Înaintare

Privesc cu ochii-adânc în mine
La clipe când n-am fost ca Tine,
Când am greșit, și-n îndurare,
M-ai pus din nou pe a Ta cale.

Privesc cu ochii-adânc în mine
La clipe când am fost ca Tine,
Când Te-am urmat fără-ntreb,
Și am ajuns sus pe Horeb.

Privesc în jur până departe
Și văd, ca scrise într-o carte,
Dureri și bucurii, -mpreună,
Și amintirea mi le-adună.

Clipe cuminți de liniștire,
Clipe absurde de-amuțire,
Speranțe zeci, zâmbete calde,
Lacrimi curgând pe față-n salbe.

Văd pași vioi, ce urcă munții,
Sau pași greoi pe fața punții.
Văd oameni care vin sau pleacă,
Izvoare care curg sau seacă.

Văd întuneric ce-mpresoară,
Și cum o Rază se strecoară.
Văd înapoi, în vale, calea
Ce am urcat, dorind salvarea.

Văd ce-am făcut și este bine,
Sau ce-am greșit și mi-e rușine…
Văd tot ce-am câștigat cu trudă,
Și ce-am pierdut pe-a vieții undă.

Sub ochii mei apare-amarul,
Dar și dulceața ce-mi dă harul,
Ușile ce-mi sunt închise,
Dar și intrările deschise.

Cuprind în amintire greul,
Ce a zdrobit în mine eul,
Când am crezut că pot ceva
Fără să am prezența Ta.

Văd rugăciunile ascultate,
Dar și pe cele murmurate.
Văd lupta ce o duc mereu,
Dorind ca să rămân al Tău.

Așa privesc, să pot să știu
Că sunt un om de carne, viu,
Și fiică m-ai chemat să-Ți fiu. –
Sunt cel de șapte ori lovit,
Pe care-l faci neprihănit.

Onuța Bîrlădeanu  

Adevărul Tău deplin

Adevărul Tău deplin
Ne sfințește în chip divin
El ne îndreaptă și ne arată
Calea cea adevărată.

Ca să mergem toți pe ea
În Împărăția Ta
Să cântăm cu bucurie
Căci Biserica Ta-i vie

Duhul Sfânt în noi l-ai pus
Și ne-ai ridicat în sus
În inimă avem izvoare
Ce aduc viața viitoare.

Ele curg spre orșicine
Care prin credință vine
La Domnul Isus Hristos
Care iartă pe păcătos.

El mult a suferit
Pentru noi căci ne-a iubit
Ne-a adus la toți vestirea
Căci El este Mântuirea.

El e calea adevărată
Și Lumina ce ne arată
Adevărul cel divin
Și-n el ne sfințește, amin!

Constantin Sferciuc 

Doar trei zile…

Doar trei zile, doar trei zile… și Cel, ce-I Viața tuturor,
Va deschide a Vieții file – în El, răscumpărat popor,

Pe calea îngustă, luminată de un Divin Rege al Regilor,
Cu cântarea triumfală, vor merge-n gura leilor,

Vor pași-n cuptor aprins, ruguri și crucificări,
Știind, Iubirea-I de nestins, e a valorilor valori!

Doar trei zile, doar trei zile… Îți multumim Sfinte Împărate,
De Jertfa, și de a Vieții file – laude neîncetate,

Curgă-n râu, ce se extinde, iar rodul bucuriei sfinte,
Adore-n inima fierbinte: Iubirea unui Fiu; Părinte!

Universul ți se închine, Ție Creator Divin –
Cale, Viață și Lumină, te venerăm în veci! Amin.

Lidia Cojocaru 

Pe urmele lui Isus

Text: Luca 23:26-46

Dacă nu găseşti nici o cale de ieşire, încearcă privind în sus!

In multe părţi ale lumii, oamenii sînt puşi să aleagă între învăţăturile lui Karl Marx şi ale lui Isus Cristos. Nu vreau să spun că sînt puşi să aleagă între comunism şi capitalism. Alegerea trebuie făcută între a-l lua de conducător pe Karl Marx, care L-a respins pe Dumnezeu şi Biblia, sau a-L primi pe Cristos ca Mîntuitor şi ca exemplu.
Să-i comparăm pe cei doi. Karl Marx, omul care a scris „biblia” comunismului, nu a posedat puterea de a-i salva pe oameni din păcatele lor şi nici nu a avut caracterul unui exemplu potrivit. Biografii săi, chiar şi cei care simpatizează cu comunismul, foloseau termeni ca: „izolat şi ostil”, „iritabili” „insensibil,” „gelos şi suspicios”, pentru a-l descrie. In toată gîndirea sa, n-a avut loc pentru concepte ca: Dumnezeu, puritate, dragoste şi blîndeţe. N-a avut nici o speranţă pentru cer.


Cît de diferit este Isus Cristos! A fost bun – chiar cu oameni demni de dispreţ cum au fost vameşii şi femeile stricate. A luat copilaşii în braţele Sale. S-a atins de leproşi şi i-a vindecat. S-a rugat pentru duşmanii Săi. A fost un fiu atît de devotat mamei Sale încît atunci cînd a fost pe cruce, a încredinţat-o lui loan pentru a avea grijă de ea. A vorbit cu dragoste tîlharului atîrnat pe crucea de alături de El. Dar mai mult decît atît, din pricina vieţii sale desăvîrşite, a morţii ispăşitoare, şi a învierii glorioase, a adus mîntuirea tuturor celor ce cred în El. Numai Isus Cristos, poate aduce iertarea păcatelor. El, numai El ne poate aduce transformarea interioară a vieţilor noastre. Nimeni altul nu merită să ne fie exemplu. Să-L urmăm pe Cristos!   – H.V.L.

Isus mi-e bunul Salvator
Şi salvator, „Isus” înseamnă;
Pe drum îmi e conducător
Prin lumea rece şi profană.„- Stevens

Nimeni din cei care îl urmează pe Isus nu se poate rătăci.

Painea zilnica

Psalmul 103

O, suflete-al meu binecuvântează!
Pe Domnul în umblarea pe pământ
Și tot ce este-n mine și vibrează
Binecuvinte Numele Lui Sfânt!

Binecuvântă-L suflete pe Domnul!
Și-ale Lui binefaceri nu uita
El toate-ți iartă, îți veghează somnul
Și-ți vindecă întreagă boala ta.

Viața El din groapă-ți izbăvește
Cunună de-ndurare-țj dă în dar
Când ești bătrân te satură regește
Ca vulturul te-ntinerește iar.

Dreptate face Domnul, judecată
Acelor asupriți, nu uită El
I-a arătat lui Moise Calea dreaptă
Și-a Lui lucrări la-ntregul Israel.

Da, Domnu-i plin de milă și-ndurare
E bun și-a Lui răbdare-i îndelungă
El nu se ceartă fără de-ncetare
Mînia Lui nu-i veșnic să ne-ajungă.

El nu ne face chiar după păcate
Nici după fărdelegi nu pedepsește
Ci cât de sus sunt ceruri depărtate
Și bunătatea Lui atâta crește.

Precum din răsărit e depărtarea
Până-n apus ce greu o înțelegi
Tot astfel El ‘și-arată îndurarea
Și depărtează-a noastre fărdelegi.

Cum se îndură-un tată cu blândețe
De-ai săi copii și Domnul tot la fel
Le dăruie-ndurare și noblețe
Acelora care se tem de El.

Suntem țărână, El ‘și-aduce-aminte
Ca iarba de pe câmp și ca o floare
Când trece-un vînt puternic și fierbinte
Și omul se usucă și dispare.

Dar veșnic are Domnul bunătate
Și îndurare pentru-ai Săi copii
Și-a lor copii ce Legea-I țin în toate
Dorind a Lui porunci a le-mplini.

Da, Domnul Dumnezeu împărățește
În Ceruri pe-al Său scaun de domnie
Și peste tot domnia-I stăpânește
E Domn și Împărat pentru vecie.

Îngeri puternici care-aveți tărie
Și voi pe Domnul binecuvântați!
Voi ce-mpliniți cu-atâta bucurie
A Lui porunci și glasu-I ascultați.

Să binecuvântați pe Domnul Mare
Voi robii Lui și-oștirea Lui cea trează
Și stăpânirea Lui și-a Lui lucrare
Pe Domnul, suflet, binecuvântează!

Daniel Hozan

Te-am Zarit

Te-am zarit
Undeva pe-o colina
M-ai uimit
Cum veneai prin Lumina

Am dorit
Ca sa vii… Tu esti oare?
Te-am simtit
In mirosul de floare

M-ai atins
Lacrimand parca norul
Inadins
Sa-mi aprinzi mai mult dorul

Si dorind
Sa-mi dai sfaturi pe cale
Sopotind
Asculta-i apa-n vale

Si mi-ai spus
Despre jertfa cea mare
Ce-a adus
Pentru mine iertare

Mi-ai vorbit
Ca vei fi langa mine
Negresit
Si la rau si la bine

Mi-ai mai spus
Ca-mi cunosti viitorul
Si de sus
Imi vei da ajutorul

Te-am privit
Prin nuante obtuze
Si-am sorbit
Sfatul Tau de pe buze

Si-acum vin
C-o deplina iubire
Ma inchin
Si-Ti aduc multumire

Vreau sa-Ti zic
Dorul meu cel fierbinte
Dar nimic
Nu pot spune-n cuvinte

Stiu ca esti
Creator si Iubire
Si domnesti
Peste-ntreaga-Ti zidire

Esti bogat
Si puternic si mare
Imparat
Imbracat in splendoare

Tu-ti faci drum
Printre spatii divine
Oare cum
Te cobori pan’ la mine?

Dumnezeu
Vesnic Sfant, vesnic mare
Ce sunt eu
Sa-mi vorbesti printr-o floare?

Sa m-atingi
Cu-ale Tale cuvinte
Si sa stingi
Dorul meu cel fierbinte

Viata mea
Eu o am de la Tine
Ce-as avea
Daca n-ai fi cu mine?

Dar Tu ai
O sublima dorinta
Ca sa-mi dai
Tot mai multa credinta.

Te vad iar
Prin natura oriunde
Si-al Tau har
Tot mai mult ma patrunde…

 Daniel Hozan 

Alegerea cea dreaptă

Un om, mergea odată pe drumul vieţii sale,
Păşind uşor pe calea ce o ştia de-acum,
Văzând în jur cu spaimă, prăpăstii colosale,
Ori admirând doar munţii ce îi ieşeau în drum!

Păşea peste verdeaţă, dar şi pe pietre dure
Ce-i sângerau piciorul la mers îndelungat!
Mergea însă departe, decis cumva să-ndure
O soartă mai umilă, de om neînsemnat!

Doar râurile line îi alinau durerea
Cu apa lor cea rece, cu susur de poveşti,
Şi bucuros de viaţă, îşi încerca puterea
Zvârlind prin unde pietre, în cercuri nebuneşti,

Care-l făceau deodată să uite cine este
Crezând că viaţa-i astăzi un joc pentru copii!
Îşi revenea din visuri când se vedea pe creste
Jucându-se cu norii din zori până-n chindii

Şi podidindu-l foamea, se apuca pe seară
Să încropească-n pripă un loc pentru sălaş,
Dormind sub cerul liber prin sate-n plină vară,
Ori adăstând prin case doar iarna la oraş!

Dar iată că-ntr-o noapte, sub cer cu lună plină,
Ajunse omul nostru, de-acum deplin bărbat,
Să-şi vadă drumul vieţii curmat din rădăcină,
Oprit la o răscruce de-un munte blestemat!

Să-l treci la pas, nici vorbă! Să-l urci, nici pomenire!
Prin piatră nu se poate pătrunde-aşa cum vrei!
Văzu însă la poale, lăsate în neştire
O cărăruie-n stânga, iar alta-n dreapta ei,

Ce-l îmbiau într-una s-aleagă cu răbdare,
Gândind înţelepţeşte, un drum nemaiumblat!
Iar omul, îndoielnic, se tot muncea sub soare,
Nehotărât de calea ce-o are de urmat!

Atunci veni la dânsul, şontâcăind oleacă,
Acel al cărui nume nu vreau să-l mai rostesc,
Şi-i spuse: “-Măi fârtate! Ascultă şi te-apleacă”
“În faţa celui care ţi-e sfetnic pământesc!”

“Apucă drumu-n stânga, că-i neted şi ţi-e bine”
“Şi-aici nu-i vreo jivină care să-ţi facă rău!”
“De vrei o viaţă dulce, ascultă-mă pe mine”
“Căci tot ce vreau în lume e-acum sufletul tău!”

“Iar când vei fi vreodată-n primejdie de moarte,”
“De toate să te lepezi şi-n grabă să mă chemi!”
“Doar eu voi şti de-acuma să ţin cât mai departe”
“De tine orice lucru de care tu te temi!”

Aşa-i vorbi-ntr-o doară, în taină, necuratul,
Văzându-l prins în gheara nefastei îndoieli,
Iar omul se decise să îi asculte sfatul
Gândind că scapă lesne de multe poticneli

Şi-n clipa-n care dânsul se hotărâse, iată,
S-apuce pe cărarea cu traiul cel uşor,
Un glas din depărtare se auzi deodată
Învăluindu-i firea de om şovăitor!

Iar vocea-i spuse astfel: “-Te-ncrede-acum în Mine!”
“Căci Eu nu vreau de-acuma un suflet să-ţi cerşesc!”
“Îţi spun, deci, cu speranţă: Îndreaptă-te spre Bine”
“Şi prin a ta gândire, Voi şti să te-ocrotesc!”

“Voi bate cu sfială la uşa casei tale”
“Şi de vei fi acasă, îţi Voi călca pe prag!”
“Primeşte-Mă în suflet, căci Eu sunt a ta cale”
“Şi prin a ta iubire, te Voi iubi cu drag!”

“Alege-acum în viaţă, o cale, la-ntâmplare”
“Căci nu Eu izvorît-am necaz în faţa ta!”
“De-i stânga, ori de-i dreapta, tu vei găsi un soare”
“Să te-nsoţească-n drumul cel hărăzit cândva!”

“Şi nu uita de-acuma, când eşti la vreo răscruce”
“Şi nu ştii ce potecă s-alegi pe drumul greu,”
“Gândeşte-te o clipă la Cel ce-atunci pe Cruce”
“S-a transformat pe dată din om, în Dumnezeu”

“Luând pe veci păcatul din calea omenească”
“Spre-a nu mai fi în veacuri ce-a fost în alte vremi!”
“Fii deci cu luare-aminte la Pronia Cerească”
“Şi de Dumnezeire în veci să nu te temi!”

Aşa vorbi şi Domnul, lăsând un om pe cale,
Să hotărască singur ce are de făcut!
Iar el, decise iute, să uite de-ale sale
Şi să-şi aleagă-n tihnă un drum necunoscut,

Pe care să pătrundă în lumea ce-l aşteaptă
De astăzi, cu iubire, pe-un primitor pământ,
Lăsând poteca stângă şi luând-o pe CEA DREAPTĂ
Mergând întru credinţă în Dumnezeul Sfânt!

Horia Costina 

Atata cale

E-atata cale intre om si Dumnezeu
Si-atata bezna peste nepasare,
Ca uneori lumina dinspre zare
Se poticneste-n somnul greu.

Adoarme fiecare somnul lui,
Visand minunatii si seriale,
Iar intre noi si cer e-atata cale,
Ca nu mai vrea sa treaca dorul nimanui.

E-atata cale intre gandul bun si ispitire
Si-atat de scurt e timpul de ales,
E doar un semanat si un cules,
O zi de lacrimi sau de multumire.

Cand te gandesti ca esti sarac de toate
Si-atat de mult putin e-n vise,
Descoperi intre soaptele ucise
Un verb al rugii rasarite-n soapte.

E-atata greu intre pamant si stele,
Atat de-abrupt urcus,cumplit de greu,
Devine tot mai limpede mereu
Ca biruinta nu sta-n gestur’le rebele.

E-atata cale intre om si Dumnezeu
Si-atat de aproape-i de la El la mine,
Ca tot ce pot in semn de bine
E numai sa ma-nchid in pumnul Sau.

Daniel Chirileanu  

Timpul

O nouă zi a început
Și curge ca un râu în vale
Se duce; dar eu ce-am făcut?
M-am depărtat, mai mult… pe cale.

Și trece timpul făr’ să-ntrebe
Nu-l poți opri sau să-l grăbești
Se duce; ce-ai să faci atunci?
Când cerul sfânt, tu n-o să vezi?

Și iată timpul, nu te-ntreabă
Ce ai făcut? Sau ce-ai să faci?
Nu vrea să știe, amice dragă
De viața tu ți-ai rezolvat.

Nu vrea să știe de-mpăcarea
Sau mântuirea, tu de-o ai
Nu vrea să știe timpul frate
De cu Isus viața o ai.

Nu vrea să știe de credință
Nu vrea să știe nici de fapte
Nu știe că credința mare
Fără de fapte este moartă.

Și de iubire nu te-ntreabă
Indiferent i-e de iubești
Dacă urăști lui i-e tot una
Nu te împinge să iubești.

De ierți? Nu te întreabă veac!
Dacă te cerți nu vrea să știe
El are doar o-ndatorire
O slujbă ce i-e pregătită.

El e supus, nu-ți da răgaz
Cu el nu poți negocia
El este-n slujba lui Isus
Și n-o să poți a-l amâna.

Și firul vieți-a fost decis
Chiar înainte să te naști
Pământul nu era creat
Când numele îți era dat.

Nici dealuri, mări și nici suflare
Nici orizonturi nu erau
Când Domnul se juca cu tine
Și sufletul îți cunoștea.

Deci crede cu toată ființa
Nu amâna, nu este timp
Nu mai te duce la răscruce
Tu timpul nu o sa îl schimbi.

Maria Rank

Din Proverbe

Ca un pom frumos de viata e dorinta implinita,
Si un om cu bunatate are calea insorita;
Dar nadejdea amanata e ca boala dusa-n sac,
Si invidia cand arde, greu sa-i mai gasesti un leac.

Decat intr-o casa mare si-o nevasta certareata,
Mai bine sa dormi pe stresini, ca tot ai mai buna viata.
Decat ura si galceava, chiar cu boul la gratar,
Mai bine mananci verdeturi, dar cu dragoste si har.

Mult mai mult decat o jertfa pretuieste ascultarea,
Mai buna decat mania, este pacea si rabdarea;
Ca o scarba e mandria inimii de fariseu,
Dar o inima zdrobita moaie si pe Dumnezeu!

O, ce dulce-i vorba spusa la o vreme potrivita,
Un ulei de vindecare peste inima ranita!
Si cuvintele curate Dumnezeu le scrie sus,
Dupa cum cu-ntelepciune si cu dragoste le-am spus.

Ca o apa din izvoare, buna, limpede, curata,
Asa este vestea buna dintr-o tara-ndepartata.
Cine nu-i stapan pe sine, e ca frunza dusa-n vant,
E ca o cetate sparta, si cu ziduri la pamant.

Ura naste vorbe rele, si starneste numai cearta,
Dragostea e rabdatoare, si greselile le iarta.
Cum distruge bruma rece vrejile de castraveti,
Asa surpa Domnul casa celor mandri si semeti.

Un prieten ce iubeste are-n suflet bunatate,
Si cand vine o napasta el ajunge ca un frate.
Asa e Hristos Preasfantul, ne-a iubit din vesnicii;
Nicidecum si niciodata El nu ne va parasi!

–––––––––––––––––––
Texte: Prov. 13:12; 21:9; 15:17; 16:5; 15:23; Maleahi 3:16;
Prov. 25:25; 25:28; 10:12: 15:25; 17:17.

Valentin Popovici