„Puterea de impotrivire”

Text: Romani 7:14-25

Căci binele, pe care vreau sâ-l fac, nu-l fac, ci râul, pe care nu vreau să-l fac, iată ce fac!” Romani 7:19

Fiecare creştin are „o personalitate împărţită”. El este un camp de bătălie viu în care binele şi răul se luptă pentru supremaţie. Credinciosul are încă vechile tendinţe spre a păcătui, dar are şi noile dorinţi de a-I fi plăcut lui Dumnezeu. Conflictul acesta interior poate fi foarte deranjant, dar el nu trebuie să ne învingă. Victoria în viaţa creştină este posibilă, nu prin lupta noastră umană, ci prin predarea vieţilor noastre lui Dumnezeu, şi lăsand ca Duhul Sfant să preia conducerea în campul nostru de bătălie (Romani 6:13). Ea nu este posibilă prin puterea noastră de voinţă, deoarece necazul cu puterea de voinţă este că ea nu ţine cont că factorul opus poate fi mai puternic. Este la fel cum afirma un bătran fermier care a fost văzut într-o zi luptandu-se cu un catar nărăvaş. În final, cineva l-a întrebat: „Hei, Sam, unde îţi este puterea de voinţă?” El a răspuns: „Puterea mea de voinţă este în regulă, dar ar trebui să vii aici, să vezi „puterea de ne-voinţă” a acestui animal!”


Natura noastră carnală, fiind în totalitate coruptă, vrea să facă numai răul. Atunci cand trebuie să facă binele, nu are nimic altceva decît „putere de ne-voinţă”. De îndată ce avem puterea de discernămant să recunoaştem aceasta, trebuie să fugim la Cristos şi să-L lăsăm pe Duhul Sfînt să preia conducerea. Te-ai predat pe deplin? Pană nu vei recunoaşte că puterea ta de ne-voinţă este mai mare ca puterea ta de voinţă şi pană nu-i vei dărui întreaga viaţă puterii Lui, vei avea mereu numai înfrangeri. Aşa cum a recunoscut apostolul Pavel, singura noastră victorie poate fi numai „prin Isus Cristos, Domnul nostru!” (Romani 7:25). – H.G.B.

Predispus să rătăcesc, Doamne, o simţesc 
Predispus să-L las pe Domnul ce-L iubesc,
Aşa mi-e inima. Tu o sigilează,
Pecetluieşte-o pentru raiul ceresc.
” – Robinson

Predarea în faţa lui Dumnezeu duce la victorie împotriva lumii

Painea zilnica

Putinul care valoreaza mult

Text: Zaharia 4:1-10

Căci cine dispreţuieşte ziua începuturilor slabe?” Zaharia 4:10

Adesea auzim spunandu-se: „Ce-i mare este bun”. Dar este oare aceasta adevărat întotdeauna? Nu neapărat. Dumnezeu foloseşte uneori lucruri mici şi oameni relativ neimportanţi pentru a-Şi arăta puterea şi graţia. In Zaharia 4, vedem clar un asemenea exemplu. Dumnezeu l-a încurajat pe Zorobabel, conducătorul celor întorşi din robie, să termine Templul. Chiar dacă nu avea grandoarea Templului construit de Solomon, el era totuşi făcut prin călăuzirea şi puterea Duhului. Un grup mic de oameni cu resurse limitate, condus de doi oameni, Iosua şi Zorobabel, aveau să vadă mana atotputernică a lui Iehova lucrand de partea lor. Drept rezultat, micul grup a făcut lucruri mari pentru Dumnezeu.

Iată alte cateva ilustraţii biblice ale principiului că puţinul înseamnă mult atunci cînd Dumnezeu este de partea sa. In Judecători 4, ni se prezintă eficienţa unui ţăruş – un ţăruş de lemn – lovit de ciocanul din mana unei femei. A fost felul în care Dumnezeu s-a folosit de un lucru banal pentru a-i da o strălucită victorie lui Israel împotriva duşmanilor săi. În capitolele care urmează, ni se relatează despre 300 de oameni înarmaţi cu ulcioare de pămant şi trambiţe care au pus pe fugă o întreagă oştire duşmană. Arme ciudate! În capitolul 15, autorul ne spune despre o falcă de măgar cu care omul lui Dumnezeu a omorat o mie de invadatori filisteni.
Să încetăm a ne mai scuza în legătură cu partea care ne revine în planul lui Dumnezeu, crezand că este prea mică ori că talentele noastre sunt prea nesemnificative. Abilităţile noastre limitate, împreună cu puterea nelimitată a lui Dumnezeu, vor face o pereche invincibilă. – P.R.V.

Nu sunt decît un abur ce se-nalţă,
Un fir de praf îndrăgostit de-o stea.
Dar Tu mi-ai pus în suflet o speranţă
Ce nimeni altul nu mi-o poate da. „- C. Ioanid

Lucrurile mici devin lucruri măreţe cand sunt făcute în puterea lui Dumnezeu

Painea zilnica

Fugi!

Text: 2 Timotei 2:14-26

Fugi de poftele tinereţii şi urmăreşte neprihănirea… „2 Timotei 2:22

Fiecare om este confruntat cu ispitele, dar nu fiecare le manuieşte în acelaşi fel. Unii nici măcar nu încearcă să se opună. Alţii flirtează cu păcatul, crezand că se pot opri înainte de-a se cufunda prea adanc. Dar Biblia ne spune „să nu purtăm grijă de firea pâmantească” (Romani 13:14), iar în textul de azi ni se spune: „Fugi de poftele tinereţii”. Următorul exemplu ilustrează două moduri de-a trata cu ispitele. Unul duce la înfrangere, altul la victorie.
Un copil, pe nume Bobby, a întrebat-o pe mama sa dacă poate să meargă să joace mingea cu prietenii săi. Mama a consimţit, dar fiindcă ştia că băieţii vor trece pe langă locul lor favorit de scaldă, i-a spus ca el să nu meargă la scăldat. Totuşi cand Bobby a plecat de acasă, a luat costumul de baie cu el – pentru orice eventualitate! Cred că ştiţi ce-a făcut cand şi-a văzut prietenii bucurandu-se în apele răcoroase ale lacului. Bobby făcuse o invitaţie ispitei atunci cînd şi-a luat costumul de baie cu el.


Ce atitudine diferită a avut tanărul care a spus: „Cand trec prin grădina cu pepeni, nu pot să mâ abţin să nu salivez, dar pot fugi!” Acţiunea sa exemplifică cele scrise de Pavel lui Timotei în citatul de azi.
Potrivit cu 1 Corinteni 10:13, Dumnezeu este credincios si nu va permite ispitei să fie peste puterile noastre şi odată cu ispita va asigura şi o cale de ieşire din ea, ca s-o putem răbda. Cand ispita vine, Dumnezeu îşi va face partea Sa – El ne va asigura „mijlocul să ieşim din ea.” Dar nouă ne revine sarcina să fugim!      – R.W.D.

Fii înţelept şi fugi de ispită;
Nebunii se-ntrec cu ea-n tărie,
Iar cei ce se prind cu rău-n joacă
Curand vor şti că nu-i jucărie.  ”   – D.J.D.

Fiecare ispită este o ocazie să fugim la Dumnezeu

Painea zilnica

Perspectiva lui Dumnezeu

„Dar mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu care întotdeauna ne conduce la victorie în Cristos…” 2 Corinteni 2:14

Perspectiva unui slujitor al lui Dumnezeu nu trebuie să fie cât mai înaltă, ci trebuie să fie cea mai înaltă. Ai grijă să menţii cu perseverenţă perspectiva lui Dumnezeu; trebuie să faci aceasta în fiecare zi, puţin câte puţin; nu te gândi la un nivel finit. Nici o putere din afară nu poate atinge perspectiva lui Dumnezeu.

Perspectiva pe care trebuie s-o avem este aceea că noi ne aflăm aici cu un singur scop, si anume să fim nişte captivi care-L urmează pe Cristos în alaiul Său triumfal. Nu suntem nişte “exponate” în expoziţia lui Dumnezeu, ci suntem aici ca să arătăm un singur lucru: predarea absolută a vieţilor noastre lui Isus Cristos. Ce mici sunt toate celelalte perspective – “Sunt singur în lupta pentru Isus” sau “Trebuie să ţin sus cauza lui Cristos şi să păstrez această cetate pentru EI”! Pavel spune: “Eu sunt în alaiul unui cuceritor şi. indiferent ce dificultăţi aş întâmpina, întotdeauna parcurg marşul biruinţei”. Este această idee aplicată practic în viaţa noastră? Bucuria secretă a lui Pavel era că Dumnezeu l-a luat pe el, un rebel înverşunat împotriva lui Isus Cristos. şi l-a făcut captiv – şi acesta a devenit scopul său Bucuria Iui Pavel era să fie un captiv al Domnului, el nu avea nici un alt interes în cer sau pe pământ. Este un lucru ruşinos pentru un creştin să vorbească despre câştigarea biruinţei. Învingătorul trebuie să deţină într-atâta stăpânirea asupra noastră, încât să vorbim întotdeauna de biruinţa Lui; prin El suntem noi mai mult decât învingători.

“Noi suntem înaintea lui Dumnezeu o mireasmă a lui Cristos…” (2 Corinteni 2:15). Suntem îmbibaţi cu mireasma tui Isus şi, oriunde mergem, suntem o minunată înviorare pentru Dumnezeu.

Oswald CHAMBERS

Disciplina necazului

„În lume veţi avea necazuri; dar îndrăzniţi. Eu am biruit lumea.” Ioan 16:33

În general, viaţa creştină este considerată ca însemnând eliberare de necazuri. Ea înseamnă eliberare în mijloculnecazurilor, ceea ce este cu totul altceva. “Cel ce stă sub ocrotirea Celui Preaînalt… nici o nenorocire nu te va ajunge” – nici o urgie nu se poate apropia de locul unde tu eşti una cu Dumnezeu.Dacă eşti un copil al Lui Dumnezeu, cu siguranţă vei întâmpina necazuri, dar Isus spune să nu fii surprins când acestea vin.

“In lume veţi avea necazuri: dar îndrăzniţi. Eu am învins lumea; nu aveţi de ce să vă temeţi.” Oamenii care, înainte de a fi fost mântuiţi, dispreţuiau discuţiile despre necazuri, adeseori ajung inerţi, lipsiţi de motivaţie după ce sunt născuţi din nou, pentru că au o idee greşită despre ce înseamnă să trăieşti o viaţă de sfânt.Dumnezeu nu ne dă o viaţă învingătoare; El ne dă viaţă pe măsură ce învingem. Lupta vieţii este cea care ne căleşte puterea. Dacă nu există luptă, nu există putere. Îi ceri tu Lui Dumnezeu sa-ţi dea viaţă, libertate şi bucurie? El nu poate face aceasta dacă tu nu accepţi lupta. Imediat ce accepţi lupta, primeşti puterea.

Invinge-ţi timiditalea şi păşeşte înainte, iar Dumnezeu îţi va da să mănânci din pomul vieţii şi vei prinde puteri. Dacă munceşti prea mult fizic, te vei epuiza; dar dacă munceşti mult spiritual, vei primi şi mai multă putere Dumnezeu nu dă niciodată putere pentru mâine sau pentru ceasul următor, ci numai pentru lupta de acum. Suntem tentaţi să privim necazurile din perspectiva judecăţii omeneşti. Dar cel sfânt se bucură atunci când zdrobit de greutăţi, deoarece victoria, in acea situaţie, este cu totul imposibilă pentru oricine în afară de Dumnezeu.

Oswald CHAMBERS

Ai curaj

Ai curaj, nu-ți fie teamă
Să-ți afirmi credinţa-n El,
Însă fă-o cu-ndrăzneală
Și să n-o faci fără zel.

Ai curaj să porți cu cinste
Numele ce l-ai primit
Și să nu-ți pătezi nici haina,
Poartă-o ca un strai sfințit.

Ai curaj chiar și când, poate,
Vei ajunge prin pustiu,
Nici un fir de păr nu-ți cade
Fără voia Celui viu.

Ai curaj să lupți cu râvnă,
Domnul merge-n fruntea ta,
Nu-i săgeată arzătoare
Să-ți învingă inima.

Ai curaj, dar fii precoce,
Căci vrăjmașul e viclean,
Nu-i nesocoti puterea,
Dar rămâi un bun oștean.

Ai curaj, când adevărul
Se dorește-acoperit,
Tu valorile divine
Să le aperi neclintit.

Ai curaj și vei străbate
Biruind victorios
Printr-o lume de păcate
Înspre cerul glorios.

Lucian Cazacu 

Perspectiva lui Dumnezeu

„Dar mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu care întotdeauna ne conduce la victorie în Cristos…” 2 Corinteni 2:14

Perspectiva unui slujitor al lui Dumnezeu nu trebuie să fie cât mai înaltă, ci trebuie să fie cea mai înaltă. Ai grijă să menţii cu perseverenţă perspectiva lui Dumnezeu; trebuie să faci aceasta în fiecare zi, puţin câte puţin; nu te gândi la un nivel finit. Nici o putere din afară nu poate atinge perspectiva lui Dumnezeu.

Perspectiva pe care trebuie s-o avem este aceea că noi ne aflăm aici cu un singur scop, si anume să fim nişte captivi care-L urmează pe Cristos în alaiul Său triumfal. Nu suntem nişte “exponate” în expoziţia lui Dumnezeu, ci suntem aici ca să arătăm un singur lucru: predarea absolută a vieţilor noastre lui Isus Cristos. Ce mici sunt toate celelalte perspective – “Sunt singur în lupta pentru Isus” sau “Trebuie să ţin sus cauza lui Cristos şi să păstrez această cetate pentru EI”! Pavel spune: “Eu sunt în alaiul unui cuceritor şi. indiferent ce dificultăţi aş întâmpina, întotdeauna parcurg marşul biruinţei”. Este această idee aplicată practic în viaţa noastră? Bucuria secretă a lui Pavel era că Dumnezeu l-a luat pe el, un rebel înverşunat împotriva lui Isus Cristos. şi l-a făcut captiv – şi acesta a devenit scopul său Bucuria Iui Pavel era să fie un captiv al Domnului, el nu avea nici un alt interes în cer sau pe pământ. Este un lucru ruşinos pentru un creştin să vorbească despre câştigarea biruinţei. Învingătorul trebuie să deţină într-atâta stăpânirea asupra noastră, încât să vorbim întotdeauna de biruinţa Lui; prin El suntem noi mai mult decât învingători.

“Noi suntem înaintea lui Dumnezeu o mireasmă a lui Cristos…” (2 Corinteni 2:15). Suntem îmbibaţi cu mireasma tui Isus şi, oriunde mergem, suntem o minunată înviorare pentru Dumnezeu.

Oswald CHAMBERS

Disciplina necazului

„În lume veţi avea necazuri; dar îndrăzniţi. Eu am biruit lumea.” Ioan 16:33

În general, viaţa creştină este considerată ca însemnând eliberare de necazuri. Ea înseamnă eliberare în mijloculnecazurilor, ceea ce este cu totul altceva. “Cel ce stă sub ocrotirea Celui Preaînalt… nici o nenorocire nu te va ajunge” – nici o urgie nu se poate apropia de locul unde tu eşti una cu Dumnezeu.Dacă eşti un copil al Lui Dumnezeu, cu siguranţă vei întâmpina necazuri, dar Isus spune să nu fii surprins când acestea vin.

“In lume veţi avea necazuri: dar îndrăzniţi. Eu am învins lumea; nu aveţi de ce să vă temeţi.” Oamenii care, înainte de a fi fost mântuiţi, dispreţuiau discuţiile despre necazuri, adeseori ajung inerţi, lipsiţi de motivaţie după ce sunt născuţi din nou, pentru că au o idee greşită despre ce înseamnă să trăieşti o viaţă de sfânt.Dumnezeu nu ne dă o viaţă învingătoare; El ne dă viaţă pe măsură ce învingem. Lupta vieţii este cea care ne căleşte puterea. Dacă nu există luptă, nu există putere. Îi ceri tu Lui Dumnezeu sa-ţi dea viaţă, libertate şi bucurie? El nu poate face aceasta dacă tu nu accepţi lupta. Imediat ce accepţi lupta, primeşti puterea.

Invinge-ţi timiditalea şi păşeşte înainte, iar Dumnezeu îţi va da să mănânci din pomul vieţii şi vei prinde puteri. Dacă munceşti prea mult fizic, te vei epuiza; dar dacă munceşti mult spiritual, vei primi şi mai multă putere Dumnezeu nu dă niciodată putere pentru mâine sau pentru ceasul următor, ci numai pentru lupta de acum. Suntem tentaţi să privim necazurile din perspectiva judecăţii omeneşti. Dar cel sfânt se bucură atunci când zdrobit de greutăţi, deoarece victoria, in acea situaţie, este cu totul imposibilă pentru oricine în afară de Dumnezeu.

Oswald CHAMBERS

Străin pe pământ

Gândul care se frământă prin lunga nopţilor tăcere
Aduce-n mine strălucirea ce este dincolo de stele.
Când aripile nopţii negre se-ntind încet în zori să zboare
În mine apare lin lumina ce este dincolo de soare.
Din razele ce vin cu slavă dorinţa-şi face a ei casă
Şi pune-n unghiul temeliei piatra-ncercată şi aleasă.
Când mintea care se supune credinţei ce îi e stăpână,
Privind la viaţa fără timp şi-a ei speranţă o adună,
Atunci simt firul strâns al lumii care mă ţine,aproape rupt
Iar pe lungi drumuri fără capăt,străin şi singur pe pământ.

Ochii deschid a lor fereastră privind a crucii înălţime,
Văzând durerea lui Hristos vărsată-n lacrimi pentru mine,
Iar sângele curs peste albul divinei Lui neprihăniri
Îmi dăruieşte o iubire prinsă-n eterne rădăcini.
Şi astfel ea îmi luminează cărarea-n noaptea grea a firii
Să pună-n mine şi să ude seminţele neprihănirii.
Când prin fereastră năvăleşte multă lumină,ce mă umple,
Încep să înţeleg esenţa şi din cuprinsul marii lupte.
Atunci sunt slab şi fără arme,în multe bătălii înfrânt,
Cu ale mele răni în suflet,străin şi singur pe pământ.

Gându-ndrăzneşte prin Cuvânt s-ajungă la chivot în slavă,
Ultima slujbă a-mpăcării să o-nţeleagă, să o vadă,
Urmând chemarea lui Hristos la judecata cea din urmă,
Tânjind să fie scris în carte şi să primească o cunună.
Dar vede focul încercării şi slăbiciunea e prea mare,
În fapte,gânduri şi cuvinte ce n-au putere nici răbdare,
Iar sufletul adună-n el atât de multe neputinţe
Plângând că nu poate avea atât de-nalte biruinţe.
Primesc apoi pe drumul meu al desnădejdei greu sărut
Care mă-ngheaţă şi mă ţine străin şi singur pe pământ.

Când gândul e neputincios, să prindă viaţa ce-i promisă,
Flacăra ei fiind în scrum şi în cenuşă aproape stinsă,
Când sunt învins în bătălii şi-atât de slab în marea luptă
Apropierea de chivot fiind prea-naltă şi prea sfântă,
Atunci pe drumul de pământ văd paşii lui Hristos în faţă
Cu trup firesc şi gândul sfânt prinse-n aceeaşi scurtă viaţă,
Şi pasul meu îl pun pe-al Lui, chiar dacă nu văd urma toată,
Apoi şi gândul Îl urmează,cu El victoriile poartă.
Şi-n bucurie cu speranţă în faţă la chivot le strâng
Să nu mai fiu în marea luptă străin şi singur pe pământ.

Stanculescu M.

Aşteaptă rezultatul final

“Peste Gad vor da iureş cete înarmate; dar şi el va da iureş peste ele şi le va urmări.” (Geneza 49.19)

Mulţi dintre noi au fost ca seminţia lui Gad. Adversarii noştri au fost uneori foarte numeroşi, s-au năpustit peste noi ca o armată. Da, şi pentru moment ne-au biruit; şi ei au fost prea încântaţi de victoria lor de moment. Astfel, ei au dovedit că prima parte a versetului este reală şi pentru noi care suntem ai lui Cristos; ca şi peste Gad, au dat iureş peste noi cete înarmate. Această înfrângere este foarte dureroasă şi am fi disperaţi, dacă prin credinţă nu am lua pentru noi binecuvântarea făcută prin ultimele cuvinte ale lui Iacov: “dar şi el va da iureş peste ele şi le va urmări”. “Totul este bine, când se sfârşeşte cu bine”, zice un proverb. Un război poate fi judecat nu după primul succes sau prima înfrângere, ci după ce se petrece la sfârşit. Domnul va da biruinţă adevărului şi dreptăţii, în final. Şi, aşa cum spune Bunyan, aceasta înseamnă pentru totdeauna, căci nimic nu mai poate veni după final.

Ceea ce ne trebuie este stăruinţa plină de răbdare în a face bine, încrederea neclintită în slăvitul nostru Conducător. Domnul nostru Isus ar vrea să ne înveţe arta Lui sfântă de a-ţi face faţa ca o cremene, mergând prin lucrare sau suferinţa, până ce vom putea spune: “S-a sfârşit”. Aleluia, biruinţă! Noi credem această făgăduinţă: el le va urmări şi în final le va birui.

Charles Spurgeon