Când Dumnezeu îți scrie zorii!

Când Dumnezeu îți scrie zorii, nu poate nor să-ți stea în față
Când poruncește El, ia viață; din noapte, face dimineață

El colorează curcubeul promisiunii că-i cu tine
El e cu noi, El e cu mine, se dă pe El, se dă pe Sine

Se dă în taina dimineții ca far de veșnică lumină
Să poți vedea slava-i sublimă, să poți vedea prin ochi tină

Când Dumnezeu îți scrie zorii, vede napoi, vede nainte
Și totul face ca să pară îmbrățișări de lucruri sfinte

Când Dumnezeu îți scrie zorii, ii va muta în veșnicie
Vor fi întipăriți de-a pururi, de-aici, de-acum și pe vecie

Când Dumnezeu îți scrie zorii, nimic și nimeni n-o să-i mute
Vor fi săpați în palma-i dulce și-i va păzi din îngeri, sute

Când Dumnezeu scrie destinul, ii dă-nceput la poala crucii
Să dea-nțeles vieții născute, s-arate drumul nou răscrucii

Când Dumnezeu îți scrie zorii, stau desenați pe vârf de munte
O umbr-acelor ce-o să fie, de pe pământ spre ceruri punte!

Camelia Stîngaciu  

Ce har că încă se mai poate

Ce har că încă se mai poate,
Să ne unim în rugăciune,
Iar Duhul Sfânt cu blânde șoapte,
De întuneric ne desparte,
Și-orice deșertăciune!

Ce har că încă se mai poate,
Cânta cântările iubirii…
Cât încă ard lumini în noapte,
Inimile împovărate,
Primesc chemările sfințirii…

Ce har că încă se mai poate,
Vesti în zorii dimineții,
Solia despre libertate,
Despre iertarea de păcate,
Cuvintele vieții!

Ce har că încă se mai poate,
Să te întorci cu mulțumire,
Că Domnul te-a salvat din moarte,
Să-i poți sluji cu demnitate,
Eternă fericire!

Ce har că încă se mai poate,
dar harul este spre sfârșit,
Vine Hristos, în miez de noapte,
Tu îl aștepți prieten și frate?
Deplin te-ai pregătit?

Teodor Groza

Când nu-s departe zorii …

O lume la apus se zbate
Urgia la hotar s-o țină,
Nădejdile-s pe rând curmate
Și nu e licăr de lumină.

La orizont sinistre umbre
Au împânzit, tăcut, văzduhul,
Sunt ceasuri de-ntuneric, sumbre
Și-n cei aleși se stinge duhul.

O „lume nouă” se clădește,
Dar pe-o surpată temelie
Căci adevăru-l îngrădește,
Dar noi păstrăm nădejdea vie.

Se-aud pe drum secerătorii,
Iar holdele de-acum sunt coapte,
Nu se-ntrevăd prin beznă zorii,
Dar mult n-a mai rămas din noapte.

Cu vuiet de năvalnic tunet
Prin nori și-un cer deschis ce cântă,
Curând al trâmbiței răsunet
Va anunța că-ncepe-o Nuntă!

Olivia Pocol 

Se arată zorii vieții…

Se arată zorii vieții în sclipiri de veșnicie,
Apare Dimineața în lumina cea mai vie,
Totul pregatit e, cortina e deschisă
Evenimente arată, vremea e decisă.

Sunet de trompetă străbate-va vazduh,
Toți și mic și mare, uniți cu El în Duh,
Pleca-vom pe vecie în imn de sărbători,
Prin Cel Mare și Sfânt, fiice și feciori.

Curând, totul ne spune, curând, Cuvânt arată,
Curând, o ce minune, e neimaginată,
Curând, totul șoptește, chemând, chemând grăbit,
O cine înțelege, un Dar Nemărginit,

Fosta dat vieții, spre viață și salvare,
Ofrandă a Dimineții, în jertfire și îndurare.
Cine azi aude, o cine îl primește,
Pășind cu El pe cale: viitor dorește.

Isus, este Viața, Isus, e veșnicie,
Isus este speranța, El e Apa-Vie!
El e bucurie, Adevăr și Har,
El, e tot ce ține, e Cel mai Mare Dar!

Tot în jur arată, șoptește și îndrumă,
Privim cu ochi deschiși, e vremea cea din urmă.
Salvatorul cheamă, întrați în sărbătoare,
Mult nu-i, nu rămâne, și ușa de salvare

Se va închide, apoi, începe-vor pe rând,
Nopți-grele-nevoi, miraje spulberând.
Veniți, cheamă Viața, veniți cheamă Iubirea,
Se arată Zorii vieții, și-n Cel Sfânt – Nemurirea!

Lidia Cojocaru 

Îți mulțumim

Pe drumul către Canaan
Ai fost cu noi si-n acest an,
Ne-ai însoţit la orice pas
Pe drumul nostru spre acas’.

Iti multumim că prin pustie
Nu ne-a lovit nici o urgie.
Ai fost prezent cu-al Tău popor
In stâlp de foc si stalp de nor.

Iti multumim c-am avut hrană
Căci Tu ne-ai dat belşug de mană.
Si-n mila Ta, cu-a Ta tărie
Ne-ai dat din stâncă apă vie.

Doamne, in zorii dimineţii
Nu ne-a lipsit Cuvântul vieții.
Iti multumim c-am avut parte,
Zilnic, de sfaturi din Sfânta Carte.

Ai revărsat valuri de har
De sus, din Sfântul sanctuar.
Si te-ai legat de omenire
Cu funii groase de iubire.

Prin sângele-Ti ce-a fost vărsat
Ne-ai spălat si ne-ai curățat
Apoi ne-ai purtat prin credinţă
Ȋn carul Tău de biruinţă.

Iti multumim pentru Cuvânt
Iti multumim pentru Duh sfânt
Iti multumim că Ne-ai promis
Că ne vei duce- n Paradis.

Iti mulţumim cã in vecie
Va fi doar pace și armonie.
Şi veşnic va răsuna cântul
” Vrednic este Isus-Cuvantul!”

Ghițå Mănăilă 

Înțepătura de albină

1. Precum în zorii dimineții
Şi în zăduful zilei mari
Albina îşi croieşte drumul
Spre-a lua din floare mult nectar

2. Aşa suntem şi noi, aleşii,
Răscumpărații Domnului
Găsind în orişicare lucru
Lucrarea şi parfumul Lui!

3. Însă acum ne ducem gândul
Spre ultimatul albinuței-
Albina care toată viața
A strâns nectar şi-a făcut multe!

4. Prin grelele furtuni din iarnă
A răzbătut învingătoare
Însă acum, este pe-o floare
Şi greu mai scoate o suflare.

5. A evitat orice pericol
Şi a ajuns la bătrânețe
Însă acum neamul apicol
E îndreptat spre tinereţe.

6. Nu mai priveşte spre sărmană
Că-i obosită, istovită
Şi rând pe rând, de toți din neam
Vede cum este părăsită.

7. În invaziile crunte
Şi în bătălii mereu
Ea a fost oricând în frunte
Biruind cu Dumnezeu!

8. Pentru tineretul care
A crescut ca prin minune
A ținut zile de post
Umplute cu rugăciune.

9. Tot ce a strâns, a împărțit
Cu ai săi, ca să nu piară
Pe oricine a iertat
Ca să n-aibă viața-amară.

10. Iar acum, în timpul paşnic
Zboară spre o floare-aleasă
Şi se bucură la gândul
Că duce nectar acasă.

11. Dar un om cu mâna tare
Aspră şi brăzată-adânc
Cu privirea mânioasă
O ținteşte făr’cuvânt.

12. Dar cu gânduri pline numai
De ucideri şi de rău
O priveşte cu iuțime
Din înaltul stat al său.

13. Iar albina speriată
Face ochii mult mai mari
Şi se uită împrejuru-i
După tinerii cei tari

14. Speră că va fi salvată
Aşa cum şi ea salvase
Însă vede cu amar
Lumea care o trădase.

15. În această luptă grea
Are două variante:
Prima, ca să scoată acul
Iar a doua, ca să zboare.

16. Din principiu ştie bine
Că dacă atacă crunt,
Se va face de ruşine
Pentru-un lucru prea mărunt.

17. Dar nici zborul nu mai poate
Să îl facă mai rapid
Că aripile-s obosite
Şi puterile se-nchid.

18. Mâna aspră o loveşte
Cu o lovitură grea
Şi aşa acum găseşte
Sfârşitul insecta mea.

19. Ca o simplă întâmplare
Expusă în dialectă
Ce compară o fiinţa
Omenească cu-o insectă

20. A fost prezentată starea
De acum, dintre bătrâni
Şi acei care-au crescut
Decât ei a fi mai buni!

21. Tinerii primesc de toate
Prin puterea rugăciunii
Care-n odăință-n taină
A înflăcărat bătrânii.

22. Prin aceasta au putut
Ca să nu cadă distruşi
De nici o săgeată-aprinsă
Altfel, ar fi fost răpuşi.

23. Iar în semn de mulțumire
Când la capăt sunt bătrânii
Nu mai au pe nimeni care
Să le poarte grija pâinii.

24. Iar în luptele pe care
Cu dureri le duc mereu
Sunt aşa precum se ştie:
Numai ei cu Dumnezeu.

25. Iar când diavolul încearcă
La urmă să ia cununa,
Au doar două variante
Ce decid pe totdeauna:

26. Ori să scoată-n grabă acul
Şi să fi trăit degeaba
Ori să fie prin credință
Ei cu Tatăl, numai una.

27. Ar fi timpul potrivit
Ca să reclădim relații
Dintre tinerii cei tari
Şi cei din alte generații.

28. Precum Fiul e cu Tatăl
Noi să fim cu toții una
Ca dintre a Lui albine
Să nu se piardă niciuna.

29. Şi să ne ajute Domnul
Ca atunci, la bătrânețe
Să ne ținem tari, puternici
Să nu cedām la căruntețe.

30. Iar aşa cum ne vedem
Că suntem tari şi voinici
Să dea Domnul să ne credem
Decât nişte-albini mai mici!

Rebeca Chiricioaei 

Ușor coboară zorii dimineții

Ușor coboară zorii dimineții
Și iar începe-o zi – cadou divin
Iar înălțăm cântarea frumuseții.

Și ne gândim la veșnicul destin
‘Nainte prânzul de-al servi
Și scene din Eden în suflet vin.

‘Nainte soarele de-a se ivi
Cu-ncredere ne ducem la altar
Și vrem pe Domnul vieții a-L privi…

EL ne va da un nou mărgăritar
Să ne-amintim ce bine e cu EL
Chiar și aici în pământesc hotar.

Odaia s-a transformat într-un Betel
C-așa e bine ziua să înceapă
Când vrem conecții cu Emanuel.

Ființa e în stare să priceapă
Tot ce e trimis din Paradis,
Ce doar Iubirea poate să conceapă.

Somnul s-a sfârșit; acesta nu e vis
E părtășie de ‘naltă ținută
Că, parcă, Cerul e acum deschis.

Sublima stare e cunoscută
Din ea am gustat, fericiți și ieri
În tot ce vom face azi ne ajută…

Ne-aduce avânt și sfinte-adieri.

George Cornici

Sfânta dimineaţă

Cum noapte‎a-i risipită dimineaţa,
‎Când ziua-ncepe să-şi reverse zorii,
La fel şi noi păşi-vom spre viaţă,
Schimbând aceste corturi provizorii.

Chiar dacă gemem încă-n neputinţă
Şi morţii hâde-i îmbrăcăm veşmântul,
Noi nu ne clătinăm, avem credinţa
Că nu ne va-nghiţi pe veci pământul.

Chiar dacă mai săpăm aici morminte,
L-al lor hotar nu moartea e stăpână;
A fost de Domnu-nvinsă înainte,
Tăria ei se-opreşte la ţărână!

Ne bântuie urgia, e-ntuneric,
E-ngenunchiată lumea de o boală,
Dar crezul nostru nu-i un vis himeric,
Avem nădejdea care nu înşală!

Vom fi treziţi în sfânta dimineaţă,
Când ne-or cuprinde-ai morţii reci fiorii
Şi vom renaşte la cereasca viaţă, ‎
‎În veşnicii, în nevisate glorii.

Olivia Pocol

Ca zorii îmbăiați în rouă

Ca zorii îmbăiați în rouă
Scânteiază versul
De cântare nouă,
Pe un ritm vioi,
Umplând universul
Necuprins din noi.

Minunată-i Slava
Care prin Scriptură
Revarsă-n făptură
Dragostea lui Ava!

O, și ce minune-i
Traiul minunat,
Cu-o dimensiune
`Naltă din Înalt –

Menirea ortăcii,
Legătură-a păcii
Prin Acel ce pace
Pe pământ și-n ceruri
Cu-al Său sânge face.

O, ce bucurie,
Ce har maiestuos;
Om în veșnicie,
În Omul Hristos!

Ce Misionar,
La un timp anume,
(Tridimensionar),
A trăit în lume!

Ce-oportunitate;
(Fără vreun mister,)
Frate lângă frate
Pe pământ și-n Cer,
Prin „Unul” sunt una
Pentru totdeauna!

Vezi tu, omenire,
Cu ce te acoperi?
Tresalți de uimire
O stea când descoperi
Și-ai nedumerire
Să te redescoperi

Și să vezi că-n tine
Univers renaște
Prin ce-a fost și vine
După-„o zi de Paște”!

Ce lumină-i versul
Oamenilor noi,
Conturând cântarea
Care umple valea
Și tot universul,
Necuprins din noi!

Ioan Hapca

In zorii Invierii

In zorii Învierii s-a scuturat pământul
De moartea și de chinul Fiului de-Împărat
Căci neputând sa strige devenise complice
La răstignirea Celui ce toate a creat.

In zorii dimineții trântiți au fost ostașii
Și piatra grea a morii din loc a fost urnită
Căci Printul Învierii Sapa-n și peste moarte
A părăsit mormântul in ziua profețită.

In zorii Învierii au fost Uimiți urmașii
De îngeri și de giulgiu de mormântul lăsat
Iar cei ce cu ardoare au vrut sa îl găsească
L-au întâlnit aievea pe Hristos înviat

In zorii dimineții mai ai și tu o șansa
Sa crezi ca El la moarte s-a dat din vina ta
Și acceptând pe Domnul sa ai vie speranta
Ca-n Ziua Vesniciei și tu vei învia.

Nelu Roşu