Din nou sunt copil

Copil sunt acum, alerg printre flori,
Descopăr pe rând ai lumii fiori.
Păşesc pe nisip şi teama înving,
Uimire e-n toate, chiar stele ating.

Ce lungă e ziua, e timp din belşug
Şi gust bucuria, de nimeni nu fug.
Mă-ncred în ce văd şi fără să ştiu
Aduc închinare slăvind ce e viu.

Dar somnul din noapte e-adânc tulburat
De chipul văzut, de tot ce-am visat,
De omul în negru ce-aleargă în spate,
Scăpare nu am, să fug nu se poate.

A zilei plăcere şi-a nopţii durere
În timpul ce trece, le port în tăcere.
Şi-n gânduri mă-ntreb: ce este-acest eu,
De unde mă aflu, avem Dumnezeu?

Spre mine din jur, răspunsul se-ndreaptă
Prin şansă sunt toate, făcute din piatră.
Nevoia de eu, tu azi împlineşte,
Să-ţi fii dumnezeu, e tot ce lipseşte.

Ce mult a crescut tot eu-ul din mine,
Păreri sunt în jur c-arăt foarte bine.
Dar visul din noapte nicicând n-a-ncetat,
În suflet sunt prins în poveri şi păcat.

Sunt singur cu mine, tristeţi mă pătrund,
Războinice gânduri în suflet inund’
Şi totuşi, o voce îmi face chemarea
Să vin înapoi, să am împăcarea.

– Eu sunt, Cel ce Sunt, alături de tine
Şi eu-ul cel porţi, creat e de Mine,
Izvoare de viaţă la Mine găseşti,
Spre tine curg toate, te rog să primeşti.

E Vestea cea bună ce Isus îmi aduce,
Scăpare de moarte, primit-am la cruce.
Din nou sunt copil şi teama înving,
Uimit sunt de Domnul şi-acum Îl ating.

 Hurdubae Grigore 

Născut în ieslea umilinței

Căci un copil ni s-a născut, în lume
Un fiu s-a dat din cer, ca Salvator
Domnia, El, o va purta, pe umăr
Şi vor veni popoare, fără număr
Să-l recunoască ca Mântuitor.

Îl vor numi, părinte-al veşniciei
Şi Domn al păcii, minunat şi sfânt
Un sfetnic, înțelept şi prinț al slavei
Sa pogorât în lumea suferinței
Ca să aducă pace pe pământ.

S-a pogorât, lumina şi salvarea
S-a întrupat, cuvântul proclamat
Putem începe să cântam cântarea
Ca să răsune peste-ntreagă zarea
În lume, s-a născut un Împărat.

S-a pogorât în iesle, umilința
A apărut o nouă stea pe cer
Ca să renască în popor, credința
Şi să trăim cu toții, pocăința
Ce Dumnezeu ne-a arătat în El.

În Betleem, s-a împlinit Cuvântul
Când steaua s-a oprit în dreptul lui
Ca să cunoască astăzi tot pământul
Că Betleem, a găzduit pe sfântul
Pe minunatul fiu al Cerului.

Azi, vrem să găzduim a Ta prezenţă
Dar, nu într-un locaş cu fân uscat
Nu într-o iesle goală şi săracă
La care magii, au venit odată
Dintr-un ținut, atât de îndepărtat.

Noi te primim, în inimile noastre
În viaţa noastră, vrem să locuieşti
Rămâi în casa noastră, scump Isuse
Căci Tu ne-ai dăruit, comori nespuse
Când ai ales în lume, să te naşti.

Ion Popescu 

Tu nu auzi a Lui chemare?

Auzi, copile?
Auzi susurul blând?
Susurul blând ce mângâie a ta întristare?
Susurul blând ce-ti mângâie dorul nespus de mare?

Auzi glasul Celui Preaînalt,
Ce te striga din lumea de păcat?
Auzi glasul Domnului
Ce vrea să te scape din robia răului?

Auzi lina apă curgătoare,
Din izvorul nesecat?
Auzi vântul blând care bate,
Si te îndrumă spre drumul curat?

Dar n-auzi!
N-auzi glasul cel duios
Ce plânge cu lacrimi amare.
N-auzi vocea Domnului ce te strigă
Din îndepărtare!

N-auzi și nu vezi copil îndurerat!
Simți că nu-i nimeni să facă parte cu tine
La al tău strigăt îndurerat!

Simți, că nu-i nimeni să-ți șteargă lacrima,
Și să-ți aducă un zambet pe trista față.
Simți, că ești singur într-o lume atât de fericită, cu zâmbete pe față.

Simți că nu mai poți, așa-i?
Că parcă pământul fuge de sub picioare,
Și al tău strigăt îndurerat
Nu-l aude nimeni.
Dar ți se pare!

Când totul în jurul tău e trist și apăsător,
Privește in sus la al tău CREATOR!
Cel care pentru tine s-a jertfit
Cel care te iubește până la infinit!

Cel care te-a ridicat în dureri!
Și te-a încurajat când erai fără puteri!
Cel care speranța ți-o dă!
Și vrea să fie părtaș la a ta suferință!

El este cel care orbilor lumină a dat!
Cel care pe  săraci i-a îmbrăcat!
Pe bolnavi i-a vindecat!
Iar pentru tine…
Pentru tine scump copil
Are tot ce ai nevoie!
Îți știe gândul și cuvântul din a ta gură
Și vrea doar dragostea ta fără margini și măsură!

Tu doar hai pe calea Lui!
Unde veșnicia și viața sunt daruri din partea Lui!
Unde liniștea și pace îți sunt date necondiționat,
Iar dragoste și slujire e tot ce trebuie sa-I dai!

FloreaAlexandra2003 

Roagă-te lui Dumnezeu în taină

“Ci tu, când te rogi, intră în odăița ta, închide usa şi roagă-te Tatălui tău care este în ascuns.” Matei 6:6

Ideea centrală în domeniul religiei este să-ţi aţinteşti privirea la Dumnezeu, nu la oameni. Să nu ai ca motivaţie dorinţa de a fi
cunoscut ca om al rugăciunii. Caută-ţi o “cămăruţă” în care să te rogi. închide uşa şi vorbeşte cu Dumnezeu în ascuns. Să nu ai o altă motivaţie decât aceea de a-L cunoaşte pe Tatăl tău din cer. Este imposibil să ai o viaţă de ucenic fără un timp anume de rugăciune in ascuns.

“Când vă rugaţi, să nu bolborosiţi aceleaşi vorbe…” (v. 7).
Dumnezeu nu este niciodată impresionat de zelul nostru în rugăciune. El nu ne aude pentru că ne rugăm cu zel, ci numai pe baza Răscumparării. Rugăciunea nu înseamnă doar a primi lucruri de la Dumnezeu, aceasta este o formă elementară de rugăciune; rugăciunea înseamnă a ajunge într-o comuniune perfectă cu Dumnezeu. Dacă Fiul lui Dumnezeu a luat chip în noi prin regenerare, El va trece dincolo de gândirea noastră naturală şi ne va schimba atitudinea faţă de lucrurile pentru care ne rugăm.

“Cine cere capătă” (Matei 7:8). Noi rostim rugăciuni pioase în care voinţa noastră nu este implicată, iar după aceea spunem că Dumnezeu nu ne-a răspuns; de fapt, noi n-am cerut nimic. “Cereţi orice veţi vrea” (loan 15:7), a spus lsus. A cere înseamnă a ne implica voinţa. Ori de câte ori lsus a vorbit despre rugăciune, El a asemănat-o cu simplitatea măreaţă a unui copil; noi venim cu atitudinea noastră critică şi spunem: “Da, dar..,” lsus a spus: Cereţi. Dar să nu uităm că trebuie să-I cerem lui Dumnezeu lucruri care se potrivesc cu Dumnezeul pe care L-a revelat lsus Hristos.

Oswald CHAMBERS

Doar creştini de suprafață…

Şi ne numim creştini. Chiar suntem? …
Sau doar creştini de suprafață
Iar în acuns, nutrind în cuget
Firea, purtăm mască pe față? …
Fățarnicii spălau paharul
Pe dinafară doar, să-i vadă
Admiratorii şi de-ndată
Jos la picioare să le cadă.
Piesa de teatru se  repetă
Şi-n timpurile noastre. Cum?
Dar nimenea nu mai regretă
Fapte ce pot duce spre scrum? . .
Tot mai puțini, căci el, duşmanul,
Le-a pus căpăstru de la sine
Ca să le fure Canaanul,
Splendorile sale divine!
Şi-n reguli mult exagerate
Actorii joacă piesa  lui,
Uitând cuvintele sărate
Prin Sfântul Duh al Domnului:
„Să nu vă credeți niciodată

Prea sfinți voi înşivă, n-aveți
Părere despre  voi prea ‘naltă
Cum că voi cineva sunteți!
Căci doar prin harul jertfei sfinte
Sunteți în cer moştenitori
Cu Dumnezeu, sfântul Părinte
Şi cu-al Său Fiu, sus în splendori!”
Însă mândria când apare
(Mândria  celui pocăit)
Naşte chiar gânduri: cine oare
Mai e ca mine-aşa smerit?
Eu nu port nici măcar cravată
Că-i o săgeată înspre iad!
Cu untdelemn? nu, niciodatã
Nu mă pot unge, cum să cad?
Eh, dincolo de-aşa smerenie
Se-ascunde multă răutate,
Nici vorbă de gram de sfințenie:
Mai bine treizeci de cravate,
Dar cu blândețe, cu iubire
Şi cu răbdarea lui Isus!
Credeți că lista-i spre sfârşite? …
Câte exemple-ar fi de spus:
Sau: cu batic legat în față
Şi-n spate îndeajuns de lung,
Că-i noapte-amiaz sau dimineață
Mult prea smerit mereu mi-l strâng.
Ei, frații mei, baticul mare
Poate sub el ascunde multe:
Mândrie, ură, clevetire,
Şi lucruri care par mărunte.
Însă chiar vulpile micuțe
Pot păgubi viile mari,
În pofta lor cum să le cruțe?
Rup tot ce prind pe-ntreg hotar!
Nu totu-i aur ce luceşte… .
Nici un veşmânt până-n pământ,
Nu-nseamnă că adăposteşte
Un suflet cald, nobil şi sfânt.
Ci dimpotrivă poate-ascunde
O viclenie din cel rău
O fire care să-şi  răzbune
Ce nu-i place în jurul său.
E bine doar ca-n toate cele
Să fii umil şi cumpătat
Ştiind că ai dincol’ de stele
Pe Cel ce merită ‘nălțat.
O mască nu-i pentru vecie
Căci întro zi jos va cădea
Iar sus acasă-n veşnicie
Doar cei din Domnul vor intra!
*
Ne-am construit poveri prea grele,
Ni le-am legat peste picioare
Să nu putem zbura cu ele
Spre țara ce apus nu are.
La ce folos de-acestea toate?
Mă-ntreb ades: la ce folos?
Să fii-nțesat de răutate
Pe sub o mască de frumos?
Cu-adevărat, spune Cuvântul
Că cine nu va fi umil
Nu-l va vedea-n cer pe Preasfântul
De nu va fi ca un copil.

Emanuel Hasan 

Fă-ţi obiceiul de a nu avea obiceiuri

„Căci dacă aveţi din belşug aceste lucruri în voi, ele nu vă vor lăsa să fiţi nici leneşi, nici neroditori.”

2 Petru 1:8

Când începem să ne formăm un obicei, suntem conştienţi de el. Există momente când suntem conştienţi că devenim mai virtuoşi, mai răbdători, mai evlavioşi. Dar aceasta este numai o etapă; dacă ne oprim aici, vom căpăta mersul ţanţoş al unui îngâmfat spiritual.

Lucrul pe care trebuie să-l facem cu obiceiurile este să le lăsăm să se piardă în viaţa Domnului, până când fiecare dintre ele este practicat astfel, încât nu mai este un obicei conştient. Viaţa noastră spirituală se degradează continuu in introspecţie, pentru ca există unele calităţi pe care nu le-am adăugat încă la celelalte. În final, relaţia noastră cu Domnul trebuie să fie una în întregime simplă.

Dumnezeul tău poate fi micul tău obicei creştin: obiceiul de a te ruga la anumite ore sau obiceiul de a citi Biblia. Fii atent cum va tulbura Tatăl tău acele momente, dacă începi să te închini obiceiului în loc să te închini Celui pe care acesta îl simbolizează.

Nu pot face aceasta acum, deoarece mă rog; este ora mea cu Dumnezeu.” Nu, aceasta este ora ta cu obiceiul pe care-l ai. Există o calitate care-ţi lipseşte. Recunoaşte lipsa, iar apoi caută posibilitatea de a dobândi acea calitate.

Dragostea înseamnă că nu mai există nici un obicei vizibil, că ai ajuns în punctul în care obiceiurile tale s-au pierdut în Domnul si le practici fără să-ţi mai dai seama. Dacă eşti conştient de sfinţenia ta, atunci există anumite lucruri pe care îţi închipui că nu le poţi face. Există anumite relaţii în care tu eşti departe de a fi simplu. Aceasta înseamnă că mai trebuie adăugat ceva la viaţa ta.

Singura viaţă supra­naturală este viaţa pe care a trăit-o Domnul Isus şi El era într-o legătură strânsă cu Dumnezeu oriunde. Există vreun loc în care tu nu eşti într-o legătură strânsă cu Dumnezeu? Lasă-L pe Dumnezeu să intre în acel loc, indiferent prin ce metodă, până când creşti în El, şi viaţa ta se va transforma într-o viaţă simplă de copil.

Oswald Chambers

Ai valoare în Isus

Mulți te judecă în viață fără ca să mai gândească,
Ei te-nvață ce e bine dar ei nu vor să trăiască.
Dau cu piatra pân”te-omoară, te doboară la pământ,
Și când crezi că ai scăpare, ei te bagă în mormânt.

Ei sunt mari învățători când te vede necăjit,
Dar tot ei sunt bârfitori și te lasă pustiit.
Nu le pasă dacă plângi, nu le pasă chiar deloc,
Ba mai sunt și unii oameni care-ți spun: Ești dobitoc.

Și când vezi atâta teatru și când vezi ce actorie,
Pe loc ți se face greață și-ai nevoie de-o lămâie.
Parcă nu-i mai înțelegi pe acești judecători,
Care pe loc devenit-au cei mai mari învățători.

Dacă nu îi cercetezi și nu îi privești adânc,
Ai ocazia să fi stors de tot ce este Sfânt.
Dacă tu nu ești atent și o clipă nu veghezi,
Ei se lupt-atunci cu tine și te-nvată să cedezi.

Fii atent în orice vreme, stai în post și rugăciune,
Nu lăsa pe nimenea să își bată joc de tine.
Tu ești un copil ceresc, tu ești Fiu de Dumnezeu,
Ai valoare în Isus, nu uita amicul meu !

Nichifor Nicu 

Aș vrea să fiu din nou copil

Aș vrea să fiu din nou copil
Fără de griji  zburdand în soare
În zile calde de april
Să simț iar praful sub picioare

Să mă ‘nfior la orice pas
Cînd vîntul cald îmi bate ‘n plete
Să trec ușor orice necaz
Să iert cum doar copiii știu să ierte

Să uit de mine, cînd purtat
De jocuri dragi nevinovate
Făceam din orice lut palat
Și din furnici și flori regate

Să nu mă satur de copii
De zbenguieli de larmă vie
De rouă caldă ‘n zori de zi
Și pieptul plin de bucurie

Mi-e dor de tot ce a fost frumos
De inocență, simplitate
De anturajul cel voios
De ciripitul păsărilor pe ‘nserate

De prispă cea cu jucării
De visele copilăriei
De florile de păpădii
De cintul drag al ciocirliei

Mi-e dor de anii ce au trecut
De acea curată ‘nsufletire
De tot ce viață mi-a umplut
Cu multă, multă fericire

Odată ‘n cer nădăjduiesc
Să retrăiesc o veșnicie
Raiul iubit Dumnezeiesc
Frumoasă mea copilărie

Lîngă Isus din nou copii
Să fim pe veci în  fericire
În lumea  cu străzi aurii
Unde există doar iubire

Mi-e dor de acel locaș promis
Lipsit de griji și de durere
Mi-e dor, mi-e dor de paradis
De-a păcii sfinte adiere.

Puiu Chibici