Primăvară, dor curat,
vis cu alb înveşmântat.
Alb de ghiocei în crâng
ghiocei ce ierni înfrâng.
Tu eşti sol trimis de sus
să ne spui despre Isus,
despre taine şi-nvieri,
despre dalbe primăveri
ce încep de pe pământ
şi sfârşesc în cerul sfânt
într-o inimă curată
ce te cheamă şi te-aşteaptă
să-nfloreşti în pieptul ei
albii, purii ghiocei.
Primăvară, primăvară,
nu te las ca să pleci iară!
Te-oi păstra în piept cu dor
ca un tainic mărţişor!
Cristina Magdalena Francu
Unde ești, copilărie, spune-mi unde te-am pierdut?
Ce-ai făcut, cum e posibil, atât de repede-ai trecut?
Oare cum de nu ai vrut să mai stai, să ne jucăm?
Oare n-am putea cumva timpul înapoi să-l dăm?
O, te-aș prețui enorm și m-aș bucura de tine
Că acum mi-e tare greu și am sute de suspine.
Cum te-ai dus tu de la mine și-a venit maturizarea,
Mi-a furat și inocența și mi-a-ngreunat cărarea.
Nu știu cum a fost posibil, dar mi-e greu fără de tine,
Aș fi-n stare să renunț la multe, de-ai fi cu mine.
Poate că nu ar mai fi greutăți și încercări,
Poate altfel ar suna minunatele cântări.
Știu, acum e imposibil, tu te-ai dus, eu am rămas,
Dar mi-aduc cu drag aminte de-al copilăriei ceas.
Nu te pot uita vreodată, m-ai iubit cu-adevărat,
Mi-ai fost prietenă și soră până m-am maturizat.
Însă am o rugăminte: Pe unde te vei mai duce,
Zi-le să te prețuiască, tu ești scurtă, dar ești dulce.
Spune-le că dintre toate, tu ești cea mai prețioasă,
Și că fără tine, viața, n-ar mai fi așa frumoasă.
Spune-le că primăvara ce-o aduci tu pe pământ,
Este un cadou frumos, e-o poveste, e un cânt.
Fă-i să înțeleagă clar că de n-ai fi tu aici,
Oamenii n-ar prețui bucuriile mai mici.
Și aș vrea încă ceva, să nu spui că nu ți-am zis,
Să nu uiți ca să le spui că ești scurtă ca un vis.
Să se bucure de tine, să profite cât mai tare
Și să nu se răzvrătească c-ajung la maturizare.
Asta-i tot, acum, te rog să rămâi la fel, frumoasă,
Să mai bucuri multe vieți cu-adierea ta duioasă.
Știu că n-am fost conștient, dar acum pot să gândesc,
Pentru tot, copilărie, astăzi vreau să-ți mulțumesc!
Lucian și Adelina – Familia 5 |
Domnul e a mea Cărare!
Domnul e al meu Destin!
Domnul e o uşurare
De amaruri şi de chin!
Domnul e un Pas spre Stele
Și-un Izvor de Vis şi Dor!
Domnu-i Har prin traiuri grele!
Domnul e al tuturor,
Alinând o fire blândă
Cu-al Său Chip Ȋnduioşat!
Domnul nu ne dă osândă,
Ci Iertare de păcat …
… Și un Suflet PreaCurat ! Amin !
Și toate astea, pentru ce?
Pentru-o brumă de avere?
Pentru-o mână de putere?
Pentru-o vreme de plăcere?
Și restul vieții, unde-ți e?
Pe ce ascunsă etajeră
În ce cotlon, sub ce cortină,
Ai pus restul vieții tale,
Scurtă, goală, trecătoare,
Searbădă și efemeră,
Fără vis, fără lumină?
Pentru ce te zbați atât?
Rătăcitor în vremea vieții,
Pierzând anii tinereții,
Îmbătrânind uscat, urât?
Și toate astea, pentru ce?
Ce vei răspunde la-ntrebarea
Care-ți cântăre valoarea,
”Sufletul tău, unde e”?
Ai privit vreodată zarea,
Te-ai pierdut în depărtarea
Te-ai scăldat în desfătarea
Unei lacrime de dor?
Ai întrebat vreun curcubeu,
Scăldat în razele de soare,
Unde este Dumnezeu?
Ai învățat să-ți ceri iertare?
Ai dat unui înfometat,
Atât măcar, un colț de pâine,
Să-i vezi chipul luminat
Luminat atunci de tine?
Ți s-a dat calea cea dreaptă,
De ce n-ai pășit pe ea?
Ce vei răspunde la-ntrebarea
Care-ți cântăre valoarea,
”Ce-ai făcut cu viața ta”?
Referințe
Faptele apostolilor 1:11 | Evrei 12:2 | Coloseni 3:1-2
Cu ochii ațintiți mereu în zare,
Aștept o zi când totul se termină,
Când cerul va deschide o cărare
Și voi zbura-nspre Țara de lumină,
Mai sus de galaxii, mai sus de stele
Cu oameni radiind de bucurie,
Cu trupuri neatinse de durere
Cântându-i Mirelui o veșnicie.
O, Țara mea, ești tare mult visată,
Aș vrea să pot, o clipă, să-ți zăresc
Doar un crâmpei din frumusețea toată,
Ca-n drumul meu, nicicând să nu m-opresc.
Să am mereu privirea ațintită
La frumusețea ta, ce o visez…
O, Țara mea, frumoasă și iubită
Pe țărmul tău, mi-e dor să ancorez!
Îmi este inima plină de tine
Cununa ce-mi vei da, este-al meu țel
Când poarta ta din aur și rubine
Mi-o vei deschide, ca să intru-n cer!
Nu vreau nimic de lume să mă lege
Vreau ochii mei, să-ți vadă strălucirea
Vreau pasul meu pe stăzile-ți s-alerge
La tronul Mirelui să-i cânt iubirea.
Să-i pun ca un sărut pe-a Lui picioare
Un vers al meu, în lacrimi calde scris,
Să-i mulțumesc de fiece-ncercare
La braț cu ea, știu, intru-n Paradis!
Mai adă-mi Doamne încă-o zi
Spre-a-Ţi scrie-un vers de dor!
Să-Ţi spun vreun of ce s-ar ivi
Şi-un păs ce nu s-ar potrivi
Cu Crezu-mi arzător,
Dar şi vreun gând imaculat
Venit cu har şi-alean
Ca mulţumire-n vis curat
Pentru-ajutorul ce mi-ai dat
Să-alung pe cel viclean!
Mai adă-mi Doamne, de vei vrea,
Şi-o dragoste de vis!
Mă iartă-atât cât s-o putea
De-o vină scoasă-n calea mea
De răul din abis,
Şi dă-mi, PreaSfinte şi-un cuvânt
De pace-n bun destin,
O faptă bună pe Pământ
Şi-un preafrumos deznodământ
La viaţa ce Ţi-o-nchin!
Urcam spre culmea Fericirii
Şi poposeam pe câte-o stea.
Ne aştepta Prinţul iubirii
În haină albă ca de nea.
Niciunul nu găsea cuvinte
De mulţumire Celui Sfânt.
Şi totuşi se-auzea fierbinte
Al biruinţei noastre cânt.
Zburam ca raza de lumină,
Ca gândul unei rugăciuni.
Şi iată-ne într-o grădină
În faţa unei mari minuni.
Orbiţi de slava neaşteptată
În ceasul mare şi solemn
Am auzit un glas de Tată
Făcându-ne cu mâna semn:
„Veniţi voi, fiii Mei din lume!
De mult v-aştept în Paradis
Căci se găsesc şi-a voastre nume
În Cartea Vieţii ce s-a scris!”
Dar cine ar putea descrie
Ce am văzut în visul meu ?!
Fremătătoarea bucurie
A fiilor lui Dumnezeu.
Am visat ca sunt un fulg si plutesc spre infinit;
M-am ridicat de-asupra lumii si jos in valea lumii am privit.
Am ramas trist de ce-am vazut, caci am vazut chin si dureri
Si multa goana dupa vant, dar dragoste, pe nicaieri.
Am visat o mana ce ma prinde in inaltimea cerului de sus;
Ma infasoara cu blandete si eu ma las de ea condus.
Sunt obosit si sunt trudit si singur sa plutesc eu nu mai pot,
Insa privind in visul meu, in jur, vad dragostea ca-i peste tot.
Am visat o dulce odihna care tinea la infinit;
Dar dupa aceea, mi-am dat seama-atunci din vis cand m-am trezit-
Ca mana, care-n vis ma prinde in inaltimea cerului de sus
Si dragostea de peste tot, acelasi nume-aveau: Isus!
Ajută-ne Părinte, cu Harul Tău cel veşnic,
Să ducem răutatea departe-n infinit!
Să-aprindem cu cinstire doar Bunătatea-n sfeşnic,
Rugându-Te, o, Doamne, de-un trai mai fericit,
De Milostenii ample, de-ajutorări Divine
Şi, de ce nu, Smerenii şi Biblice Iertări!
Fereşte-ne, PreaSfinte de comportări haine,
Şi dă-ne, de se poate, alese dezmierdări,
Căci tare ducem lipsă de vis şi compasiune
Cuprinşi de dorul aprig de a ne-mbogăţi,
Uitând prin viaţa noastră să facem o minune
Şi să începem iarăşi pe Tine-a Te iubi!
Dumnezeu e în control 