Seceta sufletului

Întoarce-mă la inima închinării,
Cum o făceam cumva nu de-demult,
Întoarce-mă Părinte al îndurării,
Seceta sufletului să o-nfrunt,

Căci sufletul îmi e uscat,
Azi nu mai curge Apă Vie,
Îs atât de trit, și-atât de gol,
Mă mir pământul cum de mă mai ține.

M-am lăsat pradă celui rău,
Nimic parcă nu-mi convine,
Trăiesc monotonia zi de zi
Și apoi, Îți cer, iar socoteală Ție.

Când, unde m-am lăsat pierdut,
Când ușa n-am închis-o bine,
Când închinare n-am făcut,
Când Doamne m-am îndepărtat de Tine.

Am uitat să fac plecăciune,
Să vin mereu cu închinăciune,
Pe stradă, în casă, în orice loc,
Să mă-nchin Ție, bun Stăpâne.

Să fac închinăciune în orice zi,
Să aduc lumii un zâmbet de se poate,
Cum m-am pierdut în mărunțișuri,
Și parcă am uitat de toate.

O viață searbădă în zadar,
Iar seceta sufletului tânjește,
Să poată să fie udată iar,
De Apa Vie, ce din Tin’ țâșnește.

Ajută- mă Isuse, să fac închinăciune,
Oricui și-oriunde să pot spune,
Că seceta sufletului mi-ai luat
Și Apă Vie, doar Tu mi-ai dat.

Ajută- mă Isuse să pot da,
Din Apa Vie, ce vine din mână Ta,
Acelor ce cu credința au primit,
Pe Tine ca Mântuitor te-au cunoscut.

Anișoara Sirbu 

Duhul Tău e apă vie

Mă zidește pe-a Ta cale
Mă umple de biruință
Dă-mi putere să fiu tare
Și să fiu plin de credință

Umple-mă cu Duhul Sfânt
Să fiu drept, să fiu ca Tine
Să mă schimb pe acest Pământ
Să fiu iubitor de bine

Duhul Tău e apă vie
Care setea-mi potolește
Slava Ta în veci să fie
Al Tău Duh, mă întărește

Căci prin El eu mă simt tare
Și mă simt cutezător
Ține-mă pe a Ta cale
Domnul meu cel iubitor!

Dă-mi putere să fac bine
Și dreptatea s-o iubesc
Să Te pot urma pe Tine
Domn și Fiu împărătesc

De sunt bun Tu mă sfințești
Căci iubire-mi ceri mereu
În credință mă-ntărești
Să pășesc pe drumul Tău

Nimic nu îmi mai doresc
Doar să fiu biruitor
Veșnic să Te însoțesc
Scumpul meu Mântuitor

De toate să fiu iertat
Căci prea multe am greșit
Iar când nu Te-am ascultat
Tot mereu am pătimit

Am primit nuiaua Ta
De pedeapsă n-am scăpat
Dar a fost greșala mea
Și Tu Doamne, m-ai mustrat

Orice ar fi, Te voi urma
Chiar de lupt și nu-i ușor
Căci Isus bun, jertfa Ta
M-a făcut nemuritor!

Florenta Sarmasan

Susur bland

Cum stăteam căzut pe gânduri
Şi priveam la focul pâlpâind,
Aud deodată afară un vuiet, ca de vânturi,
Şi-n inimă-mi străbate-un susur blând.

Tremurând, şi plin de frică
Mă întreb, ce o fi oare?
De pe ochi, un văl mi se ridică,
Şi-aud în inimă, bătăi uşoare.

Cine eşti, ce vrei cu mine?
Mă trezesc eu întrebând…
Astăzi, vreau ca să cinez cu tine!
Îmi răspunde un glas, atât de blând.

De Mă laşi să intru-n casă
Am, să-ți dau o veste bună,
Cu Mine-n veci vei sta la masă
Ne vom bucura-mpreună.

Aduc cu Mine multă pace
Şi ca o ploaie în pustie,
Din inima ta, Eu voi face
Să curgă un râu, de apă vie.

Dar ce vreau, să-ţi dau Eu ţie
Este mult mai preţios
Vreau să ai, un strop de sânge
De pe crucea lui Hristos.

Auzind eu toate aceste
Dau în casă să-L primesc
Stai, mai am ca să îti dau o veste!
Mai vreau ceva, să îţi vorbesc…

Vreau sa şti, pe această cale,
Vei vărsa şi multe lacrimi
Pe lungul drum al vieţii tale,
Vei avea dureri şi patimi.

De vrei, ca să-Mi slujeşti Mie,
Să lucrezi în via Mea! ?
Întregul iad o să te ştie
Şi va lupta-mpotriva ta,

Urât vei fi, de lumea toată.
Din pricina Mea, prigonit
La fel am fost şi Eu odată,
Pentru ca mult, te-am iubit.

Trudind din greu, pe calea Mea,
Mereu spre Golgota să urci.
Atunci, când cruce-ţi va fi grea,
Eu te voi ajuta s-o duci.

Voi fi cu tine între valuri,
Cu Mine, vei putea să-nvingi.
La dreapta-Mi o sa fii de-a pururi,
De vrei, cu Mine ca să mergi.

Astăzi, dacă auzi glasul Meu,
Deschide uşa pentru Mine.
Şi-n ziua cea măreaţa, Eu,
Voi deschide cerul, pentru tine.

Daniel Borgovan 

Vulpea şi strugurii

Se spunea că într-o vie,
Un ciorchine
De culoare rubinie
Pe o vulpe o îmbie.

Dânsa, cu stomacul gol
A-nceput să-i dea ocol.
Mai întâi cu dulci torente
Îi aduse complimente:
– Tu eşti rodul din Eşcol,
Floare din cerescul sol.
Dulce şi frumos trofeu,
Te-ar mânca şi-un nazireu!

Şi-a făcut un salt netot
La distanţă de un cot.
Apoi iarăşi… fără rost.
Balele-i curgeau pe bot,
Boabele din minţi o scot,
Dar atârnă pe arace
Sus de tot.
Istovită de sărit,
Imită un sâsâit
De aspidă.
– Ai spoială de rubine,
Mizerabile ciorchine,
Iar la gust nu eşti decât…
Aguridă…

Iar acum învăţătura
E conformă cu Scriptura:
Deşi vechi în adunare,
Cel viclean nu e înstare
Ca să guste ce-i divin.
Neputinţa să şi-o scuze,
Pune celorlalţi acuze
Ca tâlharul cel hain.

Doar cei sfinţi îi dau de gust
Bând paharele cu must
Şi cu lapte împlinite
Căci prin har sunt gratuite.

 

Pilda vierilor

Motto: „”De aceea vă spun că Împărăția lui Dumnezeu va fi luată de la voi,
și va fi dată unui neam, care va aduce roadele cuvenite.”” Matei 21:43.

Isus a mai spus o pildă
Despre care-n Scripturi scrie,
Cu gospodaru-acela care
Și-a sădit cu drag o vie.

A îngrădit-o cu un gard
Și a săpat un teasc în ea;
A zidit chiar și un turn –
Adăpost în vreme rea.

Apoi a dat-o unor vieri
La început de primăvară
Ca să o lucreze-n parte –
El plecând în altă țară.

Cum roadele au fost bogate,
Când vierii le-au cules
Și-a trimis robii să-și ia
Partea lui, după înțeles.

Dar viclenii lucrători
S-au dovedit tâlhari și hoți,
Că au pus mâna pe ei
Și i-au omorât pe toți.

A trimis atunci stăpânul
Mai mulți robi, cu același țel;
Însă odată ajunși în vie
Au pățit și ei la fel.

Și-a trimis la urmă fiul –
Ca un semn de-mpăciuire,
Zicându-și că-l vor primi
Cu cinste și prețuire.

Când au văzut că vine fiul
Lucrătorii au hotărât
Să-l scoat-afară din vie,
Și apoi l-au omorât.

Vai, lucrători înșelători,
Ce faptă crudă și nedreaptă!
Știți – când va veni Stăpânul –
Ce pedeapsă vă așteaptă?

El v-a pus în via Lui
Să fiți vrednici lucrători;
Voi în loc de vrednicie
V-ați arătat înșelători.

El v-a dat pentru lucrare
Via Lui cu rod ales…
Însă voi n-ați vrut să-i dați
Partea Lui, după înțeles.

El v-a ales cu bunătate
Să lucrați în via sfântă,
Dar felu-n care ați lucrat
Îngrozește și-nspăimântă.

El v-a dat ogorul Lui,
Via Lui cu rod bogat…
Voi i-ați omorât trimișii
Și nimica nu i-ați dat.

El v-a lăsat-o s-o lucrați,
Dar, când v-a cerut datoria
Voi I-ați omorât și Fiul
Ca să vă rămână via.

Chiar și-n ziua de odihnă
V-a dat dreptul să lucrați;
Dar nici din câștigu-acesta,
Partea n-ați vrut să I-o dați.

În via Lui Stăpânu’ avea
Cele mai alese vițe;
Însă prin lucrarea voastră
Au rămas doar rămășițe.

Că voi, via ați lucrat-o
Spre câștig, cu-nșelăciuni,
Și-i mai multă aguridă
Decât struguri dulci și buni.

De-aceea Însuși Stăpânul
Va veni – toți știm că vine –
Să-Și ia partea Lui de rod
Și să dea ce se cuvine.

Va veni Însuși Stăpânul
Ca să-și primenească via,
Și va plăti după dreptate
Fiecărui, datoria.

Ioan Vasiu 

 

Răspândirea vieţii

“Râuri de apă vie.” loan 7:38

Un râu ajunge prin locuri pe care izvorul nu le cunoaşte, iar Isus spune că, dacă am primi din plinătatea Sa oricât de puţin s-ar vedea aceasta în viaţa noastră, din noi vor curge râuri care vor binecuvânta cele mai îndepărtate părţi ale pământului. Noi n-avem nimic de-a face cu această revărsare – “Lucrarea lui Dumnezeu este să credeţi. .” (Ioan 6:29). Dumnezeu rareori lasă ca un om să vadă ce mare binecuvântare este el pentru ceilalţi.

Râul este minunat de perseverent, învinge orice îi iese în cale. O vreme îşi urmează neabătut cursul, apoi dă de un obstacol şi, pentru un timp este oprit, dar curând, sau îşi va croi un drum care înconjoară obstacolul, sau va dispărea din vedere câţiva kilometri, ca apoi să apară din nou, mai mare şi mai grandios decât înainte. Te uiţi şi vezi că Dumnezeu foloseşte unele vieţi, în timp ce în viaţa la a apărut un obstacol şi nu mai pari a fi folositor. Fii permanent atent la Izvor şi Dumnezeu fie te va ajuta să ocoleşti obstacolul, fie îl va lua din calea ta. Râul Duhului lui Dumnezeu învinge orice obstacol

Nu privi niciodată la obstacole sau la dificultăţi. Obstacolul nu va avea nici o importanţă pentru râul care va curge neabătut prin tine dacă vei avea grijă să-ţi iei apa mereu din Izvor. Nu lăsa nimic să se interpună între tine şi Isus Cristos, nicio trăire sufletească sau experienţă; nimic nu trebuie să te despartă de marele Izvor suveran.

Gândeşte-te le râurile vindecătoare şi bogate care se dezvoltă în sufletele noastre! Dumnezeu a descoperit minţii noastre adevăruri minunate şi orice lucru pe care ni l-a descoperit este o dovadă a puterii crescânde a râului pe care El îl va revărsa prin noi. Dacă tu crezi în Isus, vei descoperi că Dumnezeu a acumulat în tine torente de binecuvântări pentru alţii.

Oswald Chambers

De ce oare-Ți pasă Ție

Referințe
 De ce oare-Ți pasă Ție
(Ps.8,4)

De ce oare-Ți pasă Ție
De am eu inima vie…
De ce-Ți pasă, de ce-Ți pasă
Când mi-e inima pustie
Căci păcatul mi-o apasă
Și când mi se îndreaptă sorții
Neîndoios spre gheara morții?!

De ce-Ți pasă…Vreau să știu!
De ce Tu, mă dorești viu?!
Fiindcă Tu iubit Isus
Mă iubești nespus, nespus,
Fiindcă Tu ești Dumnezeu
Atotcreatorul meu
Care m-a iubit mereu.

Al păcatului tumult
M-a înrobit, m-a înrobit
Însă Tu nespus de mult
M-ai iubit și M-ai iubit,
Și mă iubești, și mă iubești
Fiindcă Tu – iubire Ești,
Fiindcă Tu – iubire Ești!

Glorios și necuprins
Din veșnicie în veșnicie,
Cel ce moartea mea Ai învins
Și m-ai scos din josnicie
Să mă faci un neînvins
Purtător de „Apă vie”
Glorie și mărire Ție!

Glorie și mărire Ție
Cel ce Ești din veșnicie
Necuprins în măreție,
Minunat până în vecie!
Și a Ta Împărăție
Proslăvită în veci să fie,
Glorie și mărire Ție!

Ioan Hapca

În cenușa deznădejdii

În cenușa deznădejdii,
Stau îngenuncheat, mă rog,
Și te strig: „Domnul nădejdii,
Apă vie dă-mi să sorb!„

Că sunt ars de sete-n suflet,
Mă topesc de plâns și dor,
Vreau să fiu mai sfânt în umblet,
Să cânt de-al Tău ajutor.

Stau murdar în gânduri rele,
În cenușă proșternut,
Mă vait de faptele mele,
Mă căiesc, că-s cunoscut

De Cel ce merge cu mine
Pe toți munții care-i urc,
Și în valea cu suspine,
M-a săltat când am căzut.

Treb` să urc pe-o cărăruie
Sus de tot și să apuc
O pâine ce mi se-ntinde…
Mă prind de funii să-ajung,

Ca să sar și peste-o punte,
Ca să trec și peste-un pod,
Și-încă-un deal, tot mai aproape,
Izbăvirea parcă-o văd…

Și iar stau într-o cenuşă,
Și mă opresc din urcat,
Zici că-i bine, că-i călduță,
Dar sufletul… e-apăsat.

Și cu haina-așa mânjită,
Deodată mă trezesc,
Că-o primisem pentru-o nuntă,
Și-aș vrea să mă curățesc.

Timpu-i scurt, și-mi vine-a plânge.
Să întârzii, nu aș vrea.
Inima-n mine s-ar frânge,
Dacă ușa s-o-ncuia.

Este-un timp, o oră, o dată,
Nu pot merge prea târziu.
Să pierd veșnicia toată…
Ce mă ține? Doar eu știu.

Sar în apa izbăvirii,
Prin credință-a mă spăla,
Și cu lacrima sfințirii
Implorând victoria…

Iau o funie-mpletită
Cu post și cu rugăciune,
Și înspre pâinea râvnită…
Lupt cu-a mea întinăciune.

Calc pe mine, pe-al meu eu,
Doare, însă Dumnezeu
Mă apucă și mă saltă
Să mai pot urca o treaptă.

Nu mai sta! Cenușa-i rece!
Și vezi, timpul iute trece.
De când Domnul te-a chemat,
Uită-te, cât ai urcat?!

Prin credință te-ai decis
Și inima ți-ai deschis.
El dă binecuvântarea!
Dumnezeu face chemarea!

Pâinea caldă te așteaptă!
Urcă treaptă după treaptă!
O vei frânge, o vei gusta,
Și vei da și altora.

Trupul ți se va-ntări,
Te vei simți-mbărbătat.
Mereu îți vei aminti:
Dumnezeu te-a ridicat!

Apă vie îți va da,
Rod de viță-adevărat,
Bogății-ți va arăta,
Daruri care ți-a păstrat.

O întreagă aventură
De astăzi, tu, vei avea
Dacă-L ai pe El ca țintă,
Hrana, apa – Biblia.

Și ce-n urmă ai lăsat,
Doar că El ți-e așa de drag,
Tu, nebinecuvântat,
Nu rămâi, copile drag!

La cenușă-ai renunțat,
Iată-te cu un palat!
Erai singur ca o zgură
Fără-a Domnului căldură.

Însă El te cercetează,
Te ajută, te veghează,
În necaz te sprijinește,
Însutit îți răsplătește!

El poate să curățească
Sufletul, să-l primenească,
Să te spele-n sânge sfânt
Prin jertfă și prin Cuvânt.

Lidia Gheorghe