Cutremurat e azi pământul

Cutremurat e azi pământul,
Sub tăvălugul de păcate,
Pe marea vieții bate vântul,
Dar încă mai răsună cântul,
Despre iertare și dreptate!

De aceea-i multă tulburare,
Rodul neghinei semănate,
Trăiri sub semnul de întrebare,
Mai este oare vreo salvare?
Mai sunt lumini aprinse-n noapte?

Scăparea noastră întotdeauna,
În mult prea bine, sau la greu,
Nu e nici soarele nici luna,
Nici,  vremea bună, nici,  furtuna,
Ci numai bunul Dumnezeu!

De aceea dacă-ți merge bine,
Sau dacă treci prin încercare… ,
Să nu alegi cărări străine,
Ce înrobesc și-aduc rușine,
Ci tu s-alergi la închinare!

Tăria noastră prin pustie,
Pe drumul strâmt și-anevoios,
Nu-i în desfrâu, idolatrie,
Nici să ne-ntoarcem în robie,
Ci doar în harul lui Hristos!

De aceea de-am primit chemarea,
Și-am fost de Domnul izbăviți,
Să-i înălțăm cu drag lucrarea,
Să-L onorăm cu ascultarea,
În jugul celor mântuiți!

Speranța noastră de schimbare,
Cât mai trăim pe-acest pământ,
Nu-i în sisteme imorale,
Ce aduc blestem, nu îndreptare…
Ci este doar în Duhul Sfânt!

De aceea azi cu stăruință,
Câți vrem un loc în ceruri sus,
Să ne smerim prin pocăință,
Ne ducem crucea prin credință,
Trăim spre slava lui Isus!

Teodor Groza

Reclame

Așteptarea Mirelui

Atunci când va veni Mirele, Să-și ia mireasa lui, iubită
S-o răpească la Cerul Sfânt, ea, Îl așteaptă pregătită
Profeția se va împlini, așa cum scrie în Cuvântul Sfânt,
Va zbura pe nori de slavă, de pe acest blestemat pământ.

Va sta la dreapta Tatălui Ceresc, în Sfânta Sa, adunare
Pregătită în haine sfinte, pentru marea sărbătoare
Să serbeze nunta curată și Sfântă, la mare ei splendoare
Cerul nemărginit, va străluci atunci, în Sfântă desfătare.

Vom naviga pe marea de smarald, n-am văzuto niciodată
Vom privi în zarea nesfârșită, Tărâmul nou, pentru prima dată
Ne vom scălda ochii în Lumină și slavă, de marea strălucire
Plutind în desfătări Sfinte, cuprinși de Sfânta și marea fericire.

Acolo, nu vor mai fi lacrimi și suferințe, nici chin și nici durere
Acolo, va fi numai slavă și Lumină, veșnicia va dăinui în plăcere
Vom păși pe străzi de aur, printre flori frumoase, nemaivăzute
Cerul tot ne aparține, vom moșteni lucruri Sfinte, nemaiîntâlnite.

Ce frumuseți negrăite, vom vedea acolo, în Cerurile de sus
Atunci când vom fi cu Mirele nostru, Regele regilor, Isus,
Mireasa aleasă, pură, fără pata,și Sfântă, fără urmă de zbârcitură
S-o ducă în palate Sfinte, într-o pace eternă, acolo, nu este ură.

Și Duhul și mireasa zic: Maranata, vino Mirele nostru, Isus,
Răpește-Ți mireasa pe nori de slavă, în Împărăția Ta, de sus
Cui îi este sete, să vină și să bea, apa Sfântă din izvorul vieții
În Cerul nemărginit și Sfânt, în noii zori de lumină a dimineții.

Stelian Ciobanu 

Rostul vieții

Te-ai întrebat vreodată: ce e viața?
Care-i începutul și care ți-e speranța?
Tu te-ai trezit în lume și-acum treci prin ea,
Dar la sfârșit de cale, care-i partea ta?

Crezi tu că țărâna va ascunde totul?
Sau știi că odată, îl vei întâlni pe Domnul.
Care-ți este ținta, pentru ce trăiești?
Pentru viața de acum sau pentru cer te pregătești?

Crezi tu că și omul ca și dobitocul,
Moare și-n țărână îi rămâne locul?
Te compari tu oare, om cu-nțelepciune,
Cu un vierme ce nu vede și nimic nu poate spune?

Crezi tu că-ntâmplarea a dat sensul vieții
Și universul cu a lui legi a apărut prin voia sorții?
O, nu! Nu se poate! Nu, din întâmplare
N-apar legi să fie veșnic în picioare!

Viața omului pe terra e un drum de încercare,
E un examen, câmp de probe ce le trecem fiecare,
Fericire-adevărată nu există aicea jos,
Nici în bogății, plăceri, nici chiar într-un trai luxos.

Viața pe pământ e doar umbra vieții adevărate
Care este-n veșnicie, dincolo de moarte.
Viaț-aceasta-i scurtă, e doar un vis,
Dincolo e veșnic: iad și paradis.

Începutul este Dumnezeu singur fără de-nceput.
El e temelia vieții, Ziditorul care toate le-a făcut.
Păsări, fluturi, miei și pești, tot ce-i sus și tot ce-i jos,
Pomi, verdeață, flori, parfum, Domnul le-a creat frumos.

Omul după chipu-I sfânt l-a creat cu mâna Sa,
L-a făcut un suflet viu pe Adam și apoi pe Eva.
L-a creat nu pentru moarte, nu pentru trudă, nu să chinuiască,
L-a așezat într-o grădină, veșnic și în fericire să trăiască.

Rostul lor era-n grădină s-o lucreze, s-o păzească
Și-n răcoarea zilei cu Dumnezeu să vorbească.
Cât de fericit soroc Domnul omului i-a dat,
Însă n-a rămas în rai c-a intrat neîncercat.

Și-a fost încercat acolo, în Eden, de Domnul,
Putea să mănânce cu plăcere din toți pomii, afar’ de unul.
Avea toate din belșug, se cerea doar ascultare.
Dar izgonit a fost din rai, căci căzut-a la-ncercare.

De aceea Dumnezeu nu mai bagă-n rai pe oameni
Până nu-i încearcă-ntâi, dacă-s vrednici de-a Lui daruri.
Rostul vieții pe pământ deci e să ne pregătim,
Prin credință s-avem dreptul, pentru veșnicie cu Isus în rai să fim.

Pentru cei ce-ajung acolo în Scripturi găsim dovadă
Că din rai în veci de veci nimeni n-a fi scos afară,
Fiindcă pomul de-ncercare astăzi crește pe pământ,
De vrei să cunoști secretul caută-n Cuvântul Sfânt.

Fiii lui Adam aveau în cuget sădit pomul de-ncercare,
Dar s-au depărtat de Domnul tot mai tare fiecare,
Domnu-i judecă la Babel împrăștiindu-i pe tot globul
Și fiindcă stricăciunea ajungea la culme, Domnu-ngăduie potopul.

Iar pentru sămânța lui Avraam era sădit în Lege,
Dar n-au putut să poarte jugul și-au căzut în fărdelege
Și-ncălcarea Legii pentru ei pecetea morții,
Nu-i mai izbăveau de-aceasta nici prin jertfe chiar preoții.

Pentru noi e astăzi harul. O ce minunat favor!
Jug mai bun ca cel din Lege și cu sarcina-i ușor.
Că păcatul și puterea morții nu mai are biruință,
Peste cei ce-s în Hristos, peste cei ce au credință.

Dumnezeu, văzând că omul nu-i capabil să reziste la-ncercare,
Fiindcă-i drept și sfânt, dar bun, El totuși hotărăște o lucrare,
Ca păcatul lumii-ntregi să fie pus în cumpăna dreptății,
Iar deoparte, pe cântar prețul ce-l cerea osânda morții.

Preț de neechivalat pe pământ și-n Cer
Decât doar prin jertfa sfântă a lui Emanuel.
Fiul preaiubit al Tatălui Ceresc și păretaș la slavă
A fost trimis și-a acceptat pentru noi să moară.

Rostul vieții noastre-acum este doar să-L acceptăm
Ca Răscumpărător și-astfel, prin credința-n El avem:
Eliberare de păcate și putere ai sluji,
Și speranță-n veșnicie, căci cu El ne-om veseli.

C-ai venit în lume într-o vreme ca aceasta, n-a fost voia ta,
Dar acum se cere să-ți alegi cu cine-ți vei petrece veșnicia,
Că nici plecarea ta de-aici n-o vei hotărâo tu.
Deci grăbește de alege astăzi, până nu-i târziu.

Că țărâna nu-L împiedecă pe Domnul a te chema la judecată
Și de nu intri-n grațiere vei răspune de-orice faptă.
Grațiat poți fi deplin, de trăiești pentru Isus
Și-ai ca țintă-ntotdeauna a-L sluji supus.

Ce fericire poți avea de trăiești doar pentru fire?
Unde-i numai zbucium trist, nesiguranță și durere.
Când în splendoarea glorioasă a Cerului slăvit
Sunt bucurii de nedescris și viața-i fără de sfârșit.

Că omul nu e doar țărână, ți-o spun atâtea-n viață ție.
Duhul, Dumnezeu l-a dat și el va merge-n veșnicie.
Chiar de nu vrei să crezi acum, te vei convinge-odată,
Dar va fi târziu, atunci când vei fi la judecată.

Universul, viața, splendoarea și culoarea ce-o vedem în fire,
Tot ce este-n jur frumos nu e o grădină fără îngrijire.
Toate spun că au un creator mai presus de-orce știință,
Care totul guvernează după sfânta Lui voință.

Prin legea Lui se ține pe orbită pământul, soarele și galaxia.
El pe cei smeriți înalță-n slavă, dar coboară-n jos trufia.
El azi îți dă ca dar viața veșnică în fericire,
De n-o primești, vei regreta, în veci vei fi sub osândire.

Fii înțelept și înțelege rostul vieții acum!
Privește-n urmă și cercetează-ți sincer al tău drum,
De nu te duce înspre Paradis, oprește-te pe cale,
Te-ntoarce cu căință spre cel crucificat și vei avea iertare!

Tecar Augustin 

Obiceiul de a recunoaşte bogăţiile lui Dumnezeu

„… părtaşi naturii divine. 2 Petru 1:4. ” Bucureşti 2001

Noi suntem făcuţi părtaşi naturii divine prin promisiunile Lui; apoi trebuie să „cultivăm” natura divină în natura noastră umană formându-ne anumite obiceiuri; primul obicei pe care trebuie să ni-l formăm este acela de a recunoaşte tot ce a pregătit Dumnezeu pentru noi. Insă noi spunem: „O, nu-mi pot permite asta” – una dintre cele mai mari minciuni care a fost vreodată cuprinsă într-o frază.

Este o dovadă de prost gust să vorbeşti despre bani în domeniul material şi la fel este şi în domeniul spiritual; totuşi, vorbim de parcă Tatăl nostru din ceruri ne-a lăsat fără nici un ban! Noi credem că este un semn de reală modestie să spunem la sfârşitul unei zile: „O, m-am descurcat astăzi, dar cu mare greutate”. Şi totuşi. Dumnezeul Atotputernic este în întregime al nostru prin Domnul Isus! Şi El va face ca până şi firul de nisip şi cea mai îndepărtată stea să ne binecuvânteze, dacă vrem să ascultăm de El. Ce contează că împrejurările sunt dificile? De ce n-ar fi? Dacă lăsăm loc autocompătimirii şi ne complăcem în a ne simţi mizerabil, alungăm bogăţiile lui Dumnezeu din viaţa noastră şi îi împiedicăm şi pe alţii să aibă parte de ele. Nici un păcat nu este mai mare decât păcatul autocompătimirii, deoarece el ÎI dă jos pe Dumnezeu de pe tronul vieţii noastre şi Îl înlocuieşte cu interesele proprii.

Ne deschidem gura doar pentru a ne vărsa nemulţumirile şi viaţa noastră devine un burete spir­itual lacom; nu există nimic plăcut sau generos în viaţa noastră.Când Dumnezeu începe să fie mulţumit de noi. El ne va sărăci luându-ne toate bogăţiile de natură iluzorie, până vom învăţa că toate izvoarele noastre sunt în El. Dacă măreţia, harul şi puterea lui Dumnezeu nu se manifestă în noi (nu faţă de conştiinţa noastră). Dumnezeu ne consideră responsabili de aceasta. El poate să ne „umple cu orice har”; de aceea, învaţă să dăruieşti altora harul Lui. Poartă pecetea naturii lui Dumnezeu şi binecuvântările Lui vor veni prin tine tot timpul.

Oswald Chambers

Frumuseţea nesiguranţei

Şi ce vom fi nu s-a arătat încă.”

1 loan 3:2

Înclinaţia noastră naturală este de a fi atât de riguroşi şi de calcu­laţi, încât privim nesiguranţa ca pe un lucru rău. Ne imaginăm că trebuie să ajungem la un anumit sfârşit hotărât mai dinainte, dar nu aceasta este natura vieţii spirituale. Natura vieţii spirituale este aceea că suntem siguri în nesiguranţa noastră, iar urmarea este faptul că nu ne facem cuibul nicăieri. Raţiunea spune: „Dacă aş fi în acea situaţie…” Noi nu ne putem imagina pe noi înşine in nici o situaţie în care nu am fost niciodată.

Siguranţa este semnul vieţii cârmuite de raţiune; nesiguranţa plină de har este semnul vieţii spirituale. A fi siguri de Dumnezeu înseamnă a fi nesiguri de toate căile noastre, a nu şti ce-ar putea aduce ziua de mâine. De obicei acest lucru este spus cu un oftat de tristeţe, deşi el ar trebui să fie mai degrabă expresia unei aşteptări cu sufletul la gură. Noi suntem nesiguri de pasul următor, dar suntem siguri de Dumnezeu. Imediat ce ne predăm Lui Dumnezeu şi facem lucrul ce ne stă înainte, El ne umple viaţa cu surprize la tot pasul.

Când deve­nim apărătorii unui crez, ceva din noi moare; nu-L credem pe Dumnezeu, credem numai în credinţa noastră despre El. Isus a spus:…..”dacă nu vă veţi face ca nişte copilaşi…“.Viaţa spirituală este viaţa unui copil. Noi nu suntem nesiguri de Dumnezeu, ci nesiguri de ceea ce va face El în continuare. Dacă suntem siguri doar de credinţele noastre, vom ajunge să fim plini de noi înşine, tăioşi şi să avem verdictul finalităţii în legătură cu convingerile noastre; dar când avem o relaţie bună cu Dumnezeu, viaţa ne este plină de o nesiguranţă şi aşteptare spontane, voioase.Isus a spus: „Şi aveţi credinţă în Mine“, nu „Credeţi anumite lucruri despre Mine”.

Lasă totul în mâna Lui; este nesigur, într-un mod glorios, cum va lucra El, dar va lucra. Rămâi credincios Lui!

Oswald Chambers

Scopul vietii

Scopul vieţii nu-i o ţintă
Foarte clară pentru noi.
Dumnezeu vrea să-L cunoaştem
Printr-o lume de nevoi.

Primul scop ar fi slujirea
În modelul lui Hristos
Ce-a venit la noi în lume
Serv umil şi credincios.

Precum Iosua grăieşte
Un refren rostit mereu:
„Cui veţi da astăzi slujirea:
La idoli? Lui Dumnezeu?”

Datoria de onoare
Ca un scop suprem al vieţii
Este chiar Împărăţia
Ce-o vesteau de mult profeţii.

Urmărind neprihănirea
Şi roada Duhului Sfânt
Vom realiza sfinţirea
Încă de pe-acest pământ.

Scopul vieţii este voia
Dumnezeului etern
Ale cărui raze sfinte
În mod blând pe noi se-aştern.

Asta-i marea-nsărcinare
Dată printr-un mare har
Naţiunilor din lume
Ce-s chemate la altar.

Scopul vieţii-i alergarea
Zi de zi către Isus
Ca să-I împlinim lucrarea
Cu duh blând şi prea supus.

Corneliu Livanu

Cu Tine-n noua zi din an…

Te voi înălţa, Dumnezeule, Împăratul meu, şi voi
binecuvânta Numele Tău în veci de veci! Ps. 145:1.

Cu Tine-n noua zi din an –
Slăvind esența vieții-n cale,
Cu Tine-n noua zi din an –
Proșternându-Ți osanale,

Pentru Soare și Lumină,
Pentru Darul ce L-ai dat,
Pentru Jertfă, luând vină!
Doamne, cât de minunat

Cât de minunat ești Doamne,
Exclam în cânt de bucurie!
Cât de minunat ești Doamne,
Mâna-Ți de Credincioșie

Poartă, poartă – zi de zi
Poartă, poartă – an de an
Te slăvește – noapte, zi
Te slăvește an cu an,

Că doar Tu le ești tăria!
Totul ții cu Mâna Tare!
Te slăvește Veșnicia –
Împărat Etern și Mare!

Te slăvește și prezentul,
Te ascultă orice clipă!
Ți se-nchină viitorul –
Tu îl porți pe-a Ta Aripă!

Ce Măreț ești Doamne Sfinte!
Mulțumesc, ca Tu ai dat
Ce-ai avut mai scump, Părinte
Unic Fiu! – Ce minunat,

Ce minunat să știi, că viața
Îți păzește-un Veghetor!
Ce minunat să știi, că viața
Îți conduce un Păstor

Plin de Milă și de Har,
Plin de Dragoste, Îndurare!
Din suflet vrem a fi altar,
Ce-Ți înalță viu cântare –

Pentru orice zi din viață,
Pentru masă pentru pâne,
Până-n Noua Dimineață
Când vei lua acas’, Stăpâne

Mireasa, ce cu dor Te-așteaptă
Mireasa, ce te proslăvește
Rămâi cu noi urcând pe treaptă
Și clipa-n Tine fericește!

Cu Tine-n noua zi, oricând!
Cu Tine pururi pe cărare –
Ascultându-Ți Glasul Blând,
Dumnezeu Preasfânt și Mare!

Lidia Cojocaru

Cu preţul vieţii

Zidiri de stele ca la-nceput
Făclii stălucitoare s-au făcut,
În luceferi vii, pe căi de unde,
Cu ochi de foc cerul să inunde.

Prin ea, traiectoria divină,
A coborât Lujer de Lumină,
În paşii durerii, a nimănui,
Fiul cerului sfânt şi-al omului.

Dar cine să-L asculte oare,
Când făţărnicia era-n floare,
În nimicnicia veacului rău
Morţi în păcate, fără Dumnezeu?

Dumnezeu întrupat, El răstignit,
Cu preţul vieţii a rămas neclintit!
Prin Jertfa Golgotei minunată
A dus la sfârşit lucrarea dată!

Să învăţăm din trăirea Lui Isus!
Legaţi cu firul Dragostei de Sus,
Neâncetat Cuvântul să vestim,
Ca Isus, noi toţi să slujim!

Maria Șopț 

Crin din vai

Intr-o lume plina de-ntuneric,
Intr-un loc pustiu si secetos
Unde hrana nu e, nici apa vietii,
Rasare un crin curat, preafrumos.

„Prea fraged esti, prea maret si prea dulce,
Cum de-ai venit intr-o lume de chin?
Cine-apa crezi tu ca-ti v-aduce?
Aici totu-i doar arsita si suspin!

Pentru ce rasari intre noi ca lumina?
La ce vrei tu ca sa parfumezi?
Aici, tu esti o floare straina,
Noi suntem flori de camp, tu nu vezi?”

„Eu… sunt crin; vin dintr-o gradina
Unde totu-i curat, aranjat maiestuos,
Acolo viata oricui e senina
Si este-apa din belsug pentru toti!

Am venit ca a vrut gradinarul,
M-a trimis intre voi sa va spun
Ca a hotarat sa-si mareasca hotarul
Si vrea si pe voi sa v-adun!”

„A…, da? Deci asa…, intelegem…
Zici ca ai venit sa ne-aduni…
Asta-nseamna ca tu te crezi rege!
Noi slujim imparatului spin!

Tot ce spune acesta-i minciuna,
Ca e un talhar si un hot;
De-afla spinul, ce are sa spuna?
Mai bine mort unul decat sa fim toti!”

Si s-a prapadit acel crin intre spini
In loc cumplit si neprimitor
Crin din vai, din slavite gradini
Tu, ce-ai vrut a fi salvator!

Ai venit pentru-a ne face bine,
Dar noi n-am vrut a te primi,
Chiar moartea ti-am dat… si supine
Si cautam toti a te strivi.

Dar Tu esti cel sfant si esti viata
Crin din vai, moartea ai biruit!
Esti in rai, in gradina mareata
De unde demult ai venit.

Si vei mai veni Tu inca o data
Dar nu pentru a ne mai chema
Ci atuncea va fi grea judecata
Pentru cei ce cu Tine nu s-au impacat.

Crin din vai e Isus, El Cuvantul,
Cel ce-a fost la-nceput si va fi
Prin El biruim azi pamantul
Si pe satan ce e regele spin!

Vine ISUS, venirea-i aproape!
Vine El, Domnul sfant preaiubit!
Mireasa, nu lasa-a tale pleoape
Sa se-nchida acum la sfarsit!

Caci El vine pe nori, tu fii gata
Pentru marea serbare-n senin
Soseste acuma rasplata
Caci Isus cel iubit va veni!

Andra – Emanuela Florea 

Cât aleargă…

Cât aleargă omu-n lume, de când vine pe  pământ,
Multe nopți el stă, de veghe și nu zice un cuvânt
El trudește fară-astâmpăr,
cu sudori ce vin șuvoi
Prețuiește lucrurile, care – s numai un gunoi…

Strânge paie și zidește, pe pământ alunecos
I se pare totul negru, apăsat de fumul gros
Si nimic nu-l mulțumește, ceartă caută mereu,
Și se-afundă în păcate, în minciună, tot mai greu… .

Duce la poveri în viață, cară lucruri de nimic
La viață  în etern, nu gândește, nici un pic
Vrea sa strângă împlinire și plăceri și frumuseți
Pe planeta de țărână unde putrezesc și trec… .

Spaimă și nemulțumire, el adună zi de zi,
Se stresează și se zbate, parcă i s-ar cuveni
In necaz, n-are speranță, se pripește în nevoi,
Dar, noi alergăm la Domnul, ce e veșnic între noi…

Cară omul tulburare  și mânie, ciudă multă
Strânge viclenie, ură, de bolnavi el nu se-ndură
Are ochi, dar el nu vede și urechea lui nu prinde
Unda Sfântă ce – i trimisă și o mână ce se-ntinde. .

Este mâna din Golgota, ce-a hrănit cu ea mulțimi
Azi mai poate da viată și iertare și cununi
Până nu se închide ușa,   harului cel sfânt prezis
Vino omule la Domnul, vino la Cuvântul scris

Azi, speranța nu – i pierdută pân’ suflarea nu s-a dus
Glasul Lui, încă s-aude, ce pe cruce El s-a pus
Pân’ mai poți sa strigi spre Domnul, îndurare ca să-I ceri
Să te scape de păcate, in țărână să nu pieri

Azi, trezește- te la viață și deschide ușa larg
Să primesti Cuvântul vieții, ce te cheamă azi cu drag
Dezlegat sa fii de rele și iertat de vina ta
Hai intoarce-te la Domnul ce-a murit în Golgota.

Floarea Ferghete