23 Aprilie

„Totuşi, în toate aceste lucruri, noi suntem mai mult decât biruitori prin Acela care ne-a iubit.” Romani 8:37

Mergem la Christos pentru a primi iertare, şi apoi căutăm în lege puterea de a lupta cu păcatul. Apostolul Pavel ne mustră pentru această greşeală: „o, Galateni nechibzuiţi! Cine v-a fermecat pe voi, înaintea ochilor cărora a fost zugrăvit Isus Christos ca Dumnezeu? Iată numai ce voiesc să stiu de la voi: prin faptele Legii aţi primit voi Duhul, sau prin auzirea credinţei? Sunteţi aşa de nechibzuiţi? După ce aţi început prin Duhul, vreţi acum să sfârşiţi prin firea pământească?” (Galateni 3:1-3). Lasă-ţi păcatele la crucea lui Isus, fiindcă numai acolo poate fi răstignit „omul vechi” (Romani 6:6); acolo suntem răstigniţi împreună cu El.

Singura armă care poate lupta împotriva păcatului este suliţa care a străpuns coasta lui Isus. Dacă vrei să învingi un temperament furios, cum ai de gând să procedezi? Este posibil să nu fi încercat niciodată calea cea bună, aceea de a prezenta problema în faţa lui Isus. Cum am primit mântuirea? Venind la Isus aşa cum eram, şi crezând că El mă poate salva. La fel trebuie să procedez şi în privinţa temperamentului meu. trebuie să-l aduc în faţa crucii, şi să-I Spun lui Isus „Doamne, cred ca mă poţi scăpa de el”. Este singura cale prin care îl pot învinge. Eşti invidios? Simţi că lumea te ademeneşte? Poţi lupta singur cât vrei, dar dacă este un păcat repetat, sângele lui Isus este singurul care te poate elibera. Du-te la Christos. Spune-I „Doamne, cred în Tine, şi ştiu că numele Tău este Isus fiindcă îţi salvezi poporul din păcate. Doamne, acesta este păcatul meu; salvează-mă!” Legea nu înseamnă nimic fără Christos, singurul care poate nimici păcatul.

Rugăciunile tale, căinţa ta, lacrimile tale — toate la un loc — nu înseamnă nimic fără El. Nimeni altcineva nu poate ajuta păcătoşii – şi nici sfinţii neajutoraţi. Trebuie să învingi prin Cel care te-a iubit, dacă vrei cu adevărat să învingi. Laurii noştri trebuie să crească printre măslinii de pe Ghetsemani.

Meditaţii C. H. Spurgeon

21 Martie

„Veţi fi risipiţi fiecare la ale lui, şi pe Mine Mă veţi lăsa singur.” Ioan 16:32

Puţini au împărtăşit durerile din Ghetsimani. Majoritatea ucenicilor nu era destul de înaintată în har ca să fie admişi la taina „chinului” său (Luca 22:44). Ocupaţi să sărbătorească Pastele la casele lor, îi reprezintă pe cei care citesc litera, dar rămân mereu departe de spiritul Evangheliei. Celor doisprezece, ba nu, celor unsprezece, li s-a oferit privilegiul să intre în Ghețimani şi să vadă marea luptă. Dintre cei unsprezece, opt au fost lăsaţi deoparte; aveau părtăşie, dar nu de felul aceleia în care doresc oamenii să fie incluşi din toată inima. Doar trei au fost favorizaţi să se apropie de Domnul în noaptea tainicei dureri. Dar nici măcar aceştia nu puteau intra fără văl; trebuiau să stea la o aruncătură de piatră distanţă.

El trebuia să „calce în teasc” (Isaia 63:3) singur, şi nimeni din poporul Său nu trebuia să fie cu El. Petru şi cei doi fii ai lui Zebedei îi reprezintă pe cei câţiva sfinţi eminenţi şi experimentaţi, care au rămas în istorie ca „părinţii bisericii”. Fiindcă făcuseră treabă pe ape mari, se Considera că puteau să străbată valurile imense din Atlanticul patimilor Mântuitorului. Pentru unele suflete este sortit, pentru binele altora şi pentru întărirea puterilor lor în conflictele viitoare, să intre în cercul interior şi să asculte gemetele de durere ale Marelui Preot.

Au împărtăşit cu El durerile şi s-au făcut asemenea cu moartea Lui (Filipeni 3:10). Totuşi, nici rnăcar aceştia nu pot pătrunde în locul sacru al suferinţei Mântuitorului. „Durerile tale ascunse” este expresia remarcabilă a liturghiei greceşti. Exista o cameră interioară a durerii Stăpânului, închisă cunoaşterii şi părtăşiei omeneşti. Acolo Isus a fost lăsat singur. Aici Isus a fost mai mult decât oricând „darul nespus de mare” (2 Corinteni 9:15). Nu a avut dreptate Watts să scrie „El ne-a cumpărat toate bucuriile necunoscute cu dureri binecunoscute”?

Meditaţii C. H. Spurgeon

În urma Ta

Să Te urmez mi-ai spus, Isuse,
Şi am pornit în urma Ta,
Iar Duhu-n Gheţimani mă duse,
Pe Dolorosa, Golgota …

Ce greu mi-a fost să gust amarul,
Să fiu un rob, nu corifeu! …
Cât am jelit urcând Calvarul
Ca să-mi crucific “eul” meu!

Ce greu a fost să-mi văd şi golul,
Că sunt şi eu un biet tâlhar,
Pustiei i-am tot dat ocolul,
Iar ce sunt azi sunt doar prin har!

Ce greu mi-a fost să-nvăţ răbdarea,
Să tac, să iert, să nu blestem,
Să nu mă clatine trădarea
Şi doar de Tine să mă tem!

Ce greu mi-a fost, în vreme bună
Să Te urmez, să-Ţi fiu supus,
Dar Tu, prin beznă, prin furtună
Mi-ai fost şi far şi scut, Isus!

Ce greu mi-a fost s-ascult de Tine
Şi-n Tine să mă-ncred deplin,
Că pâinile, chiar de-s puţine,
Mi le-nmulţeşti de Ţi le-nchin!

În faţa măreţiei Tale
M-aplec smerit şi vrerea-mi frâng
Şi-n urma Ta, pe-ngusta Cale,
Din darurile sfinte strâng!

Olivia Pocol 

În Ghetsimani la rugăciune!

După Cina cea de taină
Spre Ghetsimani ei au plecat
Isus cu a smereniei haină
Pe genunchi s-a aplecat.

Cu ai Săi ucenici s-a dus
Le-a cerut să-l însoțească
Deoparte să stea, le-a spus
Le-a spus, să nu ațipească.

Să se roage, să vegheze,
Până El va fi venit
Să doarmă, să nu cuteze
Căci nu-i vremea de dormit.

Isus era trist, mâhnit
De toate ce-l aștepta
Pe genunchi stătea smerit
Și Tatălui se ruga.

De-ar putea să îndepărteze
Osânda ce avea să vie
Asupra Lui să vegheze
Însă voia Sa să fie.

Când Isus a revenit
Ucenicii Lui, dormeau
Pe toți din somn i-a trezit
I-a mustrat că nu vegheau.

Așa cum i-a îndemnat
Când s-a dus la rugăciune
Ce le-a spus n-au ascultat
Din nou la veghe îi pune.

Și din nou El s-a rugat
Paharul să nu îl bea
Dar răspuns n-a căpătat
Tatăl nu îi răspundea.

Când s-a întors iarăși dormeau
Din nou Domnul i-a mustrat
S-au plâns ca nu rezistau
Căci de veghe ar fi stat.

Ei nu aveau alt răspuns
Căci Duhul zelos era
Dar trupul era răpus
Oboseala-i învingea.

Isus iarăși i-a îndemnat
Să vegheze în tăcere
De trei ori El s-a rugat
Dar din Cer nimic, tăcere.

N-a primit nici un răspuns
De la Tatăl, Dumnezeu
Se va împlini ce-a spus
Orișicât ar fi de greu.

Va împlini ce a promis
Calvarul îl va răbda
Va fi cum Tatăl a spus
El se va sacrifica!

florenta.sarmasan 

De n-ai fi fost

De n-ai fi fost Tu pâinea care s-a frânt, Isus,
De Paşte-n seara Cinei, în camera de sus,
Ce azi la toţi se-mparte spre sfântă pomenire,
Ce-ar sătura flămânzii după neprihănire?

De n-ai fi plâns, Isuse, în Gheţimani cu-amar
Veninul firii moarte să nu-L bei din pahar,
De n-ai fi fost Tu Mielul sacrificat pe-altar,
Ce-ar fi putut să mute al Legii vechi hotar?

De n-ai fi fost, Isuse, ascultător, smerit,
De n-ai fi stat pe cruce, de nu m-ai fi iubit,
De n-ai fi scris cu sânge “iertare”-n dreptul meu
M-ar fi-nghiţit abisul sub vechiul curcubeu!

De n-ai fi fost, Isuse, Păstorul meu cel bun,
Să mă opresti din goana şi gândul meu nebun,
Ce-ar fi schimbat destinul înstrăinatei vieţi
Şi-a Legii osândire sub asprele-i peceţi?

De n-ai fi vrut, Isuse, spre mine să Te-apleci,
Pierdut, fără nădejde aş fi rămas pe veci!
Dar m-ai chemat pe nume, mi-ai spus că m-ai ales …
Ce mare Ţi-este harul şi cât de ne-nţeles!

Olivia Pocol

Paharul

Cuprins de groaza şi fiorii morţii,
Cu faţa la pământ de grea mâhnire,
În Gheţimani‎, după lăsarea nopţii,
Isus se pregătea de pătimire‎.

Vedea în duh pe Iuda vânzătorul,
Mulţimi venind cu săbii şi ciomege,
Cum la Caiafa se-aduna Soborul
Şi cum ca pe-un tâlhar aveau să-L lege.

‎Vedea pe ucenici fugind cu frică,
Vedea la Petru trista lepădare,
Cum cărturari şi preoţi pumni ridică
Cerând a lui Baraba liberare.

Vedea-n Pretoriu strâmba judecată,
Potopul de batjocuri, biciuirea,
În Gheţimani, în clipa-ntunecată,
Vedea şi spinii, crucea, răstignirea.

Era de-amărăciune plin paharul
Şi-a plâns Isus acolo-n agonie,
Dar a văzut ‎ce va-nsemna Calvarul
Şi noua-mpărăţie ce-o să vie.

‎Vedea tâlharul pocăit la dreapta,
Pe-ntâiul ce-a crezut dintre sutaşi,
Pe ucenicii Lui cum Îl aşteaptă,
Vedea prin vremi sămânţa de urmași.

El va fi ‎celui slab îndrepţătirea
Şi ispăşirea pentru vinovat‎,
Ştia că jertfa Lui dă înfrăţirea …
‎Şi-ndată duhul I s-a-nviorat.

Şi a ales Isus să soarbă-amarul
Din cupa mult prea plină de venin,
Dar nu i-a mai părut prea greu paharul
Şi nici de netrecut al morţii chin.

Olivia Pocol

Doar dragostea

Simţind în duh vibrarea apropierii Tale
Când spre calvarul jertfei tot gândul mi se duce,
Tu îmi vorbeşti, Isuse, că pentru-a mea iertare
Nu cuiele, ci dragostea Te-a pironit pe cruce.

A fost destulă jertfă pe-altarul de la templu…
Dar Mielul sfânt de paşte altfel se pregătise!
Ar fi putut paharul să treacă pe alături,
Dar dragostea de oameni, pe Sine Se jertfise.

Căci nu Te-a prins mulţimea silindu-Te la moarte
Să Îţi brăzdeze trupul de-nsângerări nestinse,
Că n-a fost gloata ceea atât de-ntărâtată,
Ci dragostea de oameni, în Ghetsimani Te prinse.

Astfel veni Mesia să-Și facă rodul veşnic,
Prin jertfa de la cruce, iubind, s-avem viaţă.
Căci dragostea de este, ea biruieşte răul,
Şi de se cere jertfă, doar dragostea se-nalţă.

Mihai Ghidora 

Înţelesuri

Când umbrele înnoptării în Gheţimani s-au strâns,
La ceasul când tenebre văzduhu-ncet îl frâng,
Luptând în agonie, Isuse-acolo-ai plâns
Ca, azi, fără nădejde, cu-amar să nu mai plâng‎.

Când la Caiafa-n curte, haini Te-au iscodit,
Că-n minţile obtuze nu Te-au recunoscut,
Răstălmăcindu-Ţi spusa, mârşav Te-au osândit,
Nedreapta-Ţi pedepsire mi-e-al împăcării scut.

Pe via Dolorosa, de-arşiţa zilei stins,
Cu crucea grea în spate, când drumul îl urcai,
Ispita renunţării la jertfă ai învins,
Ai mers până la capăt, m-ai vrut cu Tine-n rai.

Când la Calvar, pe cruce, între tâlhari mureai,
Între pământ şi ceruri ai atârnat smerit,
În dragostea Ta mare tot prețul Îl plăteai,
‎Ştiai ce iad e iadul, m-ai vrut de el ferit.

Acum, cu slavă mare, de toate mai presus,
Eşti înălţat de-a pururi c-ai fost biruitor,
Doresc în ascultare să Te urmez supus!
Doresc să-Ţi calc pe urme, Slăvit Mântuitor!

Olivia Pocol

Ucenicul care veghează împreună cu El

“Vegheaţi împreuna cu Mine” Matei 26:38

“Vegheaţi împreună cu Mine” – fără să ai propriul tău punct de vedere, ci veghează doar împreună cu Mine. La început nu veghem împreună cu Isus, veghem pentru El. Nu veghem împreună cu El prin adevărul revelat al Bibliei, în împrejurările în care trăim. Domnul nostru încearcă să ne facă să cunoaştem identificarea cu El printr-un anumit “Ghetsimani”, dar noi nu vrem; spunem: ..Nu Doamne, nu pot înţelege acest lucru, este prea dureros”. Cum am putea veghea împreună cu Cineva care este de nepătruns? Cum să-L înţelegem pe Isus suficient pentru a veghea cu EI în Ghetsimani, când noi nici nu ştim pentru ce suferă? Noi nu ştim cum să veghem împreună cu El – ne-am obişnuit numai cu ideea că Isus veghează împreună cu noi.

Ucenicii L-au iubit pe Isus Cristos în limita capacităţii lor naturale, dar n-au înţeles care era scopul Său. In Grădina Ghetsimani au adormit din cauza propriei lor întristări şi, după trei ani de cea mai strânsă apropiere. “L-au părăsit cu toţii şi au fugit”.

“Toţi au fost umpluţi cu Duhul Sfânt.” Cuvântul “toţi” se referă la aceiaşi oameni, dar între timp se întâmplase ceva minunat: moartea, învierea şi înălţarea Domnului nostru, iar ucenicii au fost umpluţi cu Duhul Sfânt. Domnul le spusese: “Veţi primi putere, când va veni Duhul Sfânt peste voi”. Aceasta a însemnat că ei au învăţat cum să vegheze împreună cu El pentru tot restul vieţii lor.

Oswald Chambers

Înălţarea Lui şi unirea noastră cu El

„Pe când îi binecuvânta, S-a desparţit de ei și a fost înălțat la cer.”

Luca 24:51

Noi nu avem nici o experienţă in viaţa noastră care să corespunda evenimentelor din viaţa Domnului Isus de după Transfigurarea Lui. Din acel moment viaţa Domnului nostru a fost o viaţă de mijlocire. Până în momentul Transfigurării El a afişat viaţa normală, desăvârşita a unui om; de la Transfigurare încolo – Ghetsimani, Crucea, Învierea – totul este neobişnuit pentru noi.

Crucea Lui este uşa prin care fiecare om poate intra în viaţa lui Dumnezeu: prin învierea Sa El are dreptul să dea viaţa veşnică oricărui om şi, prin înălţarea Sa, Domnul nostru a intrat în cer şi a lăsat uşa deschisă pentru omenire.

Pe Muntele înălţării, Transfigurarea Lui a fost încheiată. Daca Isus S-ar fi înălţat la cer direct de pe Muntele Transfigurării, S-ar fi dus singur. El n-ar fi fost pentru noi altceva decât o Fiinţă glorioasă. Dar El a întors spatele gloriei şi a coborât de pe munte pentru a Se identifica cu omenirea căzută.

Înălţarea este împlinirea Transfigurării. Domnul nostru S-a întors în gloria Lui de la început; dar El nu S-a întors doar ca Fiu al lui Dumnezeu; S-a întors la Dumnezeu atât ca Fiu al Omului, cât şi ca Fiu al lui Dumnezeu. Acum oricine are acces liber direct Ia tronul lui Dumnezeu prin înălţarea Fiului Omului.

Ca Fiu al Omului, Isus Cristos Şi-a limitat în mod deliberat omnipotenţa, omniprezenţa şi omniscienţa, dar acum acestea sunt ale Lui în toată puterea. Ca Fiu al Omului. Isus Cristos are acum toată puterea Ia tronul lui Dumnezeu El este Regele regilor şi Domnul domnilor din ziua înălţării Sale şi până acum.

Oswald Chambers