Eram copil în zorii vieții

Eram copil în zorii vieții
cu ochi de vis cînd am gustat
cu buze arse de dorință
otrava primului păcat.

Din dulcea lui otravă care
eu am băut-o însetat,
mi s-a lăsat adînc pe suflet
povara primului păcat.

Sub apăsarea uriașă
de-atunci simțit-am ne-ncetat
cum arde inima și-o neacă
durerea primului păcat.

Cînd mi-am privit trecutu-n tina
păcatului adînc pătat,
mi-a năvălit amară-n suflet
mustrarea primului păcat.

Așa s-a zămislit în mine
din jalea primului oftat
cu prima lacrimă-a mustrării
căința primului păcat.

Eram copil, copil Isuse
atît de fraged și curat
cînd m-a făcut să gust ispita
minciuna primului păcat.

Iar azi de-atunci, de-atîta vreme,
plătesc cu plîns nemîngîiat
cu remușcări și suferință
căderea primului păcat.

Isuse, Jertfa Crucii Tale
și Prețul Sîngelui vărsat,
ah, cred că pot să-mi dea deplină
iertarea primului păcat.

Traian Dorz 

Disciplina deziluziei

„Isus nu Se încredea în ei pentru…. că ştia ce este în om. „loan 2:24-25

Deziluzia înseamnă a nu mai avea în viaţă judecăţi false. Faptul de a fi aduşi la realitate prin deziluzii ne poate face cinici şi foarte critici în felul cum îi judecăm pe alţii, dar deziluzia care vine de la Dumnezeu ne aduce în punctul în care îi vedem pe oameni aşa cum sunt în realitate şi totuşi nu ajungem cinici, nu avem de spus nimic jignitor şi nici o critică răutăcioasă. Multe dintre lucrurile crude din viaţa noastră izvorăsc din faptul că suferim deziluzii. Nu ne comportăm unii faţă de alţii pe baza a ceea ce suntem în realitate, ci pe baza ideilor pe care le avem unii despre alţii. Totul este fie plăcut şi bun, fie rău şi netrebnic. În funcţie de ideile noastre.

Refuzul de a fi deziluzionat este cauza multor suferinţe în viaţa oamenilor. Iată cum apare suferinţa: dacă iubim o fiinţă umană şi nu-L iubim pe Dumnezeu, pretindem ca acea persoană să fie absolut perfectă şi dreaptă şi, când nu găsim aşa ceva în ea, devenim cruzi şi răzbunători; cerem de la o fiinţă umană ceea ce ea sau el nu poate da. Există o singură Fiinţă care poate satisface orice abis dureros al inimii umane, şi această Fiinţă este Domnul Isus Cristos.

Domnul nostru este atât de categoric în privinţa oricărei relaţii umane, deoarece ştie că orice relaţie umană care nu se bazează pe credincioşia faţă de El va sfârşi în dezastru. Domnul nostru nu S-a încrezut în niciun om, totuşi El n-a fost niciodată suspicios sau dur. Încrederea Domnului nostru în Dumnezeu şi în ceea ce poate face harul Său pentru orice om a fost atât de deplină, încât El nu şi-a pierdut speranţa cu privire la nici un om. Dacă ne punem încrederea în oameni, vom sfârşi prin a fi decepţionaţi de toţi.

Oswald CHAMBERS