Cum sa incetezi critica

Oamenii care mereu îi critică pe alţii şi se delectează spunînd rele despre aceştia, scot la iveală o imagine săracă despre ei înşişi şi o slăbiciune a caracterului lor. In constrast cu aceştia, cei care se simt bine lăudîndu-i pe alţii, arătîndu-le punctele puternice şi transmiţînd veşti bune despre ei, dau dovadă de o inimă iubitoare şi de o imagine corectă despre ei înşişi. In loc să-i condamne pe alţii, ei îi prezintă în termeni elogiosi. Mai degrabă construiesc decît dărîmă. Aceşti oameni nu numai că se abţin ei înşişi de la discuţii negative care rănesc, dar prin atitudinea lor, ei descurajează remarcile lipsite de amabilitate ale altora.


Doi copii discutau pe terenul de sport al şcolii despre unul dintre colegii lor. Unul dintre ei a remarcat: „Nu este bun la sport”. Celălalt a replicat imediat: „Da, dar întodeauna joacă corect”. Cel cu critica a adăugat: „Nu e nici prea deştept la şcoală”. Prietenul său a răspuns: „Poate că-i adevărat, dar studiază mult”. Băiatul cu limba ascuţită devenise exasperat de atitudinea prietenului său: „Bine, dar ai observat vreodată ce haine şifonate are?” Celălalt a răspuns cu amabilitate: „Da, dar tu n-ai observat că întotdeauna sînt curate?” Fiecare observaţie negativă a fost contracarată de una pozitivă.
Ce exemplu excelent de urmat! Să ne abţinem de la „vorbirea de rău şi să fim „buni unii cu alţii” (Efeseni 4:31, 32). Decît să fim cunoscuţi ca indivizi contribuabili la creşterea spiritului critic, mai degrabă să fim cunoscuţi ca persoane care luptăm pentru încetarea lui.       – R.W.D.

Zidim sau dărîmăm mereu
Prin tot ce facem vieţuind suh soare
Sîntem zidari muncind din greu
Sau în brigăzile de demolare?

Cei ce arată cu degetul criticii ar face mai bine să întindă o nună de ajutor.

Painea zilnica