27 Noiembrie

„Iertarea păcatelor, după bogăţiile harului Său.” Efeseni 1:7

Există oare, în orice limbă, un cuvânt mai dulce pentru urechea păcătosului vinovat, decât cuvântul „Iertare”? Este ca o notă de argint pentru prizonierul israelit. Fie ca steaua iertării, care străluceşte deasupra temniţei condamnatului, şi îi dă celui disperat o rază de nădejde în noaptea deznădejdii, să fie pururi binecuvântată! Este posibil ca păcatul, păcate ca al meu, să fie iertate – iertate toate şi pentru totdeauna? Iadul este partea mea ca păcătos. Nu există nici o posibilitate să scap de el atâta timp cât păcatul rămâne asupra mea. Poate să fie ridicată povara păcatului, şi să fie îndepărtate petele de sânge? Pot să se dărâme zidurile de piatră ale temniţei, şi uşile să sară din balamale?

Isus îmi spune că pot fi nevinovat. Veşnic binecuvântată este descoperirea iubirii ispăşitoare, care îmi spune că iertarea este nu numai posibilă, ci şi asigurată pentru cei care se sprijină pe Isus. Eu cred în ispăşirea înfăptuită de Isus pe cruce. De aceea, păcatele mele sunt, în momentul acesta şi pentru totdeauna, iertate prin durerile şi moartea Sa înlocuitoare. Ce bucurie aduce iertarea! Ii dedic tot ce am Celui care, prin dragostea Lui nemeritată, a devenit Garantul meu şi m-a răscumpărat prin sângele Său.

Ce bogăţii de har aduce iertarea! Să ierţi pe deplin, să ierţi imediat, să ierţi gratuit, să ierţi pentru totdeauna – este o constelaţie de minuni în această iertare. Când mă gândesc cât de mari erau păcatele mele, cât de dragi picăturile de sânge care m-au curăţat, şi cât de iubitoare metoda prin care am fost iertat, sunt copleşit de uimire şi dragoste slujitoare. Mă plec înaintea tronului care m-a absolvit, şi mă prind de crucea care m-a eliberat. Pentru tot restul vieţii, voi sluji Dumnezeului întrupat, prin care sunt iertat în seara aceasta.

C.H. Spurgeon

Psalmul 34

Voi lăuda pe Domnu-n orice vreme
Cât voi trăi, oriunde m-aș afla
Iar lauda Lui, mereu, făr-a mă teme
Va fi întotdeauna-n gura mea.

Să mi se laude sufletul din mine
În Dumnezeul celor mântuiți
Să ia aminte, să asculte bine
Și să se bucure acei nenorociți.

Veniți, ‘nălțați cu mine împreună
Pe Domnul Dumnezeul Cerului
Veniți acei ce-avem inima bună
Să lăudăm cu toți Numele Lui.

Eu am căutat pe Domnul cu ardoare
Știind că El cunoaște și El poate
Și mi-a răspuns în mila Lui cea mare
M-a izbăvit de temerile toate.

Când îți întorci spre El a ta privire
Îți luminezi de bucurie viața
Ești copleșit de pace și uimire
Și de rușine nu se umple fața.

Când strigă un nenorocit, fierbinte
Spre Dumnezeu, din a durerii groapă
Atuncea Domnu-aude, ia aminte
Și din necazuri, El din toate-l scapă.

Al Domnului Sfânt Înger tăbărește
În jur la-acei în pragul deznădejdii
Ce au de Domnul teama ce sfințește
Și El îi scapă din orice primejdii.

Gustați dar și vedeți ce bun e Domnul!
Ferice-i omul ce se-încrede-n El!
Temeți-vă voi sfinții Lui de Domnul!
Căci nu veți duce lipsă-n nici un fel.

Puii de leu duc lipsă și li-i foame
Dar cei ce caută cu adânci suspine
Pe Domnul, ca și puii pe-a lor mame
Ei nu vor fi lipsiți de nici un bine.

Veniți, voi fii, să-mi ascultați povața
Ca frica Lui s-o știți pe lămurite
Cine e omul ce-și dorește viața?
Și vrea să aibă zile fericite?

Ferește-ți limba de-orice răutate
Și buzele de înșelătorie!
Fă binele! de rău stai departe
Fugi după pace! caut-o cu tărie!

Căci ochii Celui Sfânt întotdeauna
Sunt peste-acei ce sunt neprihăniți
Și-a Lui urechi aminte iau întruna
La strigătul celor nenorociți.

Domnu-și întoarce fața cu mâhnire
‘mpotriva celor răi, neascultători
Ca să le șteargă orice pomenire
De pe pământ, de printre muritori.

Însă cînd strigă cei fără prihană
Domnul aude. . nu-i nepăsător
Îi mângăie, le leagă orice rană
Și-i scapă din necazurile lor.

Pe-aproape Domnul nostru se ivește
De cei cu inimi frânte, negreșit
Și deopotrivă Domnul mântuiește
Pe-aceia care au un duh zdrobit.

De multe ori nenorocirea vine
Peste acei cu vieți neprihănite
Dar Domnu-i scapă și le face bine
Chiar și-a lor oase, toate sunt păzite.

Pe cei răi moartea-i prinde în capcană
Și de nenorocire sunt cosiți
Vrăjmașii celui fără de prihană
Sunt pentru totdeauna pedepsiți.

Da, Domnul scapă și dă biruință
La sufletele robilor iubiți
Nici unul dintre-acei ce au credință
De se încred în El, nu-s osândiți.

Daniel Hozan

28 Martie

„Şi să cunoaşteţi dragostea lui Christos, care întrece orice cunoştinţă.” Efeseni 3:19

Dragostea lui Christos, în tot farmecul, plinătatea, măreţia şi credincioşia ei, depăşeşte cunoştinţa omenească. Ce limbă poate descrie dragostea neîntrecută, incomparabilă, pe care o are faţă de copiii oamenilor? Este atât de vastă şi nemărginită încât, asemeni unei rândunele care atinge apa din zbor dar nu se scufundă, cuvintele noastre descriptive ating doar suprafaţa, nu adâncurile. Bine a spus poetul „O dragoste, abis de neînţeles!”, fiindcă dragostea lui Christos este nemăsurată şi insondabilă; nimeni nu-i poate atinge fundul.

Înainte să avem o idee lămurită despre dragostea lui Isus, trebuie să-I înţelegem slava anterioară din înălţimea cerului şi încarnarea pe pământ, în adâncurile ruşinii. Dar cine poate vorbi despre maiestatea lui Christos? Pe tronul cerurilor, era Dumnezeu din Dumnezeu. Prin El au fost făcute cerurile şi toată oştirea lor. Braţul Său atotputernic a făcut stelele. Lauda heruvimilor şi serafimilor Îl înconjura în fiecare clipă; corurile slăvite ale universului cântau neîncetat în faţa tronului Său. El domnea peste întreaga Sa creaţie, Dumnezeu atotputernic, binecuvântat pentru totdeauna (Romani 9:5). Cine poate descrie înălţimile slavei Sale de atunci? Și cine poate spune cât de jos a coborât?

Nu a fost de ajuns să devină Om, a devenit Om al durerii. A venit ca să sângereze, să moară şi să sufere – foarte mult pentru El, Fiul lui Dumnezeu; dar să sufere o agonie nemăsurată – să îndure o moarte rușinoasă, părăsit de Tatăl Său — este o dragoste care te face să înmărmureşti de uimire. Aceasta este dragostea! Într-adevăr, este o dragoste „care întrece orice cunoştinţă”. Fie ca această dragoste să ne umple inimile de recunoştinţă, şi să ne ajute să-i manifestăm practic puterea…

Meditaţii C. H. Spurgeon

Din nou sunt copil

Copil sunt acum, alerg printre flori,
Descopăr pe rând ai lumii fiori.
Păşesc pe nisip şi teama înving,
Uimire e-n toate, chiar stele ating.

Ce lungă e ziua, e timp din belşug
Şi gust bucuria, de nimeni nu fug.
Mă-ncred în ce văd şi fără să ştiu
Aduc închinare slăvind ce e viu.

Dar somnul din noapte e-adânc tulburat
De chipul văzut, de tot ce-am visat,
De omul în negru ce-aleargă în spate,
Scăpare nu am, să fug nu se poate.

A zilei plăcere şi-a nopţii durere
În timpul ce trece, le port în tăcere.
Şi-n gânduri mă-ntreb: ce este-acest eu,
De unde mă aflu, avem Dumnezeu?

Spre mine din jur, răspunsul se-ndreaptă
Prin şansă sunt toate, făcute din piatră.
Nevoia de eu, tu azi împlineşte,
Să-ţi fii dumnezeu, e tot ce lipseşte.

Ce mult a crescut tot eu-ul din mine,
Păreri sunt în jur c-arăt foarte bine.
Dar visul din noapte nicicând n-a-ncetat,
În suflet sunt prins în poveri şi păcat.

Sunt singur cu mine, tristeţi mă pătrund,
Războinice gânduri în suflet inund’
Şi totuşi, o voce îmi face chemarea
Să vin înapoi, să am împăcarea.

– Eu sunt, Cel ce Sunt, alături de tine
Şi eu-ul cel porţi, creat e de Mine,
Izvoare de viaţă la Mine găseşti,
Spre tine curg toate, te rog să primeşti.

E Vestea cea bună ce Isus îmi aduce,
Scăpare de moarte, primit-am la cruce.
Din nou sunt copil şi teama înving,
Uimit sunt de Domnul şi-acum Îl ating.

 Hurdubae Grigore 

Următorul lucru de făcut

“Căutaţi şi veţi găsi.” Luca 11:9

Caută dacă nu ai găsit. “Cereţi şi nu căpătaţi, pentru că cereţi rău” (Iacov 4:3). Dacă ceri lucruri din această viaţă, în loc să ceri lucruri din Dumnezeu, ceri rău, adică ceri din dorinţa de autorealizare. Cu cât te realizezi mai mult, cu atât mai puţin Il cauţi pe Dumnezeu. “Căutaţi şi veţi găsi.” Treci la lucru şi redu-ţi interesele doar la aceasta. L-ai căutat vreodată pe Dumnezeu din toată inima ta sau ai scos doar un scâncet slab în urma unui acces de nevralgie morală? Caută, concentrează-te şi vei găsi.”Voi. toţi cei însetaţi, veniţi la ape” (Isaia 55:1). Eşti însetat sau cu totul indiferent – atât de satisfăcut de propria ta experienţă, încât nu mai vrei nimic de la Dumnezeu? Experienţa este o poartă, nu un scop.

Fereşte-te să-ţi zideşti credinţa pe experienţă, pentru că imediat va apărea în viaţa ta un sunet metalic, o notă falsă. Adu-ţi aminte că nu-i poţi da niciodată altei persoane ceea ce ai găsit, dar o poţi face să dorească ceea ce ai. “Bateţi şi vi se va deschide” (Luca 11:9). “Apropiaţi-vă de Dumnezeu” (Iacov 4:8). Bate – uşa este închisă şi ai emoţii cât timp baţi. “Curăţaţi-vă mâinile” (4:8) – bate puţin mai tare şi vei începe să descoperi că eşti murdar. “Curăţaţi-vă inima” – acesta este un lucru şi mai personal, acum ai o dorinţă disperată – ai face orice. “Simţiţi-vă ticăloşia” (4:9) – ţi-a fost vreodată ruşine înaintea lui Dumnezeu de starea vieţii tale lăuntrice?

Nu-ţi mai rămâne nici un pic de autocompătimire, ci doar o durere in inimă şi uimire când descoperi că eşti aşa cum eşti. “Smeriţi-vă” (4:10) – este un lucru umilitor să baţi la uşa lui Dumnezeu – trebuie să baţi împreună cu tâlharul de pe cruce. “Celui ce bate, i se deschide.”

Oswald CHAMBERS

Întotdeauna acum

“Vă implorăm să nu primiţi harul lui Dumnezeu în zadar” 2 Corinteni 6:1.

Harul de care ai avut parte ieri n-ajunge şi pentru astăzi. Harul este bunăvoinţa îmbelşugată a lui Dumnezeu; poţi oricând conta pe prezenţa lui, ca să beneficiezi de el. “Prin multă răbdare, în necazuri, în nevoi, în strâmtorări”- aici vine examenul răbdării. Nu reuşeşti să te bazezi pe harul lui Dumnezeu în aceste situaţii? Spui tu: “O, de data asta nu contez pe harul Lui!”? Nu e vorba să te rogi şi să-I ceri lui Dumnezeu să te ajute, ci să îţi însuşeşti acum harul lui Dumnezeu.

Noi facem din rugăciune o pregătire pentru lucrare, dar în Biblie nu găsim nicăieri aşa ceva. Rugăciunea este exerciţiul de apelare la harul lui Dumnezeu. Nu spune: “Voi răbda aceasta până când voi putea merge să mă rog”. Roagă-te acum; apelează la harul lui Dumnezeu în momentul în care eşti în nevoie. Rugăciunea este cel mai practic lucru; ea nu este actul reflex de devoţiune. Rugăciunea este ultimul lucru în care învăţăm să apelăm la harul lui Dumnezeu. “In bătăi, în temniţe, în răscoale, în osteneli” – în toate aceste arată că apelezi la harul lui Dumnezeu, har care te va face o pricină de uimire, pentru tine şi pentru alţii. Apelează acum, nu după aceea.

Cuvântul cel mai important din vocabularul spiritual este acum. Indiferent unde te vor duce împrejurările, continuă să apelezi la harul lui Dumnezeu în orice situaţie ai fi. Una dintre cele mai mari dovezi că apelezi la harul lui Dumnezeu este aceea că poţi fi umilit fără să manifeşti altceva decât harul Lui. “Neavând nimic…” Nu-ţi păstra niciodată nimic. Revarsă tot ce ai mai bun din tine; fi întotdeauna sărac. Nu fi niciodată diplomat şi grijuliu cu bogăţiile pe care ţi le dă Dumnezeu. Aceasta înseamnă sărăcie triumfătoare.

Oswald CHAMBERS