Sunny Tranca & Betania Oradea
cale
Eternă glorie Ți se cuvine
Eternă glorie Ți se cuvine
C-al Tău har, Părinte, ne susține
Și azi ‘nălțăm recunoștința noastră
Căci ne susții cu mâna Ta măiastră.
Zilnic ne inunzi cu binecuvântări
Și schimbi în bucurie tristele stări
Când ceva-i uscat faci să înverzească
Și faci ca hărnicia să sporească.
Ți se cuvine glorie constantă
C-a Ta lucrare toată-i importantă
Fire de păr nu cad fără voia Ta
Și de-aceea tot pe Stânca Ta vom sta.
În zile cu ploaie și-n zile cu soare
Ți se cuvine cinste și onoare
Că-ndepartezi de la noi deprimarea
Și ne-ntărești când vine-ncercarea.
La Tine găsim sufletească-mplinire
Cu revelații mai presus de fire
Cine Te neglijează își produce pierzare
Dar Tu meriți total respect și-adorare.
Controlul lumii e în mâinile Tale
Ne-orientezi spre Rai pe-negusta cale
Nu ne lași rătăcitori prin pustie
Ne duci la Izvorul cu Apă vie.
Ne-ajuți să depășim obstacole grele,
Să privim nu spre glie ci spre stele
Eternă glorie Ți se cuvine
Doar de la Tine putem succese obține.
Din mijlocul splendorii dumnezeiești
Tot ce trimiți spune că ne iubești
Ești vrednic să-Ți vestim, oricând bunătatea
C-ai pregătit pentru noi pământenii, Cetatea.
George Cornici
Eşti Stânca-n care mă ascund
Eşti Stânca-n care mă ascund,
Mi-eşti scut, şi-mi esti tărie,
Eşti Pâinea vieţii, Domnul meu,
Izvor de apă vie.
În strâmtorare de voi fi
Eu voi striga spre Tine,
Tu, glasul mi-l vei auzi
Şi toate-ntorci spre bine.
Chiar ape mari de vor veni
Mâna-Ţi întinzi spre mine,
De-ai mei vrăjmasi Tu mă salvezi
Căci sunt mai tari ca mine.
Nădejdea mea în Tine-o pun
Eşti Tată-Atotputernic,
Mă scoţi la larg căci mă iubeşti
Deşi ştiu că nu-s vrednic.
Tu îmi aprinzi lumina mea
Să văd prin întuneric,
Să merg pe calea ce-ai deschis
Şi spre locasul veşnic.
A fi creștin
Motto: Faptele Ap. 11/25-26: „”Barnaba s-a dus apoi la Tars,
ca să caute pe Saul și, când l-a găsit, l-a adus în Antiohia.
Un an întreg au luat parte la adunările Bisericii, au învățat pe
mulți oameni.
Pentru întâia dată, li s-a dat numele de creștini în Antiohia.””
De ce creștinii sunt deosebiți?
Și ce le face viața diferită?
Ei știu să fie blânzi, smeriți,
Și inima li-e de Isus lipită.
De aceea ei se leapădă de sine
Și fiecare Îl urmează bucuros
Având nădejdea încrederii depline
Că veșnic vor trăi pentru Hristos.
Și pentru creștini e drumul greu –
Împovărați de grijuri și dureri
Numai că ei sunt însoțiți mereu
De Cel ce-i Purtătorul de poveri.
Domnul n-a făgăduit o cale lată,
Netedă și fără gropi și stânci…
Ci una îngustă cu piedici presărată –
Și uneori vom trece ape adânci.
Orice creștin, în viață, își dorește
Minte sănătoasă în trup sănătos,
Spre a fi locașul în care locuiește
Prin credință Duhul lui Hristos.
Creștinul nu se plânge niciodată
Și nici nu stă la mila nimănui,
Că Dumnezeu asupra lui veghează
Pentru că are preț în ochii Lui.
Creștinul întotdeauna dă dovadă
Că-i blând, smerit, drept și milos,
Ca lumea să priceapă și să vadă
Că el e după chipul lui Hristos.
El i-a dăruit o călăuză prea aleasă
Ca în credință să-i fie de folos:
Dreptarul de învățătură sănătoasă –
Cuvântul Evangheliei lui Hristos.
În credința în Hristos să viețuiască
Și Duhul lui Hristos să îl îndrume…
Că Dumnezeu îi vrea să strălucească
Mereu, precum niște lumini în lume.
Să poată lumina pe-aceia care zac
Fără nădejde în mocirla de păcate,
Că credința în Isus e singurul leac
Ce poate să îi scape de la moarte.
Să-i aducă la viață pe cei pierduți –
Pe cei rătăciți ce-i așteaptă pieirea,
Ridicând cu milă pe cei care-s căzuți –
Să afle că Domnul dă mântuirea.
Că mulți așteaptă și se frământă
Strigând din bezna care-i întină:
„Voi, cei care aveți lumina sfântă,
Veniți! Veniți și dăruiți-ne lumină.
Mulți mor în întunericul din vale
Că traiul celor rătăciți e greu…
Veniți! Veniți și luminați-ne pe cale
Să ne întoarcem iar la Dumnezeu.”
Iar cel care-o răspunde la chemare
Și duce vestea bună celui păcătos
Că prin credință va primi iertarea –
Acela-i ucenicul lui Hristos.
Numai cine Cuvântul împlinește
Și umblă în lumină neîncetat,
Acela care în lucrare ostenește
Este socotit creștin adevărat.
Ne-ai descoperit tainele Tale
Ne-ai descoperit tainele Tale
Și robi Satanei nu mai suntem
Ne însoțești pe îngusta Cale
Cu Tine, Isuse, să-nvingem putem.
Ne-ai scos din stări de grele confuzii
Să putem înțelege divinul har
Te-am acceptat și am tras concluzii
Știm ce e zgură și ce-i mărgăritar.
O cântare nouă în inimi ne-ai pus
Avânt s-avem spre eterna Cetate
Tot ce ne-ai scris și tot ce ne-ai spus
Înviorează stările uscate.
Revelații venite din Slavă
Ne țin conectați cu tărâmul ceresc
Privirea Ta e dulce, suavă
Născând în noi fior dumnezeiesc.
Atât de clar ne-a explicat Cuvântul
Cum să trăim viața de pribegi,
Cum s-armonizăm inima și gândul
Spre-a fi în părtășie cu sfintele legi.
Ne-ai arătat ce-nseamnă dedicarea
Și ce e de făcut când vin furtuni
Să-nțelegem că aplicând iertarea
Deschidem ușa spre multe minuni.
Ne-ai descoperit tainele Tale
Să știm că suntem fii de Împărat
Să recepționăm din Rai semnale,
Să Te-adorăm că ne-ai răscumpărat.
George Cornici
Ce-aș mai putea să zic acum?
Ce-aș mai putea să zic acum. . ?
Trăind aceste vremuri
Surprinzătoare oarecum
Care ne copleșesc pe drum
De-ajungi să te cutremuri.
Când binele-i văzut ca rău
Și răul este bine
Când lumea care-n jurul tău
Aleargă să se-arunce-n hău
Te trage și pe tine?
Când la nivelul mondial
Cu-atâta insistență
Stârnesc mereu val după val
Dorind ca tot ce e normal
Să schimbe în esență.
Când copleșiți de propriul eu
Au mintea-ntunecată
Călăuziți de-un duh ateu
S-au depărtat de Dumnezeu
Cum n-au mai fost vreodată.
Fără principii și valori
Spre falsa libertate. .
Mergând mereu cu capu-n nori
Ajuns-au bieții muritori
Debusolați în toate.
Familia transormă-n mit
Biserica-n poveste
Ciudat și neobișnuit
Idei ce n-ai mai auzit
Apar fără de veste.
Planeta-ntreagă s-a blocat
De fosta pandemie
Care pe mulți i-a dezbinat. .
Pentru că totu-i programat
Pentru ce-o să mai vie.
Căci toate bine se grăbesc
Pe frageda spirală
Rachete-n zare strălucesc
Care războiul prevestesc
La scară mondială. .
Neliniștea e peste tot
În ultimă instanță. .
Complici la marele complot
De la ministru la preot
Lipsiți sunt de speranță.
Însă acel răscumpărat
Prin sângele salvării
El nu va fi intimidat
Știind că nu-i abandonat
În ceasul încercării.
Luptând cum David s-a luptat
Cu Goliat în vale
La fel va fi neînfricat
Fiind de Domnul înarmat
Va birui pe cale.
Când lumea-n iureșul ciudat
Cu-atâtea se confruntă
El știe unde s-a-nrolat
Și bucuros e-ncolonat
Într-un alai de nuntă.
Căci mirele, Isus Hristos
De-a pururea domnește
Oricâte-ar fi aici pe dos
El e-Împăratul Glorios
Ce totul stăpânește.
De fi-va pace sau război,
Sau altă pandemie,
Prin toate cîte vin puhoi
El ne-a promis c-o fi cu noi
Și-aici și-n veșnicie.
Conduși întruna de Hristos
Fiind in marea turmă
Avea-vom veșnicul folos
Dacă pe drum aicea jos
Călcăm pe sfânta-I urmă.
Ce-aș mai putea să zic acum. . ?
Dacă dorim cununa
Să nu ne-abatem nicidecum
Iar Candelă, s-avem pe drum
Cuvântul Lui întruna.
Necazuri, boli, vom înfrunta
Și-orice ni se vestește. .
Iar Domnul nu ne va lăsa
Căci pe-al Său Tron în Slava Sa
De-a pururea domește.
Daniel Hozan
Mai sus de stele
Mai sus de stele, mă așteaptă-un Rege
Un Domn Etern, un Tată iubitor,
E cel care când tac mă înțelege
Și când suspin, nu stă nepăsător.
De câte ori mă-împiedicam pe cale
Cădeam plângând, rănindu-mă ades,
Și nu vedeam ‘nainte nicio vale
Doar drum cu pietre, așa l-am ales….
Treceau pe-alături toți cu nepăsare
Căci mă vedeau pe mine ca un scrum
Și îmi părea că n-am nicio scăpare,
Că mor așa, la început de drum.
Dar am simțit îndată o putere
Era o mâna ce mă ridica,
Și-atunci nu mai simțeam nicio durere
Căci Mâna Blândă, rana-mi vindeca.
De-atunci El nu mă lasă niciodată
Și nu mai pot cădea pe drumul meu
Căci dragostea și mila Lui de Tată
Nu m-a lăsat când era cel mai greu.
Și azi cu-atâta grijă mă veghează
Mă poartă-n Carul Său Biruitor
De tot ce e murdar mă-depărtează,
Ca să ajung in cer triumfător.
Și știu că vine-odat-o zi măreață,
Când dorul meu cumplit se va sfârși
Și-l voi vedea pe Domnul meu in față
Pe cel ce rana grea-mi tămădui.
Dacă-L ai pe Isus
Dacă-L ai pe Isus
Te-nveselești nespus
De tot ce El a spus.
Vei merge pe cale
Cu cânt și-osanale
Spre spații astrale.
Prezența Lui e far,
E Lumină și har
Cu miros de nectar.
Cine-L are pe El
A răspuns la apel
Și nu mai este rebel.
Trăirea-i cerească
Nu vrea să lovească
Ci doar să iubească.
Cine pe El Îl are
Ușor dă iertare,
Și-acceptă mustrare.
Pe brațe te poartă
Când forța e moartă
Greșești și te iartă.
Când la El apelezi
Multe minuni vezi
(Uscături devin verzi)
E cu tine-n dureri,
Ajută să porți poveri
Dând îndoite puteri.
Ți-e Păstorul iubit
Care la tine-a venit
Să trăiești s-a jertfit.
Dacă-L ai pe Isus
Și tu vei fi inclus
În viață fără apus.
George Cornici
În așteptarea zilei glorioase
În așteptarea zilei glorioase
Când față-n față, Mire, Te-om vedea
Vrem să fim, oricând, curate vase
Să putem acces la har avea.
Suntem convinși de dragostea-Ți fierbinte
Ce zilnic se revarsă pentru noi
Tu ne-ai chemat cu dulcile-Ți cuvinte
Cu Tine să petrecem viața de apoi.
În așteptarea zilei minunate
Când din Slavă vei zice: “ Bun venit!”
Din Calea Ta nu ne vom abate
Păstrând ce de la Tine am primit.
Fiecare pas pe calea vieții
Ne-apropie de ceasul stabilit
Când vom sosi în Țara Frumuseții
Atât de fericiți c-am biruit.
Călătorim cu-ncredere deplină
De Duhul vieții noi călăuziți
Rămâne-vom în veșnica Lumină
C-așa vom fi, de Cer, nedespărțiți.
În așteptarea zilei glorioase
Când să ne duci la Tine vei veni
Ne vom hrăni cu vorbe prețioase
Căci sfânta-Ți voie o vom împlini.
George Cornici
13 Iunie
„Cine vrea, să ia apa vieţii fără plată.” Apocalipsa 22:17
Isus spune „să ia… fără plată”. El nu vrea plată sau pregătire. El nu caută recomandarea emoţiilor noastre virtuoase. Dacă nu ai simţăminte bune, dar eşti doritor, eşti invitat; de aceea, vino! Dacă nu ai credinţă şi nici căinţă, vino la El, şi El ţi le va da. Vino aşa cum eşti, şi ia-le ,fără plată”si fără bani şi fără preţ. El se dăruieşte pe Sine însuşi celor în nevoie. Fântânile de la colţurile străzilor noastre sunt nişte dependinţe valoroase, şi nu ne putem imagina că cineva ar putea fi atât de nebun încât să stea în faţa apei strigând: „nu pot să beau fiindcă nu am nici un ban în buzunar”.
Oricât de sărac ar fi omul, fântâna este acolo şi, aşa cum este, poate bea din ea. Trecătorii însetaţi nu aşteaptă o permisiune specială ca să bea din fântână, fie că sunt îmbrăcaţi în purpură, fie în zdrenţe; însăşi existenţa fântânii le oferă permisiunea de a bea. Generozitatea unor prieteni necunoscuţi ne-a oferit lichidul răcoritor, şi noi îl luăm fără să mai întrebăm nimic.
Poate că singurele persoane care trebuie să treacă însetate pe lângă fântânile de pe stradă sunt doamnele elegante şi domnii care călătoresc cu trăsura. Ei sunt însetaţi, dar nu atât de vulgari încât să bea. I-ar înjosi, cred ei, să bea dintr-o fântână publică, aşa că trec mai departe cu buzele uscate. O, cât de mulţi sunt cei care sunt bogaţi în fapte bune şi nu pot veni la Christos din cauza lor! „Nu pot fi mântuit” spun ei, „ca o prostituată sau un tâlhar”. Ce! să meargă în cer ca un coşar? Nu există o altă cale, mai glorioasă decât cea a tâlharilor? Eu nu vreau să fiu mântuit în felul acesta. Asemenea lăudăroşi vor rămâne însetaţi pe vecie, dar „cine vrea, să ia apa vieţii fără plată”.
Dumnezeu e în control 