O mie ..e prea putin !

O mie de soapte sa iti spun Doamne la capat de pat…
si Tu sa imi raspunzi inapoi doar cu un simplu cuvant …
eu stiu ca nu e nimic mai frumos si placut pe-nserat …
decat sa stau de vorba cu Cel ce e bun, cu Cel ce e sfant!

O mie de pasi sa ii fac inspre Tine pe-a vietii carare…
iar Tu unul macar, inspre sufletul meu doritor, de a Ta apropiere….
Eu ma simt ca o floare, ce soare peste ea in roua rasare …
si sufletu-mi primeste in framantari si taceri, adiere…

O mie de zile de as trāi, iubind ca cel ce iubeste…
Iar Tu, macar o zi sa mā mângai cu mana Ta buna si moale …
ca plin de Tine cu aripa -Ti spre ceruri sa pot a ma creste…
O amfora cu ambrozie printre cioburi sparte si goale. .

O mie de ganduri de as avea deodata in ratiunea-mi stârnita…
Daca cel care vine din Tine poposeste in creierul meu…
imi alunga stresul, teama si grija in mine protapita…
Si imi da pace si somn la pieptul Tau cald, Dumnezeu!

O mie de zambete de as culege din jur imprejur in umblare…
Doar al Tau ar conta Isuse pentru mine in fiece clipa…
Doar el e gustul sarii ce da vietii mele nesat si savoare …
Ce aduna in mine tezaur de impliniri si nu face risipa!

O mie de ani de as trai in viata aceasta colbuita de vreme…
Si mi-ai da posibilitatea unui ceas impreuna cu Tine in cer…
As alege de-ndata fara teama si fara probleme
In intimitate cu Tine nu in ani si trudnici sa prosper!

 Traian Suciu1  

Înaintare

Privesc cu ochii-adânc în mine
La clipe când n-am fost ca Tine,
Când am greșit, și-n îndurare,
M-ai pus din nou pe a Ta cale.

Privesc cu ochii-adânc în mine
La clipe când am fost ca Tine,
Când Te-am urmat fără-ntreb,
Și am ajuns sus pe Horeb.

Privesc în jur până departe
Și văd, ca scrise într-o carte,
Dureri și bucurii, -mpreună,
Și amintirea mi le-adună.

Clipe cuminți de liniștire,
Clipe absurde de-amuțire,
Speranțe zeci, zâmbete calde,
Lacrimi curgând pe față-n salbe.

Văd pași vioi, ce urcă munții,
Sau pași greoi pe fața punții.
Văd oameni care vin sau pleacă,
Izvoare care curg sau seacă.

Văd întuneric ce-mpresoară,
Și cum o Rază se strecoară.
Văd înapoi, în vale, calea
Ce am urcat, dorind salvarea.

Văd ce-am făcut și este bine,
Sau ce-am greșit și mi-e rușine…
Văd tot ce-am câștigat cu trudă,
Și ce-am pierdut pe-a vieții undă.

Sub ochii mei apare-amarul,
Dar și dulceața ce-mi dă harul,
Ușile ce-mi sunt închise,
Dar și intrările deschise.

Cuprind în amintire greul,
Ce a zdrobit în mine eul,
Când am crezut că pot ceva
Fără să am prezența Ta.

Văd rugăciunile ascultate,
Dar și pe cele murmurate.
Văd lupta ce o duc mereu,
Dorind ca să rămân al Tău.

Așa privesc, să pot să știu
Că sunt un om de carne, viu,
Și fiică m-ai chemat să-Ți fiu. –
Sunt cel de șapte ori lovit,
Pe care-l faci neprihănit.

Onuța Bîrlădeanu  

An Nou

An Nou, te-aștept cu bucurie
Ca un copil un fulg de nea. .
Ce-mi vei aduce oare mie
Sau celor dragi din casa mea?

Aduci doar bine, sănătate
Și împliniri pe drumul meu?
Sau ce aduci să fie poate
Dezamăgiri, dureri și greu?

Gusta-voi realizări mărețe
Avea-voi parte de succes?
Sau multe piedici și tristețe
Regrete, ispitiri și stres?

Vedea-voi multe reușite
În viața celor dragi ai mei?
Sau situații nedorite
Și zile triste pentru ei?

An Nou ce taine-ascunzi în tine
Și planuri care nu le știm?
Noi doar dorim puțin mai bine
Puțin să ne mai primenim

După un an de pandemie
Cu pierderi și cu distanțări
Am vrea puțină bucurie
Și-un pic mai relxate stări

Mai multe zâmbete pe fețe
Să fim puțin mai fericiți
Să ne purtăm mai cu blândețe
Să fim puțin mai mulțumiți.

Noi știm că nu aduce anul
Ce-o clipă-aduce uneori
Dar Dumnezeu e Suveranul
Și-naintăm încrezători.

Căci Dumnezeu în Cer Domnește
Chiar dacă trecem prin furtuni
Ne-ajută fiindcă El dorește
Ca noi să devenim mai buni.

Iar ca să creștem în credință
Ne-ngăduie și negri nori
Și fără de a noastră știință
Trimite Îngeri Păzitori.

An Nou, orice ascunzi în tine
Sunt liniștit și-ncrezător
Că vegheator Stă lângă mine
Un nevazut Ocrotitor.

Altfel, te-aștept cu bucurie
Și dintre câte mi-aș dori
Te rog o Doamne, dă-mi și mie
Zilnic puterea de-a-Ți sluji.

Aș vrea ca să rămân statornic
Și ce-mi dai Doamne, să primesc
Dă-mi Duh mai mult, mă fă mai dornic
De Tine, fiincă… Te iubesc.

Daniel Hozan

Spre altruism

A venit timpul să ne vedem doar ochii!
Mereu încântați de alte valori
Am umblat căutând între zâmbete,
Am umblat căutând între flori,
Cine timp mai avea
Să privească în ochi
Acea depărtare-ntre noi? !

A venit timpul să urcăm alte trepte.
Ce pot spune ochii acum? !
Oboseală, trădare și lipsă,
Neputință în noi, neputință în jur…
Singuratici pornim, singuratici ne-ntoarcem,
Ca o frunză bătută de vânt…
Dacă pomul vieții s-ar coace
Rămânem oxidați la pământ.

Se-ntâlnesc doi, în sat, pe o stradă
Nu mai sunt ca și ieri emotivi,
Peste tot: la serviciu, în casă, la școală,
Numai ochi singuratici, pustii, și atât…
Ne-am deprins a zâmbi fără suflet,
Ne-am deprins a trăi pentru noi,
Doar vorbim de valori, de origini
Dar în inimă, vai, suntem goi!

A venit timpul să ne vedem doar ochii,
Ce pasivi, ce absenți arătăm!
Golul acesta reiese din suflet,
Astăzi mascați, demascați ne vedem…

Poate-o fi să-nvățăm bunătatea,
Către cer tot mai mult să privim,
Să se vadă astfel unitatea
Și căldura cu care trăim,
Poate-o fi din lumină să stoarcem
Ce e bun, ce e sfânt, ce-i frumos,
Să lucească în ochi bucuria,
Să se vadă în viață Christos!

Mihai Ghidora 

Simfonia primăverii

S-a răsculat lumina, revendicându-şi timpul
Şi calendarul însuşi a nechezat din file,
Când s-a schimbat cu zumzet de viaţă anotimpul
Şi-o diademă pus-a, de zâmbete, pe zile.

Îmbălsămata sevă îmi primeneşte versul
Şi-l pârguieşte dorul din soarele ce arde,
Când dedulcit cu muguri îngână Universul
O simfonie nouă în inimă, pe coarde.

S-a-naripat culoarea, curgând pe săturate,
Înfiorând petale din flori cu gustul mierii,
E o-ncântare totul, dar, mai presus de toate,
E anotimpul vieţii, e vremea învierii!

Şi-n simfonia care încet, încet se naşte,
Pe partitură punem, din „dolorose” uliţi,
În cadenţare tristă, şi paşii-n prag de Paşte
Ai Celui ce spre moarte mergea împuns de suliţi.

Redeşteptaţi de focul aducerii aminte
În primăvara caldă şi castă care vine,
Să ne trăim viaţa în dragoste fierbinte,
Şi, spre-nvierea noastră, să ne sfinţim, creştine!

Simion Felix Marţian 

DEPĂȘIND DIFICULTĂȚILE

Ne ridicăm deasupra problemelor spinoase
Mereu având conecții cu Cerul în splendori
Când înspre noi se-ndreaptă priviri mai dușmănoase
Dăm zâmbete duioase și proaspete culori.

Ne înălțăm mai sus de dure opoziții
Sfidând păreri nefaste din cercuri ce propun
S-abandonăm noi crezul în sfinte investiții
Și s-adoptăm tradiții și-un ritual străbun.

Că-nvingem arsenalul oștirii infernale
Se datorează Celui ce n-are vreun rival
Simțim împrospătări când ducem osanale
Și-I dăm recunoștință prin vorbă și chimval.

Vom depăși necazuri ce vin să ne doboare
Urcând la un nivel – spiritual vorbind
Unde găsim izvor de har și-nseninare
Și-unde puteri cerești în inimă descind.

Spre zone nefertile din lumea frământării
Nu ne lăsăm atrași; urcăm cu-avânt spre țel
Chiar zilnic de-ar veni vreo undă a-ncercării
Stăpânul nu ne lasă căzuți în vreun tunel.

Ne ridicăm mai sus de-adânca suferință
Luând cu noi mesajul transmis prin Duhul Sfânt
C-așa îndeplinim cucernica cerință
Și zilnic îmbrăcăm dumnezeiesc veșmânt.

Urmând itinerarul trasat de Trinitate
Privim spre biruință și nu spre colbul dens
Și nu ne-oprim în spații ce nasc nedemnitate
Că știm că spre Cetate e un urcuș imens.

George Cornici

Har

Ai presărat pe drumul meu
Senin şi … zâmbete şi flori
Au fost şi ploi, a fost şi greu
Dar totdeauna-un curcubeu
A strălucit din nori.

Ai picurat pe calea mea
Stropi de belşug şi fericire
Chiar dacă, uneori părea
Că lumea-n jur, e tot mai rea,
Tu-mi arătai iubire.

Au fost şi stele ce cădeau
Şi-mi tulburau fiinţa…
Dorinţe ce în min’ ardeau
Când nu ştiam: să merg, să stau,
Tu-mi întăreai credinţa.

Au fost şi clipe,… (şi nu una!)…
Când “singur” mă luptam cu marea…
Tu însă, Doamne,-ntotdeauna,
Umblând pe ape, potoleai furtuna;
Mă învăţai răbdarea.

A fost Lumină pe cărare
Şi zile frumoase primite în dar,
Trăite cu fraţii cei dragi în cântare;
A fost bucurie; A fost Sărbătoare!
Ce-a fost, ce mai este, ce va fi… e doar Har.

Alexandru Marius

Iubirea

Sunt multi care vorbesc despre iubire
Prin versul scris,prin cuvântări,sau chiar prin cânt
Însa viața lor poate e doar dezamăgire
Și tot ce au e teorie trista-n vânt
Cum recunoști dar roadele iubirii?
Cum poti vedea o legătură-n Dumnezeu?
Care sunt semnele ce-arata jarul fericirii
Sau cari sunt semnele ce-arata un drum trist si greu?
Iubirea este simpla,evidenta căci se arată
În viata celor doi iubiți,cuprinsi de ea
E-n zambetul pe buze,e-n așteptarea de la fereastră,
E-ntr-un buchet de flori sau intr-un trandafir,intr-o lalea,
E-n mâna care ține tandru,ca pe o comoara
O mâna delicată iar mai apoi mânuța scumpă de copil
E-n brațele mângâietoare-n fapt de seară
E-n vocea mamei,in pașii tatălui cari de la lucru vin.
E-n viata care zi de zi tot inflorește
Tot mai frumos,precum un crin, plin de parfum
Căci fiind udat din cer nu se ofileste
Ci-și răspândește a sa mireasmă pe al vieții drum.
Mai sunt și alte semne, însă de tristețe
Ascunse de un zâmbet mai forțat,de un zâmbet fals
Și-n viața celor doi iubirea nu le dă binețe
Căci a fost stinsa de al mării reci talaz…
La geamuri triste nu apar flori in buchete
Iar zâmbetele se păstrează pentru afară,pentru acei
Ce-au invatat cum sa iubeasca și sa ierte.
Zâmbetele de iubire?Fericirea?sunt ca sub lacăt pentru ei.
Iubirea nu e complicată, e simplă si frumoasa
Iarta,iubește,jertfește tot ce ai,tot ce-i mai bun;
Să simtă cei din jur a sa mireasmă
S-aprinda-n alții dorul dup-al ei ceresc parfum.
Viața pe pământ este atât de scurtă
Trăiește-o dar zâmbind,mereu iubind
Iartă,ajută,te jertfește,rabdă,cântă
Aceasta e iubirea,trăiește-o să te simți parte din infinit.

Emanuel Hassan