Înviorare spirituală

Rutina să dispară
să fie bucurii,
în inimi primăvară
și multe mărturii.

Să-nlăturăm tristețea
s-o-nvingem prin Cuvânt
s-atingem frumusețea
spre Slavă cânt ‘nălțând.

O, unde-i pasiunea?
veniți s-o căutăm
și vom vedea minunea
din care să gustăm.

De ce e moleșeală
în cei răscumpărați?
credința e reală
deci, îndrăzneți să stați.

În ritm de melodie
spre Tatăl să urcăm
entuziasm să fie
pe mulți să-ncurajăm.

Mesajele divine
ne pot înviora
putem avânt obține
pe-ogor putem lucra.

Spre țintă să ne-anime
un dor de Paradis
să fim la înălțime
cum Cerul a decis.

Știind ce plai ne-așteaptă
(cu veșnice splendori)
urcând din treaptă-n treaptă
să fim mulțumitori.

La cea dintâi iubire
în noi să-i facem loc
să fie în slujire
al Sfântului Duh foc.

În zâmbet și pe fețe
viață să citim
Cuvântul să ne-nvețe
mai devotati să fim…

Căci nu aici în vale
avem etern destin
ci-n zonele astrale
unde-i un calm deplin.

George Cornici

În suflet primăvară

În suflet primăvară
Cu tot ce-adduce ea
Nimic nu se compară
Cu frumusețea sa.

Divina rânduială,
Stăpânul Creator
A pus și în petală
Miros fermecător.

Lăuntrul întristat
Revine la viață
Totu-i înviorat
Se vede și pe față.

Și zâmbetu-i mai larg
Și optimismul crește
Iar când sosește-n prag
Pe toți ne-nveselește.

Renaște o speranță
Iar dorul s-a aprins
Aduce cutezanță
Din ‘naltul necuprins.

Aromele credinței
Se răspândesc frumos
Iar sufletul ființei
Se face mai milos.

De-aceea o primim
Cu brațele deschise
Și parcă-ntinerim
Și-n gânduri și în vise.

Să stea mai mult noi vrem
Să stea pe totdeauna
Cu ea mai buni suntem
În ea păstrăm arvuna.

Trezește somnolența
Cu suflu-i nuanțat
I-aducem reverența
Și imnuri i-am ‘nălțat.

O, Creator slăvit
Ce binecuvântare!
Din nou ea a venit
Cu har și sărbătoare.

George Cornici

Un nou rasarit

Ca firul de abur suntem pe pamant,

Un strop in oceane, o frunza in vant,

O umbra timida ce iute se trece,

Pe-a vietii poteca spre lespedea rece.

Un fulg ratacit in padurea argintie,

Un bob de nisip in imensa pustie,

O lacrima, o soapta, un zambet si-apoi…

Ne-ntoarcem in glie saraci, tristi si goi.

Dar ce va ramane cand noi vom pleca?

Si trecerea noastra ma-ntreb va conta?

Lasa-vom in urma o dara-n Lumina,

O jertf-a Iubirii, mireasma Divina?

Lasa-vom cu grija urmasilor in dar,

Tamaia ‘nchinarii arzand pe altar?

Lasa-vom credinta in inima lor?

Frumusetea iertarii si-al cerului dor?

M-ajuta Parinte, fa-mi traiul atent,

Dragostea sfanta sa las testament,

Sa vada tot omul ce sta langa mine,

Ca viata-i frumoasa traita cu Tine.

Iar cand fumul negru se pierde-n amurg,

Cand clipe din urma-n clepsidra se scurg,

Cand a mea umblare va fi la sfarsit,

Ma naste-n Lumina, Un Nou Rasarit!

Marius Alexandru

Ziua copilăriei noastre

Ziua copilăriei noastre
E azi și o serbăm cu drag,
E a tinereții flori albastre
Și a zâmbetului cald din prag.

E zi de dulce sărbătoare
Pentru copii de-orice națiune,
Un zâmbet să le dăm și o floare
Și multă, multă afecțiune.

Copile drag de pretutindeni
Te-mbrățișăm cu toții acum,
Minune dragă între oameni,
Al lumii delicat parfum.

Fii binecuvântat în toate
De Preaînaltul Creator,
De ești aproape sau departe
Noi te primim cu drag și dor.

Puiu Chibici 

Scrisoare pentru mama…

Despre tine, mamă, azi încerc să scriu,
Căutând prin rime numele tău drag.
Și-mi apare-n minte zâmbetu-ți zglobiu,
Cald, frumos și dulce după cum îl știu —
Neschimbat de anii ce-au trecut șirag.

Și privirea-ți, mamă, tot așa frumoasă
Mi-a rămas în minte și o retrăiesc
Tot așa senină și prietenoasă,
Plină de mistere, blândă, luminoasă…
Ochii nu se schimbă, chiar de-mbătrânesc.

Scriu și pentr-o clipă mă simt iar acasă,
Discutând cu tine sute de-ntrebări.
Parc-aud și astăzi vocea ta prin casă,
Când mai întristată, când mai bucuroasă,
Împărțind cu mine îndrumări sau stări…

De la tine, mamă am deprins la greu,
Să n-alerg plângându-mi lacrima la alții,
Dar să le spun toate doar lui Dumnezeu
Și-așteptând răspunsuri de la tronul Său,
Să iubesc, să dărui și să iert toți frații.

De la tine, mamă, încă de demult,
Am deprins pe tata cum să-l prețuiesc,
Să-i citesc durerea, să-l iubesc, s-ascult,
Să mă joc în păru-i, știu — deja cărunt
Și iubirea-n fapte să i-o deslușesc.

Orice strop din tine pot să îl descriu:
Bucuria, dorul, grija de pe față,
Lacrima, privirea, părul castaniu
Devenit pe-alocuri parcă argintiu,
Mâinile și vocea plină de povață…

Despre tine, mamă-n graiu-mi românesc,
Foaie după foaie pot s-aștern șirag.
Căci oricând la tine, mamă, mă gândesc,
Eu copil în suflet iar mă regăsesc…
Ce n-aș da și astăzi să te văd la prag! …

Cum e “a fi mamă” eu încă nu știu,
Dar când deveni-voi într-o zi specială,
Cred c-atunci mai bine, mamă, o să-ți scriu,
Poate mai cu lacrimi, poate mai hazliu,
Căci atunci trăi-voi alt nivel de “școală”…

Ce-am scris, jumătate-i din a mea scrisoare,
Știi de ce mămică? Pentru că-n cealaltă,
Care-o voi trimite data viitoare,
Pe-ale primăverii àripi dulci de soare,
La-nceput de versuri e cuvântul “tată”…

Irina M.

 

Sunt doar un om…

Sunt doar un om
cu bune și rele
cu zâmbet și lacrimi
dar chiar și-n durere
mi-e gândul la stele…
mi-e gândul la EL…

Sunt doar un om…
un strop de lumină sub soare…
lovit de ‘ntuneric, dar nu doborât.
Eu am apărare, și atunci când sunt slab
mă simt tare. In El…

Sunt doar un om…
un pumn de țărână…
ce caută pacea chiar și-n furtună,
„Taci fără gură”.
Pacea e EL.

Sunt doar un om…
un „pom” în pustiu…
care tânjește după izvor;
izvorul cel viu, ce nu seacă…
Izvorul e El…

Sunt doar un om…
un aburel ce se arată puțin și apoi piere.
Dar nu-i nimic, eu cred în înviere,
și uitând de durere voi zbura spre stele…
voi zbura spre EL.

Timotei Lucus

Zâmbetul mamei

Aş putea sa te strâng în braţe, să vezi,
Ca pe-o frunză căzută de toamnă,
Dulcea şi scumpa mea, mamă,
Să te strâng ca pe-o frunză să vezi—
Depărtarea de tine nicicând nu-i uşoară.

Ca un cântec de leagăn mi-i freamătul azi,
Fără el nici nu-ncepe iubirea,
Fără el s-a născut în adânc putrezirea,
De-aceea mi-i freamătul azi
Neoprit, să ajung nemurirea.

Aş putea să te strâng în braţe să crezi
Că-s copilul din leagănul moale,
Iar în păr nefiresc să-ţi atârne o floare
A surâsului meu ca să crezi
Că nu-i nimeni ca tine aşa iubitoare.

Aş putea să rămân ca şi tine, tăcând,
Cu privirea şi grea, şi senină,
Cu fruntea şi goala, şi plină…
Să răspund ca şi tine, tăcând,
Cu un zâmbet ascuns revăzut în lumină.

Mihai Ghidora 

Primăveri de suflet

Din Tine, spre noi, cu surâsuri cerești
De soare, de verde, de flori, de petale
Reverși primăverile Tale.
În suflet, în vise aripi dăruiești
Spre Tine, spre bine, spre tot ce iubești.

Re-nvie din ghețuri, din pietre, din noi
Doruri de pace și zâmbet de viață.
Pălesc, se topesc sub călduțele ploi
Pornirile toate ce mersul ne-ngheata.
Ființele noastre de Ceruri se agață.

De-acum, în privire și-n suflete cresc
Splendori, bucurii, închinări înspre Tine.
Se vede în inimi Iubirea ce vine
O lume-întreagă s-ascundă în Sine.
Din nou veșniciile-n oameni rodesc.

Gabriela L. 

Vremurile de-acum

Dar cata nepasare e intre oameni azi,
Nici zambet, nici iertare, nici sprijin in necaz…
Sunt vremuri de pe urma, cand dragostea dispare.
E scris in Cartea Sfanta, sunt zile de-ncercare.

Ne-ncredem tot mai mult, in ce agonisim
Uitam, adesea cerul si pentru ce traim…
Ingrijorati de viata, de-un palid viitor,
Privim inspre pamantul, acesta trecator.

Credinta ne slabeste si adormim incet,
Si fara remuscari, si fare vreun regret…
Privim mai mult la oameni, la lucruri fara sens,
Si-apoi, ce-am semanat, aceea-am si cules.

Dar inca e o sansa, sa ne trezim din nou,
Sa ne-mbracam cu haina de luptator erou.
E o speranta vie, sa ne intoarcem iar,
La Dragostea dintai, la clipele de har

Isus intinde mana, spre noi, cei apasati
loviti de-ngrijorari, de teama tulburati…
El vrea sa ne ridice din stari de caldicel,
Sa fim lumini in lume, sa devenim ca El.

Menegazzi Narcisa 

Ce minunat ești!

”Doamne, Tu eşti Dumnezeul meu; pe Tine Te voi înălţa! … ” Isaia 25:1

În fiecare floare-Ți văd iubirea,
În fiecare zâmbet de culori,
În fiecare rugă port simțirea
Cum te apleci spre noi, spre muritori!

În fiecare susur de izvor,
În fiecare apus și răsărit,
Văd Mâna Ta de Mare Creator
Și-un Glas aud: ”Iubesc și te-am iubit! ”

În roua cristalină revărsată
Pe verdele de viață plin,
Văd Lacrima preasfântă și curată
Ce-a curs, ca eu să fiu salvat de chin!

În fiecare dimineață azurie,
În fiecare rază ce-ncălzește,
Văd mila și-ndurarea ce învie
Și-n har, o Mână Sfântă ce-ntărește!

Te-aud, te văd, te simt în orice clipă
Și n-am cuvinte-n a mulțumi, doar vreau
Ca viața să nu zboare în risipă,
Ca-n ani ce trec ca sunet să îți dau –

Mereu, mereu, doar slavă și onoare,
Măreț Făuritor și Tată Sfânt!
Din inima-mi să curgă lin izvoare
De sinceri mulțumiri spre Tronu-Ți Sfânt.

Lidia Cojocaru