De ce te temi când vântul se-ntețește?
E Dumnezeu, în fiecare zbor!
Sunt palmele ce te-au creat din luturi,
Ce mângâie și munte și ogor.
De ce te temi când noaptea se coboară?
Din cerul-nalt veghează Dumnezeu!
El este scut, e aripă, ! Nu doare!
În brațul Lui te-așează când ți-e greu!
De ce te temi când iarna te cuprinde?
El este-n fiecare fulg de nea!
El este dor și dragoste și cântec,
Izvor curat; apleacă-te și bea!
Ai fost creat să crești
Și-n greu neprevăzut,
Să știi și să zâmbești
De-un mâine neștiut.
Ai fost creat să zbori
Mai sus de valuri mari,
Să poți și să dobori
Prin rugă munții tari.
Ai fost creat să ai
Acel intern auz,
Să nu fii și să n-ai
O viață de confuz.
Ai fost creat să poți
Visa mai mult, mai clar,
S-alergi corect, când mulți
Alergă în zadar.
Ai fost creat să știi
Că nu ești accident,
Prin tot ce ești, să fii
Exemplu concludent.
Ai fost creat perfect…
Istoria te-a schimbat!
Dar modul cel corect
E să trăiești curat.
Ai fost creat să strângi
Comori ce nu au preț…
Să știi să râzi, să plângi,
E prețios, măreț!
Ai fost creat să crezi,
Când alții nu mai vor,
Mereu să demonstrezi
Că ești un călător.
Ai fost creat cu țel:
Acela de-a trăi
Alături lângă El,
Aici și-n veșnicii.
Deşi elegia există
În lacrima toamnei,în ploi
Udând ruginia batistă,
O toamnă în sine nu-i tristă,
O toamnă nu-nseamnă noroi.
E drept că şi ziua-i mai mică
Iar vânturi ce bat,tot mai reci,
Frunzişul îl smulg,îl ridică
În stol pastelat,ce-apoi pică
Să moară strivit pe poteci.
Dar frunza e doar o cortină,
Şi-atunci când e smulsă de vânt
Apare tot rodu-n lumină
Şi dă mulţumire deplină
Acelui ce-a pus în pământ.
O toamnă e rază de soare
Ivită pe cerul cernit,
Zâmbind spre convoiul de care
Ce duce recolta-n hambare,
Surâs de stăpân mulţumit.
O toamnă e stolul ce zboară
Departe de ploi şi de ger,
Având pregătită o ţară
Cu soare etern şi cu vară
Ce n-are statut pasager.
***
În toamna istoriei bate
Un vânt de-ncercări,profeţit,
Menit ca să smulgă,să poarte
Frunzişul din ramuri spre moarte,
Dar rodul va fi ocrotit.
E toamna finală,e rece,
E sumbru sfârşitul de veac,
Dar tot ce în jur se petrece
Îi sperie doar pe acei ce
Stăpânului nu-I fac pe plac.
În toamna sfârşitului,doare
Ţesutul în lacrimi decor,
Dar e bucurie,e soare
La cei care merg spre hambare,
La cei ce sunt gata de zbor.
Nu mă tem de funiile altora,
Doar de legăturile mele,
Căci înlănțuit cu ele
Aș putea să fiu înfrânt,
Ori ca vreun Samson la moară
Măcinând.
Nu de forța lumii mă pot teme
Când mă-ndoaie la păcat,
Ci de firea mea cea slabă
Și de „eu”-mi îngrășat.
Căci voi tolera privirea altora,
De dragul lor,
Dar a mea să nu mă lege
Nici de datini, nici de lege,
Ci de unica credință,
Până mor!
Iar regenerat odată ca fiind nemuritor,
Nu din merite și drept,
Ci din mila care iartă,
Care mângâie și ceartă,
Ca un ultim călător,
Eu purta-voi o lumină
Albă și aprinsă-n piept,
Ridicându-mă în zbor.
Referințe
Nu m-am răcit, dar nici nu dau în clocot,
În turlă–n văzul tuturor sunt „clopot”,
Îmi văd de ale mele, îmi ştiu rostul,
Dar eu nu risc, plătească alţii costul!
N-am dat chiar tot, dar zic c-am dat destul,
Muncesc şi-adun, dar nu-s un „nesătul”,
În bătălie nu-s în focul luptei,
Nu-s victimă, dar nici adeptul „proptei”.
Sunt cumpătat, vreau neutralitate,
Şi-s tolerant, eu caut echitate!
Nu-mi sta în cale şi te las în pace,
Tu faci ce vrei, la fel fac eu ce-mi place!
Nu sunt habotnic, nu stârnesc „tumulturi”
Eu zbor înalt, dar nu chiar printre vulturi,
Am obosit să lupt, mai lupte şi-alţii!
Nu-s trădător, dar nici nu-mi caut fraţii.
Lipsă nu duc, nu cer nimic la semeni,
Trăiesc credinţa, dar în ai mei termeni,
Mi-e bine-aşa, nu vreau să caut gâlceavă,
Nu-s grâul copt, dar nu mă văd nici pleavă.
………………………………………. .
Creştinul căldicel mai sus vorbeşte
Fără să ştie cât se osândeşte …
Pe Domnul nu-l cunoaşte şi nici harul
Nu l-a gustat, nu i-a trecut hotarul.
Chip al iubirii nedesăvârşite
Şi-al compromisurilor nesfârşite,
El nu iubeşte, dar nu-i prins de ură,
Mereu cu jumătatea de măsură…
Creştinul căldicel … ce mult se-nşală!
La cer aspiră … fără năduşeală,
Cu o credinţă moartă, nedeplină,
Stârnind mânia sfântă ce-o să vină.
Şi „cine nu-i cu Mine-mi stă-mpotrivă”
Ne spune Domnul,”barcă în derivă”,
Iar cine nu adună risipeşte,
Cel ce aici nu dă … sus păgubeşte!
Creştinul căldicel … de somn cuprins,
Cândva „în flăcări”, azi tăciune stins,
Cu groază s-a trezi în ziua-aceea
În rândul celor din Laodiceea.
Olivia Pocol
„Ştiu faptele tale; că nu eşti nici rece, nici fierbinte. O, de ai fi rece sau fierbinte! Astfel, fiindcă eşti căldicel – nici fierbinte, nici rece – am să te vărs din gura Mea.”
Când nu e Isus, ți-e groază de mâine,
Ți-e frică de azi, de tine, de toți,
Te temi că rămâi în criză de pâine,
Te temi să trăiești, te temi că nu poți.
Când nu e Isus, ți-e viața amară,
Încerci să trăiești, te-ntrebi “pentru ce?”,
Renunți la orice adiere ușoară
De vânt, de-ndoială, de șoapte, de-orice.
Când nu e Isus, ți-e frică de moarte,
Ți-e frică de boală, de orice dureri,
Te simți părăsit, alungat și departe
Și viața ți-o-nedrepți spre-un trist nicăieri.
Când nu e Isus, e tare ispita,
Te lupți s-o învingi, te chinuie rău,
Eșecuri, decepții, cu nemiluita,
Aruncă-ntuneric pe sufletul tău.
Când nu e Isus, n-ai inimă mare,
Cu greu mai iubești, nu poți dărui,
Nu poți să te-apleci spre a-ți cere iertare,
Te-nvinge egoul în oricare zi.
Când nu e Isus, tu n-ai biruință,
În lupta cu tine, în scopul de-a fi,
Nu vezi frumusețea și-acea umilință
Ce-aduce izvorul de mari bucurii.
Când ești cu Isus, ți-e sufletul vesel,
În zbor peste toate vei trece cântând,
Cu chipul de slavă, știind: te-a ales El
Să fii pentru lume un far luminând.
Tu știi că pe cale nicicând nu ești singur,
Îl simți pretutindeni, îl lauzi mereu,
Pășești cu credință, pășești tot mai sigur,
Purtat cu iubire de-un sfânt Dumnezeu.
Singeorzan Dorin
3 octombrie
Text: 1 Corinteni 1:26-2:5
„Dar Dumnezeu a ales lucrurile slabe ale lumii
ca sa faca de rusine pe cele tari.„
1 Corinteni 1:27
Timp de un sezon sportiv si jumatate am auzit mult despre un
jucator de baseball de la echipa Twins din Minnesota. Il chema
Kirby Puckett. El alerga foarte repede, lovea mingea foarte puter-
nic, urca pe gardul de sarma sa prinda mingea din zbor. Mi l-am
imaginat ca fiind un atlet desavarsit – inalt, cu umeri largi, cu o
figura atletica. Apoi, intr-o zi l-am vazut jucand la televiziune. Ce
surpriza! Marele jucator era scund, cu pieptul ca un butoi si cu
picioarele butucanoase. Nu arata in nici un fel cum imi imaginasem
ca trebuie sa arate un sportiv, dar era unul bun.
Tot astfel, avem anumite idei despre felul cum trebuie sa arate
un crestin ideal. El sau ea, ar trebui sa fie atractiv, sa vorbeasca
bland, sa fie inteligent, sa foloseasca un vocabular adecvat, si sa
actioneze intotdeauna in felul cum credem noi ca ar actiona un
crestin. Potrivit textului de azi totusi nu putem identifica un crestin
dupa trasaturi ca acestea: atractivitate, inteligenta, ori elocinta.
Crestinii sunt oameni obisnuiti de zi cu zi care au slabiciuni, care
uneori nu tin bine socoteala banilor, care sunt morocanosi. De fapt,
crestinii cei mai buni poate ca nu se apropie nici pe departe de
conceptul nostru ideal. Sfantul umil, tacut al lui Dumnezeu, care
umbla prin credinta si creste in Cristos, poate ca nu se potriveste
cu imaginea noastra, dar Dumnezeu se uita la inima. El a ales
lucrurile slabe ale lumii pentru a face de rusine pe cele tari si mari.
Crestinul ideal este acela care ii cunoaste slabiciunile si care sta
tare in Domnul. D.C.E.
„Cum arata crestinii adevarati?
Ce le face viata diferita?
Ei sunt persoane obisnuite
si de Isus li-e inima lipita. ” – D.J.D.
„Crestinii sunt oameni obisnuiti care sunt
consacrati neobisnuitei persoane
a lui Cristos.„
Painea zilnica
Text: Exodul 15:1-13
„Voi canta Domnului… El m-a scăpat.” Exodul 15:1,2
Intr-o zi, cand mergea spre biserica pe care o păstorea în Boston, AJ. Gordon, a văzut un copil ducand o colivie cu cateva păsări. „De unde ai păsările acelea?” l-a întrebat Gordon. „Le-am prins pe camp” a răspuns copilul. „Şi ce vrei să faci cu ele?” l-a întrebat din nou Gordon. „O, am să mă joc cu ele pentru o vreme şi apoi am să le dau pisicii noastre de acasă”, a spus copilul. Sunt doar păsări de camp şi nu pot canta bine”. Pastorul i-a spus: „îţi dau doi dolari pentru colivie şi păsări”. „S-a făcut! a răspuns băiatul. N-aţi făcut o afacere prea bună? Gordon a luat colivia cu păsările, a dus-o în spatele bisericii şi a dat drumul păsărilor, care şi-au luat zborul – cantand în libertate. Următoarea duminică, Gordon avea colivia goală pe amvonul bisericii şi a povestit întamplarea. „Cand le-am eliberat, a spus el adunării, au zburat spre înălţimi şi cantecul lor părea că spune: „Răscumpărat, răscumpărat!”
Cei care nu-L cunosc pe Isus ca Mantuitor personal sunt ca acele păsări înainte de-a fi eliberate. Ei „nu pot canta bine” pentru că sunt prinşi în colivia păcatului. Dar nu trebuie să fie aşa. Isus a spus: „Dacă Fiul vă face slobozi, veţi fi cu adevărat slobozi” (Ioan 8:36). El ne dă libertatea care pune o cantare nouă în inima noastră. Cand israeliţii au fost eliberaţi din robia egipteană, au proclamat: „Vom canta Domnului… El ne-a scăpat”. Fuseseră eliberaţi şi puteau canta. Dar tu? – P.R.V.
„Isus este Salvatorul meu,
Căci mi-a şters păcatul greu.
Şi-am să-I cant cu dor mereu, mereu,
Pin’ajung în cerul Său.” – Hallan
„A avea un suflet mantuit înseamnă să ai o cantare în inimă„
Painea zilnica
Text: 2 Corinteni 5:1-8
„…pentru că umblăm prin credinţă, nu prin vedere.” 2 Corinteni 5:7
Am dorit uneori ca Dumnezeu să lase măcar pe unul dintre creştini să vină înapoi de dincolo, să-mi spună ce mă aşteaptă după moarte. Dar o povestire pe care am putea s-o numim parabola gandacilor de apă, ne va ajuta să înţelegem, cel puţin în parte, de ce Dumnezeu nu ne împlineşte această dorinţă. O colonie de gandaci mici de apă ce trăia într-un eleşteu, a observat că din cand în cand unul dintre ei care se urca pe lujerul unei frunze de nufăr se făcea nevăzut. Au fost cu toţii de acord că dacă acest lucru se va mai repeta cu unul din ei, se va întoarce să le spună celorlalţi despre călătoria aceea. Într-o zi, unul dintre gandaci s-a trezit urcand lujerul unui nufăr şi s-a căţărat pe frunza ce plutea pe apa. Adormise la căldura binefăcătoare a soarelui; cand s-a trezit şi s-a întins s-a speriat de trosnetul coajei care-i fusese veşmantul pană în clipa aceea şi care tocmai îi cădea. I s-a părut că este mai mare acum, mai curat, şi mai liber decat oricand pană atunci. Desfăşurandu-şi aripile, şi-a luat zborul său de minunată libelulă verde. Deodată şi-a adus aminte de promisiunea făcută. Dar şi-a dat seama de ce nici unul din ceilalţi semeni de-ai săi nu s-au mai întors niciodată. Nu se mai putea întoarce să spună prietenilor săi la ce să se aştepte deoarece acum nu mai făcea parte din lumea lor. Apoi, într-o zi, şi ei vor experimenta această libertate minunată de care el se bucura acum.
În mod natural, ezităm să ne gandim la misterul morţii. Dar nu trebuie să ne fie frică. Si nici nu avem nevoie de vreun mesaj din partea celor dragi plecaţi dintre noi. Dumnezeu ne-a spus tot ce avem nevoie ca să ştim. Aşadar, haideţi să „umblăm prin credinţă” şi să aşteptăm cu speranţă. – H.V.L.
„De ce te temi de moarte şi-o tot alungi din gand,
Cand ea-i despovărarea de tot ce porţi în gand?
De ai trăi virtutea în tot ce datorai,
Ea-i uşa strălucită şi grabnică spre rai. „– Traian Dorz
„Credinţa vede dincolo de întunericul pămantesc strălucirea locurilor cereşti„
Painea zilnica
1. Precum în zorii dimineții
Şi în zăduful zilei mari
Albina îşi croieşte drumul
Spre-a lua din floare mult nectar
2. Aşa suntem şi noi, aleşii,
Răscumpărații Domnului
Găsind în orişicare lucru
Lucrarea şi parfumul Lui!
3. Însă acum ne ducem gândul
Spre ultimatul albinuței-
Albina care toată viața
A strâns nectar şi-a făcut multe!
4. Prin grelele furtuni din iarnă
A răzbătut învingătoare
Însă acum, este pe-o floare
Şi greu mai scoate o suflare.
5. A evitat orice pericol
Şi a ajuns la bătrânețe
Însă acum neamul apicol
E îndreptat spre tinereţe.
6. Nu mai priveşte spre sărmană
Că-i obosită, istovită
Şi rând pe rând, de toți din neam
Vede cum este părăsită.
7. În invaziile crunte
Şi în bătălii mereu
Ea a fost oricând în frunte
Biruind cu Dumnezeu!
8. Pentru tineretul care
A crescut ca prin minune
A ținut zile de post
Umplute cu rugăciune.
9. Tot ce a strâns, a împărțit
Cu ai săi, ca să nu piară
Pe oricine a iertat
Ca să n-aibă viața-amară.
10. Iar acum, în timpul paşnic
Zboară spre o floare-aleasă
Şi se bucură la gândul
Că duce nectar acasă.
11. Dar un om cu mâna tare
Aspră şi brăzată-adânc
Cu privirea mânioasă
O ținteşte făr’cuvânt.
12. Dar cu gânduri pline numai
De ucideri şi de rău
O priveşte cu iuțime
Din înaltul stat al său.
13. Iar albina speriată
Face ochii mult mai mari
Şi se uită împrejuru-i
După tinerii cei tari
14. Speră că va fi salvată
Aşa cum şi ea salvase
Însă vede cu amar
Lumea care o trădase.
15. În această luptă grea
Are două variante:
Prima, ca să scoată acul
Iar a doua, ca să zboare.
16. Din principiu ştie bine
Că dacă atacă crunt,
Se va face de ruşine
Pentru-un lucru prea mărunt.
17. Dar nici zborul nu mai poate
Să îl facă mai rapid
Că aripile-s obosite
Şi puterile se-nchid.
18. Mâna aspră o loveşte
Cu o lovitură grea
Şi aşa acum găseşte
Sfârşitul insecta mea.
19. Ca o simplă întâmplare
Expusă în dialectă
Ce compară o fiinţa
Omenească cu-o insectă
20. A fost prezentată starea
De acum, dintre bătrâni
Şi acei care-au crescut
Decât ei a fi mai buni!
21. Tinerii primesc de toate
Prin puterea rugăciunii
Care-n odăință-n taină
A înflăcărat bătrânii.
22. Prin aceasta au putut
Ca să nu cadă distruşi
De nici o săgeată-aprinsă
Altfel, ar fi fost răpuşi.
23. Iar în semn de mulțumire
Când la capăt sunt bătrânii
Nu mai au pe nimeni care
Să le poarte grija pâinii.
24. Iar în luptele pe care
Cu dureri le duc mereu
Sunt aşa precum se ştie:
Numai ei cu Dumnezeu.
25. Iar când diavolul încearcă
La urmă să ia cununa,
Au doar două variante
Ce decid pe totdeauna:
26. Ori să scoată-n grabă acul
Şi să fi trăit degeaba
Ori să fie prin credință
Ei cu Tatăl, numai una.
27. Ar fi timpul potrivit
Ca să reclădim relații
Dintre tinerii cei tari
Şi cei din alte generații.
28. Precum Fiul e cu Tatăl
Noi să fim cu toții una
Ca dintre a Lui albine
Să nu se piardă niciuna.
29. Şi să ne ajute Domnul
Ca atunci, la bătrânețe
Să ne ținem tari, puternici
Să nu cedām la căruntețe.
30. Iar aşa cum ne vedem
Că suntem tari şi voinici
Să dea Domnul să ne credem
Decât nişte-albini mai mici!
Dumnezeu e în control 