Aş vrea…

Aş vrea să scriu de bucurie
În orice zi pe drum cu flori
Căci ştiu că sus in veşnicie
Exist-o Tară fără nori,

Aş vrea să scriu de veselie,
De zări albastre, de splendori
Când se înaltă cu furie
Apele ‘nvolburate-n mări.

Aş vrea să scriu… însă furtuna
Se-abate parcă tot mai des
Ca să-mi incerce iar tărâna
Cu lucruri de ne-înțeles.

Aşa năvalnică se-avântă
Orice să-ndoaie-n al ei drum
Şi-adesea parcă mă-nspăimântă
Când se preface totul scrum

Se-nalță valul cu putere,
Se clatină al meu catarg
În noaptea plină de mistere
Atâtea vase când se sparg,

Atâți corăbieri când lasă
Luntrea să cadă-n apă jos,
Cum să vâslesc s-ajung acasă
În Țara Marelui Hristos?

De nu se află El la cârmă,
De nu-L am pe El Căpitan
Dispare barca fără urmă
Scufundată de satan…

Dar vino Tu, Domn al Dreptății
Să mustri valuri şi furtuni
Să potolesti marea vieții
Şi-n jurul Tău să ne aduni,

Să strige astăzi fiecare
Cum altădată s-a strigat:
Ce fel de Om e-Acesta oare?
Căci, iată că L-a ascultat

Furtuna grea, ne-nduplecată
Şi vântul cel infricoşat
Când marea era inspumată,
Dar cu putere le-a certat!

Ce fel de Om e-Acesta oare
De Il ascultă negreşit
Cancerul şi-orice tumoare
Când cu putere-a poruncit?

La El se vindecă leprosul
Şi orbii-şi capătă vederea,
El le dă surzilor auzul,
Iar morților dă învierea!

El este Cel născut în iesle,
Lăstar dintr-un pământ uscat,
El este-a lui Isai Odraslă,
E Cel ce crucea ne-a purtat!

Prin a Lui răni avem iertare
Şi vindecare în dureri,
El este Medic sfânt şi mare,
El poartă a noastre poveri!

El este Calea şi Viața,
E Adevărul întrupat,
Doar El aduce dimineața
Poporului răscumpărat,

Acelora ce dorm sub glie
Tot aşteptând cerescul glas
Să-i transforme ca pe Ilie
Când vine-al întâlnirii ceas!

Atunci, nu va mai fi durere,
Nici plâns, căci toate-au luat sfârsit,
Ci Duhul Sfânt cu-a Sa putere
Va fi cu-acei ce-au biruit!

Atunci şi Unsul, Împăratul
Îşi va lua partea cu cei mari
Şi va domni, căci nimeni altul
Nu are brațe aşa tari

Prin care să salveze-o lume
De iad, de veşnica pierzare
Şi să Îşi facă un renume
Cu o oştire-n sărbătoare!

Aşa va fi când fericirea
Va triumfa in necuprins
Unde domni-va doar iubirea
Acelui ce e neînvins!

Aşa ne spune sfânta carte,
Aşa de mult noi aşteptăm,
Un loc, o Veşnică Cetate
Spre care să ne înăltăm!

Valentin Ilisoi 

Ce privilegiu!

Ne-am bucurat că am putut privi
Cum ne zâmbește ceru-n zori de zi?
Ieșim prin parc, vedem copii la joacă;
Atâţia alţii nu mai pot s-o facă!

Putem să admirăm atâtea flori
În contopiri divine de culori
Și-n mângâierea vântului de vară
Să ne plimbăm desculţ pe drum de ţară…

Ne-ncearcă-un simţământ răscolitor
Când ascultăm cum cântă un izvor?
Sunt lucruri care par neînsemnate,
Dar Dumnezeu ne-a înzestrat cu toate!

Am reflectat cât suntem de iubiţi
De Bunul Dumnezeu și ocrotiţi,
Că poate fi iertată rătăcirea
Subordonând lui Dumnezeu gândirea?

Ce privilegiu e că ne-am trezit
Și mai avem atâtea de trăit…
Trăim, și asta-i binecuvântare;
Dar CUM trăim? -e marea întrebare!

Laura Minciună 

Haideți să semănăm pământul tot cu flori

Haideți să semănăm pământul tot cu flori
Prin univers să zboare miresmele divine
Parfum de trandafiri și crini mirositori
Să crească prin pustiuri pomii roditori
Și mierea să se strângă în stupul de albine.

Haideți să facem cerul nostru mai senin
Să topim săgețile și sabia-n cuptoare
Ca să nu se mai audă plânset și suspin
Și să nu mai curgă lacrimi pline cu venin
Ci doar zâmbet de copii în strălucit de soare.

Haideți să înverzim pământul cu grădini
Să-l îngrijim și să-l însămânțăm cu grâne
Ca să nu mai crească prin ogoare spini
Să înflorească merii și pomii de măslini
Și pe fiecare masă să fie multă pâine.

Haideți să fim puțin mai buni, mai iubitori
Puțin mai blânzi să fie viața mai frumoasă
Ca să mai cânte prin păduri priveghetori
Să mai zboare încă cârdurile de cocori
Și rândunelele în cuib sub streașina de casă.

Haideți să împodobim planeta-n trandafiri
Să fie pe pământ doar numai primăvară
Ca să nu mai fie niciodată despărțiri
Ci doar numai clipe gingașe de amintiri
Și un cer senin cu pace și belșug în țară.

Haideți să fim exemplu bun pentru copii
Ca ei să vadă-n noi mai multe fapte bune
Să vizităm bolnavii, să stăm la căpătâi
Să suferim și noi cu ei în nopțile târzii
Și dacă trebuie… să plângem împreună.

Haideți dar tot Pământul astăzi să venim
Să ne închinăm lui Dumnezeu cu mic și mare
Să îngenunchem în Fața Lui, să-l preamărim
Pentru tot ce El ne-a dăruit să-i mulțumim
Pentru binecuvântări și dimineți cu soare.

Mihail Cebotarev 

Primăvara mea

Primăvară primăvară, oare cand te voi zări?
Când in piept a ta  mireasma minunata voi simti?….
*
Cat astept sa treaca iarna, frigul ce l-am indurat
Florile sale de gheața, ce de gheață m-au lăsat
Cerul mohorât si palid fara soarele frumos
Nori de plumb ce-nchid zenitul, sigiland-ul nemilos.
O natura inghețata, prinsa ca-n perdea de frig
Geru-nțepator ce adesea nu te lasa sa respiri
Ploaia rece, ca de gheața, ziua scurta, ca un vis
Noaptea lunga, fara luna, bezna grea, de nedescris
Dimineața mohorâtă, prea tarziu parca venind
Ale serii  umbre sumbre ce prea repede se-ntind
Crivățul ce biciuiește fața mea necontenit
Mici săgeti ce fara mila vin in trupul meu sfrijit.
Câmpul mort, fara de viata, fara gâze, fara flori
Crângul fara pasarele, fara de privighetori.
Râurile inghețate mute fara clipocit
Timpul ce nu-si face cursul, care parca s-a oprit
O tacere nemiloasa peste suflet apasand
Umbre grele de tristete peste inima lasând.
Doar un sâmbur de speranta ca intâiul ghiocel
Incolteste la viata, ca un dor zburând spre cer
Si o ruga se inalța catre Tatal meu slavit
Care sta mai sus de zare, sus pe tronul stralucit:
-Ada Doamne primăvara ce atât am așteptat
Ca sa uit de gerul groaznic ce atât am îndurat
Fă pe bolta sa răsara soarele stralucitor
Ce natura incalzeste pe un cer fara de nori
Ada Doamne la viata tot ce odata a fost mort
Caci de spui Tu, ia fiinta, toate-n viata se intorc
Fă sa înverzeasca iarba, campul verde in culori
Sa se umple de splendoare, cu parfum de mii de flori
Cu furnici muncind in cete, fluturi sute si bondari
Cu albine-n roiuri multe zumzăind dupa nectar
Cu pârâuri ce curg line, cu privighetori cantand
Si cu mii de pasarele ciripind vesel in crang
Fă copacii sa-nfloreasca, pomii sa se-mbrace-n flori
Ca pentru o nunt-aleasa in ținut de sarbatori
Fă sa simt in piept mireasma minunatei primaveri
Cu a sa lumina calda, cu-adieri de mângâieri
Fă ca soarele pe ceruri să ramana pururea
Sa n-apuna niciodata peste primavara mea!

Emanuel Hasan

Vine primăvara!

Vine primăvara
Dinspre albe zări
Să îmbrace Ţara
În cȃntări și flori.
Sufletele-adună
Calde reverii,
În văzduh răsună
Glasuri de copii.

Tot ce are viață
Rȃde iar și cȃntă
Ca o dimineață
Cu lumină sfȃntă;
Ca o zi senină
Și un mȃndru soare,
Ca o luna plină
Peste-a nopții mare!

Vine primăvara
Să ne-aducă-aminte
Dragostea și harul
Zilelor preasfinte;
Că-n această vreme,
Peste boldul morții,
Dumnezeu ne-a dat
Primăvara Vieții!

Gelu Ciobanu 

Buticul de flori

Vai… !
Zâmbete roze
Cu aripi egale…
Ce leagăn ciudat v-a născut?
Ce mâini de iubire,
Ce farmec de zare
Din tainicul dor v-a făcut?

Atâta lumină
Pătrunde în suflet,
Atâta elogiu se-nvârte în nări,
Parfum de speranţă
Cu ultimul sunet
Deschizi elocvenţa în văi!

Minune-a minunii…
Extaz şi candoare!
Pestriţe culori îndeajuns-
Sunt gânduri eterne
În flori arzătoare
Şi-o parte-a luminii de sus,

Inspiră, transformă,
Renaşte… îmbie,
Te leagă cu totul de dor-
O floare în mână,
Un gest, o privire
Sunt toate tablouri de viu Creator.

Ciudate extreme,
Explozii în vogă,
Te fac să gândeşti solidar-
Buchete de flori,
De parfum şi-auroră
Cu zâmbete roz-unitar!

Îl văd cum mă-mbie…
Cum tace-ntro floare,
Cum cântă, cum joacă măreţ
El Geniul sfânt,
El Geniul mare
Mă-mbie de dor să-I urmez…

Mihai Ghidora

Te vad…

Te văd când seara râde peste văi întinsă
Sau când lumina dimineții-mi calcă-n prag,
Te văd și-n picurii din roua cea prelinsă
Pe sub mlădițele voioase… și-mi ești drag.

Te văd în cântecul albastrului perpetuu,
Când în culori de pace-acoperi cerul cald…
Și-n curcubeul jurământului ancestru,
Când lași să-Ți cadă din iubire câte-un fald.

Te văd în tot ce inima și ochiu-ncântă:
În dulce lan de flori și dulce rod de frag,
Dar și în tot ce-n mine sufletu-nspăimântă,
În vuietul adâncii bezne… și-mi ești drag.

Te văd și cum să nu te văd, o, Doamne unic,
Când toată-ntinderea de lume este-a Ta?
Când șezi măreț deasupra cercului teluric
Și omul cel semeț e praf în Fața Ta?

Hojda Alexandra Ligia 

Ziua copilăriei noastre

Ziua copilăriei noastre
E azi și o serbăm cu drag
E a tinereții flori albastre
Și a zâmbetului cald din prag

E zi de dulce sărbătoare
Pentru copii de-orice națiune
Un zâmbet să le dăm și-o floare
Și multă, multă afectiune

Copile drag de pretutindeni
Te-mbrățișăm cu toți acum
Minune dragă între oameni
Al lumii delicat parfum

Fii binecuvântat în toate
De Preaînaltul Creator
De ești aproape sau departe
Noi te primim cu drag și dor.

Puiu Chibici 

Anotimpuri sfinte

Cand primavara inverzeste
Cu pomii verzi, si iarba multa
Tu, spre Isus, atunci priveste,
Spre Cel ce ruga iti asculta.
E timpul pentru semanat.
Dar tu, sa semeni bucurie
In al tau suflet insetat,
Sa creasca pace, armonie. .
din albe flori, sa simti mireasma
unei vieti neprihanite
sa duci cu tine, orisiunde
ganduri frumoase, nesfarsite.

Cand, vara in caldura ei
Te copleseste dintr-o data
Cu trandafiri si porumbei…
Cu atmosfera-i parfumata,
E timpul sa iti amintesti
Ca-n fiecare zi din viata
Tu in Isus te innoiesti,
Ca florile de dimineata.

Ia un exemplu de la toamna. .
Ea sufla vanturi racoroase,
Rodeste strugurii, si lanuri
Aduce daruri pretioase…
Tu sa rodesti, tot ce-i frumos
In viata ta, sa ai belsug,
Ca viata din Isus Christos
Ca ape limpezi care curg.

Din iarna, sa atingi usor
Fulgii de nea, pufosi si reci.
Sa te gandesti la viitor,
Ca la un pod pe care treci.
Sa iei din iarna, veselia
Copiilor care alearga.
Sa fii ca ei, si azi si maine
Neprihanit, in viata-ntreaga.

Narcisa Menegazzi

Prezenta Ta

Cand apele-nspumate in rauri de-ncercare,
Imi tulburau credinta si ma tineau pe mal,
In boli, in suferinta si in furtuni pe mare,
Mi-ai coplesit fiinta, cu pace si-ndurare,
Erai prezent, acolo, in fiecare val.

Cand umbre reci si negre, prin vaile de plangeri,
Ma urmareau adesea, zi dupa zi, ceas dupa ceas,
Tu ai trimis indata sa imi slujeasca…ingeri,
Si am simtit in suflet Dumnezeiesti atingeri,
Erai prezent, acolo, la fiecare pas.

Cand munti cu piscuri ‘nalte au fost in drumul meu,
Si imi soptea ‘ndoiala; “Nicicand nu o sa-i treci!”
Cand eram trist si singur, impovorat de greu,
Tu imi zambeai in taina prin flori si curcubeu,
Erai prezent, acolo, cu mine pe poteci.

Cand ploi cu lacrimi multe obrazul mi-l uda,
Si navalea in viata-mi potop dupa potop,
Cand deznadejdea, frica-n suvoi ma inunda,
Tu imi dadeai putere, simteam Iubirea Ta,
Erai prezent, acolo, in fiecare strop.

Cand noaptea-n bezna crunta, ma urmarea iar vina,
Si cand cei dragi din juru-mi simteam ca ma tradeaza,
Cand spinii de pacate imi napadeau gradina,
M-ai imbracat in Haru-Ti, mi-ai aratat Lumina,
Erai prezent, acolo, in fiecare raza.

Tu esti la fel si astazi, Acelasi, Vesnic, Neschimbat,
Cuprins de doruri sfinte, ma-nchin si Te astept,
Se-apropie Sarbatoarea si clopotele bat,
E iarasi Dimineata, Hristos a inviat!
Tu esti prezent de-a-pururi, esti Viu la mine-n piept!

Alexandru Marius