Psalmul 103

O, suflete-al meu binecuvântează!
Pe Domnul în umblarea pe pământ
Și tot ce este-n mine și vibrează
Binecuvinte Numele Lui Sfânt!

Binecuvântă-L suflete pe Domnul!
Și-ale Lui binefaceri nu uita
El toate-ți iartă, îți veghează somnul
Și-ți vindecă întreagă boala ta.

Viața El din groapă-ți izbăvește
Cunună de-ndurare-țj dă în dar
Când ești bătrân te satură regește
Ca vulturul te-ntinerește iar.

Dreptate face Domnul, judecată
Acelor asupriți, nu uită El
I-a arătat lui Moise Calea dreaptă
Și-a Lui lucrări la-ntregul Israel.

Da, Domnu-i plin de milă și-ndurare
E bun și-a Lui răbdare-i îndelungă
El nu se ceartă fără de-ncetare
Mînia Lui nu-i veșnic să ne-ajungă.

El nu ne face chiar după păcate
Nici după fărdelegi nu pedepsește
Ci cât de sus sunt ceruri depărtate
Și bunătatea Lui atâta crește.

Precum din răsărit e depărtarea
Până-n apus ce greu o înțelegi
Tot astfel El ‘și-arată îndurarea
Și depărtează-a noastre fărdelegi.

Cum se îndură-un tată cu blândețe
De-ai săi copii și Domnul tot la fel
Le dăruie-ndurare și noblețe
Acelora care se tem de El.

Suntem țărână, El ‘și-aduce-aminte
Ca iarba de pe câmp și ca o floare
Când trece-un vînt puternic și fierbinte
Și omul se usucă și dispare.

Dar veșnic are Domnul bunătate
Și îndurare pentru-ai Săi copii
Și-a lor copii ce Legea-I țin în toate
Dorind a Lui porunci a le-mplini.

Da, Domnul Dumnezeu împărățește
În Ceruri pe-al Său scaun de domnie
Și peste tot domnia-I stăpânește
E Domn și Împărat pentru vecie.

Îngeri puternici care-aveți tărie
Și voi pe Domnul binecuvântați!
Voi ce-mpliniți cu-atâta bucurie
A Lui porunci și glasu-I ascultați.

Să binecuvântați pe Domnul Mare
Voi robii Lui și-oștirea Lui cea trează
Și stăpânirea Lui și-a Lui lucrare
Pe Domnul, suflet, binecuvântează!

Daniel Hozan

Te-am Zarit

Te-am zarit
Undeva pe-o colina
M-ai uimit
Cum veneai prin Lumina

Am dorit
Ca sa vii… Tu esti oare?
Te-am simtit
In mirosul de floare

M-ai atins
Lacrimand parca norul
Inadins
Sa-mi aprinzi mai mult dorul

Si dorind
Sa-mi dai sfaturi pe cale
Sopotind
Asculta-i apa-n vale

Si mi-ai spus
Despre jertfa cea mare
Ce-a adus
Pentru mine iertare

Mi-ai vorbit
Ca vei fi langa mine
Negresit
Si la rau si la bine

Mi-ai mai spus
Ca-mi cunosti viitorul
Si de sus
Imi vei da ajutorul

Te-am privit
Prin nuante obtuze
Si-am sorbit
Sfatul Tau de pe buze

Si-acum vin
C-o deplina iubire
Ma inchin
Si-Ti aduc multumire

Vreau sa-Ti zic
Dorul meu cel fierbinte
Dar nimic
Nu pot spune-n cuvinte

Stiu ca esti
Creator si Iubire
Si domnesti
Peste-ntreaga-Ti zidire

Esti bogat
Si puternic si mare
Imparat
Imbracat in splendoare

Tu-ti faci drum
Printre spatii divine
Oare cum
Te cobori pan’ la mine?

Dumnezeu
Vesnic Sfant, vesnic mare
Ce sunt eu
Sa-mi vorbesti printr-o floare?

Sa m-atingi
Cu-ale Tale cuvinte
Si sa stingi
Dorul meu cel fierbinte

Viata mea
Eu o am de la Tine
Ce-as avea
Daca n-ai fi cu mine?

Dar Tu ai
O sublima dorinta
Ca sa-mi dai
Tot mai multa credinta.

Te vad iar
Prin natura oriunde
Si-al Tau har
Tot mai mult ma patrunde…

 Daniel Hozan 

Alegerea cea dreaptă

Un om, mergea odată pe drumul vieţii sale,
Păşind uşor pe calea ce o ştia de-acum,
Văzând în jur cu spaimă, prăpăstii colosale,
Ori admirând doar munţii ce îi ieşeau în drum!

Păşea peste verdeaţă, dar şi pe pietre dure
Ce-i sângerau piciorul la mers îndelungat!
Mergea însă departe, decis cumva să-ndure
O soartă mai umilă, de om neînsemnat!

Doar râurile line îi alinau durerea
Cu apa lor cea rece, cu susur de poveşti,
Şi bucuros de viaţă, îşi încerca puterea
Zvârlind prin unde pietre, în cercuri nebuneşti,

Care-l făceau deodată să uite cine este
Crezând că viaţa-i astăzi un joc pentru copii!
Îşi revenea din visuri când se vedea pe creste
Jucându-se cu norii din zori până-n chindii

Şi podidindu-l foamea, se apuca pe seară
Să încropească-n pripă un loc pentru sălaş,
Dormind sub cerul liber prin sate-n plină vară,
Ori adăstând prin case doar iarna la oraş!

Dar iată că-ntr-o noapte, sub cer cu lună plină,
Ajunse omul nostru, de-acum deplin bărbat,
Să-şi vadă drumul vieţii curmat din rădăcină,
Oprit la o răscruce de-un munte blestemat!

Să-l treci la pas, nici vorbă! Să-l urci, nici pomenire!
Prin piatră nu se poate pătrunde-aşa cum vrei!
Văzu însă la poale, lăsate în neştire
O cărăruie-n stânga, iar alta-n dreapta ei,

Ce-l îmbiau într-una s-aleagă cu răbdare,
Gândind înţelepţeşte, un drum nemaiumblat!
Iar omul, îndoielnic, se tot muncea sub soare,
Nehotărât de calea ce-o are de urmat!

Atunci veni la dânsul, şontâcăind oleacă,
Acel al cărui nume nu vreau să-l mai rostesc,
Şi-i spuse: “-Măi fârtate! Ascultă şi te-apleacă”
“În faţa celui care ţi-e sfetnic pământesc!”

“Apucă drumu-n stânga, că-i neted şi ţi-e bine”
“Şi-aici nu-i vreo jivină care să-ţi facă rău!”
“De vrei o viaţă dulce, ascultă-mă pe mine”
“Căci tot ce vreau în lume e-acum sufletul tău!”

“Iar când vei fi vreodată-n primejdie de moarte,”
“De toate să te lepezi şi-n grabă să mă chemi!”
“Doar eu voi şti de-acuma să ţin cât mai departe”
“De tine orice lucru de care tu te temi!”

Aşa-i vorbi-ntr-o doară, în taină, necuratul,
Văzându-l prins în gheara nefastei îndoieli,
Iar omul se decise să îi asculte sfatul
Gândind că scapă lesne de multe poticneli

Şi-n clipa-n care dânsul se hotărâse, iată,
S-apuce pe cărarea cu traiul cel uşor,
Un glas din depărtare se auzi deodată
Învăluindu-i firea de om şovăitor!

Iar vocea-i spuse astfel: “-Te-ncrede-acum în Mine!”
“Căci Eu nu vreau de-acuma un suflet să-ţi cerşesc!”
“Îţi spun, deci, cu speranţă: Îndreaptă-te spre Bine”
“Şi prin a ta gândire, Voi şti să te-ocrotesc!”

“Voi bate cu sfială la uşa casei tale”
“Şi de vei fi acasă, îţi Voi călca pe prag!”
“Primeşte-Mă în suflet, căci Eu sunt a ta cale”
“Şi prin a ta iubire, te Voi iubi cu drag!”

“Alege-acum în viaţă, o cale, la-ntâmplare”
“Căci nu Eu izvorît-am necaz în faţa ta!”
“De-i stânga, ori de-i dreapta, tu vei găsi un soare”
“Să te-nsoţească-n drumul cel hărăzit cândva!”

“Şi nu uita de-acuma, când eşti la vreo răscruce”
“Şi nu ştii ce potecă s-alegi pe drumul greu,”
“Gândeşte-te o clipă la Cel ce-atunci pe Cruce”
“S-a transformat pe dată din om, în Dumnezeu”

“Luând pe veci păcatul din calea omenească”
“Spre-a nu mai fi în veacuri ce-a fost în alte vremi!”
“Fii deci cu luare-aminte la Pronia Cerească”
“Şi de Dumnezeire în veci să nu te temi!”

Aşa vorbi şi Domnul, lăsând un om pe cale,
Să hotărască singur ce are de făcut!
Iar el, decise iute, să uite de-ale sale
Şi să-şi aleagă-n tihnă un drum necunoscut,

Pe care să pătrundă în lumea ce-l aşteaptă
De astăzi, cu iubire, pe-un primitor pământ,
Lăsând poteca stângă şi luând-o pe CEA DREAPTĂ
Mergând întru credinţă în Dumnezeul Sfânt!

Horia Costina 

Atata cale

E-atata cale intre om si Dumnezeu
Si-atata bezna peste nepasare,
Ca uneori lumina dinspre zare
Se poticneste-n somnul greu.

Adoarme fiecare somnul lui,
Visand minunatii si seriale,
Iar intre noi si cer e-atata cale,
Ca nu mai vrea sa treaca dorul nimanui.

E-atata cale intre gandul bun si ispitire
Si-atat de scurt e timpul de ales,
E doar un semanat si un cules,
O zi de lacrimi sau de multumire.

Cand te gandesti ca esti sarac de toate
Si-atat de mult putin e-n vise,
Descoperi intre soaptele ucise
Un verb al rugii rasarite-n soapte.

E-atata greu intre pamant si stele,
Atat de-abrupt urcus,cumplit de greu,
Devine tot mai limpede mereu
Ca biruinta nu sta-n gestur’le rebele.

E-atata cale intre om si Dumnezeu
Si-atat de aproape-i de la El la mine,
Ca tot ce pot in semn de bine
E numai sa ma-nchid in pumnul Sau.

Daniel Chirileanu  

Timpul

O nouă zi a început
Și curge ca un râu în vale
Se duce; dar eu ce-am făcut?
M-am depărtat, mai mult… pe cale.

Și trece timpul făr’ să-ntrebe
Nu-l poți opri sau să-l grăbești
Se duce; ce-ai să faci atunci?
Când cerul sfânt, tu n-o să vezi?

Și iată timpul, nu te-ntreabă
Ce ai făcut? Sau ce-ai să faci?
Nu vrea să știe, amice dragă
De viața tu ți-ai rezolvat.

Nu vrea să știe de-mpăcarea
Sau mântuirea, tu de-o ai
Nu vrea să știe timpul frate
De cu Isus viața o ai.

Nu vrea să știe de credință
Nu vrea să știe nici de fapte
Nu știe că credința mare
Fără de fapte este moartă.

Și de iubire nu te-ntreabă
Indiferent i-e de iubești
Dacă urăști lui i-e tot una
Nu te împinge să iubești.

De ierți? Nu te întreabă veac!
Dacă te cerți nu vrea să știe
El are doar o-ndatorire
O slujbă ce i-e pregătită.

El e supus, nu-ți da răgaz
Cu el nu poți negocia
El este-n slujba lui Isus
Și n-o să poți a-l amâna.

Și firul vieți-a fost decis
Chiar înainte să te naști
Pământul nu era creat
Când numele îți era dat.

Nici dealuri, mări și nici suflare
Nici orizonturi nu erau
Când Domnul se juca cu tine
Și sufletul îți cunoștea.

Deci crede cu toată ființa
Nu amâna, nu este timp
Nu mai te duce la răscruce
Tu timpul nu o sa îl schimbi.

Maria Rank

Din Proverbe

Ca un pom frumos de viata e dorinta implinita,
Si un om cu bunatate are calea insorita;
Dar nadejdea amanata e ca boala dusa-n sac,
Si invidia cand arde, greu sa-i mai gasesti un leac.

Decat intr-o casa mare si-o nevasta certareata,
Mai bine sa dormi pe stresini, ca tot ai mai buna viata.
Decat ura si galceava, chiar cu boul la gratar,
Mai bine mananci verdeturi, dar cu dragoste si har.

Mult mai mult decat o jertfa pretuieste ascultarea,
Mai buna decat mania, este pacea si rabdarea;
Ca o scarba e mandria inimii de fariseu,
Dar o inima zdrobita moaie si pe Dumnezeu!

O, ce dulce-i vorba spusa la o vreme potrivita,
Un ulei de vindecare peste inima ranita!
Si cuvintele curate Dumnezeu le scrie sus,
Dupa cum cu-ntelepciune si cu dragoste le-am spus.

Ca o apa din izvoare, buna, limpede, curata,
Asa este vestea buna dintr-o tara-ndepartata.
Cine nu-i stapan pe sine, e ca frunza dusa-n vant,
E ca o cetate sparta, si cu ziduri la pamant.

Ura naste vorbe rele, si starneste numai cearta,
Dragostea e rabdatoare, si greselile le iarta.
Cum distruge bruma rece vrejile de castraveti,
Asa surpa Domnul casa celor mandri si semeti.

Un prieten ce iubeste are-n suflet bunatate,
Si cand vine o napasta el ajunge ca un frate.
Asa e Hristos Preasfantul, ne-a iubit din vesnicii;
Nicidecum si niciodata El nu ne va parasi!

–––––––––––––––––––
Texte: Prov. 13:12; 21:9; 15:17; 16:5; 15:23; Maleahi 3:16;
Prov. 25:25; 25:28; 10:12: 15:25; 17:17.

Valentin Popovici

A coborât ca Jertfă vie

Pe drumul crucii înlăcrimat,
Păşesc şi astăzi cu durere.
Aud vacarmul de altădat’,
Strigătul inimii în tăcere.

Ca om sărman şi-al nimănui,
La moarte L-a trimis poporul.
N-au crezut că-I Fiul cerului,
Şi Domn al Domnilor, El, Mielul.

El, Fiul Lui Dumnezeu Cel sfânt,
A coborât ca Jertfă vie,
Ne-a lăsat Noul Legământ
Şi o Cale spre veşnicie.

Te cheamă azi din căi bizare,
Isus, Cel jertfit, Emanuel,
Să vii la El pe sfânta Cale,
Că mult ne-a iubit Tatăl din cer!

Maria Șopț 

Toate lucrurile nobile sunt dificile

“Intră pe poarta cea strâmtă… căci strâmtă este poarta, îngustă este calea.” Matei 7:13-14

Dacă vrem să trăim ca ucenici ai lui Isus, trebuie să ne amintim că toate lucrurile nobile sunt dificile. Viaţa creştină este într-un mod glorios dificilă, dar dificultatea ei nu ne face să cădem şi să batem în retragere, ci ne stimulează să învingem. Apreciem noi într-atâta uimitoarea mântuire a lui Isus Cristos, încât să trăim din plin pentru gloria Lui?

Dumnezeu mântuieşte oamenii prin harul Lui suveran, prin ispăşirea lui Isus; El, după buna Lui plăcere, lucrează în noi a voi şi a înfăptui. Dar noi trebuie să transpunem în trăirea practică această mântuire. Dacă începem, de pe baza Răscumpărării Sale, să facem » ce ne porunceşte El, vom descoperi că putem face aceasta. Dacă nu reuşim, este deoarece n-am pus în practică ceea ce Dumnezeu a aşezat în noi. Criza va arăta dacă am practicat sau nu, dacă ascultăm de Duhul lui Dumnezeu şi aplicăm în viaţa noastră,dacă ceea ce a pus Dumnezeu în noi prin Duhul Său, atunci, când va veni criza, vom descoperi că atât propria noastră natură, cât şi harul lui Dumnezeu vor fi alături de noi.

Mulţumim lui Dumnezeu că El ne dă de făcut lucruri dificile! Mântuirea Lui este un lucru îmbucurător, dar eroic şi sfânt în acelaşi timp. Ea testează întreaga noastră valoare. Isus îi duce pe “mulţi fii în slavă” şi Dumnezeu nu ne va scuti de îndatoririle unui fiu. Harul lui Dumnezeu formează nişte oameni care să semene puternic cu Isus Cristos, nu nişte papă-lapte. Se cere multă disciplină pentru a trăi o viaţă nobilă de ucenic al Iui Isus în lucrurile practice. Este întotdeauna nevoie să facem un efort pentru a fi nobili.

Oswald CHAMBERS

Sunt atât fe fericit…

Sunt atât de fericit
C-am găsit Lumina
Cerul nu m-a părăsit
Mi-a-ngrijit grădina.

Merg pe cale cu avânt
Știu c-ajung în Slavă
Voi rămâne-n Legământ
Nu vreau colb, nici pleavă.

Nici de plâns nu sunt scutit
Nici de grea povară
Dar în mine-a răsărit
Iar o primăvară.

Când lovit sunt de furtuni
Rănile-s legate
Zilnic pot vedea minuni
Mirele mi-e frate.

Întristările când vin
Intonez cântarea
C-așa veșnicul destin
Îndulcește starea.

Doar prin har înaintez
Spre răsplata vieții
Am un dor și am un crez:
Țara Frumuseții.

Dimineața a sosit
Soarele-mi zâmbește
Sunt atât de fericit
Tatăl mă iubește.

Mă desprind de frământări
Doar privind spre țintă
Mai vin binecuvântări
Și-n a mea incintă.

Slăbiciunile apar
Să-mi umbrească traiul
Dar am scris în calendar
“Mă-ntărește Raiul.”

Dați-mi voie să mai spun
Ce-am mai spus odată:
Veșnice comori adun,
Veșnică răsplată.

George Cornici

Izvorul litigiului

Fără binecuvântare şi Esau e plin de ură.
Vrea pe Iacov să-l omoare depăşind orice măsură.
Ura nu e de la Domnul, ea doar de le cel rău vine
Să-şi justifice purtarea şi mândria sa de sine.

Pe-absurde resentimente lumea-ntreagă e clădită
Şi de-aceea viaţa noastră nu este prea fericită.
Se pornesc războaie grele între naţiuni duşmane
Dar dreptate nu există, ci doar ură cu şicane.

Iacov împărţea iubirea cu Rahela şi cu Leea.
Dar Rahela e iubită mult mai mult în vremea-aceea.
Când văzu ea că rivala începu mai mult să nască
A-nceput de-atunci Rahela tot mai mult s-o pizmuiască.

Pizma este slăbiciunea ce ne pare cam şireată
Pentru că nu vrea ca lumea s-o cunoască deocamdată.
Domnul însă-i cântăreşte şi Rahelei tot amarul
Ca-n final să o trateze cu iubire şi cu harul.

Pe Beniamin şi Iosif ea lui Iacov i-a născut.
Ca de idoli s-o despartă Domnu-o ia în nevăzut.
Şi-a rămas Iacov în urmă cu durere-n pieptul său
Acceptând voinţa sfântă ce-l păzise de-orice rău.

Da, păcatul totdeauna e-un izvor de multe rele.
Astfel diavolul încearcă să omoare şi să-nşele.
El se bagă în familii, la ONU şi-n parlamente
Să lovească Israelul prin figuri impertinente.

Să strice prin calomnie proiecte umanitare
Şi pe solii din Biserici ce fac evanghelizare.
Cei ce luptă cu păcatul şi cu homosexualii
Sunt luaţi în băşcălie şi trataţi ca şi vandalii.

Pe Ana şi pe Penina un litigiu greu le paşte.
Una e favorizată de copiii care-i naşte.
Ana este infertilă, dar ea are-un suflet mare.
Ea se roagă lui Iehova şi Îi cere îndurare.

„Îţi voi dărui copilul!”, spune ea în agonie.
Domnul păcii o ascultă şi-i dă marea bucurie.
Samuel e rodu-acela cel născut din rugăciune:
Un profet, judecătorul, cel născut ca o minune.

Dumnezeu prin el lucrează, schimbă vremuri şi sisteme
Pentru că omul acesta doar de Dumnezeu se teme.
El e-o pildă şi-un exemplu de neatinsă curăţie.
Cine în lucrarea noastră poate ca şi el să fie? !

Când lucra în competiţii Absalom cu al său rege
El îi câştiga pe oameni şi pe sine se alege.
David fuge din cetate cu ai lui, descumpănit.
Numai Domnul îl salvează la momentul potrivit.

În pădurea lui Efraim într-o luptă ce s-a dat
Absalom moare în luptă de o creangă spânzurat.
Astfel Domnul îi plăteşte răzvrătirea şi mândria
Când îşi pierde dintrodată viaţa şi împărăţia.

E o lecţie completă cum vine din cer fotonul
Pentru toţi antisemiţii care jinduiesc Sionul.
Ei toţi trebuie să ştie că nu-i rege demodat
David care-n cer aşteaptă să se-ntoarcă la palat.

Va veni cutremur mare peste moscheea Omar
Când Hristos Se va întoarce cu putere şi cu har.
„Absalom” din lumea-ntreagă va rămâne de ruşine
Când adevăratul Rege vine cu puteri depline.

Lăcomia cea primară, lenea şi nemulţumirea
Sunt izvoare de litigii care macină-omenirea.
Dar Hristos venind în lume este Adevăr şi Cale.
El e Viaţa noastră-ntreagă ce dă bucurii, nu jale.
*
Hai, primeşte-L prin credinţă, prin căinţa ta amice
Căci de tine Domnul slavei nicidecum nu se dezice!
El îţi dă Împărăţia dacă suferi pentru El
Şi astfel leit să semeni, prin ce eşti, cu blândul Miel.

Corneliu Livanu