Gata de plecare

Text: 2 Timotei 4:1-8

…clipa plecării mele este aproape. M-am luptat lupta cea bună, mi-am isprăvit alergarea…” 2 Timotei 4:6, 7

Apostolul Pavel putea să stea faţă în faţă cu clipa plecării din această viaţă cu încredere, deoarece era gata să se întalnească cu Domnul.
Un alt om, cu numele Pavel, un prieten de-al meu de mulţi ani de zile, care este acum acasă la Domnul, a avut aceeaşi încredere, Într-o scrisoare pe care mi-a scris-o soţia lui, Ethel, ea spunea: „Cand Pavel şi cu mine ne-am mutat în această localitate, ni s-a recomandat un doctor foarte bun. Prima dată cand am mers la el, Pavel i-a spus: Domnule doctor, ne-aţi pus multe întrebări azi. Eu aş vrea să vă pun numai una singură. Sunteţi sigur că sunteţi mantuit? După ce a încercat să ocolească răspunsul, doctorul a admis că nu era. Astfel că Pavel l-a întrebat: „Ce ar fi să-mi daţi voie să vă arăt din Biblie cum puteţi avea această siguranţă? Doctorul i-a răspuns voi gandi la aceasta’. Am părăsit cabinetul doctorului, dar de fiecare dată cand mergeam la el, Pavel vorbea cu el despre mantuire. După doi ani, doctorul i-a spus, în sfarşit: ‘Bine, arată-mi cum pot să ştiu că voi merge în cer*. Era acum serios. Ultima data cand l-am văzut pe doctor, mi-a spus: Pavel este singurul om interesat de sufletul meu”.


Nu este de mirare că atunci cand iubitul soţ al lui Ethel a murit, acelaşi doctor a scris pe certificatul său de deces cuvintele: „Gata de plecare”. Prietenul meu, Pavel, şi-a pus întreaga încredere în Domnul nostru Isus Cristos. A fost un slujitor credincios lui Dumnezeu – lucru care i-a dat siguranţa intrării în gloria cerească. Da, el a fost gata de plecare. Dar tu?  – R.W.D.

Nu ştim cat ne-a mai rămas
Din firul scurt, al vieţii ghem.
Să trăim precum ăst ceas
Este singurul ce-l mai avem.”   – D.J.D.

Nu aştepta pană la ceasul al 12-lea pentru a-ti pune casa-n rânduială – poţi muri la 10:30

Painea zilnica

Influenta vietii tale asupra altora

Text: 2 Timotei 1:1-7

Îmi aduc aminte de credinţa ta neprefăcută, care s-a sălăşluit întai în bunica ta, Lois… ” 2 Timotei 1:5

Tanărul Timotei a beneficiat de influenţa evlavioasă a bunicii şi a mamei care i-au modelat o „credinţă neprefăcută” şi i-au dat cunoştinţele Scripturii (2 Timotei 3:15). A fost de asemenea, afectat profund de viaţa, învăţăturile şi încurajările apostolului Pavel. Chiar şi după ce au murit cu toţii, influenţa bunicii, a mamei şi a apostolului Pavel a rămas în viaţa lui Timotei, care a transmis altor bărbaţi şi femei minunatele adevăruri ce i-au fost încredinţate. Şi noi putem lăsa impresii care să transforme o viaţă, mult mai tirziu,după plecarea noastră. Există oameni care chiar acum sunt în cer şi care au avut un impact ce dăinuie şi azi în viaţa mea. Unul dintre aceşti bărbaţi este fostul meu profesor de Vechiul Testament din seminar, doctorul Leon Wood. El a trăit o viaţă de erudit, auto-disciplinată şi devotată, în întregime lui Dumnezeu.

Învăţătura sa a fost întotdeauna adevărată şi inspiratoare. Dar cel mai mare impact în viaţa mea a fost integritatea sa personală, credinţa şi reverenţa sa înaintea Domnului. Influenţa doctorului Wood continuă, nu numai prin cărţile sale, dar în, şi prin studenţii ale căror vieţi au fost atat de profund influenţate de el.
Nu toţi putem fi profesori de seminar. Dar toţi putem să ne dăm toată silinţa să trăim astfel ca munca noastră, credinţa şi mărturia noastră să continue după ce noi vom trece. Să demonstrăm altora realitatea existenţei lui Dumnezeu şi a bucuriei de-a fi creştini. Apoi, prin harul lui Dumnezeu, următoarea generaţie va cunoaşte puterea care dăinue a vieţii noastre. – D.C.E.

Ai o singură viaţă, trăieşte-o bine,
Sus să porţi făclia pururi luminînd.
Veşnicia poate numai îţi va spune
Ce mare-i raza de viaţă dăruind. ”  – Miller

Dacă vrei ca influenţa ta să rămană, pune-L pe Isus pe primul loc In viata ta

Painea zilnica

E acea zi…

Privesc prin filele vieții,
Nu e nimic nou să nu știu
Cu bune și rele, trecute
Parcă trăiesc, acel moment viu

Nu e nimic nou de remarcat
Doar viața din viată, ce s-a născut
Acel moment unic, curat
Ce mi-a deschis calea, spre cunoscut

E acea zi minunată, de cercetare
E ziua aceea, e ceasul Divin
Când mintea și gândul e-n frământare
Primind din cer, viață din plin

E acea zi, ce cu chin a fost scrisă
În cartea vieții, acel Sfânt tezaur
Pentru mine, e calea deschisă
Mai scumpă, decât cel mai prețios aur

Aceasta-i comoara, pe care o am
Nu-s vrednic de ea, dar mulțumesc
Să fiu primit în acest Sfânt neam
Și o viață cu Dumnezeu, să trăiesc

E Harul Ceresc, Dar fără plată
Doar, să cred în Cel ce-Anviat
O comoară, ce nu am visat vreodată
Îți mulțumesc Doamne, că Te-ai Îndurat.

Bandi Sebastian Alexandru 

Navigatorul orb

Text: 2 Petru 1:1-11 

Dar cine nu are aceste lucruri, este orb, umblă cu ochii închişi, fiindcă a uitat că a fost curăţit de vechile lui păcate.” 2 Petru 1:9

În 4 august 1987, Jim Dickson a plecat din, Statele Unite, spre Anglia la bordul unei ambarcaţiuni de 12 metri numită „Deschizătorul de ochi”. Ceea ce a făcut ca această călătorie să fie neobişnuită a fost faptul că Dickson era orb de la varsta de 7 ani. Ambarcaţiunea a fost special echipată pentru această călătorie. I s-a instalat un sistem computerizat de peste 12 mii de dolari. Un radar producea un fluierat dacă în faţă exista vreun obiect. Un sistem de navigaţie prin satelit trebuia să ghideze nava şi s-o menţină pe traiectorie. Chiar dacă toate aceste instrumente şi aparate nu ar mai fi funcţionat, Dickson avea un compas în alfabetul Braille pentru nevăzători. Mulţi experţi în navigaţie au crezut câ navigatorul orb avea o bună şansă să reuşească. Dar numai după cateva zile de navigaţie, Dickson a dat de necazuri. Mai întai, pilotul automat şi sistemul de navigaţie s-au defectat. Apoi a început o vreme deosebit de rea. Fără un echipament pe care să se bizuie, Dickson a fost nevoit să abandoneze aventura.


Aceasta îmi aminteşte starea de plans a noastră, a creştinilor, care încercăm să călătorim pe marea vieţii fără să adăugăm credinţei trăsăturile de caracter care pot sa ne poarte prin furtuni şi adversităţi. Petru ne dă o listă a lor: „fapta, cunoştinţa, înfranarea, răbdarea, evlavia, dragostea de fraţi şi dragostea de toţi oamenii”. Spre deosebire de instrumentele lui Dickson, aceste virtuţi sunt demne întotdeauna de toată încrederea. Dar a le neglija înseamnă să umbli „cu ochii închişi”, ba chiar să fii orb. Dacă ne vom cultiva cu răbdare aceste calităţi prin rugăciune şi prin supunerea în faţa Duhului lui Dumnezeu, nu ne vom trezi navigînd orbeşte prin furtuna vieţii şi a încercărilor. – D.J.D.

Vom înţelege odată rostul încercării;
Furtunile vieţii sunt probe-ndemanării.
Isus prin ele vine, păşind pe valul mării
La noi, s-alunge frica şi duhul disperării. „– P.L.

Dumnezeu va avea grijă de lucrurile prin care treci; tu ai grijă cum treci prin ele

Painea zilnica

Se arată zorii vieții…

Se arată zorii vieții în sclipiri de veșnicie,
Apare Dimineața în lumina cea mai vie,
Totul pregatit e, cortina e deschisă
Evenimente arată, vremea e decisă.

Sunet de trompetă străbate-va vazduh,
Toți și mic și mare, uniți cu El în Duh,
Pleca-vom pe vecie în imn de sărbători,
Prin Cel Mare și Sfânt, fiice și feciori.

Curând, totul ne spune, curând, Cuvânt arată,
Curând, o ce minune, e neimaginată,
Curând, totul șoptește, chemând, chemând grăbit,
O cine înțelege, un Dar Nemărginit,

Fosta dat vieții, spre viață și salvare,
Ofrandă a Dimineții, în jertfire și îndurare.
Cine azi aude, o cine îl primește,
Pășind cu El pe cale: viitor dorește.

Isus, este Viața, Isus, e veșnicie,
Isus este speranța, El e Apa-Vie!
El e bucurie, Adevăr și Har,
El, e tot ce ține, e Cel mai Mare Dar!

Tot în jur arată, șoptește și îndrumă,
Privim cu ochi deschiși, e vremea cea din urmă.
Salvatorul cheamă, întrați în sărbătoare,
Mult nu-i, nu rămâne, și ușa de salvare

Se va închide, apoi, începe-vor pe rând,
Nopți-grele-nevoi, miraje spulberând.
Veniți, cheamă Viața, veniți cheamă Iubirea,
Se arată Zorii vieții, și-n Cel Sfânt – Nemurirea!

Lidia Cojocaru 

Încă puțin…

ReferințeEvrei 10:37 1 Timotei 6:12 Apocalipsa 2:7

Când simți că vine oboseala
Și vrea să-ți cânte „Noapte bună!”,
Adu-ți aminte că escala
Nu e la orice mică frână…

Încă puțin și vine clipa
De trebuie să schimbi viteza,
Să îți deschizi cu drag aripa
Ca să cuprinzi cu ea geneza…

O taină, două, trei sau nouă,
Un timp, un ceas, zeci de momente,
Stau pregătite câte două
Să trâmbițeze cele sfinte…

E Marea Sfântă Revenire
A Regelui Hristos, Mesia;
Se-aude slava din mărire,
Ospățul nunții: bucuria…

Iar tu, iar eu, iar noi sau voi toți…
Cădem acum la „Noapte bună!”
Înfrânți, mințiți și batjocoriți
Sau ne luptăm pentru cunună?

Încă puțin și e finala
Pentru trofeul „Pomul Vieții”
Unde doar locu-ntâi ia fala,
Iar toți ceilalți scrâșnesc cu dinții…

Puțin de-aici, puțin de-acolo,
Puțin de ieri, de azi, de mâine…
Răsplata veșnică-i dincolo,
Și totuși, cât mai lupți, creștine?

Horja Robert 

S-a mai scurs un an

Ni s-a mai scurs un an pe firul vieții
Și nu știm câți de-acum vor mai veni. .
Chiar de ne-aflăm în floarea tinereții
Sau de-am ajuns la anii bătrâneții
Să fim mulțumitori petru-orice zi.

Căci Domnul, felurit mereu vorbește
Dar omul nu ia seama că-i grăbit
Din goana după vânt nu se oprește
Din tot ce-a strâns nimic nu-i folosește
În clipa când ajunge la sfârșit.

Iar anul ce-a trecut ne-a fost dovadă
Un virus mic pe mulți a-ngenunchiat
Cei infectați au început să creadă
Când au ajuns cu ochii lor să vadă
Cum firul vieții poate fi scurtat.

Unii-au trecut de-aici în veșnicie
Iar alții ce-n spitale-au petrecut
Purtând in inimi o nădejde vie
Și-o perspectivă pentru veșnicie
Ce mult dorit-au noul început.

S-a scurs un an, dar ce vrea să ne spună
Întreaga pandemie care-a fost?
De vrei cumva în Cer să ai cunună
Alege înțelept partea cea bună
Trăiește în lumină și cu rost!

Viața pe pământ e-așa fragilă
Iar viața cu Isus n-are sfârșit
Poți sta-n bordei sau locui-ntr-o vilă
Situația pe-aici e instabilă
Bogat e doar acela mântuit.

Căci n-am adus nimic cu noi în lume
Și nici de-aici nimic nu vom lua
Cuvântul Lui nu face cu noi glume
El ne-a promis că e cu noi prin lume
Și-orice-ar veni El lângă noi va sta.

Un An necunoscut ne stă în față
Și nu stim câți din noi îl vom sfârși
Isus Hristos ne dă a Lui povață
Iar prin Cuvânt ne cheamă și ne-nvață
Și doar de-L ascultăm vom birui.

Deacea să luăm cu toți aminte
Și-n Anul care vine să dorim
S-avem mai mult elan în cele sfinte
Iubind mereu c-o dragoste firbinte
Fiind cum El dorește ca să fim.

Să răspândim mai mult a Lui lumină
Știind că timpul este pe sfârșit
Că orișcând El ar putea să vină
Că-i dimineața, la amiaz, la cină
El vine! Dar ești oare pregătit?

Crezând, să devenim o nouă ființă
Nascuți din Duh și Adevăr deplin
Trăind adevărata pocăință
Să ne înfățișăm plini de credință
La Tronul de Lumină, cristalin.

În Anul ce ne stă acum în față
Și cu necaz dar și cu bucurii
Oferta lumi-i doar un fir de ață
Dar cine-apucă-adevărata Viață
Trăi-va cu Isus în veșnicii.

În Anul Nou noi nu știm ce-o să fie
Un lucru-i sigur și acela-l știm:
Isus e Domn chiar și în pandemie
Și ne iubește orice-ar fi să vie
Iar orice zi e-un Har care-l primim.

Daniel Hozan

Umblare pe marea vieții

Când în clipa-nvolburată, înfricați și plini de spaimă
Te-au trezit din somnul clipii ai tăi ucenici aleși
Când șuvoaiele de ape cuprindeau a bărcii cârmă
Tu erai acolo Doamne, plin de pace și semeț.

Și-ndreptata-i atunci glasul către valurile mării
Și spre vântul cel năsprazinc care aspru se porni
La a Ta mustrare, Doamne, toate forțele naturii
Au tăcut îndată! Liniștea din noapte se-auzi.

Si-nțeles-au ucenicii, că Tu ești Cârmuitorul
Că în mână Ta stau toate, ascultând al Tău sfânt glas
Că în noaptea cea mai neagră, Tu devii Luminătorul
Care strălucești deplin, până-n cel din urmă ceas.

O clipă Doamne si-astăzi parcă-ațipisei.
Și negura cea grea lovi din nou năpraznic
Dar nu în ucenici, ci-n barca vieții noastre
Suflă deodată vântul cu un vârtej puternic

Cuprinsu-ne-a și teama și-ngrijorarea vieții
Și valurile-uriașe ne-au devenit stăpân
Crezut-am că Tu, Doamne, ai ațipit la cârmă
Și că ne lași pe ape, in valuri sa pierim.

Și-n tot tumultul vieții, și-n toată agonia
Uitat-am că-n furtună, ești lângă noi prezent
Până în clipa când umili, am ridicat privirea!
Atunci zărit-am chipu-Ți cel minunat și blând!

In el am tresărit iubirea-Ți fără de hotare
Ce ne-a redat puterea de a păși ‘nainte
Cu vocea Ta cea blândă ne-ai refăcut chemare
Ca să umblăm pe ape, încrezători în Tine.

Știm Doamne, căci și astăzi rămasa-I sus la cârmă
Și ne conduci prin toate fiindu-ne ajutor
Nu poate nici o forță străină a-Ți sta împotrivă
Căci toate-Ți sunt supuse, smerit și-ascultator.

Și ne smerim și noi, recunoscând, ca odinioară
Că Tu ești Domn și toate Ți se supun, deplin
Îți dăruim viața ca dar a mulțumirii jertfă
Până în ziua revederii!
Te așteptăm, slujind supuși amin!

ASVB 

A înviat Isus

Stă țintuit pe cruce, pe Golgota,
Isus Hristos și-n jurul Lui privesc
Ostași romani, aprozii și cohorta
De oameni răi, ce moartea I-o doresc.

Privind la Fiu Său, Cerescul Tată,
Și-a ‘ntors cu-amar privirea sus în Cer
Iar prin văzduh cu mintea-ntunecată
Venea râzând în hohot, Lucifer…

Fiind acum cuprins de frenezie
C-a reușit pe Domnu-a răstigni;
Dar planul Sfînt el n-avea cum să-l știe
Nici ce se va-ntîmpla a treia zi.

Acum cuprinși de-aceiași bucurie
Și-aprozi și preoți ținta și-au văzut
C-au vrut demult într-un mormânt să-L știe
C-au vrut și ei, ce Lucifer, a vrut.

Din toată trista scenă, doar tâlharul
L-a înțeles pe Domnul și-a primit
Iertarea de păcat numită: Harul
Fiind pe veci salvat și mântuit.

Isus în chinuri a strigat „- Mi-e sete!”
Și nici un srop de apă n-a primit
Ci-n schimb I-au dat oțet într-un burete
Ca-n urmă să declare: „- S-a sfârșit!”

Deși la ucenici Isus le spuse,
Deși atunci au fost încredințați,
Acum orice speranță dispăruse
Fiind dezamăgiți și-ndurerați.

Dar cînd spre-a treia zi dădură zorii
Un fulger tot văzduhul l-a brăzdat
Și leșinați căzură păzitorii
Când la mormânt, un Înger s-arătat.

Rupând pe veci a minții rațiune,
Dintr-un mormânt cu piatră ferecat,
A săvârșit cea mai de preț minune
Isus Hristos din morți a înviat!

A înviat Isus, Izvorul Vieții!
Cu moartea Lui, El moartea birui;
Luceafărul din zorii dimineții
Și Soarele ce nu va asfinți.

Cînd s-au trezit ostașii, plini de frică,
La marii preoți ei au alergat
Și tremurînd au început să zică:
-” Să știți cu toți… Hristosul… A-nviat!”

„Rabuni!” izbucni în plâns Maria –
Când pe Învățător L-a cunoscut
Cine-ar putea să spună bucuria
Ce sufletul, deodată, i-a umplut?

A înviat Isus și-i sărbătoare!
A sfărâmat și lanțuri, și peceți
Și cine crede-n El, în veci nu moare;
Isus e dătătorul noii Vieți.

A înviat Isus, și-n tot pământul
Creștinii dus-au vestea-n lung și-n lat
„De dragul nostru-a suferit mormîntul,
El S-a smerit dar Tatăl L-a’nălțat”!

El S-a ‘nălțat lăsând Mângăietorul
Prin El avem al Harului șuvoi
– Rabuni! Te dorim, ne arde dorul!
Ca într-o zi, să înviem și noi!

Daniel Hozan

Trenul vieții

Trec zilele-n zbor, trec și anii
Iar timpul e tot mai grăbit
Sunt tot mai nostalgici castanii
Cînd ramu-i de frunze golit.

Iar noi calatorii de-o viață
Blocați în al timpului tren
Gonim înspre gara măreață
Gonim spre destinul etern.

Sunt stații în care oprirea
Se pare că n-are sfârșit
Răbdarea-ți încearcă simțirea
Durerea îți dă bun venit.

Când trenul vieții se-oprește
Acel loc dă buzna în tren
Cu greu cineva biruește
Să nu fie-atins de infern.

Sunt halte prin valea de plângeri
Ce nu-s anunțate de loc
Aici te confrunți cu înfrângeri
Cu pierderi și jale și foc.

Sunt și gări ce-s pline de pace
De-un farmec plăcut, de parfum
Ce ființa intreagă-ți reface
Și-ți dă iar avânt pentru drum.

E una ce-ți dă bucuria
Ce n-ai mai avut pân’ atunci
Aceasta e căsătoria
Urmată apoi și de prunci.

Familie mică sau mare
Dar locul se dă separat
Același destin are-oricare
Odată în tren instalat.

Biletul se ia la urcare
Dar plata se dă la sfârșit
În orice vagon e-un semn mare
Să nu uiți că ai de plătit.

Dar unii luând-o în joacă
Biletele le-au aruncat
Crezând că degrab-o să treacă
Dar prins ești odată intrat.

Și nu este chip de ieșire
Din trenul de farmec și vis
Decât la finala oprire
La portul final: Paradis.

Căci orișice fi-va s-apară
Oricât discomfort e intern
Oricui interzis e să sară
Afară e iad și infern.

Conductorul cere biletul
Și-apoi e cu roșu marcat
Ștampila deține secretul
În scrisul mărunt: achitat!

C-o pașnică voce salută
Din mână îmi face un semn
Având cicatricea făcută
De cui țintuind-o de-un lemn.

Eu dau să-l întreb: câtă vreme?
Ce gări și opriri tot mai vin?
Dar El mi-a răspuns: Nu te teme
Mai rabdă și-așteptă puțin!

Nostalgic devine prezentul
Gândind la orașul de vis
Trăiesc contemplând sentimentul
Ajuns-am aici. Paradis.

Adio pe veci nostalgie
Adio necaz și dureri
De-acum am pe veci bucurie
Și sfinte, cerști mângăieri.

Întreb pe cei dragi ce m-așteaptă
Conductorul unde sa dus?
Și-un Înger îmi spune în șoaptă:
Conductoru-i Domnul Isus!

Dar până in ziua slăvită
Te rog Tată dragă frumos
Dă-mi har și credință-ndoită
Mereu să-Ți rămân credincios.

Daniel Hozan