Din lăcașuri viitoare

Din, locuri de noi neștiute,
Și, chiar neimaginate,
Din înălțimi, unde-n virtute,
De îngerii drepți sunt păstrate

De-acolo, Te, cobori pe nori,
Într-un timp, apropiat,
Unde-n, cântec, de viori
Stă și ne cheamă Cel Prea Înalt! ! ! …

Tu, vii la noi, cum ne-ai promis,
Ca-n veșnicii, să fim cu Tine,
Când, orice fel, de compromis,
Îl cercetezi și-l ștergi, Stăpâne! …

Cunoști, ce purtăm noi, în vine
În care e amestecat,
Trup și sânge, de la Tine
Slăvit și Vrednic Împărat! ! ! …
Ce-n jertfa-Ți mare ne-ai salvat…

Te-atrage, precum un magnet,
Sângele-acesta-nnobilat,
Lumină ești, oricărui drept
Sau pocăit cu-adevărat! …

Celor, ce-s simple licăriri,
Ce-n întuneric, se arată,
Tu, cel trecut, prin prigoniri,
Le dai în locul lor, Un Tată! ! ! …
Pe care l-au pierdut odată.

Cu El, împaci această, lume
De-atunci, căzută sub blestem,
Cu, Creatorul ei, Prea Bune
Punând blestemul, vechi pe lemn! ! …

Jertfa cea, care învinge
Și-anihilează boldul morții,
Pîine a vieții, ce se frânge,
Din ea părtași, să fim cu toții! ! …

Ne fă părtași, la trup și sânge,
Care pe-ai Tăi, urmași îi strânge,
Ei mădulare, fiindu-ți, Ție,
Altarului-Ofrandă Vie-

Ne faci, Isus, marea onoare
Că Tu ne-ai, scos Doamne
din vâltoare.
Ne duci la Cea mai-naltă Stâncă
Într-o Grădină, ce ne-ncântă
Fiind Pacea, lumii viitoare,
Lumină omului ce moare! …

Moldovan Pavel

9 Mai

„Care ne-a binecuvântat cu tot felul de binecuvântări duhovniceşti.” Efeseni 1:3

Christos revarsă asupra poporului Său toate binecuvântările trecute, prezente şi viitoare. În timpurile tainice ale începuturilor, Isus a fost prima alegere a Tatălui Său. Prin alegerea Sa, am devenit beneficiari, fiindcă, prin El, Dumnezeu „ne-a ales înainte de întemeierea lumii” (Efeseni 1:4). El a avut din veşnicie privilegiile Fiului, singurul şi prea iubitul Fiu al Tatălui Său. Prin bogăţia harului Său, prin adopţie şi naştere din nou, El ne-a ridicat şi pe noi la rangul de fii, fiindcă ne-a dat „dreptul să ne facem copii ai lui Dumnezeu” (Ioan 1:12). Legământul etern, bazat pe garanţii şi confirmat prin jurământ este al nostru, pentru mângâierea şi întărirea noastră. În hotărârile veşnice ale înţelepciunii preştiente şi atotputernice, ochii Domnului Isus au fost fixaţi asupra noastră.

Putem să fim siguri că în cartea destinului nu există nici un rând care să lezeze interesul aleşilor Săi. Promisiunea de căsătorie a Prinţului slavei ne aparţine, fiindcă noi ne-am logodit cu EI, şi nunta se va desfăşura în curând în faţa întregului univers. Minunata întrupare a Dumnezeului cerurilor, cu toată bunătatea şi umilinţa ei, este a noastră. Sudoarea de sânge, biciul şi crucea sunt ale noastre pentru totdeauna. Oricare ar fi binecuvântatele consecinţe ale ascultării desăvârşite, răscumpărării uimitoare, învierii, înălţării sau mijlocirii — toate sunt ale noastre prin darul său.

Acum El ne poartă numele pe pieptar şi, în lucrarea Sa de mijlocire din faţa tronului, vorbeşte despre noi şi ne pledează cauza. El îşi foloseşte domnia peste împăraţi şi stăpâniri şi măreţia Sa din cer în beneficiul celor care cred în el. Ne ajută la fel de mult acum, în deplină slavă, ca şi atunci când s-a aflat pe pământ. Cel care s-a dăruit morţii şi durerii pentru noi ne ajută cu atât mai mult acum, când este întronat în slava cerurilor.

Meditaţii C. H. Spurgeon

25 Februarie

„Mânia viitoare.” Matei 3:7

E plăcut să treci printr-un ţinut după ce a trecut furtuna, să simţi prospeţimea ierbii spălate de ploaie şi să asculţi picăturile care cad strălucind ca nişte diamante în lumina soarelui. Aceasta este poziţia creştinului. Trece printr-un ţinut în care furtuna s-a risipit deasupra Mântuitorului, şi chiar dacă mai sunt câteva picături de durere, vin din norii îndurării şi Isus ne-a asigurat că nu ne vor distruge. Dar cât de teribil este să asişti la ivirea unei furtuni, s-o simţi cum se apropie, să vezi păsările zburând înspăimântate spre cuiburi şi vitele fugind cu ochi plini de spaimă; să observi cum se întunecă cerul şi să urmăreşti soarele pălind pe cerul ameninţător!

Ce teribil este să aştepţi înaintarea unei vijelii — aşa cum se întâmplă, uneori, la tropice — A şti ce urmează şi să auzi vântul urlând de furie, smulgând copacii din rădăcini, mutând stâncile din locul lor şi nimicind toată munca oamenilor! Şi aceasta, păcătosule, este poziţia ta. Nu a căzut încă nici o picătură fierbinte, dar se apropie o ploaie de foc. Nici un vânt teribil nu urlă în jurul tău, dar furtuna lui Dumnezeu îşi adună groaznica artilerie. Izbucnirile ei sunt ţinute în frâu prin îndurarea Sa, dar porţile cerului se vor deschide curând. Tunetele lui Dumnezeu sunt încă în cămara Sa, dar furtuna se grăbeşte, şi cât de înspăimântător va fi momentul în care Dumnezeu, îmbrăcat în haină de judecător, va porni în fruntea furtunii!

Oare unde, păcătosule, oare unde o să-ţi ascunzi capul, şi unde o să fugi? O, fie ca mâna îndurării să te conducă acum la Christos! El te aşteaptă în paginile Evangheliei. Brațele Sale sunt locul tău de scăpare. Ştii câtă nevoie ai de El. Crede în El, ascunde-te în El, şi furtuna va trece pe lângă tine pentru veşnicie.

Meditaţii C. H. Spurgeon

Se merită să suferi?

Text: 2 Corinteni 12:7-10

„…suferim cu adevărat împreună cu EL ca să fim si proslăviţi împreună cu EL“ Romani 8:17

Potrivit unui articol publicat în ziarul Detroit News, jucătorul de baseball (joc asemănător cu oină de la noi n.tr.), Kirk Gibson, este descris ca un om ce ştie să sufere. În anul 1980 şi-a rupt cartilajul de la încheietura mîinii. Doi ani mai tîrziu i s-a inflamat genunchiul stîng, o întindere a muşchiului gambei stîngi şi o luxaţie serioasă a încheieturii mîinii stîngi. În anul 1983 a suferit o operaţie la genunchi, iar în anul 1985 a avut nevoie de 17 copci după ce a fost lovit direct în gură cu mingea. Pe lîngă aceasta şi-a contuzionat muşchiul tendonului de la genunchi, şi-a rănit călcîiul drept şi a suferit o luxaţie a gleznei la piciorul stîng. Cea mai gravă rană a implicat distrugerea parţială a cîtorva ligamente ale gleznei în anul 1986, an prezis a fi cel mai bun din cariera sa sportivă. Cînd a fost întrebat despre dureri, se spune că el a zis: „Viaţa are plusurile şi minusurile ei… Dar pentru plusurile carierei mele, ale mele personale şi ale familiei mele, merită să sufăr.

Este calea pe care mi-am ales-o”. Faptul că nu există biruinţă fără suferinţă este un adevăr valabil şi în alte domenii ale vieţii. Niciodată răsplătirile ei nu vor fi atît de mari ca atunci cînd omul hotărăşte să sufere împreună cu Cristos pentru a-i ajuta pe alţii şi pentru gloria lui Dumnezeu. Apostolul Pavel este un exemplu de prima mînă. El a acceptat suferinţa ca pe o parte necesară a ceea ce dorea el cel mai mult să facă în viaţă. N-a văzut în adversităţi o problemă. A considerat că aprobarea lui Dumnezeu şi binele altora erau cu mult mai importante decît orice suferinţă şi necaz pe care le-a experimentat în timp ce-şi împlinea chemarea. Atît în cuvintele lui, cît şi prin exemplul său, apostolul ne arată că suferinţele cu Cristos nu pot sta alături de slava viitoare. Să învăţăm de la el. M.R.D. II

„Nu contează mult în astă viaţă
Ploi şi soare, nori şi vînt.
Dacă Domnul Isus e de faţă,
Orice pierderi doar cîştiguri sînt.” Beers

„Nu există biruinţă fără suferinţă.„

Painea zilnica

Țepușul și harul

M-am rugat de două ori: “Tată ia-mi ţepuşul
Că mă chinuie mereu şi e  greu  urcuşul”
M-am rugat a treia oară şi mai cu ardoare
“Doamne ia-l ne-ntârziat că trupul mă doare…

Ia-mi durerea nesfârşită şi dă-mi sănătate
Ştiu că Tu eşti milostiv în  divina-ţi bunătate
Ştiu că te înduri nespus de făpturile create
Şi lucrezi în Univers cu iubire şi dreptate…

Nu cer aur sau argint, nu cer  nici  mărgăritare
Doar atât doresc acum: mult râvnita vindecare
Nu-ţi cer lux, nici bogăţii dorite de cei mai mulţi
Scapă-mă de cuiul greu; azi te rog să mă asculţi…

Căci doresc să te slujesc cu mai multă energie
Să-Ţi cinstesc Numele sfânt  şi în cânt şi-n elegie
Să vestesc la toţi de Harul revărsat fără-ncetare
Să trezesc în cât mai mulţi dor de viaţă viitoare…

Deci , Părinte, inc-odată te implor dă-mi lecuire!
Ca răsplată că-ţi sunt rob, că-ţi dau multă preţuire
Scoate-mi ţepuşul afară şi aruncă-l în pustie
Niciodată-n viaţa mea pacostea să nu mai vie”

Dar răspunsul  mă surprinde, vă surprinde şi pe voi:
“Harul Meu ‘ţi-este de-ajuns în necaz şi în nevoi
El să-ţi fie mângăierea când năpasta te apasă
El să-ţi fie desfătarea când puţine ai pe masă…

El te va-nsoţi pe cale şi-ţi va fi  un  bun  amic
Când alături eşti de Har nu te teme  de  nimic
El curge de la Calvar, din izvorul  cel  curat
Care spală omenirea  de  nemernicul  păcat…

Se revarsă-n abundenţă, zi de zi  şi-n viaţa ta
Şi de-ar curge-o veşnicie  sursa nu s-ar termina
E destul să-l ai acasă şi la muncă  şi  pe   drum
Mulţumit să fi nespus  că-i cu tine chiar  acum…

Harul Meu îţi e de-ajuns, el îţi este- nvăţătorul
Când primejdiile vin ‘ţi-este  şi  ocrotitorul
Nu te teme de nimic chiar de ai ţepuş în spate
El îţi dă  imbold  mereu  spre trăiri înmiresmate.”

George Cornici

Făgăduinţa întâlnirii viitoare

“Dar Eu vă voi vedea iarăşi şi inima vi se va bucura.” (Ioan 16.22)

Este sigur că Isus va veni din nou în curând şi, când El ne va vedea pe noi şi noi îl vom vedea pe El, va fi mare bucurie. O, dacă venirea Lui glorioasă ar fi cât mai curând!

Dar făgăduinţa Lui se împlineşte totuşi în fiecare zi, în alt sens. Bunul nostru Mântuitor, în multe rânduri ni se arată nouă “din nou”. El ne-a dat iertarea şi de fiecare dată când suntem întristaţi printr-o nouă greşeală, El vine la noi să ne aducă aminte de iertarea Lui. El ne-a descoperit că Dumnezeu ne-a primit şi, cum vede că credinţa noastră slăbeşte, Ei vine din nou ca să ne spună “Pace vouă” şi să bucure astfel inima noastră.

Prea iubiţilor, toate binecuvântările din trecut sunt garanţii pentru îndurările viitoare. Dacă Isus a fost cu noi, ni se va arăta din nou. Nu priviţi o binecuvântare din trecut ca ceva mort şi înmormântat după care să purtaţi doliu, ci socotiţi-o ca o sămânţă aruncată care se înalţă şi va răsări din ţărână pentru a vă îmbărbăta prin aceste cuvinte; “Eu vă voi vedea iarăşi”. Zilele acestea sunt triste pentru noi pentru că Isus nu este cu noi ca mai înainte; să prindem curaj, căci El nu este departe de noi. Picioarele Lui sunt iuţi ca ale cerboaicei sau ale unui cerb tânăr şi-L vor aduce la noi într-o clipeală din ochi. Să ne bucurăm deci, căci El ne zice: “Eu vă voi vedea iarăşi”.

Charles Spurgeon

Locurile înalte ale lui Dumnezeu

“Îi voi ocroti, căci cunoaşte Numele Meu.” (Psalmul 91.14)

Oare mie mi se adresează Domnul cu aceste cuvinte? Da, dacă cunosc Numele Său. Slăvit sa fie Dumnezeu, că acest Nume nu-mi este străin; L-am încercat şi L-am cunoscut, pentru aceasta mă încredinţez Lui. Cunosc Numele Său ca acela al unui Dumnezeu care urăşte păcatul, căci am aflat prin puterea convingătoare a Duhului Său, că nu se învoieşte cu nici un rău. Dar, prin Domnul Isus Cristos, L-am mai cunoscut şi ca Dumnezeul iertării, căci El nu mai ţine în seamă nici una din abaterile mele. Numele Său este credincios, şi-L cunosc şi în acest fel, cu toate că am multe greutăţi.

Această cunoaştere este un dar al harului Său, şi pentru acest motiv Domnul ne dă un alt har, acela de a ne aşeza la un adăpost înalt; avem deci har peste har. Observaţi ca dacă vrem să urcăm tot mai sus, poziţia poate fi periculoasă; dar dacă Domnul ne aşează acolo, suntem în siguranţă. El poate face aceasta, dându-ne mult de lucru, reuşită în serviciul nostru, conducerea unei lucrări. Si chiar dacă nu face aceasta, totuşi ne poate aşeza la un adăpost înalt, printr-o legătură mai strânsă cu El, printr-o recunoaştere mai clară a lăuntrului nostru, o sfinţenie triumfătoare asupra oricărui rău, o bucurie deosebită a slavei viitoare. Când ne conduce Dumnezeu în aceste locuri înalte, Satana nu ne poate cobori de acolo. Să fie aşa cu noi toţi chiar de azi.

Charles Spurgeon