„De întrebările nebune.. fereşte-te.” Tit 3:9
Zilele noastre sunt puţine la număr, şi este preferabil să le petrecem făcând binele, decât certându-ne asupra unor chestiuni care sunt, în cel mai bun caz, de importanţă minoră. În trecut, oamenii au stârnit o lume de răutate prin nesfârşitele lor discuţii asupra unor subiecte fără importanţă practică. Bisericile noastre suferă încă din cauza necontenitelor războaie stârnite de puncte obscure şi întrebări lipsite de importanţă. După ce s-a spus tot ce se putea spune, nici o parte nu este mai înţeleaptă; de aceea, discuţia nu promovează nici cunoaşterea, nici iubirea, şi este o nebunie să semeni într-un asemenea ogor buruienos.
Întrebările despre punctele în care Scriptura păstrează tăcerea, despre tainele care îi aparţin numai lui Dumnezeu, despre profeţiile cu interpretare îndoielnică şi despre modurile de păstrare a ceremoniilor omeneşti sunt întrebări nebune, şi oamenii înţelepţi se feresc de ele. Treaba noastră nu este să punem întrebări nebune sau să răspundem la ele, ci să evităm şi una şi alta. Dacă ţinem preceptul apostolului, căutând „să fim cei dintâi în fapte bune” (Tit 3:8), vom fi prea ocupaţi cu treburi folositoare, ca să ne mai interesăm de disputele nevrednice, mărunte şi lipsite de importanţă. Există, totuşi, unele întrebări care sunt reversul întrebărilor nebune, întrebări pe care nu trebuie să le evităm, ci să le răspundem sincer şi frumos, cum ar fi acestea: cred eu în Domnul Isus? Sunt reînnoit în duhul mintii mele? Umblu pe calea duhului, nu a cărnii? Cresc mereu în har?
Este conversaţia mea împodobită cu învăţăturile Dumnezeului mântuitor? Aştept venirea Domnului ca un slujitor care îşi aşteaptă stăpânul? Ce pot să fac mai mult pentru Isus? Asemenea întrebări necesită un răspuns urgent. Dacă până acum ne-am dedat jocurilor de cuvinte, să ne punem abilităţile critice într-un serviciu mai profitabil. Să fim făcători de pace şi doritori să-i conducem pe alţii, prin preceptele şi exemplul nostru, ca să ne ferim „de întrebările nebune”.