Vorbește Doamne!

Vorbește Doamne! Acum!
Că robul tău ascultă,
Spune-mi Tu ce-i rău și bun,
Cu voia Ta mă confruntă.

Vorbește Doamne! Te ascult!
Îmi plac a Tale povețe,
Vreau să Te slujesc mai mult
Și Duhul Tău vreau să mă învețe.

Vorbește Doamne! Că eu tac,
Doar te ascult ca să înțeleg,
Ce vrei Tu ca eu sa fac
Și unde trebuie sa merg.

Vorbește Doamne! Nu tăcea!
Vreau sa aud șoptirea,
Atunci când îți aud vorbirea,
Nu mă mai atrage firea.

Vorbește Doamne! Noaptea-n somn,
Ca la Samuel odată,
Eu te ascult, Stăpâne, Domn
Și o să împlinesc îndată.

Bujorean Victor.

Vorbirea sufletului

Vorbirea sufletului e foarte clară
Ne șoptește să fim conectați cu Cerul
Nu vrea entuziasmul în noi să piară
Ne-arată cum să descifrăm misterul.

Pierd totul cei ce-i sufocă glasul
Au fost orbiți și -au fost înșelați
Oare își dau seama că va sosi ceasul
Să fie-n infern transferați?

Când sufletul rostește “Nu”, să-l ascultăm!
Și vor dispare stări neplăcute
Ne-ajută oricând să ne orientăm
Și să regăsim speranțe pierdute.

Că este-n legătură cu dumnezeirea
E natural și nu trebuie dovedit
Revarsă-n noi gândul că Nemurirea
E un cadou Însuși de Dumnezeu oferit.

O, de am lua aminte la tot ce ne spune!
În grota tristeții n-am coborî nicicând
Și n-am îndrepta priviri spre tăciune
N-am pierde ce-am păstrat într-un gând.

Ne ține conectați cu eternitatea
De-acolo ne-aduce, mereu, viziuni
Să reușim a suporta greutatea,
Să participăm la mesaj și minuni.

Tonul vorbirii e dulce, plăcut
Dar și hotărât atunci când e cazul
Ne amintește Cine-i al nostru scut
Când vine ispita și vine necazul.

Nu dă sfaturi, nu propune, ci declară
Tot ce primește de la tronul de har
Vrea să mențină în ființă o primăvară
Totul să fie-nverzit, nu precar.

În limbajul lui sufletul vorbește
Să susțină în noi dedicare și zel
Și astfel viața se pregătește
Să poată răspunde la cerescul apel.

George Cornici

Învată-mă să-mi număr bine

Învată-mă să-mi număr bine
Toți pașii în umblarea mea,
Să nu mă depărtez de Tine,
Să nu fac chiar tot ce aș vrea.

Să-mi fac o dreaptă judecată
În tot ce-n viață-nfăptuiesc
Căci pentru toate-i o răsplată
La Tine Creator ceresc.

Să-mi pot păstra ființa toată
Curată până vei veni,
De pofta lumii ne-ntinată
Să seamăn cu ai Tăi copii.

Să pot să-mi țin în frâu privirea
Și gândul și vorbirea mea,
S-adun în inimă iubirea
Doar pentru sfântă voia Ta.

Să-mi număr zilele vieții
Și legea Ta s-o împlinesc,
S-ascult ce au vestit profeții,
Spre cer să mă anevoiesc.

Să-mi dai o inimă-nteleaptă
Să pot în toate a mă-nfrâna,
Să merg mereu pe calea dreapta
Oricât aceasta m-ar costa.

Puiu Chibici

De fapt…

De fapt, tăcerea uneori
Mai tare-i ca vorbirea
S-o prețuim frați și surori,
Să ne-arătăm iubirea.

De fapt, mergând spre Paradis
Vedem de-aici splendoarea,
Vedem ce Tatăl ne-a promis
(Și forma și culoarea)

De fapt, în noaptea de dureri
Conecția-i mai tare
Lumina sfintei Învieri
Ne-aduce-nviorare.

De fapt, din rănile ce-apar
Răsar mărgăritare
Dintr-un eveniment precar
Rezultă-ncredințare.

De fapt, o cruce o purtăm
Știind ce reprezintă,
De humă ne îndepărtăm
S-atingem sfânta țintă.

De fapt, aducem la altar
Ce inima ne spune
Să dăm preasfântului Tâmplar
Preasfântă-nchinăciune.

George Cornici