Ziua copilăriei noastre

Ziua copilăriei noastre
E azi și o serbăm cu drag,
E a tinereții flori albastre
Și a zâmbetului cald din prag.

E zi de dulce sărbătoare
Pentru copii de-orice națiune,
Un zâmbet să le dăm și o floare
Și multă, multă afecțiune.

Copile drag de pretutindeni
Te-mbrățișăm cu toții acum,
Minune dragă între oameni,
Al lumii delicat parfum.

Fii binecuvântat în toate
De Preaînaltul Creator,
De ești aproape sau departe
Noi te primim cu drag și dor.

Puiu Chibici 

Scrisoare pentru mama…

Despre tine, mamă, azi încerc să scriu,
Căutând prin rime numele tău drag.
Și-mi apare-n minte zâmbetu-ți zglobiu,
Cald, frumos și dulce după cum îl știu —
Neschimbat de anii ce-au trecut șirag.

Și privirea-ți, mamă, tot așa frumoasă
Mi-a rămas în minte și o retrăiesc
Tot așa senină și prietenoasă,
Plină de mistere, blândă, luminoasă…
Ochii nu se schimbă, chiar de-mbătrânesc.

Scriu și pentr-o clipă mă simt iar acasă,
Discutând cu tine sute de-ntrebări.
Parc-aud și astăzi vocea ta prin casă,
Când mai întristată, când mai bucuroasă,
Împărțind cu mine îndrumări sau stări…

De la tine, mamă am deprins la greu,
Să n-alerg plângându-mi lacrima la alții,
Dar să le spun toate doar lui Dumnezeu
Și-așteptând răspunsuri de la tronul Său,
Să iubesc, să dărui și să iert toți frații.

De la tine, mamă, încă de demult,
Am deprins pe tata cum să-l prețuiesc,
Să-i citesc durerea, să-l iubesc, s-ascult,
Să mă joc în păru-i, știu — deja cărunt
Și iubirea-n fapte să i-o deslușesc.

Orice strop din tine pot să îl descriu:
Bucuria, dorul, grija de pe față,
Lacrima, privirea, părul castaniu
Devenit pe-alocuri parcă argintiu,
Mâinile și vocea plină de povață…

Despre tine, mamă-n graiu-mi românesc,
Foaie după foaie pot s-aștern șirag.
Căci oricând la tine, mamă, mă gândesc,
Eu copil în suflet iar mă regăsesc…
Ce n-aș da și astăzi să te văd la prag! …

Cum e “a fi mamă” eu încă nu știu,
Dar când deveni-voi într-o zi specială,
Cred c-atunci mai bine, mamă, o să-ți scriu,
Poate mai cu lacrimi, poate mai hazliu,
Căci atunci trăi-voi alt nivel de “școală”…

Ce-am scris, jumătate-i din a mea scrisoare,
Știi de ce mămică? Pentru că-n cealaltă,
Care-o voi trimite data viitoare,
Pe-ale primăverii àripi dulci de soare,
La-nceput de versuri e cuvântul “tată”…

Irina M.

 

Sunt doar un om…

Sunt doar un om
cu bune și rele
cu zâmbet și lacrimi
dar chiar și-n durere
mi-e gândul la stele…
mi-e gândul la EL…

Sunt doar un om…
un strop de lumină sub soare…
lovit de ‘ntuneric, dar nu doborât.
Eu am apărare, și atunci când sunt slab
mă simt tare. In El…

Sunt doar un om…
un pumn de țărână…
ce caută pacea chiar și-n furtună,
„Taci fără gură”.
Pacea e EL.

Sunt doar un om…
un „pom” în pustiu…
care tânjește după izvor;
izvorul cel viu, ce nu seacă…
Izvorul e El…

Sunt doar un om…
un aburel ce se arată puțin și apoi piere.
Dar nu-i nimic, eu cred în înviere,
și uitând de durere voi zbura spre stele…
voi zbura spre EL.

Timotei Lucus

Zâmbetul mamei

Aş putea sa te strâng în braţe, să vezi,
Ca pe-o frunză căzută de toamnă,
Dulcea şi scumpa mea, mamă,
Să te strâng ca pe-o frunză să vezi—
Depărtarea de tine nicicând nu-i uşoară.

Ca un cântec de leagăn mi-i freamătul azi,
Fără el nici nu-ncepe iubirea,
Fără el s-a născut în adânc putrezirea,
De-aceea mi-i freamătul azi
Neoprit, să ajung nemurirea.

Aş putea să te strâng în braţe să crezi
Că-s copilul din leagănul moale,
Iar în păr nefiresc să-ţi atârne o floare
A surâsului meu ca să crezi
Că nu-i nimeni ca tine aşa iubitoare.

Aş putea să rămân ca şi tine, tăcând,
Cu privirea şi grea, şi senină,
Cu fruntea şi goala, şi plină…
Să răspund ca şi tine, tăcând,
Cu un zâmbet ascuns revăzut în lumină.

Mihai Ghidora 

Primăveri de suflet

Din Tine, spre noi, cu surâsuri cerești
De soare, de verde, de flori, de petale
Reverși primăverile Tale.
În suflet, în vise aripi dăruiești
Spre Tine, spre bine, spre tot ce iubești.

Re-nvie din ghețuri, din pietre, din noi
Doruri de pace și zâmbet de viață.
Pălesc, se topesc sub călduțele ploi
Pornirile toate ce mersul ne-ngheata.
Ființele noastre de Ceruri se agață.

De-acum, în privire și-n suflete cresc
Splendori, bucurii, închinări înspre Tine.
Se vede în inimi Iubirea ce vine
O lume-întreagă s-ascundă în Sine.
Din nou veșniciile-n oameni rodesc.

Gabriela L. 

Vremurile de-acum

Dar cata nepasare e intre oameni azi,
Nici zambet, nici iertare, nici sprijin in necaz…
Sunt vremuri de pe urma, cand dragostea dispare.
E scris in Cartea Sfanta, sunt zile de-ncercare.

Ne-ncredem tot mai mult, in ce agonisim
Uitam, adesea cerul si pentru ce traim…
Ingrijorati de viata, de-un palid viitor,
Privim inspre pamantul, acesta trecator.

Credinta ne slabeste si adormim incet,
Si fara remuscari, si fare vreun regret…
Privim mai mult la oameni, la lucruri fara sens,
Si-apoi, ce-am semanat, aceea-am si cules.

Dar inca e o sansa, sa ne trezim din nou,
Sa ne-mbracam cu haina de luptator erou.
E o speranta vie, sa ne intoarcem iar,
La Dragostea dintai, la clipele de har

Isus intinde mana, spre noi, cei apasati
loviti de-ngrijorari, de teama tulburati…
El vrea sa ne ridice din stari de caldicel,
Sa fim lumini in lume, sa devenim ca El.

Menegazzi Narcisa 

Ce minunat ești!

”Doamne, Tu eşti Dumnezeul meu; pe Tine Te voi înălţa! … ” Isaia 25:1

În fiecare floare-Ți văd iubirea,
În fiecare zâmbet de culori,
În fiecare rugă port simțirea
Cum te apleci spre noi, spre muritori!

În fiecare susur de izvor,
În fiecare apus și răsărit,
Văd Mâna Ta de Mare Creator
Și-un Glas aud: ”Iubesc și te-am iubit! ”

În roua cristalină revărsată
Pe verdele de viață plin,
Văd Lacrima preasfântă și curată
Ce-a curs, ca eu să fiu salvat de chin!

În fiecare dimineață azurie,
În fiecare rază ce-ncălzește,
Văd mila și-ndurarea ce învie
Și-n har, o Mână Sfântă ce-ntărește!

Te-aud, te văd, te simt în orice clipă
Și n-am cuvinte-n a mulțumi, doar vreau
Ca viața să nu zboare în risipă,
Ca-n ani ce trec ca sunet să îți dau –

Mereu, mereu, doar slavă și onoare,
Măreț Făuritor și Tată Sfânt!
Din inima-mi să curgă lin izvoare
De sinceri mulțumiri spre Tronu-Ți Sfânt.

Lidia Cojocaru 

Adevărata înviere

Sunt mulți acei din lume
Ce an de an, mereu,
Îl răstignesc pe Domnul
Isus Hristos al meu.

Sunt mulți ce bat în cuie
Morți idoli, moarte cruci,
Dar Învierea Sfântă
Doar Tu, Isuse, aduci.

Sunt mulți cei ce se-nchină
Icoanei fără grai,
Dar Tu, Isuse Sfinte,
O veșnicie-mi dai.

Sunt mulți ce-și fac prin piețe
Cruci mari, dar ce folos. . .
Căci numai Tu, Isuse,
Faci traiul meu frumos.

Sunt mulți în lumea asta
Ce fac pomeni de soi,
Dar nimănui nu-i pasă
De Tine și de noi.

Sunt mult prea mulți, Isuse,
Ce fac mătănii lungi,
Dar de-i privești, adesea
La nas nu le ajungi.

Sunt tot mai mulți aceia
Ce-și spun religioși,
Fac totul la soroace,
Dar câți sunt credincioși?

Eu n-am venit aicea
Să judec, nici să-ndrept,
Dar tare mă-ntristează
Suspinul Tău din piept!

Și cum putea-voi, oare,
Să nu fiu întristat
Când Tu suspini cu lacrimi
Pentru al meu păcat?

Dar după întristare
ʼMi-aduci un zâmbet lin
Și ștergi cu-a Ta-ndurare
Prea greul meu suspin,

Căci știu că-a Ta-nviere
E Viață pentru noi,
Și pentru asta, Doamne,
În veci nu dau ʼnapoi!

Puchea Dorel 

 

Rugăciune de binecuvântare

Te văd iubit Părinte
În scumpa mea comoară
Ce-n brațele-mi de tată
Adoarme-adânc, zâmbind
Te văd când se trezește
Te văd și când se-ntinde
Și-n vocea-i minunată
Te-aud și-n gângurit.
Te văd când îmi zâmbește
În ochișorii limpezi
Ce cu așa dulceață
O Tată i-ai creat
Făptura ei ce crește
Și obrăjorii fragezi
De  zâmbet și de viață
Îmi spun: ești Minunat!
Ești minunat Părinte
Și meriți toată slava
Tu, Cel ce din mărire
Spre mine ai privit
Sunt fără de cuvinte
De-atâta fericire
Ce inima și casa
Prin ea mi-au copleșit. . . .
Micuța mea comoară
Primită de la Tine
Eu simt că dintre toate
E cel mai mare dar
Da, după mântuire
Spun cu seninătate
Că nu e dar mai mare
Ca ea pe-acest hotar.
Din Tine-a luat ființă
Și-n Tine drag Părinte
În ziua care vine
Se va întoarce iar
Acolo-n biruință
În slăvile divine
Fă Tată sfânt să fie
Cu noi, pe veci și ea.
Îți mulțumesc Părinte
Îți mulțumesc Divine
Că Tu, izvorul vieții
Ne-ai dat-o și-am dori
Ca viața-i pământeană
Să fie pentru Tine
Trăită până-n slavă
Pe toți ne vei primi!

Emanuel Hasan 

Un copilaș e o comoară

Mii de comori există jos în lume
Sute de mii, milioane știm că sunt
Si mulți prin ele și-au făcut un nume
De care mândrii sunt ei pe pământ.
Dar mai presus de orișice comoară
E-un copilaș trimis de Dumnezeu
Ce-aduce-n suflet dulce primăvară
Și gingășie, dragoste mereu.
Toate comorile din lume sunt deșarte
Față de-un copilaș venit din cer
Sărac e cel care de el nu are parte
Căci tot ce-i pe pământ e efemer.
Si tot ce-i pe pământ in ziua mare
A Judecății Celui Sfânt se va topi
Însă in ziua de măreață sărbătoare
În ceruri sus vor fi și-ai noşti copii.
Comorile primite din mărire
Se vor întoarce sus in ceruri înapoi
In marea zi la sfânta răsplătire
La marea de cristal unde vom fi și noi.
Copiii sunt comori cerești lăsate
De Creatorul nostru pe pământ;
Cu binecuvântări ne vin încredințate
Spre a-i conduce către Cel ce-i veșnic Sfânt.
Banii, averea sau mașini, palate mii?
Ce rost au ele orișicît de multe sunt
Fără de-un zâmbet fără râset de copii?
Deșertăciune este cel mai potrivit cuvânt.
De-aceea dragi părinți, cu bucurie
Să-i mulțumiți Tatălui veșnic, Dumnezeu
Pentru comoara cea din vesnicie
Să-i mulțumiți din inimă mereu.
Să nu priviți cu jind spre cei bogați in lume
Căci voi prin copilași sunteți cei mai bogați
Acesta e al vostru cel mai mare nume
Să fiți ai Domnului Isus și binecuvântați!
Comoara cea mai mare de sub soare
E-n casa ta cu zâmbet dulce de copil
Aceasta-i cea mai mare binecuvântare
Pentru părinții cari doresc raiul divin.

Emanuel Hasan