Este nevoie de munca

Text: 1 Timotei 6:11-16  

„Fereşte-te de basmele lumeşti şi băbeşti. Caută să fii evlavios.„1 Timotei 4:7

Apostolul se referă la evlavie mai mult în 1 Timotei decat a făcut-o în toate celelalte epistole (vezi 2:2; 3:16; 4:7, 8; 6:3, 5, 6, 11). Această calitate de creştin, foarte apeciată, despre care se spune că este o „taină” (3:16), poate fi definită ca fiind o viaţă sfantă şi bună izvorand dintr-o adancă reverenţă faţă de Dumnezeu. Dar cum va veni ea în vieţile noastre? Trebuie numai să ne rugăm pentru evlavie şi apoi să stăm liniştiţi aşteptînd ca Dumnezeu s-o toarne dintr-o dată în noi? Nu, nu în felul acesta vom deveni evlaviosi. Ni se cere şi efortul nostru! In 1 Timotei 4:7, ni se spune că trebuie să căutăm să fim evlaviosi. Să ne gandim la aceasta astfel: să presupunem că o tanără gimnastă vrea să concureze la jocurile olimpice. Cum îşi va realiza ea această dorinţă? În primul rand, ea va trebui să fie întru totul dăruită acestui scop. Apoi, va trebui să facă sacrificii extraordinare din timpul ei. Va trebui să petreacă multe ore zilnic făcand exerciţii şi antrenamente de rutină. Va lucra sub ochii foarte calificaţi ai antrenorului, care va scoate în evidenţă cele mai mici deficienţe şi care îi va corecta toate tehnicile. In acelaşi timp, va ţine un regim strict de alimentaţie.

Tot astfel este şi cu evlavia. Dacă dorim să devenim mai evlaviosi, trebuie să ne consacram acestui scop. Trebuie să ne supunem la un „antrenament” extenuant şi continuu. Prin rugăciune şi ascultare, ne supunem călăuzirii „antrenorului” nostru, Duhul Sfant. Trebuie să ne disciplinăm singuri pentru a citi, a studia, a asculta de Cuvantul lui Dumnezeu. Limitarea la rugăciunea pentru evlavie nu va folosi la nimic. Trebuie să recunoaştem că se cere muncă! – D.C.E.

„Să seamăn tot mai mult cu Salvatorul,
Zilnic spre El voinţa mi-o îndrept.
Pană ce Domnul meu va stăpani
Peste viaţa şi inima din piept.” – Brandt

„Fără luptă, nu-i cunună„

Painea zilnica

El a știut

ReferințeIoan 18:1-9

Pentru c-a știut să-Și zică „NU” voinței Lui mereu,
A avut din plin în Sine puterea lui Dumnezeu,
Împreună cu lumina și dragostea de a face
Tot ce-I poruncește Tatăl, tot ce Tatălui Îi place.

Armatei care venise cu săbii și cu ciomege,
Cu cătușe și cu funii ca să-L ia prins și să-L lege,
I-a spus doar „Eu sunt” și-ndată, au căzut toți ca trăsniți
Zăcând jos ca bolovanii fără viață-nțepeniți.

Și, din nou, când a zis Tatăl, Fiule, Mi-ar place-acum
Să Te lași legat de-aceștia care i-ai culcat în drum,
Pentru c-a știut să-Și zică „NU” voinței Lui mereu,
A putut și-acum să facă ce-I plăcea lui Dumnezeu.
Deci tot El îi scoală-acuma, și le dă puterea Lui
Ca să-L lege după voia și plăcerea Tatălui,
Să Îl ducă-apoi să fie bătut, scuipat, schingiuit
Iar la urmă să sfârșească sus pe cruce răstignit.
Și repet: știind să-Și zică „NU” voinței Lui mereu,
A putut și-acum să facă, ce-I plăcea lui Dumnezeu.

* * *
Haideți să vă spun acuma ce am eu de-aici de luat.
Când mulțime de necazuri peste mine se abat
Să m-arunce-n disperare și să mă paralizeze,
Să mă culce în țărână, să mă imobilizeze,
Dacă-nvăț să-mi zic „NU” mie, pot îndată, cu-n cuvânt,
Să-mi trântesc împotrivirea și zbuciumul la pământ.

Și-apoi, dacă Domnul zice că ar vrea să fiu legat
Prin dureri, pierderi și lucruri, care-s greu de suportat,
Dacă-nvăț să-mi zic „NU” mie, chiar dacă-n afară doare,
În inimă am plină pace, e lumină, viață, soare.

Valdi Herman

Slujiti cu bucurie, ca Domnului

Text: Efeseni 6:5-9

Robilor, ascultaţi de stăptnii voştri… ca nişte robi ai lui Cristos. Efeseni 6:5, 6

Stăteam într-o dimineaţă foarte devreme, în faţa unui hotel din New York, aşteptînd autobuzul pentru a merge la aeroport. Strada era pustie. Atenţia mi-a fost atrasă de un bărbat singuratic ce curăţa  uşa de sticlă a intrării hotelului. Cu mare grijă, ştergea orice pată. A şters uşa chiar şi pe cantul ei de sus ca să nu fie nici o urmă de praf sau păianjeni. Ceea ce făcea ca această muncă să-mi atragă atenţia era că nimeni nu o inspecta, că în timpul zilei multă lume va deschide aceste uşi murdărindu-le şi lăsîndu-şi amprentele pe panourile ei de sticlă. Cu toate acestea, el lucra harnic şi cu credincioşie, cu mare grijă ca să fie sigur că panourile de sticlă nu au nici o pată.

Ce lecţie, mi-am zis, pentru creştini! Toată munca noastră ar trebui să se caracterizeze printr-o asemenea hărnicie şi migală. Chiar şi atunci cînd nici un ochi omenesc nu se uită, cînd nimeni nu apreciază eforturile noastre, ar trebui să ne străduim să facem totul cît mai bine, pentru Domnul. Voinţa noastră de-a lucra din greu nu trebuie să rezulte din dorinţa de-a cîştiga aprecierile altora, ci dintr-o conştientă adîncă a faptului că sîntem  „robi ai lui Cristos”. Putem vedea asemenea exemple la unii din slujitorii aleşi de Dumnezeu, care au trăit, au lucrat şi au slujit în locuri ascunse. Ei s-au dăruit pe ei înşişi unei slujiri conştiente, zi cu zi, ştiind că numai Cristos vede credincioşia şi devotamentul lor.
Doamne, ajută-ne să trăim fiecare moment al vieţii cu sentimentul unei chemări divine, ştiind că eşti mulţumit cînd Iţi facem din inimă voia Ta (Efeseni 6:6).- P.R.V.

„Chiar dacă alţii n-or să vadă
Jertfa mea, credincioşie, zel,
Slujba mea de rob al lui Cristos
E să-Ifiu plăcut în orice fel.”- Branon

„Lumea încoronează succesul;
Dumnezeu încoronează credincioşia.„

Painea zilnica

Unde se pierde sau se castiga batalia

„De aceea , dati-va si voi toate silintile ca sa uniti cu credinta voastra fapta; cu fapta cunostinta; cu cunostinta, infranarea, cu infranarea, rabdarea, cu rabdarea, evlavia, cu evlavia dragostea de frati; cu dragostea de frati, iubirea de oameni.
Caci,  daca aveti din belsug aceste lucruri in voi, ele nu va vor lasa sa fiti nici lenesi, nici neroditori in ce priveste cunostinta a Domnului nostru Isus Hristos.” (2 Petru 1:5-6-7,8)

Batalia se pierde sau se castiga mai intai in locurile tainice ale vointei noastre, in prezenta lui Dumnezeu, si niciodata in vazul lumii. Duhul lui Dumnezeu ma prinde si sunt obligat sa raman singur cu Dumnezeu si sa duc lupta inaintea Lui.

Pana cand nu fac acest lucru ,sunt invins de fiecare data. Batalia poate dura un minut sau un an, aceasta depinde de mine, nu de Dumnezeu; dar trebuie sa lupt singur inaintea Lui si trebuie  sa fiu hotarat sa trec prin iadul renuntarii.

Nimic nu mai are putere asupra unui om care a dus lupta inaintea lui Dumnezeu si a invins acolo.

Daca-mi spun:”voi astepta ce ajung in imprejurari dificile si atunci Il voi pune pe Dumnezeu la incercare;, voi constata ca nu pot.

Trebuie sa rezolv problema dintre mine si Dumnezeu in locurile ascunse ale sufletului meu, acolo unde nu patrunde nici un strain, si apoi pot merge inainte cu siguranta ca lupta a fost castigata. Daca pierd acolo, nenorocirea, dezastru si tulburarea vor veni tot atat de sigur precum legile lui Dumnezeu.

Motivul pentru care nu castig batalia este ca incerc mai intai sa inving in lumea de afara. Stai singur cu Dumnezeu, lupta inaintea Lui, rezolva acolo problema o data pentru totdeauna.

Atunci cand avem de-a face cu alti oameni, linia de urmat este aceea de a-i impinge spre luarea unei decizii ce tine vointa. Asa incepe predarea inaintea lui Dumnezeu.

Din cand in cand, nu prea des, Dumnezeu ne duce la un punct culminat; din acest punct voi merge fie spre o viata crestina din ce in ce mai delasatoare si nefolositoare, fie voi deveni din ce in ce mai inflacarat pentru gloria lui Dumnezeu- „Totul pentru gloria Lui” .

Oswald  Chambers

Atragerea Tatălui

„Nimeni nu poate veni la Mine, dacă nu-l atrage Tatăl care M-a trimis.” Ioan 6:44

Când Dumnezeu începe să mă atragă la Sine, apare imediat problema voinţei mele; voi reacţiona pozitiv la revelaţia pe care mi-o dă Dumnezeu? Vreau să vin la El? Este o impertinenţă să stau să dezbat chestiunile spirituale atunci când mă cheamă Dumnezeu. Nu te consulta cu nimeni atunci când vorbeşte Dumnezeu. Credinţa nu este un act intelectual, ci un act de voinţă prin care mă predau în mod deliberat. Vreau să mă arunc cu totul în braţele lui Dumnezeu şi să acţionez pe baza a ceea ce spune El? Dacă da, voi descoperi că mă bazez pe o realitate care este la fel de sigură ca şi tronul lui Dumnezeu. Atunci când vesteşti Evanghelia, subliniază întotdeauna problema voinţei. Credinţa trebuie să fie voinţa de a crede. Trebuie să aibă loc o predare a voinţei, nu o capitulare în faţa puterii de convingere a predicatorului; trebuie să fac un salt deliberat în braţele lui Dumnezeu, punându-mi încrederea în ceea ce a spus El, până voi ajunge să nu mă mai încred în faptele mele, ci numai în Dumnezeu. Problema este că nu vreau să mă încred în Dumnezeu, ci numai în puterea intelectului meu. În ceea ce priveşte sentimentele mele, trebuie să trec peste ele orbeşte. Trebuie să vreau să cred şi acest lucru nu se face fără un efort intens din partea mea ca să renunţ la modul meu vechi de a privi lucrurile şi să mă predau cu totul lui Dumnezeu.

Fiecare om a fost creat astfel, încât să caute să ajungă la ceea ce-i este inaccesibil. Dumnezeu este Cel care mă atrage şi relaţia mea cu El nu este în primul rând o relaţie intelectuală, ci una personală. Sunt adus în această relaţie printr-o minune a lui Dumnezeu şi prin propria mea voinţă de a crede. Abia după aceea încep să apreciez şi să înţeleg minunea acestei lucrări.

Oswald CHAMBERS

Volanul

În lumea noastră e ceva normal
Sunt peste tot, întregă lumea-i plină
Interesant ar fi sau chiar banal
Să nu ști ce e aia o mașină.

Mașina e obiectul necesar
Transportului modern, eficient
Conduci corect, mașina e un har
Conduci greșit, sfârșești în accident.

Unei mașini îi trebuie motor
Iar fără el să pleci din loc nu poți
Transmisia îi vine-n ajutor
Puterea lui s-o ducă pân’ la roți.

Apoi sunt frâne ca să te oprești
Să nu sfârșești lovind vre-un bolovan
Dar foarte important, s-o cărmuiești
Îți trebuie neapărat volan.

Deși diferă în dimensiuni
Sau combustibilul ce-i folosit
De stil, model și-atâtea opțiuni
Volanu-i important și nelipsit.

Oriunde mergi, din clipa când pornești
Pe orice drumuri, cât ar fi de lungi
Spre punctul destinat să cârmuiești
Volanul te ajută să ajungi.

Ca o mașină-n trafic rutier
Așa e crediciosul pe pământ
Pe drumul ce sfârșește sus în cer
Motorizat de Har și de Cuvânt.

Iar Duhul Sfânt, cerescul combustibil
Dezvoltă în motor putere mare
Și tot prin Sfântul Duh este posibil
S-acționăm sistemul de –nfrânare.

Volanul însă ține de voință
Direcția cu el e dirijată
Voința izvorâtă din credință
E cârmuirea cea mai adecvată.

Cunoașterea traseului ajută
Iar GPS ne e Cuvântul dat
Când Voia Lui devine absolută
Traseul pas cu pas e respectat.

Când GPS –ul spune: -înainte!
Ca să ajungi la Casa de-nchinare
Tu n-asculta de șoapte sau cuvinte
Că alt traseu te duce la pierzare.

Când știi că Domnul vrea s-o iei la drepta
Sau să oprești pentr-o ajutorare
Numai virând la timp vei face fapta
Ce El ți-a pregătit pentru lucrare.

Când Domnul e cu tine în mașină
Când mintea ta prin Duh rămâne trează
Tu vei avea pe drum mereu lumină
Și-n Voia Lui și voia ta virează.

O Doamne, dă-ne Tu discernământul
Să nu plecăm de nu ești Tu prezent
Și-astfel pe-ai Tăi copii pe-ntreg pămâtul
Să îi ferești mereu de accident.

Vionța noastră doar să se supună
Direcților venite de la Tine
Să nu se-abată sau să se opună
Călătoria s-o sfârșim cu bine.

Căci toate le primim din a Ta mână
Cuvântul și credința și elanul
Și-n mâna Ta în veci vreau să rămână
Voința noastră-ntreagă. . sau volanul.

Daniel Hozan

Ce urmează după predare?

“Am sfârşit lucrarea pe care Mi-ai dat-o s-o fac.” loan 17:4

Predarea nu este predarea vieţii exterioare, ci a voinţei; când aceasta s-a făcut totul. Sunt foarte puţine crize în viaţă; criza cea mare este predarea voinţei. Dumnezeu nu zdrobeşte niciodată voinţa omului, obligându-l să se predea. El nu imploră niciodată, ci aşteaptă până când omul îşi predă Lui voinţa. O dată ce s-a dat această bătălie, nu mai e nevoie ca ea să se dea iarăşi.

Predă-te în vederea eliberării. “Veniţi la Mine şi Eu vă voi da odihnă.” Abia după ce începem să experimentăm ce înseamnă Intuirea, ne predăm voinţa în mâna lui Isus pentru a găsi odihnă. Orice nedumereşte inima sau mintea este o chemare adresată voinţei.”Veniţi la Mine”. Este o venire voluntară.

Predă-te în vederea consacrării. “Dacă vrea cineva să vină după mine, să se lepede de sine însuşi.” Aici este vorba de predarea eului meu lui Isus, a eului meu care a primit pacea Sa în inimă. “Dacă vrei să fii ucenicul Meu, dă-Mi Mie dreptul tău asupra ta însuţi.” Odată ce ai făcut acest lucru, restul vieţii nu este nimic altceva decât manifestarea acestei predări. După ce a avut loc predarea, nu mai e voie să “presupunem” nimic. Nu trebuie să ne îngrijorăm de împrejurările în care ne aflăm, Isus ne este cu totul îndeajuns.

Predă-te în vederea morţii. Ioan 21:18-19……altul te va încinge.”Ai învăţat ce înseamnă a fi destinat morţii? Fereşte-te de o predare lui Dumnezeu într-un moment de extaz, asupra căreia s-ar putea să revii. Se pune problema de a fi într-atâta unit cu Isus în moartea Lui, încât nimic să nu-ţi mai placă din ceea ce nu-I place Lui. Ce urmează după predare? întreaga viaţă de după predare este o aspiraţie după o comuniune neîntreruptă cu Dumnezeu.

Oswald CHAMBERS

Voinţa de a fi credincios

“Alegeţi astăzi cui vreţi să slujiţi.” losua 24:15

Voinţa stă la baza întregii activităţi a omului. Nu pot renunţa la voinţă, trebuie s-o exersez. Trebuie să vreau să ascult şi trebuie să vreau să primesc Duhul lui Dumnezeu. Când Dumnezeu ne dă o viziune despre adevăr, nu se pune niciodată problema ce va face El, ci ce vom face noi. Dumnezeu iese înaintea noastră, a tuturor, cu nişte cerinţe mari; cel mai bun lucru este să-ţi aminteşti ce-ai făcut în alte ocazii când ai fost atins de Dumnezeu – atunci când ai fost mântuit sau când L-ai văzut prima dată pe Isus sau când ai înţeles un anumit adevăr. Atunci a fost uşor să I te supui lui Dumnezeu: aminteşte-ţi de acele momente acum, când Duhul Iui Dumnezeu îţi iese înainte cu o nouă cerinţă.

“Alegeţi astăzi cui vreţi să slujiţi.” Este o hotărâre deliberată, nu ceva spre care eşti atras cu uşurinţă; şi orice altceva rămâne în suspensie până când te decizi. Chestiunea este între tine şi Dumnezeu; nu sta la sfat cu carnea şi sângele despre ea. Cu fiecare nou pas pe care îl faci, oamenii din jurul tău devin toi mai nedumeriţi şi tocmai aici apare tensiunea. Dumnezeu lasă ca părerea sfinţilor să aibă valoare pentru tine şi totuşi, tu eşti din ce în ce mai puţin sigur că ceilalţi înţeleg pasul pe care-l faci. Nu este treaba ta să afli unde te duce Dumnezeu; singurul lucru pe care ţi-l va explica Dumnezeu este persoana Lui însuşi.

Spune-I deschis: “Voi fi credincios”. Imediat ce te hotărăşti să-I fii credincios lui Isus Cristos, devii un martor împotriva ta însuţi. Nu-i consulta pe alţi creştini, ci spune-l Lui: “Te voi sluji”. Să vrei să fii credincios – şi acordă şi altora acest credit.

Oswald CHAMBERS

Pune în practică ceea ce Dumnezeu lucrează înăuntrul tău

“Puneţi în practică mântuirea voastră.” Filipeni 2:12, KJV

Voinţa ta este de acord cu Dumnezeu, dar în firea ta există ceva ce te împiedică să faci ceea ce ştii că trebuie să faci. Când Domnul este înfăţişat conştiinţei noastre, primul lucru pe care îl face conştiinţa este să ne deştepte voinţa, iar voinţa este întotdeauna în acord cu Dumnezeu. Tu spui: “Dar eu nu ştiu dacă voinţa mea este în acord cu Dumnezeu.” Priveşte la Isus şi vei descoperi că voinţa şi conştiinţa ta sunt întotdeauna în acord cu El. Ceea ce te determină să spui: “Nu voi face” este ceva mai puţin profund decât voinţa ta; este încăpăţânarea şi aceasta nu este niciodată în acord cu Dumnezeu.

Lucrul cel mai profund în om este voinţa sa, nu păcatul. Voinţa este elementul esenţial pe care Dumnezeu l-a pus în om atunci când l-a creat; păcatul este o înclinaţie perversă care a intrat în om. Într-un om născut din nou, sursa voinţei este Dumnezeul cel Atotputernic: “Căci Dumnezeu este Cel care lucrează în voi atât a voi, cât şi a face, după buna Lui plăcere” (KJV).

Tu trebuie să pui în practică, cu preocupare şi grijă, ceea ce Dumnezeu lucrează înăuntrul tău. Nu să-ţi câştigi mântuirea, ci să o pui in practică în timp ce te bizui cu hotărâre, cu o credinţă neclintită, pe Răscumpărarea completă şi desăvârşită a Domnului. Făcând aceasta, voinţa ta nu se opune voii lui Dumnezeu, ci voia lui Dumnezeu este voinţa ta şi alegerile tale naturale sunt conforme voii lui Dumnezeu, iar viaţa ta este la fel de naturală ca şi respiraţia. Dumnezeu este sursa voinţei tale, de aceea poţi să pui în practică voia Lui. Încăpăţânarea este o barieră neinteligentă, care refuză să fie iluminată. Singurul lucru pe care-l poţi face cu această barieră este s-o arunci în aer cu “dinamită”; “dinamita” aceasta este ascultarea de Duhul Sfânt.

Cred eu că Dumnezeul cel Atotputernic este sursa voinţei mele? Dumnezeu nu numai că aşteaptă să fac voia Sa, ci El Se află în mine pentru a o face.

Oswald CHAMBERS

Ia iniţiativa

„Adăugaţi la credinţa voastră fapta… ” („Echipați-vă credința cu hotărâre”)

2 Petru 1:5

„Adăugaţi” arată că noi avem de făcut ceva. Suntem în pericol să uităm că noi nu putem face ceea ce face Dumnezeu şi că Dumnezeu va face ceea ce putem face noi. Noi nu ne putem mântui sau sfinți; Dumnezeu face aceasta; dar Dumnezeu nu ne va da obiceiuri bune, nu ne va da un caracter bun, nu ne va forţa să umblăm drept. Noi înşine trebuie să facem toate acestea, Trebuie să punem în practică mântuirea pe care Dumnezeu a realizat-o înlăuntrul nostru. „Adăugaţi” înseamnă să ne formăm obiceiul de a face anumite lucruri: începutul este întotdeauna dificil.

A lua iniţiativa înseamnă a face începutul, a te instrui în calea pe care trebuie să mergi. Fereşte-te de tendinţa de a întreba care este drumul bun, atunci când îl ştii cât se poate de bine. Ia iniţiativa, nu mai ezita şi fă primul pas. Fii hotărât când îţi vorbeşte Dumnezeu şi acţionează imediat in credinţă, făcând ceea ce ţi-a spus El. Nu reveni niciodată asupra deciziilor luate. Dacă eziţi atunci când Dumnezeu îţi spune să faci lucru, îţi periclitezi poziţia în har. Ia iniţiativa, ia-o tu însuţi, fă pasul chiar acum din propria-ţi voinţă şi fă-ţi întoarcerea imposibilă, ia-ţi orice posibilitate de retractare: „Voi scrie acea scrisoare”. „Voi plăti acea datorie”. Fă ca lucrul respectiv să fie inevitabil.

Trebuie să ne formăm obiceiul de a afla ce spune Dumnezeu. Dacă, atunci când apare o criză, ne îndreptăm instinctiv spre Dumnezeu, ştim că ne-am format acest obicei. Trebuie să luăm inițiativa acolo unde suntem, nu unde nu suntem.

Oswald Chambers