Următorul lucru de făcut

„Pentru că oricine cere primeşte.”                  Luca 11:10

Cere, dacă nu ai primit. Nu este nimic mai dificil decât să ceri. Dorim, tânjim după anumite lucruri şi suferim că nu le avem, dar nu cerem până când nu ajungem la limita disperării. Ai cerut vreodată când erai la limita sărăciei morale şi a profunzimilor totalei tale insuficienţe? „Dacă vreunuia dintre voi îi lipseşte înţelepciunea, s-o ceară de la Dumnezeu…”, dar mai întâi să fii sigur că-ţi lipseşte înţelepciunea. Nu poţi ajunge la realitatea spirituală oricând doreşti.

Cel mai bun lucru de făcut, atunci când îţi dai seama că nu trăieşti în realitatea spirituală, este să-I ceri lui Dumnezeu să-ţi dea Duhul Sfânt pe baza cuvintelor lui lsus Cristos (vezi Luca 11:13). Duhul Sfânt este Cel care face real în tine tot ceea ce a făcut lsus pentru tine. „Fiindcă oricine cere capătă.” Aceasta nu înseamnă că, dacă nu ceri, nu vei avea (conform textului din Matei 5:45). Dar, până nu ajungi în punctul de a cere, nu primeşti de la Dumnezeu. A primi înseamnă că ai ajuns în relaţia de copil al lui Dumnezeu şi acum înţelegi şi poţi să apreciezi mintal, moral şi spiritual că aceste lucruri vin de la Dumnezeu. „Dacă vreunuia dintre voi îi lipseşte înţelepciunea…” Dacă descoperi că-ţi lipseşte înţelepciunea, atunci ai venit în contact cu realitalea spirituală; nu-ţi pune din nou „ochelarii de cal” ai raţiunii.

Unii spun: „Predică-ne Evanghelia simplă, nu ne spune că trebuie să fim sfinţi, deoarece aceasta neprovoacă un sentiment de sărăcie cumplită, şi nu este plăcut să te simţi cumplit de sărac”. A cere înseamnă a „cerşi”. Unii oameni sunt suficient de săraci pentru a nu rămâne indiferenţi la sărăcia lor, şi unii dintre noi suntem la fel din punct de vedere spiritual. Nu vom primi niciodată dacă cerem având un scop în minte, dacă cerem nu din sărăcie, ci din poftă. Un sărac nu cere din alte motive decât datorită condiţiilor jalnice, mizerabile şi cu totul lipsite de speranţă ale sărăciei. Lui nu-i este ruşine să ceară. Ferice de cei săraci în duh (vezi Matei 5:3).

Oswald Chambers

Reclame

Nu prin putere, nici prin tărie

„Nu prin putere, nici prin tărie”

Şi învăţătura şi propovăduirea mea nu stăteau în vorbirile înduplecătoare ale înţelepciunii, ci într-o dovadă dată de Duhul şi de putere. 1 Corinteni 2:4

Dacă, atunci când vesteşti Evanghelia, tu înlocuieşti încrederea în puterea Evangheliei cu cunoştinţele tale clare despre calea mântuirii, îi împiedici pe oameni să ajungă la realitate. Trebuie să ai grijă ca, atunci când predici ceea ce cunoşti despre calea mântuirii, tu însuţi să ai rădicina şi temelia in credinţa în Dumnezeu. Nu te bizui niciodată pe claritatea prezentării tale, ci, atunci când predici, ai grijă să te bizui pe Duhul Sfânt. Bazează-te pe certitudinea puterii răscumpărătoare a lui Dumnezeu şi El va face să se nască propria Sa viaţă in sufletele oamenilor.

Odată ce eşti înrădăcinat in Realitate, nimic nu te poate clătina. Dacă însă credinţa ta se bazează pe experienţe, orice întâmplare ţi-ar putea clătina credinţa. Dar nimic nu-L poate clatină pe Dumnezeu sau atotputernica realitate a Răscumpărării; bazează-ţi credinţa pe aceasta şi vei fi într-o siguranţă veşnică, la fel ca Dumnezeu. O dată ce ajungi în contact personal cu Isus Cristos, nu vei mai fi clătinat niciodată. Acesta este înţelesul sfinţirii. Dumnezeu îşi arată dezaprobarea faţă de experienţa umană atunci când începem să credem că sfinţirea este doar o experienţă şi uităm că însăşi sfinţirea trebuie să fie şi ea sfinţită (conform textului din Ioan 17:19). Eu trebuie să-mi predau de bună voie viaţa mea sfinţită lui Dumnezeu, pentru lucrarea Sa, astfel încât El să mă poată folosi ca mâini şi picioare ale Sale.

Oswald CHAMBERS

Autoritate şi independenţă

“Dacă Mă iubiţi veţi păzi poruncile Mele.” Ioan 14:15

Domnul nostru nu insistă niciodată să-L ascultăm. El ne spune foarte clar ce ar trebui să facem, dar nu ia niciodată măsuri ca să ne oblige să-L ascultăm. Ascultarea noastră trebuie să pornească din unitatea în duh cu El. De aceea, când Domnul a vorbit despre ucenicie a început cu un “dacă” – nu trebuie să fii ucenic dacă nu vrei. “Dacă vrea cineva să fie ucenicul Meu să se lepede de sine”; să renunţe la drepturile lui, pentru Mine. Domnul nu vorbeşte despre poziţia noastră în veşnicie, ci despre a fi de preţ pentru El în această lume. De aceea a vorbit El atât de categoric (conform textului din Luca 14:26). Nu încerca niciodată să interpretezi cuvintele acestea separându-le de Cel care le-a spus.

Domnul nu-mi dă reguli, dar îmi arată foarte clar standardul Său şi dacă legătura mea cu El este cea a dragostei voi face ce-mi spune, fără nici o ezitare. Dacă ezit aceasta înseamnă că iubesc pe altcineva care îi face concurenţă, adică pe mine însumi. Isus Cristos nu mă va ajuta să-L ascult, eu trebuie să o fac; când Îl ascult, îmi împlinesc destinul spiritual. Viaţa mea personală poate fi plină de tot felul de mici incidente lipsite de importanţă, dar dacă-L ascult pe Isus Cristos în orice împrejurări, acestea devin ferestre prin care văd faţa lui Dumnezeu. Iar când voi sta faţă în faţă cu Dumnezeu, voi descoperi că mii de oameni au fost binecuvântaţi prin ascultarea mea.

Când Răscumpărarea lui Dumnezeu ajunge în punctul ascultării în sufletul unui om, ea aduce roade. Dacă-L ascult pe Isus Cristos. Răscumpărarea lui Dumnezeu va curge prin mine spre alte vieţi, deoarece în spatele actului ascultării se află realitatea unui Dumnezeu Atotputernic.

Oswald CHAMBERS

Credinţa

„Şi fără credință este cu neputință să-I fim plăcuți Lui Evrei „11:6

Credinţa în conflict cu raţiunea produce fanatism, iar raţiunea in conflict cu credinţa produce raţionalism. Însă viaţa de credinţa le aşează pe amândouă într-o relaţie potrivită. Raţiunea şi credinţa sunt foarte diferite una de alta; relaţia dintre ele este ca și relaţia dintre natural şi spintual, dintre impuls şi inspiraţie. Nimic din ceea ce a spus Isus Cristos nu a pornit din raţiune naturală, ci din revelaţie, ajungând la limitele la care raţiunea nu poate ajunge. Dar credinţa trebuie încercată înainte ca să devină realitate în viaţa ta. „Ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre bine. ” şi atunci, orice s-ar întâmpla, alchimia providenţei lui Dumnezeu transformă credinţa ideală în realitate. Credinţa lucrează întotdeauna într-un mod personal, pentru că scopul lui Dumnezeu este de a vedea cum credinţa devine reală in copiii Săi.

Pentru orice detaliu al vieţii raţionale există un adevăr revelat de Dumnezeu prin care putem experimenta în mod practic ceea ce credem că este Dumnezeu. Credinţa este un principiu deosebit de activ, care-L pune întotdeauna pe Isus Cristos pe primul loc: „Doamne. Tu ai spus cutare lucru” (de exemplu. Matei 6:33) pare o nebunie, dar pot merge înainte cu curaj pe baza cuvântului Tău”. Întotdeauna , nu numai câteodată, se cere luptă ca să transformi credinţa mentală într-o proprietate personală. Dumnezeu ne aduce în anumite situaţii ca sa ne educe credinţa, pentru că natura credinţei este să transforme obiectul credinţei noastre în realitate pentru noi. Până când nu-L cunoaştem pe Isus, Dumnezeu este doar o noţiune abstractă şi nu putem crede în El.

Dar imediat ce-L auzim pe Isus spunând: „Cine M-a văzut pe Mine L-a văzut pe Tatăl”, avem ceva ce este real: şi credinţa este fără margini. Credinţa înseamnă că omul în întregime este într-o relaţie bună cu Dumnezeu prin puterea Duhului lui Isus Cristos.

Oswald CHAMBERS

Viziunea şi realitatea

„Chemaţi să fiţi sfinţi…” 1 Corinteni 1:2

Mulţumeşte-i lui Dumnezeu că ţi-a arătat ceea ce n-ai ajuns încă să fii. Ai avut viziunea, dar în nici un caz nu ai ajuns încă la realitatea ei. In vale, acolo unde demonstrăm dacă vom fi cei aleşi, este locul în care cei mai mulţi dintre noi se întorc înapoi. Nu suntem destul de pregătiţi pentru loviturile care trebuie să vină ca să fim transformaţi conform viziunii. Am văzut ceea ce nu suntem, precum şi ceea ce vrea Dumnezeu să fim. dar suntem noi gata să fim modelaţi conform viziunii, pentru a fi folosiţi de Dumnezeu? Modelarea vine întotdeauna pe căile obişnuite şi prin oamenii obişnuiţi.

Sunt cazuri când nu ştim care este scopul lui Dumnezeu; dar depinde de noi, nu de El, dacă ne lăsăm caracterul să fie transformat conform viziunii. Dacă preferăm să ne tolănim pe munte şi să trăim cu amintirea viziunii, nu vom fi de nici un folos practic în lucrurile comune din care este formată viaţa umană. Trebuie să învăţăm să trăim pe baza a ceea ce am văzut pe munte; nu în încântare extatică şi în contemplarea conştientă a lui Dumnezeu, ci trăind în viaţa reală în lumina viziunii până când adevărul viziunii se împlineşte în noi. Absolut toată pregătirea noastră este în direcţia aceasta. Invaţă să-I mulţumeşti lui Dumnezeu că ţi-a făcut cunoscute cerinţele Sale.

Micul “eu” se îmbufnează de fiecare dată când Dumnezeu îi spune Fă asta.Lasă acest mic “cu” să pălească sub mânia lui Dumnezeu -“Eu sunt cel ce sunt te trimite”. El trebuie să domine. Nu este răscolitor să ne dăm seama că Dumnezeu ştie unde trăim, dar cunoaşte şi coteţele în care ne furişăm? El ne va urmări ca un fulger strălucitor. Nici o fiinţă umană nu cunoaşte fiinţele umane aşa cum le cunoaşte Dumnezeu.

Oswald CHAMBERS

Conştienţa de sine

“Vino după Mine.” Ioan 21:22

Dumnezeu vrea ca noi să trăim o viaţă deplină în Isus Cristos, dar sunt momente când acea viaţă este atacată din afară şi atunci ne prăbuşim într-un fel de introspecţie – obicei pe care-l credeam dispărut. Conştienţa de sine este primul lucru care va afecta plinătatea vieţii în Dumnezeu; conştienţa de sine produce întotdeauna lupte.

Conştienta de sine nu este un păcat; ea poate fi rezultatul unui temperament agitat sau al unei schimbări bruşte a împrejurărilor. Voia lui Dumnezeu este ca noi să fim desăvârşiţi în El. Orice lucru care tulbură odihna în El trebuie îndepărtat imediat, dar nu poate fi îndepărtat ignorându-l, ci venind cu el la Isus Cristos. Dacă venim la El şi-L rugăm să ne facă să fim conştienţi de Cristos, El va face aceasta, până când vom învăţa să rămânem in El.

Nu îngădui niciodată divizarea vieţii tale în Cristos. Fii atent la spărturi, la divizarea vieţii tale sub influenţa prietenilor tăi sau a circumslanţelor; fii atent la orice ar putea rupe unitatea ta cu El şi te-ar putea face să te trezeşti singur. Nimic nu e atât de important ca rămânerea într-o stare bună din punct de vedere spiritual. Marea soluţie este una simplă: “Veniţi la Mine”. Adâncimea realităţii noastre, din punct de vedere intelectual, moral şi spiritual, este testată prin aceste cuvinte. În măsura în care nu ne conformăm realităţii. În fiecare detaliu al vieţii noastre, vom prefera să argumentăm,în loc să venim la Isus.

 

 

Oswald Chambers

Rugăciunea în casa Tatălui

„Nu ştiaţi că trebuie să fiu în casa Tatălui Meu?” Luca 2:49

Copilăria Domnului Isus n-a fost o maturitate necoaptă; copilăria Domnului nostru este un fapt veşnic. Sunt şi eu un copil sfânt şi inocent al lui Dumnezeu prin identificare cu Domnul şi Mântuitorul meu? Privesc viaţa mea ca fiind în casa Tatălui meu? Trăieşte Fiul lui Dumnezeu în casa Tatălui Său din mine?

Dumnezeu este singura Realitate permanentă şi poruncile Lui îmi sunt transmise clipă de clipă. Sunt eu întotdeauna în contact cu Realitatea sau mă rog numai atunci când lucrurile iau o întorsătură rea, când ceva nu e în ordine în viaţa mea? Trebuie să învăţ să mă identific cu Domnul meu într-o comuniune sfântă, aşa cum unii dintre noi n-au învăţat s-o facă încă. „Trebuie să fiu in lucrarea Tatălui Meu” (Luca 2:49. KJV) – să învăţ să trăiesc fiecare clipă din viaţa mea în casa Tatălui Meu.

Gândeşte-te la situaţia ta personală. Te-ai identificat atât de mult cu viaţa Domnului, încât eşti pur şi simplu un copil al lui Dumnezeu, care vorbeşte mereu cu El şi înţelege că toate lucrurile vin din mâinile Lui? Copilul Veşnic din tine trăieşte în casa Tatălui? Lucrează prin tine harul vieţii Sale de slujire în casa ta, în serviciul tău, în cercul tău de prieteni? Te-ai întrebat de ce treci prin anumite situaţii’ Aceasta se întâmplă nu pentru că tu trebuie să treci prin ele, ci datorită relaţiei tale cu Fiul lui Dumnezeu, care vine în viaţa ta, prin voia providenţială a Tatălui Său. Trebuie să-L laşi pe El să lucreze liber în viaţa ta, rămânând într-o unitate perfectă cu El.

Viaţa jertfită a Domnului trebuie să devină propria ta viaţă, iar felul în care a lucrat şi a trăit El printre oameni trebuie să fie felul in care El trăieşte în tine.

Oswald CHAMBERS

Viziune şi realitate

„Şi pământul pârjolit va deveni un iaz. Isaia 35:7. ” KJV

Întotdeauna avem viziunea unui lucru înainte ca el să devină real Când realizăm că, deşi viziunea este reală, ea nu este încă o realitate în noi, atunci Satan vine cu ispitele lui şi suntem înclinau să spunem că n-are rost să mergem mai departe. În loc ca viziunea să devină reală, în faţa noastră a apărut valea umilinţei.

“Viaţa nu-i ca un minereu nefolositor. Ci ca un fier scos din adâncul beznei, bătut de loviturile destinului pentru a fi modelat şi folosit.”

Dumnezeu ne dă viziunea, apoi ne coboară în vale ca să ne modeleze după forma viziunii şi acolo, în vale, mulţi dintre noi cădem şi renunţăm. Orice viziune dată de Dumnezeu va deveni realitate dacă avem răbdare . Gândeşte-te cât de mult timp are Dumnezeu! El nu Se grăbeşte niciodată. Noi suntem întotdeauna într-o grabă frenetică. După ce vedem lumina gloriei acelei viziuni, pornim înainte pentru a acţiona, dar viziunea nu este încă reală în noi. Dumnezeu trebuie să ne ducă în vale şi să ne treacă prin foc şi prin apă pentru a ne modela, până când vom ajunge în punctul în care El să ne poată încredinţa realitatea viziunii. Chiar din momentul când am primit viziunea Dumnezeu este la lucru, modelându-ne conform scopului pe care-l are cu noi, dar noi fugim mereu încercând să scăpăm din mâinile Lui şi să ne modelăm după propriul nostru scop.

Viziunea pe care o dă Dumnezeu nu este o “Fata morgana”, ci o viziune despre ceea ce vrea El să fii. Lasă-L pe Olar să te pună pe roata Lui şi să le modeleze cum Ii place şi tot aşa de sigur cum Dumnezeu e Dumnezeu şi tu eşti tu, vei fi modelat exact după viziunea Sa. Nu te descuraja în acest proces. Dacă ai avut vreodată o viziune de la Dumnezeu. El nu leva lăsa niciodată să te mulţumeşti cu mai puţin, oricât ai încerca.

Oswald CHAMBERS

Una dintre marile interdicţii ale lui Dumnezeu

„Nu te tulbura, aceasta duce numai la rău.” Psalmul 37. RV

Tulburarea înseamnă a ajunge sărac lipit din punct de vedere mental sau spiritual. Una este să spui “Nu te tulbura”, dar cu totul alta este să ajungi în starea în care să nu poţi să te tulburi. Pare aşa de uşor să vorbim despre “a te odihni în Domnul” şi despre “a-L aştepta cu răbdare”, atâta timp cât cuibul nu este stricat – atâta timp cât nu ajungem să trăim, ca mulţi alţii, în agitaţie şi teamă. Este oare posibil atunci să te odihneşti în Domnul? Dacă această poruncă nu dă rezultae atunci, nu va da rezultate nicicând. Această interdicţie trebuie să dea rezultate atât in zile de tulburare, cât şi în zile de pace, altfel nu va da niciodată rezultate. Şi dacă nu va da rezultate în cazul tău, nu va da rezultate în cazul nimănui. Odihna în Dumnezeu nu depinde nicidecum de împrejurările tale exterioare, ci de relaţia ta cu Dumnezeu Însuşi

Agitaţia sfârşeşte întotdeauna în păcat. Noi ne imaginăm că puţină frământare şi îngrijorare arată de fapt cât de înţelepţi suntem, însă, în realitate, aceasta arată mai degrabă cât de răi suntem. Tulburarea izvorăşte din hotărârea de a ne urma propria cale. Domnul nostru nu S-a îngrijorat niciodată şi n-a fost niciodată tulburat, deoarece scopul Său nu a fost să-Şi realizeze propriile idei, ci să împlinească planul lui Dumnezeu. Tulburarea este ceva rău pentru un copil al lui Dumnezeu.

Ţi-ai impuiat sufletul tău neînţelept cu ideea că situaţia ta este prea grea pentru Dumnezeu? Lasă la o parte toate “presupunerile” tale şi odihneşte-te la umbra Celui Atotputernic. Spune-I lui Dumnezeu în mod deliberat că nu te vei tulbura cu privire la acel lucru. Toată tulburarea şi îngrijorarea noastră este cauzată de faptul că nu-L luăm în calcul pe Dumnezeu.

Oswald CHAMBERS

Inspiraţia iniţiativei spirituale

Scoală-te din morţi.

Efeseni 5:14

Nu orice iniţiativă este inspirată divin. Cineva poate-ţi spune: „Curaj, ia-ţi repulsia de gât, arunc-o peste bord şi fă cutare lucru!” Aceasta este iniţiativa umană obişnuită. Dar când vine cu adevărat Duhul lui Dumnezeu şi spune: „Curaj!”, descoperim că această iniţia­tivă este inspirată.

Când suntem tineri, toţi avem multe vise şi aspiraţii, dar mai devreme sau mai târziu, descoperim că nu avem puterea să le facem să devină realitate. Nu putem face lucrurile pe care dorim să le facem, așa că avem tendinţa să renunţăm la visele şi aspiraţiile noastre ca și cum am fi morţi. Dar Dumnezeu vine şi ne spune: “Scoală-te din morţi“. Când inspiraţia de la Dumnezeu vine într-adevăr, ea vine cu o asemenea putere miraculoasă, încât putem să înviem din morţi şi să facem lucruri imposibile. Remarcabil în privinţa iniţiativei spirituale este faptul că viaţa şi puterea apar după ce noi ne „îmbărbătăm”.

Dumnezeu nu ne dă o viaţă învingătoare. El ne da viata pe masura ce invingem. Cand vine inspiratia de la Dumnezeu si El ne spune: „Scoala-te din morti!”, trebuie, sa ne sculam noi insine, nu ne ridica Dumnezeu. Domnul nostru a spus omului cu mana uscata: „Intinde-ti mana!” si imediat ce omul a facut asa , mana lui s-a vindecat. Dar el a trebuit sa ia initiativa. Daca vom lua initiativa sa biruim, vom descoperi ca suntem inspirati de Dumnezeu, deoarece El ne da imediat viata.

Oswald Chambers