15 Mai

„Şi să vă îmbrăcaţi în omul cel nou, făcut după chipul lui Dumnezeu, de o
neprihănire şi sfinţenie pe care o dă adevărul.“
Efeseni 4:24


În mod obişnuit, oamenii confundă sfinţenia cu bunătatea, deşi acestea
sunt virtuţi diferite. „Dumnezeu S-a uitat la tot ce făcuse; şi iată că erau foarte
bune“ (Geneza 1:31). După acest „foarte bune“ a urmat ceva cu totul diferit.
„Dumnezeu a binecuvântat ziua a şaptea şi a sfinţit-o“ (Geneza 2:3).
Sfinţirea şi bunătatea fac parte din domenii diferite.
Un om poate să fie foarte bun, fără să fie sfânt sau pus deoparte pentru
Dumnezeu. Există cazuri extreme în care oameni sfinţi nu sunt buni. Unde este
bunătatea lui Ghedeon, a lui Iael, a lui Iosua? Ei erau luptători pentru triumful
poporului ales. Prin aceasta erau sfinţi.

Cei care au citit depre vieţile lui
Atanasie, Luther şi Calvin găsesc puţină bunătate în ei. Aceşti oameni au luptat
fără milă pentru un adevăr care le fusese încredinţat, lovindu-şi necruţător
adversarii. Adevărul trebuie să fie victorios.
Devenim sfinţi hrănindu-ne cu hrana spirituală potrivită.
În urma unui experiment s-a descoperit că viermii care de obicei trăiesc în
întuneric pot fi condiţionaţi să prefere lumina. De fiecare dată când se retrăgeau
în întuneric, li se administrau şocuri electrice, în timp ce, dacă ieşeau la lumină
găseau mâncare din abundenţă. Cu timpul, aceste fiinţe „s-au îmbrăcat cu un nou
vierme“, ca să folosim o expresie biblică. Contrar obiceiurilor speciei lor, de
atunci încolo au preferat lumina în locul întunericului. Apoi aceşti viermi au fost
tăiaţi în bucăţi mici şi acestea au fost amestecate în hrana dată altor viermi; şi –
ce să vezi? – şi aceşti viermi şi-au schimbat obiceiurile.

Odată cu adăugarea
materiei din noua rasă de viermi au dobândit mai mult acid ribonucleic, sediul
memoriei. Ei respingeau întunericul şi preferau lumina, la fel ca vieţuitoarele cu
care se hrăniseră. Au fost făcute experimente similare cu alte animale.
Dacă vrei să te îmbraci cu omul cel nou, un om al neprihănirii şi al
sfinţeniei, hrăneşte-te cu Hristos! El S-a făcut trup pentru ca să poată deveni
hrana ta de fiecare zi.

Richard Wurmbrand
DRUMUL SPRE CULMI

9 Mai

„A Împăratului veşniciilor, a nemuritorului, nevăzutului şi singurului
Dumnezeu…“
1 Timotei 1:17


De ce este Dumnezeu nevăzut? Din acelaşi motiv pentru care un fulg de
zăpadă care a căzut pe o pătură albă ar rămâne nevăzut. Dumnezeu este foarte
bun. „Dumnezeu … tot ce făcuse; şi iată că erau foarte bune“ (Geneza 1:31).
Cum poţi distinge ce este foarte bun de ce este foarte bun? Nu este în El nici cea
mai mică fărâmă de bunătate pe care să nu o fi transmis-o creaturilor Sale.
El nu stă în faţa unei oglinzi, la fel ca mama vitregă din povestea Albă-caZăpada ca să întrebe: „Oglindă, oglinjoară, cine-i cel mai frumos din ţară?“ El
nu poate fi cel mai frumos; nu I se poate atribui niciun superlativ pentru că nu
este nicio măsură de frumuseţe din Sine pe care El să nu fi împărtăşit-o cu
păsările cântătoare, cu izvoarele, cu vârfurile maiestuoase ale munţilor, cu
copiii.


De cât efort este nevoie din partea unei fete pentru a se îndrăgosti de un
prinţ frumos? De niciun pic. Deci orice străduinţă de a-L iubi pe Dumnezeu cu
toată inima este falsă. Nu poţi să nu-L iubeşti. Îngerii i-au spus unui profet:
„Pământul este plin de slava Lui“ (Isaia 6:3), o slavă cu nimic mai prejos decât
aceea pe care El o are pe tronul Său.


„Ferice de cei cu inima curată, căci ei vor vedea pe Dumnezeu!“ (Matei
5:8). Dumnezeu este văzut în toate lucrurile şi în toate evenimentele. Lucrul care
Îl face să pară nevăzut este necurăţia noastră. Fii spălat în sângele lui Hristos,
primeşte Duhul Sfânt şi vei privi cu faţa descoperită, deşi ca printr-o oglindă,
slava Domnului, da, vei fi schimbat în acelaşi chip cu al Lui (2 Corinteni 3:18).

Richard Wurmbrand
DRUMUL SPRE CULMI

27 Martie

„Fiul omului n-a venit să I se slujească, ci … să-Şi dea viaţa ca răscumpărare
pentru mulţi.“
Matei 20:28


Să ne rugăm pentru China. Un sfert din populaţia lumii este astăzi
chineză. Pe teritoriul Chinei creştinismul este interzis total, dar Duhul lui
Dumnezeu are moduri neobişnuite de a pătrunde în locuri întunecate.
Într-o colibă dintr-o comunitate simplă, o familie se aduna în jurul
bunicului care îi distra cu istorioare din folclorul legat de chinezii bogaţi. De
data aceasta, el spunea povestea lui Tso-Po-Tao, omul care fusese un simbol al
bunătăţii. Odată el călătorea cu prietenul său, Yang-Chiao-Ai. Trebuia să ajungă
la Tsu Yuan Wang, dar după o călătorie de câteva zile, au descoperit că zăpada
era prea mare, iar hainele şi hrana nu le erau de ajuns. Nu ar fi putut supravieţui
amândoi. Tso-Po-Tao a rostit îndemnul: „Eu sunt un slujitor. Ia hainele
amândurora şi toată mâncarea şi atinge-ţi ţelul. De ce să murim amândoi?“
Yang avea reţineri şi n-ar fi vrut să accepte oferta, dar Tso îşi scosese deja
hainele şi se aşezase pe zăpadă, cu braţele larg deschise, ca şi când ar fi dorit să
îmbrăţişeze toată omenirea cu dragostea lui. În câteva minute era îngheţat bocnă.


Atunci Yang s-a îmbrăcat în hainele lui şi a avut hrană suficientă pentru a ajunge
la destinaţie. Şi-a amintit totdeauna cu recunoştinţă ce făcuse Tso pentru el.
Un copil întrebă: „Este o poveste adevărată sau doar o poveste-poveste?
Există oameni aşa de buni ca Tso? Eu nu am întâlnit niciodată un om atât de
bun. Cei mai mulţi în jurul nostru sunt violenţi.“
Bunicul îi răspunse: „Cred că nu vei întâlni mulţi de Tso.

Am auzit odată un alb spunând că aşa ceva s-a întâmplat cu mult timp în urmă într-o ţară
îndepărtată. Un om Şi-a dat viaţa, blând ca un miel, pentru a-i salva pe mulţi
alţii. Albul a spus că de aceea caracterul nostru chinezesc, ideograma pentru
«dreptate» este un «I» acoperit de «un miel». Noi am fost salvaţi de această
fiinţă bună, dar eu sunt analfabet şi nu am înţeles multe din ce spunea. În orice
caz, copile, ai face bine să-l iei pe Tso ca exemplu pentru viaţa ta.“
„Dumnezeu… a vorbit în vechime părinţilor noştri prin proroci, în multe
rânduri şi în multe chipuri“ (Evrei 1:1).

Richard Wurmbrand
DRUMUL SPRE CULMI

Păstor

A fi păstor adevărat înseamnă a avea iubire
iar nu dorință de câștig,
nu-asprime, ci simțire.
Nu a mâna din urma lor pe oi,
ci-a le atrage,
a cerceta durerea lor ‘nainte să te roage…

A păstori nu-a apăsa,
a-i păstori cu hrană,
cu bunătate cântărind și-ndemnuri și dojană,
a-i păstori frumos, pe toți,
de orice vârstă-a vieții
crescându-i cu trăirea ta, a faptei și-a poveței.

A-i crește-nseamnă-a te jertfi în munca necurmată
în rugăciuni, în plâns, în post
și-n pildă-adevărată.
Hristos te roagă,
ca atunci pe Petru,
mai în urmă:
de Mă iubești cu-adevărat,
– să-Mi paști întreaga turmă.

Deci numai dacă-L poți iubi pe El
și turma-I toată,
așa te fă păstor
altfel, mai bine, niciodată.

Și nu uita că păstorești nu turma ta-n viață
ci turma Lui, de care dai răspuns în Sfânta-i Față.
Deci dacă nu te porți așa,
lua-Și-va turma ție
ca altuia mai bun s-o dea…

Fii treaz la datorie!

Traian Dorz

Psalmul 119 c (v. 63-96)

Cu toți acei care se tem de Tine
Întotdeauna mă împrietenesc
Cu-acei care la rău cât și la bine
Poruncile-Ți preasfinte le păzesc.

Pământu-i plin de marea-Ți bunătate
Să-nvăț a Tale-orânduiri mi-ajută!
Tu, robului Tău bine-i faci în toate
După făgăduința Ta făcută.

Mă-nvață să-nțeleg. . , s-am cunoștință. .
Poruncile le cred necontenit
Păzesc al Tău cuvânt azi cu credință
Dar pân-am fost smerit, am rătăcit.

Ești binefăcător și bun de-a pururi
A Tale-orânduiri să-nvăț doresc
Niște-ngâmfați urzesc neadevăruri
Da-n inimă poruncile-Ți păzesc.

Căci inima lor e nesimțitoare
La fel precum grăsimea. . tot așa
Dar eu găsesc întruna desfătare
În sfântul Tău Cuvânt, în Legea Ta.

Smerindu-mă, Tu mi-ai făcut un bine
A Tale-orânduiri să le învăț
Mai mult face-a Ta Lege pentru mine. .
Nu-n aur și argint să mă răsfăț.

Mâinile Tale, preaiubit Părinte
M-au întocmit cu-atâta bunătate
Te rog să-mi dai pricepere Preasfinte
Poruncile să Ți le-nvăț pe toate.

Se bucură cei ce se tem de Tine
Mă văd și-atunci au inimi fericite
Căci ei nădăjduiesc cum se cuvine
În răsplătiri de Tin’ făgăduite.

Știu Doamne că Tu judeci cu dreptate
Că m-ai smerit, dar din credincioșie
Mă mângăie din nou cu bunătate
Sunt al Tău rob. . și mi-ai promis și mie.

Să vină ca o ploaie peste mine
A Tale îndurări, ca să trăiesc
Căci Legea Ta îmi face numai bine
Ea-mi este desfătarea ce-o doresc.

Da, înfruntați să fie îngâmfații
Cei ce fără temei mă asupresc
Dar așteptând a Tale sfinte grații
La sfintele-Ți porunci adânc gândesc.

A Tale-nvățături cine le știe,
Cei ce se tem, întoarcă-se la mine!
Neîmpărțită inima să-mi fie
Să nu fiu dat vreodată de rușine.

La mântuire sufletu-mi tânjește
Nădăjduind făgăduința Ta
Privirea, după ea mi se topește
Și-mi zic mereu: ”Când mă vei mângăia?”

Căci am ajuns, așa îmi vine-n minte. .
Ca un burduf, ce-i pus la afumat
Cât despre-orânduirile-Ți preasfinte,
Eu totuși le păstrez. . nu le-am uitat.

Sunt robul Tău și am o întrebare:
”Ca număr, câte zile-am să trăiesc?
Și când vei pedepsi pe-aceia care
De-atâta timp mereu mă prigonesc?”

Niște-ngâmfați îmi sapă gropi ‘nainte
Căci după Legea Ta ei nu lucrează
Credincioșia Ta, o Doamne Sfinte
Este-n Porunci. . o vino, mă salvează!

Căci erau gata, cu înverșunare
Să mă doboare, să mă prăpădesc. .
Da-n inimă-ți păstrez cu adorare
Poruncile. . și nu le părăsesc

Mă-nviorează după bunătatea
Ce-o ai, ca-nvățătura să-Ți păzesc. .
Cuvântul Tău, o Doamne și dreptatea
În veci de veci în Ceruri dăinuiesc.

Credincioșia Ta stă în picioare
Din neam în neam și nu se învechește
Tu ai făcut pământul și e tare
După a Tale Legi el dăinuiește.

Da, toate sunt pe veci supuse Ție
Iar Legea Ta îmi este desfătarea
De n-ar fi fost. . cu-a mea ticăloșie
Eu n-aș ma fi. . m-ar fi-nghițit pierzarea.

Nu-Ți voi uita Poruncile preasfinte
Prin ele Tu, mă-nviorezi întruna
Al Tău sunt, mântuiește-mă Părinte
A Tale Legi le caut totdeauna.

Sunt niște răi ce iarăși mă așteaptă
Ca să mă piardă undeva-n morminte
Dar ascultând c-o inimă-nțeleaptă
La-nvățătura Ta eu iau aminte.

Privesc și văd că toate ce-s create
Au margini, chiar că sunt desăvârșite
Poruncile în schimb sunt insuflate
Prin voia Ta și sunt nemărginite.

Daniel Hozan

Ce-și povestesc zilele?

O zi istorisește despre Tine
Istorisește alteia despre Hristos
Și noaptea zice celei care vine
Cât ești de scump, de drept, de sfânt și de frumos!

Și toate-acestea, fără sunet sau cuvinte,
Fără s-audă cei din jur ce își vorbesc
Până la margini de pământ, ‘napoi și înainte
Minunile și slava Ta necontenit rostesc!

Parcă le văd la sfat vorbindu-și tainic
Vorbind în legea lor de-un Dumnezeu
Câtă putere e Cuvântul Lui și cât de trainic
O dat-a zis „Să fie!” și de-atunci a fost mereu!

La a Sa poruncă, toate îl ascultă
I se supun și cele ce n-au fost
Căci face lucruri din nimic și le dezvoltă
L-al Său cuvânt, nimicul din nimic prinde un rost!

Această e uimirea lor, uimire mare
Deși-au văzut atâtea lucruri pe pământ,
Nu-și povestesc nicicum de lucruri trecătoare
Ci-și povestesc necontenit de-un Nume sfânt!

Își trec pe inventar a Ta promisiune
Că-Ți înnoiești în zorii zilei bunătatea
Așa că, ziua care vine, Doamne, e-o minune
Iar sfetnicul din noapte-i jumătatea.

Pentru că toate, Doamne, toate Te cuvântă
Și eu las neamului ce vine un cuvânt,
M-alătur tuturor c-o mărturie sfântă:
Ești cel mai mare, Doamne-n cer și pe pământ!

*poezie inspirată din Psalmul 19

Camelia Stîngaciu 

Sfârșitul e doar început

Atâta zăpadă a nins peste noi,
Și-atâția ghiocei au răsărit,
Dar Doamne, fost-au și atâtea ploi,
Și cât de multe vânturi au venit!

Atâția fulgi de har și bucurii,
Și-au curs atâtea râuri cristaline,
Dar și noroaie multe, văi pustii,
Visuri transformate în ruine.

Atâtea răspunsuri la rugi înălțate,
Și-atâtea minuni trăite zi de zi,
Atâtea lacrimi de durere presărate,
Atâtea necazuri, nori… și-atâta gri.

Da, știm că Tu nu ne-ai promis doar bucurie,
Și-Ți mulțumim, azi Doamne, pentru tot și toate,
Căci ești cu noi prin lumea asta fumurie,
Și ne-nconjori cu dragoste și bunătate.

Cuprinși de dorul după Tine, ne-nchinăm,
Mai e puțin și vii ca să ne iei acas’,
Privind spre ceruri Maranatha azi strigăm,
Plini de credință ducem cât a mai rămas.

Ce-i viața asta decât doar o boare,
O luptă între un acum și-un infinit,
Într-un ocean o picătură, un strop de soare,
Un lung oftat și totul s-a sfârșit.

Dar pentru noi, sfârșitul e doar început,
În Lumea Nouă, unde lacrimi n-or mai fi,
Aici, făcut-am (doar prin Har) tot ce am putut,
Acolo sus, cu Tine-n veci vom străluci!

 Alexandru Marius 

Psalmul 13

O Doamne, până când? . . Te rog răspunde
De ce parcă mă uiți neîncetat?
Și până când mereu Îți vei ascunde
De mine chipul Tău cel minunat?

Și până când s-am sufletul din mine
Umplut de griji ce nu le pot opri?
Iar inima-ncercată de suspine
Și de necazuri plină-n orice zi?

Cel rău întotdeauna m-asuprește
Dar până când tot se va ridica?
Vrășmașul meu ce-ntruna mă urăște,
Cu-nverșunare împotriva mea?

Privește și răspunde-mi bun Părinte
O Domnul meu, în mâna Ta sunt sorții
Lumină dă-mi ochilor mei Preasfinte
Și viață, ca să n-adorm somnul morții.

Să nu zică vrăjmașul meu vreo dată:
”L-am biruit”. . mustind de îngâmfare
Potrivnicii să râdă să nu poată
Atuncea când mă clatin pe picioare.

Eu mă încred în marea-Ți bunătate
Și inima e veselă în mine. .
Dovada mântuirii minunate. .
Cânt Domnului, căci mi-a făcut mult bine!

Daniel Hozan

Să mulțumim

E așa de scurtă viața pe pământ
Și-așa de trecătoare-s toate
Să fim mulțumitori în orice gând
Să-ți mulțumim de marea-Ți bunătate.

Să-ți mulțumim ca ne-ai mai dat o zi
Un răsărit, apus și-o noapte-n care
Ne-ai ocrotit și-n toate ne-ai adus
Atâta Har și binecuvântare.

În brațul Tău ne-ai luat și am simțit
Cum mângâierea ne-a cuprins ființa
Ne-ai dat avânt și ne-ai călăuzit
Spre tronul Tău s-ajungem biruința.

Chiar pentru încercări ce ne pândesc
Si dau târcoale-n viața noastră toată
Să-ți mulțumim că-n toate ne păzești
Și-n toate-ți vedem mâna minunată.

Iar uneori de ne pândesc furtuni
Și valuri vin de parcă ne îneacă
Îți mulțumim că Tu și-acolo vii
Și stai cu noi în a noastră barcă.

Tu chiar si azi încă mai faci minuni
Dai mângâiere unde nu-i speranță
Și pentru asta Doamne-ți mulțumim
C-ai în vedere întreaga noastră viață.

Cu Tine chiar și-n foc sau în cuptor
Când totul parcă și-a finit destinul
Tu vii acolo și rămâi cu noi
Și îți simțim din plin alinul.

Făr-a avea vreun merit pământesc
Tu zi de zi Isus ne duci povara
Îți mulțumesc si iar îți mulțumesc
Că-n ochii Tăi avem valoarea.

Ce-ai pus la Cruce Isuse pentru noi
Ca într-o zi cu Tin’ să stăm la masă
În cerul Sfânt cu toți ai noștri cei dragi
Să-ți mulțumim de viața cea aleasă.

Pe care am avut-o aicea jos
Prin încercari, suspine si prin doruri
Dar Tu ne-ai fost în toate credincios
Și-ai mângâiat Isuse ai tăi robi.

Chiar si atunci când nu vedeam prin nori
Si ceață groasă ne-a umbrit credinţa
Îți mulțumim Isus că ai venit
Și ne-ai adus în toate biruința.

Îți mulțumim chiar dacă nu-i ușor
Si-atunci când ne lipsești de câte-un suflet
Ce ni l-ai dat în viața ajutor
Că tot ce faci e bine, hotărât!

De orice lucru mic îți mulțumesc
Și te slăvesc, te laud pentru toate
Că-ți simt iubirea care-mi bate-n piept
Si dorul care după Tine arde.


Aurelia Coman