Avem nevoie de Isus

Avem nevoie de Isus în viata noastră întreaga
Și sa lăsăm aici jos tot cea ce ne mai leagă.
Avem nevoie de Isus în ceasul pribegiei
Ca să putem pleca cu toți în ziua veșniciei.

Avem nevoie de Isus în boli și suferințe,
În deznădejdi ce ades avem când viața ni se stinge.
Avem nevoie de Isus în focul încercări,
Când vasul este fisurat și e vremea plecării.

Avem nevoie de Isus când sufletul suspina
Și ne dorim și-l așteptăm pe Cel ce va sa vină.
Avem nevoie de Isus El medicul Cel mare
Și noi acum cu toți strigam coboară-n adunare.

Coboară Isus între noi ridica neputințe
Nu ne lasă ca să cădem o dă-ne biruințe.
Privim în jur și parca noi suntem cuprinși de frică
Dar noi privim la tin Isus, o Doamne ne ridica.

Privește Tu la slăbiciuni și multele păcate
Prin sângele Tău sfânt curat o iartăle pe toate
Mai iartă Doamne clevetiri ce adesea ies din gura
Și noi acum sa ne îndreptăm la Sfânta Scriptură.

Este nevoie de Isus pe tot cuprinsul zări
Și îl rugam ca să coboare în mijlocu adunări.
Ca să ne învețe din Scripturi tainele pocăinței
Și când veni a după noi s-avem bobul credinței.

Avem nevoie de Isus în fiecare ceas din zi
Și sa strigam acum cu toți, VINO, VINO
SI NU MAI ZĂBOVI.

Herman Ezechel 

E vremea cercetării

Azi e vremea cercetării!
Tu, ce spui ca mă iubești,
Nu sta-n brațul nepăsării
Dacă vrei să mă slujești.

Și, în loc să strângi avere
Pe pământul blestemat,
Lasă ca să-ți dea putere
Harul Lui cel minunat.

Dacă ții închisă poarta
Și zăvorul încuiat,
N-ai să-ți schimbi în bine soarta
Și nici negrul tău păcat.

Vezi că-i tot mai grea povara
Ce o porți cu tine-acum
Și mai vezi cum vine seara
Și te-mpiedică pe drum.

Până-acum ai strâns mândria
Ca să fii tu cineva,
Dar se-apropie pieirea,
E aici, în fața ta.

Zdrențele ce sunt pe tine,
De minciuni, de calomnii,
Înapoi te trag, creștine,
Rob al lui Satan să fii.

Greu te-apasă-a ta povară,
Nu mai poți înainta,
Cauți o salvare iară,
Dar n-o vezi în calea ta.

Ești înstrăinat pe calea
Ce-ai trasat-o tu mergând,
Mai adâncă-ți pare valea
Și-o privești cu groaza-n gând.

Dar din cer acum se-ndreaptă
Chiar spre tine, dragul meu,
Hai privește, căci te-așteaptă
Și te strigă Dumnezeu!

De-i asculți vocea duioasă,
Vei putea să te ridici,
Starea ta neputincioasă
Dacă Lui ai să i-o zici.

Bunătatea Lui cea mare
Curăță al tău păcat.
Cu veșmânt de sărbătoare
Uite, vezi cum te-a îmbrăcat?

Să veghezi în rugăciune
Și statornic să rămâi
Să calci pe-ale Sale Urme,
Cum ți-a poruncit întâi!

Al tău pom rodească într-una,
Dragoste sa dobândești
Ca să poți primi cununa
Sus, în slăvile cerești.

După pace alegând,
Răbdător fiind mereu
Și doar binele urmând,
Ai să-L vezi pe Dumnezeu.

Bunătatea și credința
Veșnic să îți fie treze,
Iar blândețea căpătată
Chipul tău să lumineze.

Înfrânarea nu lipsească
Din buchetul cel bogat,
Tot mereu să înflorească
În frumosul tău regat.

E puțin din lunga noapte
Vine Mirele pe nori,
Ca să ia roadele coapte,
Să le ducă în splendori.

Bobu Veronica

Neguvernat de timp

25 octombrie

Text: Eclesiastul 3:1-12

Toate lucrurile isi au vremea lor,
si fiecare lucru de sub ceruri isi are ceasul lui.

Eclesiastul 5:1

Civilizatia Maya din America Centrala a fost obsedata de timp.
inca de la inceputul istoriei lor au inceput sa studieze miscarea
planetelor. Curand au observat o corelatie intre ciclurile planetelor
si anotimpuri, si au inceput sa faca harti stelare. Preotii interpretau
descoperirile lor, Si au elaborat un calendar complicat, care era la
fel de exact ca orice calendar care se foloseste azi. Cu el erau
capabili sa calculeze date departe in trecut si in viitor. Vremea
pentru semanat, pentru strangerea recoltelor, pentru jertfe, era
calculata minutios si respectata cu strictete.

Si cultura noastra este dominata de timp. Ceasurile si calen-
darele, agendele, ne obliga sa marsaluim in programe. Uneori o
asemenea respectare a timpului este buna, ne ajuta sa-l folosim cu
intelepciune. Apostolul Pavel a spus ca noi crestinii trebuie sa
rascumparam vremea (Efeseni 5:16). Pe de alta parte, Iacov ne
atentioneaza ca nu trebuie sa ne mandrim cu planurile noastre, din
moment ce viata este atat de scurta si ca Dumnezeu este la carma
ei (Iacov 4:13-17). Programele si agendele zilnice trebuie sa le
formulam avand in mintea noastra scopuri biblice si prioritatile
bine clarificate. Si acestea vor include si timp de odihna si relaxare,
pentru a ne bucura de viata.

„Lumea noastra cu vremea ei va trece. Si atunci multe lucruri cu
care am incercat sa ne ocupam zilele nu vor insemna nimic. Cand
vom sta in fata lui Dumnezeu, vom putea oare spune ca nu timpul
a domnit peste noi ci noi am domnit peste el?” – D.C-E.

” Munca ti-ar fi bucurie

Daca timpu-ai sti sa ti-l supui;

Dar daca nu-l vei stapani,

Vei sluji ca robul lui.” – C. Hess

Nu-ti cheltui timpul, pur si simplu,
investeste-L
!”

Painea zilnica

Se scurge vremea… și alunecă spre infinit

Se scurge vremea… și alunecă spre infinit
Cum izvorul își varsă apele încet la vale
Timpul grabnic zboară și nu mai poate fi oprit
Făcându-și drum să ajungă unde e pornit
Rupând din florile vieții frumoasele petale.

Se scurge vremea… lăsându-ne doar amintiri
Și privind prin anii ce au trecut ne pare rău
Că timpul a zburat și noi cu lacrimi în priviri
Tânjim de zilele trăite în gol și fără împliniri
Ce în zadar au fost pierdute fără Dumnezeu.

Se scurge vremea… ecoul dintre azi și ieri
Răsună pretutindeni că viața noastră zboară
Dar noi pe drumuri alergăm ce duc spre nicăieri
Ca la sfârșit să ne alegem doar numai cu dureri
Cu frânturi de cioburi… și înșelați a câta oară.

Se scurge vremea… și totul merge spre sfârșit
Trecând prin spațiu invizibil, veacuri și răstimp
Și ca un orologiu bate… în noapte înăbușit
Ne dă de știre că mai avem și azi un răsărit
Ca să ne facem pentru sufletul ce plânge timp.

Se scurge vremea… iar noi suntem doar călători
Lăsându-ne amprenta pașilor pe acest pământ
Și răsfoind în calendarul vieții plângem deseori
Că timpul nu l-am prețuit și trec prin noi fiori
Și regretăm că n-am trait frumos după Cuvânt.

Se scurge vremea… e timpul să ne pocăim
Isus Hristos ne așteaptă cu dragostea de Tată
Ca să ne strângă în brațe la pieptul Său divin.
Rănile ce dor să ungă cu balsamul sfânt, sublim
Și să nu ne despărțim nicicând și niciodată.

Mihail Cebotarev

O zi lunga

Text: losua 106-15

Toate îşi au vremea lor, si fiecare lucru de sub ceruri îşi are ceasul lui.” Eclesiastul 3:1

Auzim adeseori spunandu-se: „Dacă ar fi cîteva ore în plus în zi!” Cu toate acestea, Dumnezeu face ca pămantul să se rotească la fiecare 24 de ore, timp suficient ca să facem tot ce ne cere EI în fiecare zi. O problemă poate fi şi faptul că nu punem lucrurile de pe primul loc, pe primul loc şi că încercăm să le facem pe toate.
Intr-un articol publicat de revista „Decision”, Maxine Hancock îşi aduce aminte că după ce prima ei carte a fost tipărită, a întîlnit o femeie care era soră medicală la o maternitate. Cu o grămadă de micuţi trăgînd de ea, ea s-a uitat cercetătoare la Maxine: „Doamnă! Trebuie să fiţi foarte ocupată!” a spus ea. „Nu cred să fiu mai ocupată ca dumneavoastră”, a răspuns Maxine. „Cum aveţi timp să le faceţi pe toate?” a întrebat femeia. „Simplu. Nu le fac pe toate. Fac prima dată ceea ce cred că este cel mai important.”

In textul de azi, losua porunceşte soarelui şi lunii să stea, astfel ca orele de lumină să se prelungească. Nu e mirare că Dumnezeu a răspuns prompt rugăciunii lui, deoarece losua a văzut că ziua zboară. Uimitoarea minune sugerează că există întotdeauna timp suficient ca să facem ceea ce ne cere Dumnezeu. O, El nu va adăuga în mod supranatural ore la ziua noastră, dar prin Cuvîntul Său şi prin Duhul Lui cel Sfînt,ne va arăta ce să facem şi ne va da putere s-o facem.
Presiunile vieţii ne ţin mereu în alergare? Poate că ar trebui să ne concentrăm din nou asupra priorităţilor. Poate că încercăm să realizăm prea multe şi să ne repartizăm energiile unor scopuri greşite. Cînd căutăm priorităţile lui Dumnezeu, zilele pe care ni le dă El sînt suficient de lungi.  – D.J.D.

Orice zi ce vine de la Domnul
E destul-a face tot ce El ne cere.
Şi dacă în El ne vom încrede
Vom primi în trup şi-n inimă putere. ”      – D.J.D.

Descoperirea că nu trebuie să le faci pe toate poate fi una din cele mai mari eliberări ale vieţii.

Painea zilnica

Astăzi, Domnul îndurării

Astăzi, Domnul îndurării
Trece iarăși prin Cetate
Și prin mijlocu-adunării
Unde-s suflete întristate. . .

E rănit adânc în suflet
Și cu ochii înlăcrimați. . .
Nu aprobă-al nostru umblet,
Totuși, ne numește frați

Și cu-o vorbă prietenoasă
Se-apropie de fiecare,
Vorbă bună și duioasă
Încărcată de îndurare,

De îndurarea cea Divină
Care mângâie duios,
Cu un har plin de lumină,
Pe cel slab și păcătos.

Pentru cei ce nu-L primesc
Mai suspină cu durere. . .
Căci în trupul omenesc
Făr` de El, sufletul piere!

Și pieirea presupune
„Despărțirea” ce-o să fie
Chin cum nu se poate spune
Pentru întreaga veșnicie.

Iar pe-acest pământ nu este
Fericire pentru suflet,
Aici moartea urmărește
Neîncetat al nostru umblet!

Iată; Mâna îndurării
Stă întinsă mai departe. . .
Cunoști vremea cercetării,
Ori pasiv, urmezi spre moarte?

Dacă-aduni în astă viață
Bogăția lumii, toată
Are ea vreo importanță
Când viața ți se gată? !

Sau plăcerile lumești
Care-ți amăgesc privirea
Poți tu să le folosești
Ca să-ți afli izbăvirea. . . ?

Ce poate să mai rețină
Departe de Sfântul Miel
Și îndurarea Lui divină,
Prețuitu-ți suflețel? !

O, nu sta nepăsător
Față de îndurarea Lui
Că-ai să-L vezi Judecător
La sfârșitul veacului,

Când nu va mai fi îndurare
Ci doar Judecată dreaptă!
Nu trata cu nepăsare
Veșnicia ce te-așteaptă!

Azi e vremea cercetării,
Vremea Mântuirii-n dar,
Dar din cauza nepăsării
Toate-ți pot fi în zadar!

Ioan Hapca

Vremea fructelor din noi

E delicios compotul de fragi,
Dar fragii proaspeți au întâietate:
Ca atunci când săruți pe cei dragi,
Nu doar le vorbești de departe.

E o savoare spuma de căpșune,
Dar fructele zemoase-s mai gustoase;
Căci tinerețea are zile bune:
Face duioase iernile geroase.

O, câtă nostalgie după flori
Și după fructe timpurii de vară!
Căci pofta de cireșe-i vie-n noi,
Chiar între roade aurii de toamnă….

Doresc ca fructele cuminți de toamnă
Să Ți le-nchin doar Ție, Domnul meu!
Dă-mi dragostea dintâi a doua oară
Și mută-mă apoi în cortul Tău!

Marinau Daniela 

Vremea Praznicului

„Vremea Praznicului” este și în curtea Templului
Stă Isus cu ucenicii și norodu-n jurul Lui
Deschizându-le Scriptura și zăgazul Cerului,
Pentru-a vindeca de boale sumedenia de persoane
Istovită de tradiții, obiceiuri și canoane
Iar în față, cărturarii întinzând zeci de capcane
Cu-o credință străjuită după chipuri de „icoane”.

Dar Isus le spune-o pildă, poate, poate-or înțelege
Mila, dragostea, iubirea și Sfințenia din Lege
Ce-A venit să-i izbăvească din păcat și fărdelege
Și prin toate Taina Vieții, minții lor vrea s-o dezlege,
Răscolind cu vorba-I blândă înțelesul neînțeles,
Care îndreaptă tainic rostul Sensului ce n-avea sens,
Prin Porunci neînțelese însă pline de înțeles.

Unii-I ascultau cuvântul din pricina pildelor
Alții fiindcă-ar vrea să vadă „minunea minunilor”,
Alții, fascinați să-audă tocmai „taina tainelor”,
Însă unii-I prindeau rostul și întreg sensul vorbelor
Și-l sorbeau într-un răsuflet în suflarea minții lor.
Azi, privind auditoriul, oamenii ce-i întâlnim,
Sunt ca cei veniți la Praznic, atunci, în Ierusalim;

Toți aud Cuvântul Vieții rostit în urechea lor
Dar puțini Îl strâng în inimi pentru vecii vecilor
Definindu-și în El scopul rostului mântuitor.
Totuși Bunătatea Sfântă nu lipsește niciodată,
Ea-și relevă armonia peste lumea întunecată
Arătând spre Slava care nu poate fi măsurată,
Cu îndurare cert divină, simplă și nemăsurată.

Într-o mantie diamantină Harul strălucirea-și poartă
Și Dragostea, o regină în Lumină îmbrăcată
Se prezintă  tuturora cu Puterea-i nestemată,
Cuvântul se împlinește, Taina se relevă toată,
(Chiar de mulți O ignorează, totuși unii O așteaptă!)
Căci „mai e puțin din noapte” și „Lumina Se arată”,
Dar Se-arată așa cum Este, nu la fel ca altădată…

O, cu credință străjuită în inimi, spre Cer privim,
Că-așteptăm marele Praznic și Noul Ierusalim,
Dovedind Domnului veșnic căci cu fapta Îl iubim
Și-I sorbim într-un răsuflet Cuvântul să-L împlinim,
Îl vestim cu pasiune printr-un trai armonios
Și călăuziți de Duhul îi dăm glas cât mai frumos
Atingând a lumii pleoape cu-a Lui susur luminos;

Încă-i dragoste, îndurare și harul strălucitor
Încă Se relevă Domnul; Miel și Leu Izbăvitor,
Îndurarea-un plin revarsă peste starea tuturor,
Dragostea și pacea sfântă fac al lumii înconjor,
Încă-i turma și pășune, „ape dulci” și Bun Păstor
Dar aproape este vremea Marelui Judecător
Pentru cei nepăsători și cu duh respingător!

Vremea „Praznicului” este, mai aproape și-auzim
Cum cel rău mai tare urlă dar și cum să ne păzim,
Trist e doar că prea puțini spre sfințire năzuim!
Și, privind auditoriul, ne mirăm căci întâlnim
Parcă tot aceiași oameni de-atunci din Ierusalim;
Unii ascultă atent dar pleacă și nu vor să-i mai privim,
Alții urmăresc să pună curse la tot ce vorbim…

Doar puțini ascultă Glasul într-un spirit sfânt de turmă
Care-și cunoaște Păstorul și Îi calcă strict în urmă,
Puțini pasc cu bucurie și mulți în pășune scurmă
Ca să strice bucuria, căci e vremea cea din urmă,
Însă bucuria aceasta e de Sus și nu se curmă…
Ci din contră, zilnic crește ținând sufletu-n reformă
Căci această bucurie-n „proslăvire” ne transformă,

În „proslăvire” pentru Acela care-n slava Lui ne îmbracă
Să uităm pe totdeauna starea noastră cea săracă!
El ne-A pregătit un „Praznic” și cu noi vrea să petreacă
Nu o zi ci-o veșnicie! Numai nu lăsa să treacă
Clipa aceasta în care El un om nou vrea să te facă!
Strânge-I în suflet Cuvântul, smerește-te și te împacă…
Nu-L lăsa să plece trist că nu-i timp să mai întoarcă…

Ioan Hapca 

Pruncul minunat

Vremea, e în fapt de seară
Totul este liniștit,
Doar păstorii cu mioare
Stau și totu-i neclintit

Jos, în staul, lângă vite
Maria e frământată,
Iosif stă ca s-o asiste
Căci va naște, de îndată

Singuri sunt, vin de departe
Și abia s-au așezat,
Au cătat la multe case
Pentru noapte un loc de stat

L-au găsit cu greutate
Fiindcă toți i-au refuzat
Dar, afară nu se poate
Să rămână de-n noptat.

Maria este trudită
A făcut un drum prea greu
Iar vremea e împlinită
Pentru copilașul său.

Liniștea și pacea adâncă
E-ntreruptă, vin din cer
Îngeri, care slavă-I cântă
Pruncului plin de mister

S-a născut Cel așteptat
Fiul, Tatălui Ceresc,
Pământul s-a luminat
Toate despre El vorbesc

Îngerii, roată au făcut
Și-n onoarea Lui cântau
Întreg Cerul a văzut
Osanale, se auzeau

Păstorii când au aflat
Grăbiți au venit să-L vadă
Pe Pruncul cel minunat
Căci, nu le venea să creadă

Că atâta de aproape
S-a născut un Prinț Ceresc
Într-un loc umil, în noapte
Acum, să-L vadă doresc.

Ei, tare s-au minunat
De Pruncul cel luminos
Mielușei în dar I-au dat
Celui Sfânt, Isus Hristos

Pretutindeni au vestit
De minunea cea văzută
Despre Prunc toti au vorbit
Și de îngerii, ce-I cântă,

Magii de la răsăsrit
Conduși de o stea veneau
Și cu toți când L-au văzut
În fașa Lui se-nchinau

Daruri multe I-au adus
Pruncului din cer venit,
Lui Irod nu i-au mai spus
Despre Prunc, că L-au găsit

Pe altă cale s-au întors
Pe Irod l-au păcălit,
Să nu-i spună de Hristos
Locul, unde L-au găsit

Peste tot e bucurie
Scriptura s-a împlinit
Din a Lui Împărăție
Pruncul cel Sfant, a venit

Cântă Cerul si Pământul
Pentru Pruncul minunat
Iar vestea, zboară ca gândul
Și de ea, toți, au aflat.

Florența Sărmășan

Vremurile ce traim

Traim vremea din urma,
Cand lumea e o turma,
Ce umbla risipita
De pofte chinuita.

Traim vremea lui Noe,
Pacatul umbla-n voie,
Si-i consfintit prin lege
Rodind faradelege.

Traim vremea Sodomei,
Renaste vraja Romei,
Globala-i sodomia
Ce atrage urgia.

Traim vremi apostate,
Crestini-s dati la moarte,
Sfintenia-i un risc
Caci vine anticrist.

Traim vremea Rapirii,
Lumi-mpotriva firii,
Cand cei ce-au mantuire
Gata sunt pentru Mire.

Nelu Rosu