Vremurile de-acum

Dar cata nepasare e intre oameni azi,
Nici zambet, nici iertare, nici sprijin in necaz…
Sunt vremuri de pe urma, cand dragostea dispare.
E scris in Cartea Sfanta, sunt zile de-ncercare.

Ne-ncredem tot mai mult, in ce agonisim
Uitam, adesea cerul si pentru ce traim…
Ingrijorati de viata, de-un palid viitor,
Privim inspre pamantul, acesta trecator.

Credinta ne slabeste si adormim incet,
Si fara remuscari, si fare vreun regret…
Privim mai mult la oameni, la lucruri fara sens,
Si-apoi, ce-am semanat, aceea-am si cules.

Dar inca e o sansa, sa ne trezim din nou,
Sa ne-mbracam cu haina de luptator erou.
E o speranta vie, sa ne intoarcem iar,
La Dragostea dintai, la clipele de har

Isus intinde mana, spre noi, cei apasati
loviti de-ngrijorari, de teama tulburati…
El vrea sa ne ridice din stari de caldicel,
Sa fim lumini in lume, sa devenim ca El.

Menegazzi Narcisa 

Ti-aduci aminte, fiul Meu?

Ti-aduci aminte, fiul meu,
De vremurile de demult
Cand te purtam pe bratul Meu
Chiar in furtuni, chiar in tumult
Erai mereu sub scutul Meu.

Ti-aduci aminte, fiul Meu,
Cum alergai atunci la Mine
Cand tu-Mi cantai cu drag mereu
Si toti cei dragi loveau in tine
Ne-ntelegandu-ti dorul Tau.

Ti-aduci aminte, fiul Meu,
Cum te purtam prin biruinte
Cel rau te ataca din greu
Cu-atat de grele suferinte
Vrand sa te ia din bratul Meu

Cand tu plangeai tarziu in noapte
Eu, fiul Meu, plangeam cu tine
Din ruga-ti-auzeam doar soapte
Iar uneori numai suspine
Dar Eu le-am numarat pe toate

N-a fost vreo rugaciune sa n-ascult
N-a fost vreo clipa sa nu fiu cu tine
N-a fost un greu s-apese prea mult
N-a fost durere sa n-o simt cu tine
Si n-a fost plans sa nu-l aud de sus

O, fiul Meu, anii au trecut
Si te-ai racit, te-ai departat
Uitand de ce iubeai mai mult
Uitand de Cel ce te.ajutat
Uitand de tot ce ti-am facut

Astazi…e zi de indurare
Eu te astept si-acum cu-acelasi dor
In dragostea-Mi nu-i umbra de schimbare
Eu sunt acelasi Dumnezeu indurator
Si inca pot, si vreau sa-ti dau iertare.

Muresan Ana

Areopagul

Motto: „”Dumnezeu nu ține seama de vremurile de neștiință, și poruncește
acum tuturor oamenilor de pretutindeni să se pocăiască; pentru că a rânduit
o zi, în care va judeca lumea după dreptate, prin Omul, pe care L-a rânduit
pentru aceasta și despre care a dat tuturor oamenilor o dovadă netăgăduită
prin faptul că L-a înviat din morți…”” Amin! F.Ap. 17:30-31.

În sala de festivități epicuree
Stau zeii aliniați ca la paradă;
Împietriți, cu fețe marmoree,
Legați de piedestaluri să nu cadă.

La loc de cinste, gata să decidă,
Ciopor ales de bărbi încărunțite
Purtând pe umăr tipica hlamidă
A filozofilor cu mințile-ascuțite.

Venit-a vulg neștiutor de carte
Dar, doritor s-audă de la început
Ce le va spune venitul de departe,
De-un Dumnezeu,de ei necunoscut.

Răsună glasul, foiala este frântă,
Acum, o liniște deplină se așterne;
Străinul orator cu patos le cuvântă
De Dumnezeul păcii și dragostei
eterne.

Vorbește ales, cu multă iscusință;
Cuvânt de-nvățătură din adevăr croit,
Brodat cu dragoste și cu credință
Și cu iubirea de Hristos împodobit.

Zâmbesc filozofii plini de trufie…
Ascultă cu îngăduință pe evreu
Și pieptul li se umflă de mândrie
Că sunt și ei de neam din Dumnezeu.

Șușotesc încântați: „Cu câtă elocință
Vorbește-acest străin cu vocea blândă!
Dar ce-i asta? Ne cheamă la pocăință,
Pomenind ceva de judecăți și-osândă?

Ajunge, așadar! Oprește-te străine!
Nu ne vorbi de închinare idolatră!
Iubim plăcerile mai mult ca orișicine
Și rămânem cu zeii noști de piatră.

Noi nu suntem adepții vieții austere
Că de trăit… Trăim numai o dată!
Cât despre spusa morților înviere
Te vom asculta, străine, altădată.”

Așa s-a încheiat aleasa cuvântare
Ținută-n fața întregului Areopag;
Apoi, cu zel, în apostolică lucrare,
Grăbește spre îndepărtat meleag.

Și mulțumește Domnului căci a putut
Vesti Cuvântul închinătorilor la zei;
Că unii au fost de partea lui și au crezut
Precum Damaris, Dionisie și alții lângă ei.

Cu râvnă își duce solia mai departe
Purtându-L pe Hristos în ea, mereu;
Sădind nădejdea vieții după moarte
În cei care se-ntorc la Dumnezeu.

Ioan Vasiu