeu l-a pregătit ca să ieși din ea.
Când vezi incendiul nu căuta să-ți faci poze cu focul ci caută ușa cu semnul EXIT deasupra ei.
Când vezi fereastra cu reclama acea murdară caută X-ul cu mouse-ul nu tasta ENTER.
Când la șefu îi rămân cuie care „nu-i mai trebuiesc” coase-ți buzunarele. La lucruri mici consțiința încă îți vorbește. Dacă nu o asculți vei ajunge să furi cu tirul și vei spune că nu te mai mustră.
Când ești provocat să spui un DEFECT despre cineva cauta ieșirea aceea unde scrie: CALITĂȚI.
Când îți spune prietenul că „ORICUM ne căsătorim” deci se poate, caută ieșirea care…

Vezi articol original 231 de cuvinte mai mult