Cu Isus

Când nu e Isus, ți-e groază de mâine,
Ți-e frică de azi, de tine, de toți,
Te temi că rămâi în criză de pâine,
Te temi să trăiești, te temi că nu poți.

Când nu e Isus, ți-e viața amară,
Încerci să trăiești, te-ntrebi “pentru ce?”,
Renunți la orice adiere ușoară
De vânt, de-ndoială, de șoapte, de-orice.

Când nu e Isus, ți-e frică de moarte,
Ți-e frică de boală, de orice dureri,
Te simți părăsit, alungat și departe
Și viața ți-o-nedrepți spre-un trist nicăieri.

Când nu e Isus, e tare ispita,
Te lupți s-o învingi, te chinuie rău,
Eșecuri, decepții, cu nemiluita,
Aruncă-ntuneric pe sufletul tău.

Când nu e Isus, n-ai inimă mare,
Cu greu mai iubești, nu poți dărui,
Nu poți să te-apleci spre a-ți cere iertare,
Te-nvinge egoul în oricare zi.

Când nu e Isus, tu n-ai biruință,
În lupta cu tine, în scopul de-a fi,
Nu vezi frumusețea și-acea umilință
Ce-aduce izvorul de mari bucurii.

Când ești cu Isus, ți-e sufletul vesel,
În zbor peste toate vei trece cântând,
Cu chipul de slavă, știind: te-a ales El
Să fii pentru lume un far luminând.

Tu știi că pe cale nicicând nu ești singur,
Îl simți pretutindeni, îl lauzi mereu,
Pășești cu credință, pășești tot mai sigur,
Purtat cu iubire de-un sfânt Dumnezeu.

Singeorzan Dorin

Crestinul ideal

3 octombrie

Text: 1 Corinteni 1:26-2:5

Dar Dumnezeu a ales lucrurile slabe ale lumii
ca sa faca de rusine pe cele tari.

1 Corinteni 1:27

Timp de un sezon sportiv si jumatate am auzit mult despre un
jucator de baseball de la echipa Twins din Minnesota. Il chema
Kirby Puckett. El alerga foarte repede, lovea mingea foarte puter-
nic, urca pe gardul de sarma sa prinda mingea din zbor. Mi l-am
imaginat ca fiind un atlet desavarsit – inalt, cu umeri largi, cu o
figura atletica. Apoi, intr-o zi l-am vazut jucand la televiziune. Ce
surpriza! Marele jucator era scund, cu pieptul ca un butoi si cu
picioarele butucanoase. Nu arata in nici un fel cum imi imaginasem
ca trebuie sa arate un sportiv, dar era unul bun.

Tot astfel, avem anumite idei despre felul cum trebuie sa arate
un crestin ideal. El sau ea, ar trebui sa fie atractiv, sa vorbeasca
bland, sa fie inteligent, sa foloseasca un vocabular adecvat, si sa
actioneze intotdeauna in felul cum credem noi ca ar actiona un
crestin. Potrivit textului de azi totusi nu putem identifica un crestin
dupa trasaturi ca acestea: atractivitate, inteligenta, ori elocinta.
Crestinii sunt oameni obisnuiti de zi cu zi care au slabiciuni, care
uneori nu tin bine socoteala banilor, care sunt morocanosi. De fapt,
crestinii cei mai buni poate ca nu se apropie nici pe departe de
conceptul nostru ideal. Sfantul umil, tacut al lui Dumnezeu, care
umbla prin credinta si creste in Cristos, poate ca nu se potriveste
cu imaginea noastra, dar Dumnezeu se uita la inima. El a ales
lucrurile slabe ale lumii pentru a face de rusine pe cele tari si mari.

Crestinul ideal este acela care ii cunoaste slabiciunile si care sta
tare in Domnul. D.C.E.

Cum arata crestinii adevarati?

Ce le face viata diferita?

Ei sunt persoane obisnuite

si de Isus li-e inima lipita. ” – D.J.D.

Crestinii sunt oameni obisnuiti care sunt

consacrati neobisnuitei persoane

a lui Cristos.

Painea zilnica

Liber sa canti!

Text: Exodul 15:1-13                           

Voi canta Domnului… El m-a scăpat.” Exodul 15:1,2

Intr-o zi, cand mergea spre biserica pe care o păstorea în Boston, AJ. Gordon, a văzut un copil ducand o colivie cu cateva păsări. „De unde ai păsările acelea?” l-a întrebat Gordon. „Le-am prins pe camp” a răspuns copilul. „Şi ce vrei să faci cu ele?” l-a întrebat din nou Gordon. „O, am să mă joc cu ele pentru o vreme şi apoi am să le dau pisicii noastre de acasă”, a spus copilul. Sunt doar păsări de camp şi nu pot canta bine”. Pastorul i-a spus: „îţi dau doi dolari pentru colivie şi păsări”. „S-a făcut! a răspuns băiatul. N-aţi făcut o afacere prea bună? Gordon a luat colivia cu păsările, a dus-o în spatele bisericii şi a dat drumul păsărilor, care şi-au luat zborul – cantand în libertate. Următoarea duminică, Gordon avea colivia goală pe amvonul bisericii şi a povestit întamplarea. „Cand le-am eliberat, a spus el adunării, au zburat spre înălţimi şi cantecul lor părea că spune: „Răscumpărat, răscumpărat!”


Cei care nu-L cunosc pe Isus ca Mantuitor personal sunt ca acele păsări înainte de-a fi eliberate. Ei „nu pot canta bine” pentru că sunt prinşi în colivia păcatului. Dar nu trebuie să fie aşa. Isus a spus: „Dacă Fiul vă face slobozi, veţi fi cu adevărat slobozi” (Ioan 8:36). El ne dă libertatea care pune o cantare nouă în inima noastră. Cand israeliţii au fost eliberaţi din robia egipteană, au proclamat: „Vom canta Domnului… El ne-a scăpat”. Fuseseră eliberaţi şi puteau canta. Dar tu? – P.R.V.

Isus este Salvatorul meu,
Căci mi-a şters păcatul greu.
Şi-am să-I cant cu dor mereu, mereu,
Pin’ajung în cerul Său.”  – Hallan

A avea un suflet mantuit înseamnă să ai o cantare în inimă

Painea zilnica

De ce nu se intorc

Text: 2 Corinteni 5:1-8                      

…pentru că umblăm prin credinţă, nu prin vedere.” 2 Corinteni 5:7

Am dorit uneori ca Dumnezeu să lase măcar pe unul dintre creştini să vină înapoi de dincolo, să-mi spună ce mă aşteaptă după moarte. Dar o povestire pe care am putea s-o numim parabola gandacilor de apă, ne va ajuta să înţelegem, cel puţin în parte, de ce Dumnezeu nu ne împlineşte această dorinţă. O colonie de gandaci mici de apă ce trăia într-un eleşteu, a observat că din cand în cand unul dintre ei care se urca pe lujerul unei frunze de nufăr se făcea nevăzut. Au fost cu toţii de acord că dacă acest lucru se va mai repeta cu unul din ei, se va întoarce să le spună celorlalţi despre călătoria aceea. Într-o zi, unul dintre gandaci s-a trezit urcand lujerul unui nufăr şi s-a căţărat pe frunza ce plutea pe apa. Adormise la căldura binefăcătoare a soarelui; cand s-a trezit şi s-a întins s-a speriat de trosnetul coajei care-i fusese veşmantul pană în clipa aceea şi care tocmai îi cădea. I s-a părut că este mai mare acum, mai curat, şi mai liber decat oricand pană atunci. Desfăşurandu-şi aripile, şi-a luat zborul său de minunată libelulă verde. Deodată şi-a adus aminte de promisiunea făcută. Dar şi-a dat seama de ce nici unul din ceilalţi semeni de-ai săi nu s-au mai întors niciodată. Nu se mai putea întoarce să spună prietenilor săi la ce să se aştepte deoarece acum nu mai făcea parte din lumea lor. Apoi, într-o zi, şi ei vor experimenta această libertate minunată de care el se bucura acum.


În mod natural, ezităm să ne gandim la misterul morţii. Dar nu trebuie să ne fie frică. Si nici nu avem nevoie de vreun mesaj din partea celor dragi plecaţi dintre noi. Dumnezeu ne-a spus tot ce avem nevoie ca să ştim. Aşadar, haideţi să „umblăm prin credinţă” şi să aşteptăm cu speranţă.  – H.V.L.

De ce te temi de moarte şi-o tot alungi din gand,
Cand ea-i despovărarea de tot 
ce porţi în gand?
De ai trăi virtutea în tot ce datorai,
Ea-i uşa strălucită şi grabnică spre rai. „– Traian Dorz

Credinţa vede dincolo de întunericul pămantesc strălucirea locurilor cereşti

Painea zilnica

Înțepătura de albină

1. Precum în zorii dimineții
Şi în zăduful zilei mari
Albina îşi croieşte drumul
Spre-a lua din floare mult nectar

2. Aşa suntem şi noi, aleşii,
Răscumpărații Domnului
Găsind în orişicare lucru
Lucrarea şi parfumul Lui!

3. Însă acum ne ducem gândul
Spre ultimatul albinuței-
Albina care toată viața
A strâns nectar şi-a făcut multe!

4. Prin grelele furtuni din iarnă
A răzbătut învingătoare
Însă acum, este pe-o floare
Şi greu mai scoate o suflare.

5. A evitat orice pericol
Şi a ajuns la bătrânețe
Însă acum neamul apicol
E îndreptat spre tinereţe.

6. Nu mai priveşte spre sărmană
Că-i obosită, istovită
Şi rând pe rând, de toți din neam
Vede cum este părăsită.

7. În invaziile crunte
Şi în bătălii mereu
Ea a fost oricând în frunte
Biruind cu Dumnezeu!

8. Pentru tineretul care
A crescut ca prin minune
A ținut zile de post
Umplute cu rugăciune.

9. Tot ce a strâns, a împărțit
Cu ai săi, ca să nu piară
Pe oricine a iertat
Ca să n-aibă viața-amară.

10. Iar acum, în timpul paşnic
Zboară spre o floare-aleasă
Şi se bucură la gândul
Că duce nectar acasă.

11. Dar un om cu mâna tare
Aspră şi brăzată-adânc
Cu privirea mânioasă
O ținteşte făr’cuvânt.

12. Dar cu gânduri pline numai
De ucideri şi de rău
O priveşte cu iuțime
Din înaltul stat al său.

13. Iar albina speriată
Face ochii mult mai mari
Şi se uită împrejuru-i
După tinerii cei tari

14. Speră că va fi salvată
Aşa cum şi ea salvase
Însă vede cu amar
Lumea care o trădase.

15. În această luptă grea
Are două variante:
Prima, ca să scoată acul
Iar a doua, ca să zboare.

16. Din principiu ştie bine
Că dacă atacă crunt,
Se va face de ruşine
Pentru-un lucru prea mărunt.

17. Dar nici zborul nu mai poate
Să îl facă mai rapid
Că aripile-s obosite
Şi puterile se-nchid.

18. Mâna aspră o loveşte
Cu o lovitură grea
Şi aşa acum găseşte
Sfârşitul insecta mea.

19. Ca o simplă întâmplare
Expusă în dialectă
Ce compară o fiinţa
Omenească cu-o insectă

20. A fost prezentată starea
De acum, dintre bătrâni
Şi acei care-au crescut
Decât ei a fi mai buni!

21. Tinerii primesc de toate
Prin puterea rugăciunii
Care-n odăință-n taină
A înflăcărat bătrânii.

22. Prin aceasta au putut
Ca să nu cadă distruşi
De nici o săgeată-aprinsă
Altfel, ar fi fost răpuşi.

23. Iar în semn de mulțumire
Când la capăt sunt bătrânii
Nu mai au pe nimeni care
Să le poarte grija pâinii.

24. Iar în luptele pe care
Cu dureri le duc mereu
Sunt aşa precum se ştie:
Numai ei cu Dumnezeu.

25. Iar când diavolul încearcă
La urmă să ia cununa,
Au doar două variante
Ce decid pe totdeauna:

26. Ori să scoată-n grabă acul
Şi să fi trăit degeaba
Ori să fie prin credință
Ei cu Tatăl, numai una.

27. Ar fi timpul potrivit
Ca să reclădim relații
Dintre tinerii cei tari
Şi cei din alte generații.

28. Precum Fiul e cu Tatăl
Noi să fim cu toții una
Ca dintre a Lui albine
Să nu se piardă niciuna.

29. Şi să ne ajute Domnul
Ca atunci, la bătrânețe
Să ne ținem tari, puternici
Să nu cedām la căruntețe.

30. Iar aşa cum ne vedem
Că suntem tari şi voinici
Să dea Domnul să ne credem
Decât nişte-albini mai mici!

Rebeca Chiricioaei 

Când vii?

Când vii iarăși, primăvară?
Când mai treci și pe la noi?
Umblă vorba că prin țară,
Și prin case și pe-afară
Iarna nu dă înapoi.

Ne e rece-n suflet, rece,
Încălziți n-am fost demult,
Frigul stă să nu mai plece,
Inimile-s frânte-n zece
Și suntem mințiți prea mult!

Când mai vii cu vești de pace?
Câmpul de război e plin,
Visul multora iar zace
Muribund și prin băltoace
De amar și de suspin!

Când mai vii, tu, primăvară,
Ruptă din tărâm ceresc,
Să dai zbor, când nu mai zboară
Cântul nostru, să nu moară
Crezul cel dumnezeiesc!

Când mai vii cu adierea
Vieții pline de nectar,
Să ne vindece durerea,
Retrăind iar învierea
Și umblarea noastră-n har!

Când mai vii cu zile bune
Și cu cânt de ciocârlii?
Primăvară, ești minune
Când din cer devii misiune!
Când ne vii deci, când ne vii?

Lucian Cazacu 

Spre Tine mă înalț

Spre Tine mă înalț, Isus,
Din lumea de păcate,
Să nu mai fiu un rob supus
Plăcerilor deșarte.

Primește-mă așa cum sunt
În brațele divine,
Și fă-mă robul cel mai bun
S-ascult mereu de Tine.

Cuvântul sfânt să-l port în piept,
Lumina arzătoare
Să ardă-n mine necurmat
Urcând a Ta cărare.

Pe drumul Tău să-naintez
În harul ce mă Ține,
Căci doar așa voi fi mereu
Nedespărțit de Tine.

Păstrează-mi pașii mei, te rog,
Neobisiți pe cale,
Să pot vedea necontenit
Lumina feței Tale.

Cu aripi de credință vii
Să zbor fără-ncetare…
Primește-mă așa cum sunt
În harul Tău cel mare!

Mihai Ghidora 

Lasa-ti Sufletul Sa Zboare

Nu lasa nici-o intristare,
Sufletul sa-l ingradeasca,
Lasa-l liber ca sa zboare,
Printre lacrimi sa zambeasca.

Nu lasa nici o durere,
Sa te tina prea mult jos,
Te ridica cu putere,
Fii mereu mai curajos.

Nu lasa nici o minciuna,
Adevarul sa-l omoare,
Vorba dreapta, vorba buna,
Va ramane in picioare.

Nu lasa ca nici un spine,
In inima-ti sa incolteasca,
Fa intotdeauna bine,
Si indeamn-o sa iubeasca.

Nu lasa ca negri nori,
Sa-ti intunece iar viata,
Vine soarele in zori,
Se apropie Dimineata.

Pan’ la Marea Sarbatoare,
Duhul Sfant te insoteasca,
Sufletul lasa-l sa zboare,
Printre lacrimi sa zambeasca.

Alexandru Marius

Unii și alții

Unii râd, când alții plâng,
Unii pierd, când alții strâng,
Unii mor, alții trăiesc,
Unii stau, alții pornesc.

Unii luptă, alții nu,
Unu-s eu și-altul ești tu,
Unii cred, alții nu vor,
Unii-s jos, iar alții-n zbor.

Unii-s plini, iar alții goi,
Unii-s singuri, alții doi,
Unii-s răi, când alții-s buni,
Unii-s slabi, alții imuni.

Unii pleacă, alții vin,
Unii lasă, alții țin,
Unii rup, alții lipesc,
Unii-urăsc, alții iubesc.

Unii urlă, alții tac,
Unii strică, alții fac,
Unul vrea, altul refuză,
Unul iartă, altu-acuză,

Unii-așa, alții la fel!
Nesfârșit contrast! … Dar El,
Neschimbat va fi mereu!
Nu-i ca noi, e Dumnezeu!

Lucian Cazacu  

Zbor în toamnă

În bătătură, lângă iaz, la moară,
‎Bătrânul paltin braţele-şi coboară
‎Şi, milostiv, îşi leapădă veşmântul
Simţind că-i zgribulit de frig pământul …
Văzu cum vântu-şi fluieră cântarea,
‎Cum frunzele pornesc să umple zarea
Valsând unduitor, surâzătoare,
Lăsând pe drum tot aurul din soare.
Se prind în horă sprintene, voioase,
‎Se-mbrăţişează-n valuri mlădioase,
‎Apoi se-aştern în fascinant covor
Sporind al toamnei somptuos decor.
Şi când se-aşteaptă ploi şi vânt să vină,
Îşi ţin de cald împrăştiind lumină,
Privesc spre cer cu jind, de jos, din tină,
Ştiu că-n curând o muzică divină
Le va chema la un alt fel de zbor,
Spre-un nou tărâm unde nu-i frig, nici dor.

Olivia Pocol