21 Noiembrie

„Să nu întristaţi pe Duhul Sfânt al lui Dumnezeu.” Efeseni 4:30

Tot ce are credinciosul vine de la Christos, numai prin canalul Duhului de har. Mai mult, fiindcă toate binecuvântările ajung la tine prin intermediul Duhului Sfânt, nici un lucru bun nu poate veni fără un gând sfinţit, o închinare sinceră şi fapte de har, numai prin lucrarea sfinţitoare a aceluiaşi Duh. Chiar dacă sămânţa cea bună a fost semănată în sufletul tău, va rămâne în amorţire pâna când El va lucra „în voi… după plăcerea lui, şi voinţa, şi înfăptuirea” (Filipeni 2:13). Vrei să vorbeşti cu Isus – cum poţi s-o faci dacă Duhul Sfânt nu-ţi atinge limba? Vrei să te rogi? Vai, ce grea e munca dacă nu cumva „însuşi Duhul mijloceşte pentru noi cu suspine negrăite” (Romani 8:26)! Vrei să învingi păcatul? Vrei să fii sfânt? Vrei să-ţi urmezi învăţătorul? Vrei să te înalţi pe culmile spiritualităţii? Vrei să fii făcut ca îngerii lui Dumnezeu, plin de zel şi ardoare pentru cauza Stăpânului?

Nu poţi fără Duhul Sfânt — „căci despărţiţi de Mine, nu puteţi face nimic” (loan 15:5). Mlădiţă din vie, nu poţi rodi fără butuc! Copil al lui Dumnezeu, nu ai altă viaţă în afară de viaţa pe care ţi-o dă Dumnezeu prin Duhul Sfânt! Să nu-L îndurerăm deci, şi să nu-L întărâtăm la mânie prin păcatele noastre. Să nu-L înăbuşim de la primele mişcări slabe în sufletul nostru. Să folosim orice sugestie şi să fim gata să ascultăm de îndată. Dacă Duhul Sfânt este într-adevăr atât de puternic, să nu începem nimic fără El.

Să nu facem nici un proiect, să nu plănuim nici o acţiune, şi să nu încheiem nici o tranzacţie fără să implorăm binecuvântarea Sa. Să îi dăruim omagiul cuvenit, şi să ne recunoaştem toată slăbiciunea în faţa Lui, şi apoi, întemeindu-ne numai pe El, să ne rugăm astfel: „deschide-mi inima pentru venirea Ta. Ridică-mă cu Duhul Tău sfânt, ca să-L primesc în toată fiinţa mea lăuntrică”.

Meditaţii C. H. Spurgeon

El a știut

Referințe

Ioan 18:1-9

Pentru c-a știut să-Și zică „NU” voinței Lui mereu,
A avut din plin în Sine puterea lui Dumnezeu,
Împreună cu lumina și dragostea de a face
Tot ce-I poruncește Tatăl, tot ce Tatălui Îi place.

Armatei care venise cu săbii și cu ciomege,
Cu cătușe și cu funii ca să-L ia prins și să-L lege,
I-a spus doar „Eu sunt” și-ndată, au căzut toți ca trăsniți
Zăcând jos ca bolovanii fără viață-nțepeniți.

Și, din nou, când a zis Tatăl, Fiule, Mi-ar place-acum
Să Te lași legat de-aceștia care i-ai culcat în drum,
Pentru c-a știut să-Și zică „NU” voinței Lui mereu,
A putut și-acum să facă ce-I plăcea lui Dumnezeu.
Deci tot El îi scoală-acuma, și le dă puterea Lui
Ca să-L lege după voia și plăcerea Tatălui,
Să Îl ducă-apoi să fie bătut, scuipat, schingiuit
Iar la urmă să sfârșească sus pe cruce răstignit.
Și repet: știind să-Și zică „NU” voinței Lui mereu,
A putut și-acum să facă, ce-I plăcea lui Dumnezeu.

* * *
Haideți să vă spun acuma ce am eu de-aici de luat.
Când mulțime de necazuri peste mine se abat
Să m-arunce-n disperare și să mă paralizeze,
Să mă culce în țărână, să mă imobilizeze,
Dacă-nvăț să-mi zic „NU” mie, pot îndată, cu-n cuvânt,
Să-mi trântesc împotrivirea și zbuciumul la pământ.

Și-apoi, dacă Domnul zice că ar vrea să fiu legat
Prin dureri, pierderi și lucruri, care-s greu de suportat,
Dacă-nvăț să-mi zic „NU” mie, chiar dacă-n afară doare,
În inimă am plină pace, e lumină, viață, soare.

Valdi Herman  

Asteptare

Eu Te-am rugat sa imi raspunzi la rugaciune,
Iar Tu m-ai binecuvantat cu asteptarea,
Si-n loc sa am in inima amaraciune,
Am invatat ce pretioasa e rabdarea.

Mi-ai aratat ce-nseamna sa depind de Tine,
Sa imi abandonez in mana Ta vointa,
Caci Tu faci toate sa lucreze inspre bine
Pentru acei ce-au mostenit fagaduinta.

Eu stiu ca rugaciunea mea a fost primita
‘Naintea tronului de har si de-ndurare,
Si ca-mi vei da raspuns la vremea potrivita,
Dar, cat doresti sa mai raman in asteptare,

Te laud si Te preamaresc cu multumire,
Incredintat de harul Tau, care ma tine,
Ca hotararea Ta provine din iubire,
Ca vrei sa straluceasca chipul Tau in mine.

„Asteptarea celor neprihaniti nu va fi decat bucurie.” Proverbe 10:28a.

 Anca Winter 

18 Ianuarie

„Rămâne deci o odihnă ca cea de Sabat pentru poporul lui Dumnezeu.” Evrei 4:9

Cât de diferită va fi starea credinciosului în ceruri faţă de ceea ce este aici! Aici s-a născut pentru trudă şi lacrimi, dar în pământul nemuririi oboseala nu există. Dornic să-şi slujească Stăpânul, vede că puterea nu îi este pe măsura zelului. Strigătul său constant este „ajută-mă să Te slujesc, Doamne.” Dacă este totuşi activ, are mult de lucru; nu prea mult pentru voinţa sa, dar mai mult decât destul pentru puterile sale, aşa că va striga „nu sunt obosit de muncă, ci în muncă”. Creştine, zăduful oboselii nu durează o veşnicie. Soarele este aproape de apus. Va răsări din nou, cu o strălucire mai mare decât îţi poţi închipui, pe un pământ în care vei sluji Domnului tău zi şi noapte, fără să oboseşti.

Aici, odihna este parţială; acolo, ea este perfectă. Aici, creştinul este mereu tulburat, fiindcă simte că nu-şi poate atinge ţinta. Acolo, el se va odihni; va ajunge pe vârful muntelui. Va urca până la plinătatea lui Dumnezeu. Mai sus nu se poate urca. O, lucrătorule istovit, gândeşte-te că te vei Odihni o veşnicie! Poţi să-ţi imaginezi? este o odihnă veşnică, o odihnă care „rămâne”. Aici, dorinţele cele mai nobile poartă pecetea morţii, florile cele mai frumoase se ofilesc, băutura cea mai bună ajunge la drojdie, păsările cele mai gingaşe cad străpunse de săgeata Morţii, zilele cele mai plăcute se transformă In noapte şi bucuriile cele mai puternice sunt urmate de durere; acolo, totul este nemuritor.

Harpele nu se tocesc, coroanele nu ruginesc, ochii nu slăbesc, vocea nu se pierde şi inima nu se tulbură. Fiinţele nemuritoare trăiesc într-o veşnică desfătare. Fericită va fi ziua când tot ce este muritor va fi „înghiţit de viaţă” (2 Corinteni 5:4) şi Sabatul veşnic va începe!

Meditaţii C. H. Spurgeon

Roaga-te pentru o cauza corecta

16 noiembrie

Text: Ioan 15:1-10

„Daca ramaeti in Mine, si daca raman in voi cuvintele
Mele, cereti orice veti vrea, si vi se va da.„

Ioan 15:7

Un prieten mi-a spus ca a venit la el cineva cu cererea de a se
ruga pentru el. Cumparase un bilet la loto, care i-ar fi adus
100.000 de dolari in cazul ca biletul s-ar fi dovedit a fi „cel
norocos”. El a cerut prietenului meu, care este pastor, sa se roage
ca numarul sa fie catigator, deoarece el va da zece la suta din
premiu pentru Domnul. Pastorul a ezitat, apoi a spus: „Bine, dar
mai intai permite-mi sa te intreb: „Esti tu gata sa-I dai lui Dumnezeu
acelasi procent din actualul tau castig saptamanal?” Omul a fost
surprins si speriat. „Da-da-dar, am nevoie de el ca sa pot trai”, a
inganat el. Inima acestui om nu era cinstita cu Dumnezeu. Cererea
sa, aparent spirituala, nu era decat o simpla masca a egoismului
sau.

Dumnezeu nu raspunde la asemenea rugaciuni. Textul de azi si
cel din Matei 21:22: „Tot ce veti cere cu credinta va va fi dat”, nu
sunt bilete castigatoare de loto care sa hraneasca natura noastra
egoista. Unii, totusi, vad in ele bilete de libera intrare in bogatie si
succes. In timp ce Biblia face multe afirmatii incurajatoare despre
dorinta Tatalui de-a ne asculta si de-a raspunde la cererile noastre,
textul de azi defineste conditia: Trebuie sa fim in partasie cu
Cristos si sa pastram Cuvantul in inima noastra.

„Cu cat cunoastem mai mult felul de-a gandi al lui Cristos prin
Cuvantul Lui, cu atat ne vom ruga avand cauze mai corecte – si vom
avea cu atat mai multe raspunsuri la rugaciunile noastre.” – D.J.D.

„Cand ne rugam pentru cauze rele

Inima va rataci mereu pe cale.

De nu cautam ca-n toate cele

Sa facem ce-i placut vointei Sale.” – D.J.D.

„

Rugaciunea nu este o cale prin care obtinem

ceea ce vrem, ci o cale prin care devenim

ceea ce vrea Dumnezeu.„

Painea zilnica

Este nevoie de munca

Text: 1 Timotei 6:11-16  

„Fereşte-te de basmele lumeşti şi băbeşti. Caută să fii evlavios.„1 Timotei 4:7

Apostolul se referă la evlavie mai mult în 1 Timotei decat a făcut-o în toate celelalte epistole (vezi 2:2; 3:16; 4:7, 8; 6:3, 5, 6, 11). Această calitate de creştin, foarte apeciată, despre care se spune că este o „taină” (3:16), poate fi definită ca fiind o viaţă sfantă şi bună izvorand dintr-o adancă reverenţă faţă de Dumnezeu. Dar cum va veni ea în vieţile noastre? Trebuie numai să ne rugăm pentru evlavie şi apoi să stăm liniştiţi aşteptînd ca Dumnezeu s-o toarne dintr-o dată în noi? Nu, nu în felul acesta vom deveni evlaviosi. Ni se cere şi efortul nostru! In 1 Timotei 4:7, ni se spune că trebuie să căutăm să fim evlaviosi. Să ne gandim la aceasta astfel: să presupunem că o tanără gimnastă vrea să concureze la jocurile olimpice. Cum îşi va realiza ea această dorinţă? În primul rand, ea va trebui să fie întru totul dăruită acestui scop. Apoi, va trebui să facă sacrificii extraordinare din timpul ei. Va trebui să petreacă multe ore zilnic făcand exerciţii şi antrenamente de rutină. Va lucra sub ochii foarte calificaţi ai antrenorului, care va scoate în evidenţă cele mai mici deficienţe şi care îi va corecta toate tehnicile. In acelaşi timp, va ţine un regim strict de alimentaţie.

Tot astfel este şi cu evlavia. Dacă dorim să devenim mai evlaviosi, trebuie să ne consacram acestui scop. Trebuie să ne supunem la un „antrenament” extenuant şi continuu. Prin rugăciune şi ascultare, ne supunem călăuzirii „antrenorului” nostru, Duhul Sfant. Trebuie să ne disciplinăm singuri pentru a citi, a studia, a asculta de Cuvantul lui Dumnezeu. Limitarea la rugăciunea pentru evlavie nu va folosi la nimic. Trebuie să recunoaştem că se cere muncă! – D.C.E.

„Să seamăn tot mai mult cu Salvatorul,
Zilnic spre El voinţa mi-o îndrept.
Pană ce Domnul meu va stăpani
Peste viaţa şi inima din piept.” – Brandt

„Fără luptă, nu-i cunună„

Painea zilnica

El a știut

ReferințeIoan 18:1-9

Pentru c-a știut să-Și zică „NU” voinței Lui mereu,
A avut din plin în Sine puterea lui Dumnezeu,
Împreună cu lumina și dragostea de a face
Tot ce-I poruncește Tatăl, tot ce Tatălui Îi place.

Armatei care venise cu săbii și cu ciomege,
Cu cătușe și cu funii ca să-L ia prins și să-L lege,
I-a spus doar „Eu sunt” și-ndată, au căzut toți ca trăsniți
Zăcând jos ca bolovanii fără viață-nțepeniți.

Și, din nou, când a zis Tatăl, Fiule, Mi-ar place-acum
Să Te lași legat de-aceștia care i-ai culcat în drum,
Pentru c-a știut să-Și zică „NU” voinței Lui mereu,
A putut și-acum să facă ce-I plăcea lui Dumnezeu.
Deci tot El îi scoală-acuma, și le dă puterea Lui
Ca să-L lege după voia și plăcerea Tatălui,
Să Îl ducă-apoi să fie bătut, scuipat, schingiuit
Iar la urmă să sfârșească sus pe cruce răstignit.
Și repet: știind să-Și zică „NU” voinței Lui mereu,
A putut și-acum să facă, ce-I plăcea lui Dumnezeu.

* * *
Haideți să vă spun acuma ce am eu de-aici de luat.
Când mulțime de necazuri peste mine se abat
Să m-arunce-n disperare și să mă paralizeze,
Să mă culce în țărână, să mă imobilizeze,
Dacă-nvăț să-mi zic „NU” mie, pot îndată, cu-n cuvânt,
Să-mi trântesc împotrivirea și zbuciumul la pământ.

Și-apoi, dacă Domnul zice că ar vrea să fiu legat
Prin dureri, pierderi și lucruri, care-s greu de suportat,
Dacă-nvăț să-mi zic „NU” mie, chiar dacă-n afară doare,
În inimă am plină pace, e lumină, viață, soare.

Valdi Herman

Slujiti cu bucurie, ca Domnului

Text: Efeseni 6:5-9

Robilor, ascultaţi de stăptnii voştri… ca nişte robi ai lui Cristos. Efeseni 6:5, 6

Stăteam într-o dimineaţă foarte devreme, în faţa unui hotel din New York, aşteptînd autobuzul pentru a merge la aeroport. Strada era pustie. Atenţia mi-a fost atrasă de un bărbat singuratic ce curăţa  uşa de sticlă a intrării hotelului. Cu mare grijă, ştergea orice pată. A şters uşa chiar şi pe cantul ei de sus ca să nu fie nici o urmă de praf sau păianjeni. Ceea ce făcea ca această muncă să-mi atragă atenţia era că nimeni nu o inspecta, că în timpul zilei multă lume va deschide aceste uşi murdărindu-le şi lăsîndu-şi amprentele pe panourile ei de sticlă. Cu toate acestea, el lucra harnic şi cu credincioşie, cu mare grijă ca să fie sigur că panourile de sticlă nu au nici o pată.

Ce lecţie, mi-am zis, pentru creştini! Toată munca noastră ar trebui să se caracterizeze printr-o asemenea hărnicie şi migală. Chiar şi atunci cînd nici un ochi omenesc nu se uită, cînd nimeni nu apreciază eforturile noastre, ar trebui să ne străduim să facem totul cît mai bine, pentru Domnul. Voinţa noastră de-a lucra din greu nu trebuie să rezulte din dorinţa de-a cîştiga aprecierile altora, ci dintr-o conştientă adîncă a faptului că sîntem  „robi ai lui Cristos”. Putem vedea asemenea exemple la unii din slujitorii aleşi de Dumnezeu, care au trăit, au lucrat şi au slujit în locuri ascunse. Ei s-au dăruit pe ei înşişi unei slujiri conştiente, zi cu zi, ştiind că numai Cristos vede credincioşia şi devotamentul lor.
Doamne, ajută-ne să trăim fiecare moment al vieţii cu sentimentul unei chemări divine, ştiind că eşti mulţumit cînd Iţi facem din inimă voia Ta (Efeseni 6:6).- P.R.V.

„Chiar dacă alţii n-or să vadă
Jertfa mea, credincioşie, zel,
Slujba mea de rob al lui Cristos
E să-Ifiu plăcut în orice fel.”- Branon

„Lumea încoronează succesul;
Dumnezeu încoronează credincioşia.„

Painea zilnica

Unde se pierde sau se castiga batalia

„De aceea , dati-va si voi toate silintile ca sa uniti cu credinta voastra fapta; cu fapta cunostinta; cu cunostinta, infranarea, cu infranarea, rabdarea, cu rabdarea, evlavia, cu evlavia dragostea de frati; cu dragostea de frati, iubirea de oameni.
Caci,  daca aveti din belsug aceste lucruri in voi, ele nu va vor lasa sa fiti nici lenesi, nici neroditori in ce priveste cunostinta a Domnului nostru Isus Hristos.” (2 Petru 1:5-6-7,8)

Batalia se pierde sau se castiga mai intai in locurile tainice ale vointei noastre, in prezenta lui Dumnezeu, si niciodata in vazul lumii. Duhul lui Dumnezeu ma prinde si sunt obligat sa raman singur cu Dumnezeu si sa duc lupta inaintea Lui.

Pana cand nu fac acest lucru ,sunt invins de fiecare data. Batalia poate dura un minut sau un an, aceasta depinde de mine, nu de Dumnezeu; dar trebuie sa lupt singur inaintea Lui si trebuie  sa fiu hotarat sa trec prin iadul renuntarii.

Nimic nu mai are putere asupra unui om care a dus lupta inaintea lui Dumnezeu si a invins acolo.

Daca-mi spun:”voi astepta ce ajung in imprejurari dificile si atunci Il voi pune pe Dumnezeu la incercare;, voi constata ca nu pot.

Trebuie sa rezolv problema dintre mine si Dumnezeu in locurile ascunse ale sufletului meu, acolo unde nu patrunde nici un strain, si apoi pot merge inainte cu siguranta ca lupta a fost castigata. Daca pierd acolo, nenorocirea, dezastru si tulburarea vor veni tot atat de sigur precum legile lui Dumnezeu.

Motivul pentru care nu castig batalia este ca incerc mai intai sa inving in lumea de afara. Stai singur cu Dumnezeu, lupta inaintea Lui, rezolva acolo problema o data pentru totdeauna.

Atunci cand avem de-a face cu alti oameni, linia de urmat este aceea de a-i impinge spre luarea unei decizii ce tine vointa. Asa incepe predarea inaintea lui Dumnezeu.

Din cand in cand, nu prea des, Dumnezeu ne duce la un punct culminat; din acest punct voi merge fie spre o viata crestina din ce in ce mai delasatoare si nefolositoare, fie voi deveni din ce in ce mai inflacarat pentru gloria lui Dumnezeu- „Totul pentru gloria Lui” .

Oswald  Chambers

Atragerea Tatălui

„Nimeni nu poate veni la Mine, dacă nu-l atrage Tatăl care M-a trimis.” Ioan 6:44

Când Dumnezeu începe să mă atragă la Sine, apare imediat problema voinţei mele; voi reacţiona pozitiv la revelaţia pe care mi-o dă Dumnezeu? Vreau să vin la El? Este o impertinenţă să stau să dezbat chestiunile spirituale atunci când mă cheamă Dumnezeu. Nu te consulta cu nimeni atunci când vorbeşte Dumnezeu. Credinţa nu este un act intelectual, ci un act de voinţă prin care mă predau în mod deliberat. Vreau să mă arunc cu totul în braţele lui Dumnezeu şi să acţionez pe baza a ceea ce spune El? Dacă da, voi descoperi că mă bazez pe o realitate care este la fel de sigură ca şi tronul lui Dumnezeu. Atunci când vesteşti Evanghelia, subliniază întotdeauna problema voinţei. Credinţa trebuie să fie voinţa de a crede. Trebuie să aibă loc o predare a voinţei, nu o capitulare în faţa puterii de convingere a predicatorului; trebuie să fac un salt deliberat în braţele lui Dumnezeu, punându-mi încrederea în ceea ce a spus El, până voi ajunge să nu mă mai încred în faptele mele, ci numai în Dumnezeu. Problema este că nu vreau să mă încred în Dumnezeu, ci numai în puterea intelectului meu. În ceea ce priveşte sentimentele mele, trebuie să trec peste ele orbeşte. Trebuie să vreau să cred şi acest lucru nu se face fără un efort intens din partea mea ca să renunţ la modul meu vechi de a privi lucrurile şi să mă predau cu totul lui Dumnezeu.

Fiecare om a fost creat astfel, încât să caute să ajungă la ceea ce-i este inaccesibil. Dumnezeu este Cel care mă atrage şi relaţia mea cu El nu este în primul rând o relaţie intelectuală, ci una personală. Sunt adus în această relaţie printr-o minune a lui Dumnezeu şi prin propria mea voinţă de a crede. Abia după aceea încep să apreciez şi să înţeleg minunea acestei lucrări.

Oswald CHAMBERS