Calea cea nouă

” avem o intrare slobodă în Locul Preasfânt pe calea cea nouă şi vie pe care ne-a deschis-o El, prin** perdeaua dinăuntru,”Evrei10/20

Cerul își șterge ochii   cei înlăcrimați,
Norii grei, ca un vis urât, sunt scuturați
Soarele iese din odaia de nuntă:
„-Mărire, slavă, Doamne!”îngerii cântă.

Soarele se urcă în carul glorios,
Înfloresc copacii, a înviat Cristos,
El împarte o rază la bătrâni și copii:
„-S-a deschis o Ușă până în veșnicii!

Bucură-te, pământ, ce te-ai cutremurat,
Căci, azi, Isus Cristos din morți a înviat!
Bucurați -vă, neamuri, pustiu, și  mare,
Crucea lui Cristos putere mare are!

Închină- te, perdea, ruptă de sus în jos,
Tu ești drumul nou, pe aici, trece Cristos,
Tu ai fost cândva un zid de despărțire,
Acum, pot trece neamuri  cântând „Mărire!”

Bucură-te, perdea, ce te-ai rupt în două,
Un Preot Sfânt   intră spunând „Pace vouă!”
Tu ești  calea nouă, ce duce sus, spre Cer,
Tu ești stropită toată cu sânge de Miel!

Bucurați-vă, neamuri, intrați după El,
În Sfânta Sfintelor, urmați-L cu mult zel,
Liberă-i intrarea la Preotul de Sus,
Face ispășire sângele lui Isus!

Ștergeți lacrima, văduvă, și tu, orfan,
Cristos  înviat  luptă cu al tău dușman,
Bucură-te, bătrân, fără  apărare,
La Domnul tău Isus găsești alinare!

Nu plânge, Maria, Mormântul e pustiu,
Isus e Învierea, Isus este viu!
Ascultă-I glasul, când te strigă în zori,
Recunoaște- L ca Domn, și nu Învățător!”

Cerul  privește cu ochi albaștri, senini,
Prin perdea, e calea nouă, spre înălțimi,
Soarele iese din odaia de mire:
-„Domnului Isus să Îi cântăm „Mărire!”

Arancutean Eliza 

Cheia mesajului misionarului

„ Toată puterea Mi-a fost dată în cer şi pe pământ. Duceţi-vă deci şi învăţaţi pe toate neamurile…”

Matei 28:18-19. KJV

 Baza chemării misionare este autoritatea Lui Isus Cristos, nu nevoia celor pierduţi. Noi suntem tentaţi să-L privim pe Domnul ca pe Unul care ne ajută în lucrarea pe care o facem pentru Dumnezeu. Dar Domnul nostru este Domn absolut, suveran şi suprem, peste ucenicii Săi. El nu spune că oamenii vor fi pierduţi pentru totdeauna dacă nu ne ducem la ei; El spune, pur şi simplu: „Duceţi-vă deci şi învăţaţi pe toate neamurile”.

Cu alte cuvinte, „duceţi-vă pe baza revelaţiei cu privire la suveranitatea Mea; învăţaţi-i pe oameni şi predicaţi bazaţi pe o relaţie vie cu Mine”. Atunci cei doisprezece au mers… la muntele unde le poruncise Isus să meargă” (v. 16). Dacă vreau să cunosc suveranitatea universala a Lui Hristos, trebuie să-L cunosc eu însumi pe El şi să ştiu cum să fiu singur cu El; trebuie să-mi rezerv timp să mă închin Fiinţei al cărei nume îl port. „Veniţi la Mine” – acesta este locul unde trebuie să ne întâlnim cu Isus. Eşti trudit şi împovărat? Câţi misionari nu sunt aşa!

Noi lăsăm aceste cuvinte minunate ale Suveranului universal al lumii pentru o discuţie de după strângere, dar ele sunt cuvintele pe care Isus le adresează ucenicilor Săi.„Duceţi-vă…” A te „duce” înseamnă pur şi simplu a „trăi”. în Fapte 1:8 se află descrierea modului în care trebuie să mergem. Isus n-a spus: ..Duceţi-vă în Ierusalim, în Iudeea, în Samana”.ci: „Îmi veţi fi martori” în toate aceste locuri. El îşi asumă sarcina de a stabili unde să mergem.„Dacă rămâneţi în Mine şi dacă rămân în voi cuvintele Mele…”-acesta este modul de a ne continua mersul în viaţa de fiecare zi. Nu contează unde suntem trimişi; Dumnezeu Se ocupă de aceasta.„Nici unul dintre aceste lucruri nu mă clatină” (Fapte 20:24. KJV) Aşa trebuie să mergem până când vom pleca din această viaţă.

Oswald Chambers

Încă

Încă –
Nu e timpul terminat
De arat, de semănat;
Vorbă bună dac-ai dat,
Corbii n-o mănâncă.
Roagă-te la Dumnezeu
Să te-ajute, că e greu
Și ești carne încă.

Poate nu cunoști pământul
De-i hățiș, nisip sau stâncă,
Poate buruieni sau vântul
Vor veni să ia Cuvântul;
Tu să sameni încă.
Domnul face partea Sa,
Omul tot ce va putea.

Nu se poate ști de-i bine
Între-un spin și-un mărăcine.
Cât se spune „azi”, nu „mâine”,
Stai în vale-adâncă;
Dacă dintr-un bob rezultă
Rod puțin sau roadă multă,
Nu se știe încă.

Lasă
Și pământ, și bani, și casă;
Du-te
Unde-s lupi și oi pierdute –
Dumnezeu o să te-ajute.

În curând soarele-apune
Spune!
Și-ntre-o faptă și-o minune
Lasă loc de rugăciune
Și din dragoste adâncă
Să faci arme, să faci flamuri,
Fă-te car și fă-te hamuri,
Să-i îndemni pe toți pe stâncă,
Cât mai este har la neamuri
Încă.

Viorica Mariniuc 

A înviat și-mpărățește!

Să se bucure cerurile şi să se veselească pământul! Să se spună
printre neamuri că Domnul împărăţeşte!   1 Cronici 16: 31.

A înviat și-mpărățește!

-”Voi, îngeri din ‘nălțimi, ca vântul,
Coborâți, căci Unsul, Sfântul
A înviat și-n veci domnește!
Cel Preasfânt – împărățește!

Piatra luați! Dați la o parte!
Scris a fost în Sfânta Carte:
Isus Cel Viu – a înviat!
În veci domnește ca-Mpărat!

E mai presus de-orice domnie,
Putere și dregătorie!
Stăpân pe veacuri și milenii,
Zile, clipe și decenii!

Stăpân pe neamuri și popoare,
Stăpân pe cei de viță-n floare!
Nu-I va trece-Mpărăția,
Și veșnică-I va fi Domnia!

Plecați-vă genunchi, Cel Sfânt,
A înviat! Nu e-n mormânt!
E mai presus de-orice putere!
Cuvântul profețit – nu piere!

Bucură-te, tu, „pământ”,
Răscumpărat de Mielul Sfânt!
Bucură-te cu tărie!
Fii parte din Împărăție!

‘Nalță-I onoare-n măreție,
Celui Viu, ce-I din vecie!
El ți-a adus viață-n dar!
Ce faci din ea? E viu altar?!?”

 

Lidia Cojocaru

A înviat și-mpărățește!

Să se bucure cerurile şi să se veselească pământul! Să se spună
printre neamuri că Domnul împărăţeşte!   1 Cronici 16: 31.

A înviat și-mpărățește!

-”Voi îngeri din ‘nălțimi, ca vântul,
Coborâți, căci Unsul, Sfântul
A înviat și-n veci domnește!
Cel Preasfânt – împărățește!

Piatra luați! Dați la o parte!
Scris a fost în Sfânta Carte:
Isus Cel Viu – a înviat!
În veci domnește ca-Mpărat!

E mai presus de-orice domnie,
Putere și dregătorie!
Stăpân pe veacuri și milenii,
Zile, clipe și decenii!

Stăpân pe neamuri și popoare,
Stăpân pe cei de viță-n floare!
Nu-i va trece-Mpărăția,
Și veșnică-I va fi Domnia!

Plecați-vă genunchi, Cel Sfânt:
A înviat! Nu e-n mormânt!
E mai presus de-orice putere!
Cuvântul profețit – nu piere!

Bucură-te, tu, „pământ”,
Răscumpărat de Mielul Sfânt!
Bucură-te cu tărie!
Fii parte din Împărăție!

‘Nalță-I onoare-n măreție,
Celui Viu, ce-I din vecie!
El ți-a adus viață-n dar!
Ce faci din ea? E viu altar?!?”

Lidia Cojocaru

Vocaţia vieţii naturale

Dar când Dumnezeu… a găsit cu cale să descopere în mine pe Fiul Său…Galateni 1:15-16

Chemarea lui Dumnezeu nu este o chemare la vreo lucrare anume; eu o pot interpreta în felul acesta, deoarece contactul cu natura lui Dumnezeu mă face să îmi dau seama ce mi-ar plăcea să fac pentru El. Chemarea lui Dumnezeu este în mod esenţial expresia naturii Lui; slujirea este rezultatul a ceea ce se potriveşte naturii mele.

Vocaţia vieţii naturale este exprimată de apostolul Pavel: „Când Dumnezeu a găsit cu cale să descopere în mine pe Fiul Său ca să Îl vestesc (adică să-L exprim în sfinţenie) printre neamuri”.Slujirea este revărsarea unui devotament supraabundent; dar. la drept vorbind, nu există o chemare la aceasta, ci slujirea este, de fapt, puţinul pe care îl aduc eu şi este ecoul identificării mele cu natura lui Dumnezeu. Slujirea este partea naturală a vieţii mele. Dumnezeu mă aduce într-o relaţie cu El prin care înţeleg chemarea Lui şi apoi fac lucruri izvorâte din dragoste absolută pentru El. Slujirea lui Dumnezeu este darul deliberat, din dragoste, al unei naturi care a auzit chemarea Lui.

Slujirea este expresia a ceea ce se potriveşte naturii mele; chemarea lui Dumnezeu este expresia naturii Lui. De aceea, când primesc natura Lui şi aud chemarea Lui, vocea naturii divine se aude atât în natura, cât şi în chemarea Lui, şi acestea două lucrează împreună. Fiul lui Dumnezeu Se revelează în mine şi eu, din devotament faţă de El, Îl slujesc pe căile obişnuite ale vieţii.

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

OSWALD CHAMBERS

Dumnezeu este un templu

“Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: “Dacă-i ţin depărtaţi printre neamuri, dacă i-am risipit în felurite ţări, totuşi le-am fost un Templu pentru câtăva vreme, în ţara în care au venit.”(Ezechiel 11.16)

Dumnezeu pune uneori pe poporul Său, ca într-un exil; dar El va fi acolo cu ei şi va fi El însuşi pentru ai Săi, tot ceea ce ar fi putut fi în adunările lor. Luaţi aceasta pentru încurajarea voastră când sunteţi chemaţi să mergeţi în depărtări. Dumnezeu este pentru copiii poporului Său, un loc de scăpare. Ei găsesc în El un loc sfânt. El este pentru ei un loc de cult, de adorare. El este cu ei, ca odinioară cu Iacov, când dormea pe câmp şi spunea când s-a trezit: “Domnul a fost aici, şi eu nu am ştiut nimic”. El va fi pentru ei un loc de odihnă a sufletului, cum era locuinţa sfântă a Lui. În acest loc, departe de zgomotul lumii, ei vor fi la adăpost de orice rău.

Însuşi Dumnezeu este, în Domnul Isus Cristos, locul sfânt al milei. Domnul Isus este corabia legământului. Tablele legii, toiagul lui Aaron şi vasul cu mană, – toate aceste icoane preînchipuitoare se găsesc în Domnul Cristos, cortul nostru de sfinţenie şi de legământ. În Dumnezeu găsim locul sfânt al sfinţeniei şi al părtăşiei. Şi de ce am avea nevoie mai mult? O, Doamne, împlineşte această făgăduinţă şi fii totdeauna locul nostru sfânt!

Charles Spurgeon

Printre răscumpăraţi

“Este un popor care locuieşte deoparte şi nu face parte dintre neamuri.” (Numeri 23.9)

Cine ar vrea să trăiască printre neamuri şi să fie socotit că face parte dintre ele? Starea Bisericii lumeşti este de aşa fel, că a urma în totul pe Domnul Isus în rândurile ei, este cu neputinţă. În sânul ei este un amestec grozav, care te face adesea să oftezi din pricina stării ei.

Este lucru ştiut că Domnul vrea să vadă poporul Său mergând pe o cărare aparte, deosebind-se de oamenii din lume, ieşind hotărât din mijlocul lor. Prin hotărârea lui Dumnezeu, noi am fost chemaţi, am fost câştigaţi şi am fost puşi deoparte pentru Dumnezeu şi viaţa noastră lăuntrică ne stă mărturie că noi ne deosebim foarte mult de oamenii veacului acestuia. De aceea locul nostru nu este nici în “Târgul deşertăciunilor” nici în “Cetatea pierzării”, ci pe calea îngustă pe care orice călător adevărat îl urmează pe Domnul său.

Acest fapt nu numai că ne va face să fim împăcaţi cu neacceptarea totală şi cu dispreţul lumii, ci ne va face chiar să le socotim ca ceva plăcut, ca făcând parte din legământul cu Dumnezeul nostru. Numele noastre nu sunt scrise în aceeaşi carte cu numele lor, noi nu suntem din aceeaşi sămânţă, nici n-avem aceeaşi călăuză. De aceea noi nu putem să fim în rândurile lor. Să fim găsiţi numai în rândurile celor răscumpăraţi şi predaţi, şi atunci vom primi cu bucurie să fim izolaţi şi singuratici până la capătul călătoriei noastre.

Charles Spurgeon