Invitatie

Veniti toti descurajatii,
Necajitii si-ntristatii,
Si voi, marginalizatii
La Isus, Divinul Miel,
Este loc pentru oricine,
Si nu-i nimeni sa aline
Si sa mangaie-n suspine
Ca si El.

Veniti toti impovaratii,
Toti truditii si-apasatii,
Pacatosii, vinovatii
La Isus, iubirea Sa
E mai mare decat marea,
Decat muntii, decat zarea,
Si v-asteapta ca iertarea
Sa v-o dea.

Sa-si descopere iubirea,
Sa v-aduca mantuirea,
Pacea si neprihanirea
A venit chiar pentru voi.
Indrazniti, El va primeste,
Harul Lui va-nvredniceste,
Caci din har El plasmuieste
Oameni noi.

„Pe cel ce vine la Mine, nu-l voi izgoni afara.” Ioan 6:37b.

Anca Winter 

Cristos a înviat!

Ce freamăt umple zarea și atinge orizontul?
Ce sunet ca de clopot răsună răspicat?
E vântul? E părere? E zgomotul de ape?
O, nu! E vestea bună: „Cristos a înviat!”

Pământul iar clipește nedumerit, când moartea
A încercat să-L țină pe cruce atârnat,
Dar recele mormânt, pecețile romane,
Sunt martorii istoriei căci El a înviat!

Au vrut să curme glasul ce dă speranță vie,
Au vrut să stingă focul iubirii prin păcat,
Dar, iată, se ridică, zdrobește îndoiala,
E víu pe totdeauna! Cristos a înviat!

Credința nu e formă, nu-i mit sau slăbiciune,
Căci știm, nu doar că Isus cândva a existat,
Noi credem cu tărie și ținem sus stindardul,
Acesta-i adevărul: Cristos a înviat!

 Lucian Cazacu

Te voi vedea

Cat am dorit sa te mai vad odata, cat L-am rugat ca boala sa ti-o ia,
Sa te zaresc cum ma astepti la poarta, s-alerg la pieptul tau, maicuta mea,
Sa stam imbratisate pentr-o ora, sa plangem dorul adunat in noi
De-atatia ani, si sa lasam sa curga, in impletire, lacrime suvoi.

Sa-ti mai privesc odata chipul pasnic, si fata-mbatranita de suspin
Sa ti-o cuprind gingas cu-a mele palme, sa-ncerc sa iti ofer putin alin,
Sa-mi adancesc privirea-n ochii-ti limpezi, si timpul tot, oprindu-se in loc,
Sa curme-a inimilor noastre zbucium, ce-au mistuit atata jar de foc.

Dar, Tatal Vesnic te-a chemat acasa, si-a zdruncinat intreaga fiinta mea,
Frangandu-mi inima in mii de cioburi, fara putinta de-a se consola;
Ramas-am impietrita de durere, si ochii-mi tristi, privind mereu spre cer,
Te cautau in zarea nesfarsita, prin nepatrunsul stelelor mister.

Nu te-am gasit atunci, dar stiu ca vine acea mareata zi cand te-oi vedea,
Cand pe celeste plaiuri, mana-n mana, ma voi plimba cu tine, mama mea,
Si vom canta-mpreuna o cantare Acelui Preaiubit din vesnicii,
Ce ne-a unit prin harul Lui de-apururi, si-a hotarat ca mama tu sa-mi fii.

S-a linistit si inima-mi trudita gandind ce fericire ai in Rai,
Si ce odihna dupa-atatea chinuri; cum te-as mai fi putut opri sa stai?
Si cum sa nu ma bucur ca-i vezi fata necontenit preablandului Pastor,
Ce-a alinat intreaga ta durere, pe veci, cu bratul Sau mangaietor?

E astazi ziua ta, si lacrimile, isi cer tributul iar din amintiri,
Din vremuri ce-au trecut, lasand in suflet adanci, si pretuite mult trairi;
Dar mi-e de-ajuns sa stiu ca esti Acasa, si ziua ce-o traiesti, e-n infinit,
O bucurie vesnica cu Domnul, al meu si-al tau Mantuitor iubit.

Te voi vedea in zarea cristalina cand voi pasi si eu in marea zi,
Sau, inundati de-a cerului lumina, toti cei rascumparati ne-om intalni
Cu Domnul, in vazduh, sa fim de-apururi mireasa pentru Mirele ceresc,
Atunci cand va incepe sfanta nunta, in vesnicul palat imparatesc.

Te voi vedea. Va fi o intalnire ce n-a fost cu putinta pe pamant,
Dar ce inaltatoare si sublima, invaluita in angelic cant,
Va fi mareata clipa cand putea-voi ‘n-a tale brate a ma arunca;
Si vom trai pe veci nedespartite. Te voi vedea curand, maicuta mea!

Anca Winter

Pe marea vietii

Pe marea vieții azi vâslesc
Spre zarea-ndepărtată,
Dorind curând ca să sosesc,
S-ating Limanul cel ceresc
În Țara mult visată!

Căci știu și simt din depărtări
Parfumul veșniciei,
Cum umple zarea de cântări
Și-i poartă înspre desfătări
De har și bucurie,

Pe-acei ce-n viață au căutat
Comori nepieritoare
Și toate-n urmă au lăsat
Pentru Alesul Împărat
Ce șade în splendoare!

Vâslesc prin valuri, mă grăbesc
S-ajung curând acasă,
Talazuri multe năpădesc,
Zadarnic pare că trudesc…
Și nimănui nu-i pasă!

Îmi arde sufletul de dor
Și strig cu disperare,
Aștept o Mână de-ajutor
Să mă ridice, să nu mor
Răpus de întristare.

Se-nalță valul tot mai sus,
Furtuna se-ntețește,
Și simt c-aproape sunt răpus
De ce-o veni, de ce s-a dus,
De ce mă năpădește.

Se-ntunecă ziua-n amiaz
De negura ce vine…
Am vrut să am puțin răgaz
Să scap o clipă de necaz,
Să Te zăresc pe Tine!

Să Te mai văd printre-ncercări,
Să Îți mai simt iubirea
Să știu că-n mijloc de dureri
Tu porți a noastre mari poveri
Și ne dai izbăvirea.

Căci știu că nu pot să răzbat
Prin astfel de-ncercare
De unul singur, niciodat’
Când sunt de vânturi clătinat
Și văd că n-am scăpare.

Însă Te chem cu dor, Isus,
Pe Tine-n a mea barcă,
Să mustri valul de nespus
Ce se ridică tot mai sus,
Să mă scufunde parcă.

Arată-mi că mă poți salva,
Că nu-i zadarnic ruga
Că poți și vântul a-l mustra,
Că poți și marea a certa
Și-Ți ascultă porunca!

Arată-Te ca un Viteaz,
Fă-Ți Numele de slavă
Ia-mi jugul greu de pe grumaz
Să vadă toți că Tu și azi
Răspunzi fără zăbavă!

În Tine mă încred mereu
Și-n Tine-mi pun speranța!
Căci Tu ești Dumnezeul meu
Ce m-a salvat în ceasul greu
Și mi-a ocrotit viața!

M-ai izbăvit de-atâtea ori
Și mi-ai dat biruință,
Dar nu ca să mă lași să mor
Acum, când vin furtuni și nori
Și sunt în neputință.

Iubirea Ta de Salvator
Întrece-orice gândire!
De-acum și-n vecii vecilor
Te-oi lăuda Sfânt Creator
Pentru-a Ta izbăvire!

Valentin Ilisoi 

Alba Floare de Lumină

Psalmi 81
6.”I-am descărcat povara de pe umăr, şi mâinile lui nu mai ţin coşul. ”

Noaptea  e adâncă, plină de mistere,
Cărări înguste şi de mormânt  tăcere,
Dar la miezul nopţii, se aude un Pas,
Ce zguduie pământul şi orice sălaş.

Din depărtare, sfântul sophar vesteşte;
-”Ridică coşul, noaptea nu stăpâneşte!
Ridică Piatra, timpul nopţii s-a scurs!
Să iasă Floarea, Lumina Lumii  de sus! ”

Coşul cu durere şi a Lumii vină,
Se ridică  spre zarea sfântă, divină,
Se ridică cu  Piatra  grea de pe Mormânt;
Rămâne doar Lumină şi Sfântul Cuvânt!

În noaptea adâncă, plină de mistere,
O Floare Albă creşte, până la stele,
Şi luminează pământul, văi şi câmpii,
Ce învinge negura, mormânt şi stihii.

E Floarea de Lumină, din Mormânt creşte,
S-a născut din durere, totuşi iubeşte,
Oferă Lumină, cu iubire şi dor,
Numele Său este Isus Mântuitor!

Veniţi şi culegeţi raza albă, lină!
A înviat din moarte şi e divină,
Candelă va fi pe a voastră cărare,
Şi voi veţi fi lumini pe munte şi mare!

Mormântul lui Isus este gol şi pustiu,
Inima mea! În tine, Isus este viu?
În zori, al cerului sfânt  sophar vesteşte;
-A înviat Isus, Lumina soseşte!

Arancutean Eliza 

Caut fața Ta, Isuse

Caut fața Ta Isuse
Și-n zori și-n fapt de seară
Și când simt bucurie
Și când tristețe, iară. .
Și când deschis e cerul
Și când e-nchis, de plumb…
Și-n binecuvântare
Dar și atunci când plâng…

Ce sunt eu? Sunt doar tină,
Dar tină-nsuflețită
De Duhul Tău de Viață,
De slavă infinită!
De jos, din lutul lumii
În care încă sunt,
Privesc spre zarea-albastră,
Spre Paradisul sfânt…

Scrutez cu ochi de humă
Zarea și nevăzutul
Și din deșertăciune
Doresc eu Absolutul.
Vremelnică e viața
Cu tot ce ea oferă,
Că-i plâns sau bucurie,
Ea tot e efemeră!

Caut fața Ta Isuse,
Căci Tu ești sensul meu,
Ce ar mai fi viața
Fără de Dumnezeu? … .
Caut fața Ta, Isuse,
Te rog, nu Ți-o întoarce
Căci făr’ de Tine ființa-mi
În beznă s-ar desface…

Emanuel Hasan

O, vino iar

Prin cerul deschis auzi-vom cântarea divină,
Osana, e prezenţa minunată a Lui Isus,
Îngerii cântă şi-aşteaptă momentul să vină
Pe norii cerului să-i ia pe cei ce L-au iubit mult.

Inimi se frâng şi urcă lacrimi din cuptoare,
Secerea-i pusă şi-i pregătit, copt lanul aşteaptă,
Prin sita deasă, cernerea e mare şi-i strâmtoare,
Cu toţii privim la cer că judecata Ta-i dreaptă.

Pe întinsa zare se-aud paşii ce-au străbătut
Şi altădată Calea Iubirii spre acest pământ,
Cum ai promis, acuma Te-ntorci pe drumul cunoscut!
Vino să-Ţi iei mireasa aleasă, rodul cel mai scump!

Pe-ntregul pământ e o rugă necurmată,
Cu mâini împreunate veghem a Ta venire,
O, vino iar, vino Isuse să ne duci Acasă,
Acolo Sus în cer, unde-i sfânta Împărăţie!

Ne vom bucura, dar şi lacrimi vor fi când vom zbura
Spre Patria veşniciei de Sus mult adorată,
Vom plânge durerea celor ce-şi pierd Împărăţia,
Şi pe veci raiul ceresc, mântuirea minunată!

Maria Șopț 

A venit toamna!

A venit toamna cu pletele-n ceață
Zâmbindu-ne-n prag din razele reci,
Pe umeri ducând belșug de dulceață,
Lăsându-și veșmântul și salba-n poteci.

A venit toamna cu miros de gutuie
Gonind norii vineți în vârfuri de brazi,
Hăulind prin livezi, prin coloane din vie,
Bucurând pe săraci, strâmtorând pe nomazi.

A venit toamna în munți și câmpii
Cu poalele pline de roade și ploi,
Săturând, deopotrivă, maturi și copii,
Râzând și plângând printre flori și noroi.

A venit toamna-n chemări de cocor
Pășind diafan peste zarea divină,
Șoptindu-ne dulce-n al frunzelor zbor:
-Faceți provizii de har și lumină,
și roade cerești, din “Sfânta Grădină!”

Gelu Ciobanu

Visul meu de mic copil

De mic am fost atras de cer
De bolta înstelată
De luna ce ca-ntr-un mister
Stătea pe bolta naltă.
De soarele strălucitor
Și cald, de care vara
Se aurea grâul pe ogor
Cât cuprindeam eu zarea.
De norii cari, purtați de vânt
Păreau precum de vată
Cum tot veneau, plecau pe rând
Veneau iar, ca-ntr-o joacă.
***
Astăzi nostalgic mi-amintesc
Vremea copilăriei
Și ochii iar mi-i ațintesc
Pe zarea veșniciei.
Pe zarea dincolo de zări
Ce-o văd eu prin credință
Mai sus de stele și de nori
Acasă-n biruință.
Căci bine știu că-n casa mea
M-așteaptă răsplătirea
Cununa ce nu va vedea
Vreodată veștejirea.
De-aceea astăzi eu mă lupt
Ca să ajung la visul
Dorit,tânjit atât de mult
Și-anume: Paradisul.
Da, visul meu de mic copil
A fost s-ating eu cerul
Să zbor intrând în infinit
Descoperind misterul
Ce-atâția ani a stat închis
Ca sub un tainic lacăt
Însă vremelnic, cum mi-a zis
Holda cea coaptă-n freamăt.
Jos pe pământ încă fiind
Eu văd obscuritate
Și spațiu-l simt eu tot mai strâmt
De-atâtea mari păcate.
Însă privirea mi-o ridic
Spre bolta cea senină
Din holdele ce coapte-n spic
Așteaptă luna plină.
Și parcă mă eliberez
Privind zarea cerească
Și parcă uit că mă găsesc
În lumea pământească.
Mă regăsesc în visul meu
Mai mult ca niciodată
Să zbor spre cer,spre Dumnezeu
Spre Cel ce-mi este Tată.
Așa de liber eu mă simt
Privind nemărginirea
Că n-aș mai vrea să îmi desprind
De-acol’ de sus privirea.
Doar aripile îmi lipsesc
Să le deschid spre soare
Ca visul să mi-l împlinesc
Acasă în splendoare!

Emanuel Hasan

 

Viață duplicitară: iad!

Duminică.O zi frumoasă.
Locașul de-nchinare-i plin.
Se predică despre „acasă”
Unde cu toții vrem să fim.
-Oo,frați iubiți.. (zice păstorul)
Îl mai iubiți voi pe Isus
Mielul ceresc, Mântuitorul
Ce ne va lua în ceruri sus?…
Mai ziceți voi: vino Isuse!
Ne ia cu Tin să moștenim,
În slăvile nicicând apuse?
Mai zice cineva: Amin?
-Amiin! (Răsună adunarea)
-Mărire Lui! (ca un ecou
Pe-alocuri mai auzi spre zarea
Ce-așteaptă Marele Erou.
*****
Luni. Zi de muncă și de școală
Duminică, astăzi e ieri.
Se reîncepe ca-ntr-o goană
O nouă zi, cu noi puteri.
Ca orice om in cursul zilei
Cu lumea intri în contact
Vezi cum e omul sau vezi cine-i
Așa cum este el de fapt.
Și întâlnești pe-acela care
Iubește să vorbească mult
Nu prea frumos despre persoane
Le zugrăvește îndelung.
Mai întâlnești pe la amiază
Pe cel ce crede că-i mai sus
Care se poartă mai cu vază
De parcă alții ca el nu-s.
Iar seara-l vezi pe muncitorul
Ce nu se mai poate opri
Căci el e rob, iar zeul banul
Îl vrea mereu în slujbă-ai fi.
Iar celelalte zile-n grabă
Vin ca și norii rând pe rând
Se scurg ca-ntr-o clepsidră largă
A timpului pe-acest pământ.
Și întâlnești atâția-n umblet
Total străini de Dumnezeu
Pătați în cuget și în suflet
Dar ancorați în propriul eu.
Mai întâlnești și oameni lacomi
Ce tot ți-ar lua de ar putea
Ei îți invocă proprii factori
Să-și motiveze-acțiunea rea.
***
Și poate spui: ei sunt din lume!
Eu îți voi spune: da și nu;
Ei sunt creștini (doar după nume)
Dar cum fac ei să nu faci tu.
Creștin numai la adunare
Cu masca pusă, ca un sfânt
Însă făcând fapte murdare
E pură  goană spre mormânt.
Eu simt și văd c-am datoria
Să-i readuc pe drumul bun
Ca să nu-și piardă veșnicia
Dator voi fi mereu să spun:
Nu poți sluji Dumnezeirea
Dacă slujești și pe cel rău
Făcând așa doar pierzi Răpirea
Bisericii la Dumnezeu.
Leapădă-ți masca dragă frate
Și părăsește-al lumii vad
Căci scris e în a Sa dreptate
Viață duplicitară: iad!
Domnul nu vrea numai o parte
El vrea toată inima ta
El vrea ca și tu să ai parte
Cu El acolo-n gloria Sa.
El nu te vrea să fii o umbră
Doar de Duminică creștin
Căci îți așterni o soartă sumbră
Care te poate duce-n chin.
Fii dar exemplu pentru lume
Prin fapte nu te lepăda
De cel mai mare și scump Nume
Căci poți amarnic regreta.
Chemat ai fost să fii Lumină
Nu ipocrit să fii numit
Ridică-te de azi din tină
Și fii creștin și pocăit!
Când spui: Amin în adunare
Așa să fie cum și spui
Dacă dorești ca-n ziua mare
Să fii chemat cu toți ai Lui!

Emanuel Hasan