Crin din vai

Intr-o lume plina de-ntuneric,
Intr-un loc pustiu si secetos
Unde hrana nu e, nici apa vietii,
Rasare un crin curat, preafrumos.

„Prea fraged esti, prea maret si prea dulce,
Cum de-ai venit intr-o lume de chin?
Cine-apa crezi tu ca-ti v-aduce?
Aici totu-i doar arsita si suspin!

Pentru ce rasari intre noi ca lumina?
La ce vrei tu ca sa parfumezi?
Aici, tu esti o floare straina,
Noi suntem flori de camp, tu nu vezi?”

„Eu… sunt crin; vin dintr-o gradina
Unde totu-i curat, aranjat maiestuos,
Acolo viata oricui e senina
Si este-apa din belsug pentru toti!

Am venit ca a vrut gradinarul,
M-a trimis intre voi sa va spun
Ca a hotarat sa-si mareasca hotarul
Si vrea si pe voi sa v-adun!”

„A…, da? Deci asa…, intelegem…
Zici ca ai venit sa ne-aduni…
Asta-nseamna ca tu te crezi rege!
Noi slujim imparatului spin!

Tot ce spune acesta-i minciuna,
Ca e un talhar si un hot;
De-afla spinul, ce are sa spuna?
Mai bine mort unul decat sa fim toti!”

Si s-a prapadit acel crin intre spini
In loc cumplit si neprimitor
Crin din vai, din slavite gradini
Tu, ce-ai vrut a fi salvator!

Ai venit pentru-a ne face bine,
Dar noi n-am vrut a te primi,
Chiar moartea ti-am dat… si supine
Si cautam toti a te strivi.

Dar Tu esti cel sfant si esti viata
Crin din vai, moartea ai biruit!
Esti in rai, in gradina mareata
De unde demult ai venit.

Si vei mai veni Tu inca o data
Dar nu pentru a ne mai chema
Ci atuncea va fi grea judecata
Pentru cei ce cu Tine nu s-au impacat.

Crin din vai e Isus, El Cuvantul,
Cel ce-a fost la-nceput si va fi
Prin El biruim azi pamantul
Si pe satan ce e regele spin!

Vine ISUS, venirea-i aproape!
Vine El, Domnul sfant preaiubit!
Mireasa, nu lasa-a tale pleoape
Sa se-nchida acum la sfarsit!

Caci El vine pe nori, tu fii gata
Pentru marea serbare-n senin
Soseste acuma rasplata
Caci Isus cel iubit va veni!

Andra – Emanuela Florea 

Reclame

Cât aleargă…

Cât aleargă omu-n lume, de când vine pe  pământ,
Multe nopți el stă, de veghe și nu zice un cuvânt
El trudește fară-astâmpăr,
cu sudori ce vin șuvoi
Prețuiește lucrurile, care – s numai un gunoi…

Strânge paie și zidește, pe pământ alunecos
I se pare totul negru, apăsat de fumul gros
Si nimic nu-l mulțumește, ceartă caută mereu,
Și se-afundă în păcate, în minciună, tot mai greu… .

Duce la poveri în viață, cară lucruri de nimic
La viață  în etern, nu gândește, nici un pic
Vrea sa strângă împlinire și plăceri și frumuseți
Pe planeta de țărână unde putrezesc și trec… .

Spaimă și nemulțumire, el adună zi de zi,
Se stresează și se zbate, parcă i s-ar cuveni
In necaz, n-are speranță, se pripește în nevoi,
Dar, noi alergăm la Domnul, ce e veșnic între noi…

Cară omul tulburare  și mânie, ciudă multă
Strânge viclenie, ură, de bolnavi el nu se-ndură
Are ochi, dar el nu vede și urechea lui nu prinde
Unda Sfântă ce – i trimisă și o mână ce se-ntinde. .

Este mâna din Golgota, ce-a hrănit cu ea mulțimi
Azi mai poate da viată și iertare și cununi
Până nu se închide ușa,   harului cel sfânt prezis
Vino omule la Domnul, vino la Cuvântul scris

Azi, speranța nu – i pierdută pân’ suflarea nu s-a dus
Glasul Lui, încă s-aude, ce pe cruce El s-a pus
Pân’ mai poți sa strigi spre Domnul, îndurare ca să-I ceri
Să te scape de păcate, in țărână să nu pieri

Azi, trezește- te la viață și deschide ușa larg
Să primesti Cuvântul vieții, ce te cheamă azi cu drag
Dezlegat sa fii de rele și iertat de vina ta
Hai intoarce-te la Domnul ce-a murit în Golgota.

Floarea Ferghete

Încă nu-i târziu

Delicat, se-ascunde luna
Care nu mai vrea să vadă
Suflete cândva curate,
Întinate de păcat,
Geme vinovat natura
În perpetua corvoadă
De-a vedea și zi, și noapte
Cât de tare ne-am stricat!

Caută bogații lumii
Apogeu-nțelepciunii…
Și-au dat seama că averea
Liniște nu le va da;
Și orbecăind frenetic
Se afundă-n întuneric,
Bucurându-se vremelnic,
De tot ce nu va dura!

Drumuri necutreierate
Ei întrezăresc în noapte…
Derutați de sumbre șoapte
Se întreabă deslușit:
„-Care-i scopul vieții noastre?
Unde vom ajunge, oare?
-Ce va fi de noi atunci când
Viața se va fi sfârșit?”

Nu-i târziu să-i afli sensul,
Să te-mpaci cu Dumnezeul
Ce-n mâini ține Universul
Și pe tine te-a creat,
Prin căință dovedită
Calea-ți este pregătită
Prin Isus, Mântuitorul
Veșnic, Sfânt și-Adevărat!

Laura Minciună 

Orice cuvânt ce-i spus de Tine

Ieremia 1:12 „Eu veghez asupra Cuvântului Meu, ca să-l Implinesc.”

Nimic în lume nu-i statornic
Cum e cuvântul Tău divin!
O, fă-mă Doamne tot mai dornic
S-ascult oricând de el deplin!

Orice cuvânt ce-i spus de Tine
Iotă cu iotă s-a-mplinit;
Fie c-a fost un mare bine,
Fie-o pedeapsă ce-ai rostit.

Chiar de trecut-au veacuri multe
De când rostit-ai voia Ta,
Acel ce vrea de ea s-asculte
Îţi va vedea şi slava Ta.

Ce minunat să ai un tată
Care-mplinește ce-a promis,
Care nu uită niciodată
Nicio dorinţă, niciun vis

Ce l-a sădit la noi în suflet
Ca şi pe-al veşniciei gând!
Ajută-mă, Te rog, să cuget
La veşnicie orişicând.

Doar în lumina veşniciei
Să îmi duc traiul zi de zi
Gândind la ziua bucuriei,
La slava care va veni!

Făcând aşa, nu voi mai plânge
De-amarul de pe-acest pământ
Pentru că-n inima-mi va curge
Un strop din râul vieţii, sfânt.

Pavel Mariana Florica 

Jertfirea vieţii naturale

„Avraam a avut doi fii: unul din roabă şi unul din femeia slobodă.” Galateni 4:22

În acest capitol din Galateni Pavel nu se ocupă de păcat, ci de relaţia dintre viaţa naturală şi cea spirituală. Viaţa naturală trebuie transformată în viaţă spirituală prin jertfă, altfel se va produce o scindare în existenţa noastră. De ce a rânduit Dumnezeu ca viaţa naturală să fie sacrificată? Dumnezeu n-a rânduit aşa ceva! Aceasta nu este rânduiala lui Dumnezeu, ci voia Sa permisivă. Rânduiala lui Dumnezeu cerea ca viaţa naturală să fie transfonnată în viaţă spirituală prin ascultare; păcatul este cel care a făcut necesară sacrificarea vieţii naturale.

Avraam a trebuit să-l jertfească pe Ismael înainte de a-l jertfi pe Isaac. Unii dintre noi încearcă să-I aducă lui Dumnezeu jertfe spirituale înainte de a fi jertfit viaţa naturală. Singurul mod în care Îi putem oferi lui Dumnezeu o jertfă spirituală este prin a ne aduce trupurile ca o jertfă vie. Sfinţirea înseamnă mai mult decât eliberarea de păcat, ea înseamnă ca eu, cel pe care l-a mântuit Dumnezeu, să mă predau în mod deliberat Lui, fiind gata să plătesc preţul, indiferent cât de mare ar fi.

Dacă nu sacrificăm viaţa naturală in favoarea vieţii spirituale, viaţa noastră naturală va dispreţui viaţa Fiului lui Dumnezeu din noi şi va produce o permanentă tulburare. Acesta este întotdeauna rezultatul unei naturi spirituale nedisciplinate. Ne merge rău pentru că refuzam cu încăpăţânare să ne disciplinăm fizic, moral sau mental. N-am fost disciplinat când eram copil. Dacă este aşa, trebuie să te disciplinezi acum! Dacă n-o faci, îţi vei ruina întreaga viaţă, neputând fi de folos lui Dumnezeu.

Dumnezeu nu stă alături de viaţa noastră naturală cât timp noi o cocoloşim; dar când o alungăm în pustie şi o ţinem cu hotărâre în supunere. El va fi alături de ea; va deschide izvoare, va crea oaze şi-Şi va împlini toate promisiunile privitoare la viaţa naturală.

Oswald CHAMBERS

Împotrivirea vieţii naturale

„Iar cei ai lui Cristos Isus au răstignit carnea împreună cu patimile şi cu poftele ei.”Galateni 5:24.

Viaţa naturală nu este păcătoasă în sine, dar noi trebuie să renegăm păcatul, să nu mai avem nimic de-a face cu el sub nici o formă. Păcatul aparţine iadului şi diavolului; eu, în calitate de copil al lui Dumnezeu, aparţin cerului şi lui Dumnezeu. Nu se pune problema să renunţ la păcat, ci să renunţ la drepturile pe care le am asupra propriei mele persoane, şi renunţ la independenţa şi dorinţa mea de afirmare. Aici trebuie dată bătălia. Lucrurile care sunt corecte, nobile şi bune din punct de vedere natural sunt cele care ne ţin departe de ce are Dumnezeu mai bun pentru noi.

A înţelege că virtuţile naturale se împotrivesc predării noastre în mâna lui Dumnezeu înseamnă a ne aduce sufletul în mijlocul celei mai mari bătălii pe care o are de dat. Foarte puţini dintre noi luăm apărarea lucrurilor dezgustătoare şi rele, însă luăm apărarea celor bune. „Binele” se împotriveşte la ceea ce este „cel mai bine”; cu cât urci pe scara virtuţilor naturale, cu atât este mai intensă opoziţia faţa de Isus Cristos. „Cei ai lui Cristos Isus au răstignit carnea” – pe viaţa ta naturală o va costa totul, nu doar unele lucruri. „Dacă vrea cineva să fie ucenicul meu, să se lepede de sine”, adică de drepturile pe care le are asupra sa, dar înainte de a putea face asta, omul trebuie să-şi dea seama cine este Isus.

Nu refuza să-ţi „înmormântezi” propria ta independenţă.Viaţa naturală nu este spirituală; ea poate fi transformată în viaţă spirituală numai prin jertfă. Dacă nu jertfim categoric viaţa naturală, supranaturalul nu poate deveni niciodată natura noastră. Nu există un drum „regal” în această direcţie; fiecare dintre noi trebuie să ni-l croim cu propriile noastre mâini. Aici nu e vorba de rugăciune, ci de acţiune.

 Oswald CHAMBERS

Cu adevărat liber

„Dacă Fiul vă va face liberi, veţi fi cu adevărat liberi.” Ioan 8:36

Dacă mai există în noi vreo urmă de încredere în sine, aceasta va spune întotdeauna: “Nu pot face asta”. Personalitatea nu spune niciodată “nu pot”, ci absoarbe totul. Personalitatea doreşte întotdeauna mai mult; aşa suntem făcuţi. Am fost creaţi cu o mare capacitate pentru Dumnezeu, dar păcatul şi individualitatea noastră sunt lucrurile care ne împiedică să ajungem la El. Dumnezeu ne eliberează de păcat; noi însă trebuie să ne eliberăm de individualitatea noastră, adică să-I aducem lui Dumnezeu viaţa noastră naturală şi să I-o oferim ca jertfă, pentru ca El să o poată transforma în viaţă spirituală prin ascultarea noastră.

Dumnezeu nu acordă nici o atenţie sinelui nostru natural în dezvoltarea vieţii noastre spirituale. Planul Său trece peste viaţa noastră naturală şi noi trebuie să avem grijă să stăm de partea lui Dumnezeu, nu împotriva Lui spunând: “Nu pot face asta”. Nu Dumnezeu ne va disciplina, noi trebuie să ne disciplinăm. Nu Dumnezeu va face rob orice gând şi imaginaţie, ci noi trebuie să facem asta. Nu spune: “O, Doamne, sufăr de neputinţa de a-mi controla gândurile”. Să nu suferi de aşa ceva! Încetează să mai asculţi de tirania individualităţii tale şi câştigă-ţi libertatea personalităţii.

“Dacă Fiul vă va face liberi…” Nu înlocui cuvântul “Fiul” cu “Mântuitorul”. Mântuitorul ne-a eliberat de păcat; dar aici este vorba de libertatea care vine din eliberarea adusă de Fiul Aceasta vrea să spună Pavel in Galateni 2:20: “Am fost răstignit împreună cu Cristos”. Individualitatea lui naturală a fost frântă şi personalitatea Lui a fost unită cu Domnul său – nu îmbinată, ci făcută una cu El. “Veţi fi cu adevărat liberi”, liberi în însăşi esenţa fiinţei voastre, liberi înlăuntrul vostru. Avem tendinţa să ne bazăm pe propria noastră putere, în loc să căutăm umplerea cu putere prin identificarea cu Isus.

Oswald CHAMBERS

*Vezi meditaţiile din 11 şi 12 decembrie – acolo se arată mai detaliat ce înţelege O. Chambers prin individualitate şi personalitate. Ns.

 

Cerul de lumină

Motto: „”Cine are urechi să asculte ce zice Bisericilor Duhul: ”Celui ce va birui îi voi da
să mănânce din pomul vieții, care este în raiul lui Dumnezeu.”” Amin! Ap. 2:7.

Daca-ai pornit pe drumul de credință
Nu te opri pe margine să stai;
Nimic nu poți obține fără suferință,
De-aceea-i greu urcușul către Rai.

Încrede-te în Cel ce te-a făcut!
Din inimă să crezi! Nădăjduiește!
Nu poți să fii lui Dumnezeu plăcut
Dacă credința vie îți lipsește.

Credința este cea care împarte
În două, viața celui credincios:
Nădejdea mântuirii-i prima parte,
A doua-i veșnicia cu Hristos.

Cei cu-ndoielnică încredințare,
Cu sfinții n-au să se asemuiască.
Că sfinții către ceruri pot să zboare,
Iar ceilalți… Nici să se târască.

Vei birui când inima ți-i plină
De adevăr și dragoste-n Hristos
Să urci spre cerul de lumină,
Scăpând de întunericul de jos.

Să uiți de pământeasca-ți fire
Și să o rupi cu poftele lumești,
Iar sufletu-ți flămând de nemurire
Cu Pâinea din Cuvânt să îl hrănești.

Să îți astâmperi setea cu Apa Vie
Sorbind-o din Cuvânt, pe îndelete,
Și duhul tău strigând cu bucurie:
„Isuse-al meu! De pacea Ta mi-e sete!”

Obosit, ajungi în cerul de lumină
Că drumul de Hristos e netezit,
Dar nemurirea nu-i un loc de-odihnă
Ci, o lucrare fără de sfârșit. Amin!

Ioan Vasiu 

Destinat pentru a fi sfânt

“Fiţi sfinţi, căci Eu sunt sfânt.” 1 Petru 1:16

Aminteşte-ţi permanent care este scopul vieţii tale. Destinul omului nu este nici fericirea, nici sănătatea, ci sfinţenia. In zilele de astăzi avem mult prea multe dorinţe şi ne risipim în ele; dorinţe bune, nobile şi drepte care poate îşi vor găsi împlinirea, dar pe care Dumnezeu trebuie să le facă să nu mai aibă o aşa mare importanţă pentru noi. Singurul lucru care contează cu adevărat este dacă omul vrea să-L accepte pe Dumnezeul care-l va face sfânt. Oricare ar fi preţul, omul trebuie să aibă o relaţie bună cu Dumnezeu.Cred eu că trebuie să fiu sfânt? Cred că Dumnezeu poate să vină în inima mea şi să mă facă sfânt? Dacă, prin predica ta, mă convingi că nu sunt sfânt, voi fi indignat de această predică. Vestirea Evangheliei trezeşte resentimente puternice, deoarece Evanghelia îmi dezvăluie că nu sunt sfânt; dar, de asemenea, ea trezeşte în mine o dorinţă intensă. ‘

Dumnezeu are un singur scop pentru om, şi anume sfinţirea. Singurul Său scop este crearea de sfinţi. Dumnezeu nu e o maşină eternă de binecuvântat oameni; El n-a venit să mântuiască oamenii din milă; El a venit să-i mântuiască, deoarece i-a creat ca să fie sfinţi. Ispăşirea înseamnă că Dumnezeu mă poate aduce înapoi la unitate perfectă cu El prin moartea lui Isus Cristos, fără să rămână nici o umbră între noi.

Nu tolera niciodată, din compasiune faţă de tine sau faţă de alţii, vreun obicei care nu este după voia unui Dumnezeu sfânt. Sfinţenia înseamnă puritate în umblarea ta, în cuvintele care-ţi ies din gură, în gândurile pe care le nutreşti – orice detaliu al vieţii să fie sub privirea lui Dumnezeu. Sfinţenia nu este numai ceea ce-mi dă Dumnezeu, ci şi ceea ce manifest eu din ce mi-a dat Dumnezeu.

 

Nu există atei pe patul de moarte…

Nu există atei pe patul de moarte…
Când singuratic stai în prag de veșnicie
Și ca un ciob strivit cu filozofii deșarte
Tu te frămânți în bezna negurii din noapte
Fără speranță… înfrânt de propria-ți mândrie.

Nu există atei pe patul de moarte…
Când ești doborât… iar focul vieții tale-i stins
Tu cu regret privești la planurile ruinate
Că totul s-a sfârșit și le vei lăsa pe toate
Și înțelegi că-i prea târziu… și ești învins.

Nu există atei pe patul de moarte…
Când tu ești cântărit în cumpăna divină
Și simți cum inima tot mai încet îți bate
Când nu mai ai de spus nimic căci e realitate
Și te prefaci în scrum și într-un pumn de tină.

Nu există atei pe patul de moarte…
Când descurajat privești cu teamă-n jurul tău
Căci ești dator să dai răspuns corect la toate
La examenul vieții pentru ale tale fapte
Judecătorului Suprem… lui Dumnezeu.

Nu există atei pe patul de moarte…
Când sufletul tău plânge-n pragul disperării
Căci dorul după cer pe veci îl va desparte
De Acel ce l-a creat… pentru eternitate
Nu amâna… de ce te împotrivești chemării?

Nu există atei pe patul de moarte…
Când vezi că mâna Lui îți scrie azi sentința
Privește la Isus… căci e plin de bunătate
Păcatele la Golgota ți le-a iertat pe toate
Dar să știi: că El nu-ți iartă… necredința.

Mihail Cebotarev