Vremea Praznicului

„Vremea Praznicului” este și în curtea Templului
Stă Isus cu ucenicii și norodu-n jurul Lui
Deschizându-le Scriptura și zăgazul Cerului,
Pentru-a vindeca de boale sumedenia de persoane
Istovită de tradiții, obiceiuri și canoane
Iar în față, cărturarii întinzând zeci de capcane
Cu-o credință străjuită după chipuri de „icoane”.

Dar Isus le spune-o pildă, poate, poate-or înțelege
Mila, dragostea, iubirea și Sfințenia din Lege
Ce-A venit să-i izbăvească din păcat și fărdelege
Și prin toate Taina Vieții, minții lor vrea s-o dezlege,
Răscolind cu vorba-I blândă înțelesul neînțeles,
Care îndreaptă tainic rostul Sensului ce n-avea sens,
Prin Porunci neînțelese însă pline de înțeles.

Unii-I ascultau cuvântul din pricina pildelor
Alții fiindcă-ar vrea să vadă „minunea minunilor”,
Alții, fascinați să-audă tocmai „taina tainelor”,
Însă unii-I prindeau rostul și întreg sensul vorbelor
Și-l sorbeau într-un răsuflet în suflarea minții lor.
Azi, privind auditoriul, oamenii ce-i întâlnim,
Sunt ca cei veniți la Praznic, atunci, în Ierusalim;

Toți aud Cuvântul Vieții rostit în urechea lor
Dar puțini Îl strâng în inimi pentru vecii vecilor
Definindu-și în El scopul rostului mântuitor.
Totuși Bunătatea Sfântă nu lipsește niciodată,
Ea-și relevă armonia peste lumea întunecată
Arătând spre Slava care nu poate fi măsurată,
Cu îndurare cert divină, simplă și nemăsurată.

Într-o mantie diamantină Harul strălucirea-și poartă
Și Dragostea, o regină în Lumină îmbrăcată
Se prezintă  tuturora cu Puterea-i nestemată,
Cuvântul se împlinește, Taina se relevă toată,
(Chiar de mulți O ignorează, totuși unii O așteaptă!)
Căci „mai e puțin din noapte” și „Lumina Se arată”,
Dar Se-arată așa cum Este, nu la fel ca altădată…

O, cu credință străjuită în inimi, spre Cer privim,
Că-așteptăm marele Praznic și Noul Ierusalim,
Dovedind Domnului veșnic căci cu fapta Îl iubim
Și-I sorbim într-un răsuflet Cuvântul să-L împlinim,
Îl vestim cu pasiune printr-un trai armonios
Și călăuziți de Duhul îi dăm glas cât mai frumos
Atingând a lumii pleoape cu-a Lui susur luminos;

Încă-i dragoste, îndurare și harul strălucitor
Încă Se relevă Domnul; Miel și Leu Izbăvitor,
Îndurarea-un plin revarsă peste starea tuturor,
Dragostea și pacea sfântă fac al lumii înconjor,
Încă-i turma și pășune, „ape dulci” și Bun Păstor
Dar aproape este vremea Marelui Judecător
Pentru cei nepăsători și cu duh respingător!

Vremea „Praznicului” este, mai aproape și-auzim
Cum cel rău mai tare urlă dar și cum să ne păzim,
Trist e doar că prea puțini spre sfințire năzuim!
Și, privind auditoriul, ne mirăm căci întâlnim
Parcă tot aceiași oameni de-atunci din Ierusalim;
Unii ascultă atent dar pleacă și nu vor să-i mai privim,
Alții urmăresc să pună curse la tot ce vorbim…

Doar puțini ascultă Glasul într-un spirit sfânt de turmă
Care-și cunoaște Păstorul și Îi calcă strict în urmă,
Puțini pasc cu bucurie și mulți în pășune scurmă
Ca să strice bucuria, căci e vremea cea din urmă,
Însă bucuria aceasta e de Sus și nu se curmă…
Ci din contră, zilnic crește ținând sufletu-n reformă
Căci această bucurie-n „proslăvire” ne transformă,

În „proslăvire” pentru Acela care-n slava Lui ne îmbracă
Să uităm pe totdeauna starea noastră cea săracă!
El ne-A pregătit un „Praznic” și cu noi vrea să petreacă
Nu o zi ci-o veșnicie! Numai nu lăsa să treacă
Clipa aceasta în care El un om nou vrea să te facă!
Strânge-I în suflet Cuvântul, smerește-te și te împacă…
Nu-L lăsa să plece trist că nu-i timp să mai întoarcă…

Ioan Hapca 

Anunțuri

Suferă persecuţia

„Dar Eu vă spun: “Să nu vă împotriviţi celui ce vă face rău. Ci oricui te loveşte peste obrazul drept, întoarce-i şi pe celalalt” „Matei 5:39

Aceste versete arată umilinţa faptului de a fi creştin. Din punct de vedere natural, dacă un om nu răspunde înapoi când este lovit, înseamnă că este un laş; dar, din punct de vedere spiritual, dacă un om nu răspunde loviturilor, aceasta este o manifestare a Fiului lui Dumnezeu în el. Când eşti insultat, nu trebuie doar să nu te superi, ci şi faci din
aceasta o ocazie de a-L arăta pe Fiul lui Dumnezeu in viaţa ta. Nu poţi imita caracterul lui Isus, ori îl ai, ori nu-l ai. Pentru un sfânt, insulta personală devine o ocazie de a arăta blândeţea incredibilă a Domnului Isus.

Învăţătura predicii de pe munte nu este “Fă-ţi datoria”, ci: “Fă ceea ce nu este de datoria ta“. Nu este datoria ta să mergi încă o milă sau să întorci celălalt obraz, dar Isus spune că, dacă suntem ucenicii Lui, vom face întotdeauna aceste lucruri. Nu vom spune niciodata: “O, nu se mai poate aşa, am fost atât de desconsiderat şi de greşit înţeles!” De fiecare dată când insist asupra drepturilor mele, Il rănesc pe Fiul lui Dumnezeu; în schimb, pot preveni rănirea lui Isus dacă primesc eu însumi lovitura. Acesta este înţelesul faptului de a împlini ceea ce “lipseşte suferinţelor lui Cristos”. Ucenicul înţelege că în viaţa lui este în joc onoarea Domnului lui, nu propria lui onoare.

Nu căuta niciodată dreptate la alţii, dar nu înceta niciodată să fii drept tu însuţi. Noi căutăm întotdeauna dreptatea; învăţătura predicii de pe munte este: Nu căuta niciodată dreptatea, dar nu înceta niciodată s-o practici.

Oswald CHAMBERS